2,870 matches
-
prima oară. Nu a scos, însă, nici un cuvânt. Nici caii nu arătau prea bine. ― Da’ ce le lipsea? ― Aveau părul din frunte și o parte din coamă pârlite. Parcă trecuseră prin foc... Atunci m-am uitat mirat și întrebător la camaradul meu: „Ce-or fi pățit omul și caii de arată așa?” Și l-am întrebat: „Ce faci, Traistă, băiete? De unde vii?” Omul a făcut ochii mari, semn că mi-a recunoscut glasul. „Euu... am fost... și măăă... întorceam...” „Unde ai
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
ai fost?” „Tocmai după deal, undeee... i-am găsit!” Se vedea limpede că a pățit ceva grav, care l-a zdruncinat atât de tare încât nu e în stare să lege ca lumea nici două vorbe. I-am făcut semn camaradului meu să ia caii de dârlogi și să-i lege de un copăcel mai apropiat. Voiam să-l scot pe Traistă din starea în care se afla. ― Și ai reușit? ― Da. Curiozitatea mă împingea să aflu cu un ceas mai
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
mea. S-a înțeles?” De l-ar fi lovit cu ciomagul în moalele capului, majurul n-ar fi rămas așa înlemnit. Aproape plângând, a răspuns: „Ammm... înțeles, domnule locotenent”. ― Și a executat cele cinci zile de arest? - a întrebat un camarad. ― Sigur că da. Ce? Voi nu-l știți pe domnul locotenent Coasă? Când spune ceva, spus rămâne! ― De ce nu ne-ai zis și nouă, ca să râdem puțin? - a întrebat Todiriță. ― Da’ ce, voiai să fac și eu cunoștință cu arestul
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Raportează sergentul Dumitru Dinsus! Comandantul, emoționat, s-a apropiat de formație și, privind la ei cu duioșie, a prins să vorbească: ― Să știți că o asemenea demonstrație nu am mai întâlnit în viața mea de militar. Și asta se datorează camaradului vostru, sergentul Dumitru Dinsus. Spun asta în cunoștință de cauză. L-am avut în subordine și când a făcut armata de drept. Și atunci era un om plin de neprevăzut, dar mereu în slujba celor din jurul său... Noi vă dorim
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
într-un singur glas... Când cei doi superiori s au depărtat, Dumitru a remarcat, hâtru: ― Măi fraților! Să știți voi că s-a prins totuși ceva de capul vostru... Ați dovedit-o adineauri. Mare minune! ― Adică? - a întrebat unul dintre camarazi. ― V-ați mișcat ca „ochii mortului” în fața dragilor noștri comandanți. Rugați-vă să nu mai ajungeți cumva pe mâna lor, căăă.. ― Că ce? - a întrebat același glas. ― Nu vă mai aduceți voi aminte ce scria la poarta cazărmii când ați
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
ai pus o asemenea întrebare, înseamnă că tu ai fost „mutu’ de la Manutanță” și n-ai avut treabă cu „adăpostit”, „târâș, marș” „salt înainte” „la loc comanda”... Tu ai cântărit barabulele, arpacașul sau varza murată - l-a lămurit Dumitru.... Râsul camarazilor ținea loc de o mie de îmbrățișări. Când valul de râs s-a potolit, s-a așternut o liniște nefirească... Parcă nimeni nu îndrăznea să mai spună nici un cuvânt. În cele din urmă, glasul unuia dintre ei a rupt tăcerea
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
infanterie. Norocul lui a fost Dumitru, care îi explica în amănunt toate acestea... Așa a ajuns să fie unul din cei mai buni încărcători de tun din baterie. ―Todiriță, băiete. De instruit te-am instruit. De plâns la despărțirea de camarazii noștri ai plâns. Acum nu avem alta de făcut decât s-o luăm pe scurtătură, cum s-ar spune, ca să ajungem cât mai repede la gară - l-a luat în primire Dumitru. ― Să știi, Dumitre, că cu instruirea ai dreptate
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Lupii suri ies după pradă, Alergând, urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă. Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiți de vânt, Și răchițile se-ndoaie lovindu-se de pământ.” A recitat ochitorul „Doi la legătură”, cum l-au alintat camarazii. ― Atunci, tu trebuie să te legi cu centura de ceva, că altfel zbori precum corbii din „Viscolul” lui Alecsandri. Și adio baterie! - l-a luat la vale „țârcovnicul”, cum l-au poreclit pe cel care acasă era cântăreț bisericesc. ― Dacă
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
auziți și voi cât îi noaptea de lungă - și lungă-i, Doamne! - huruit de motoare grele. Și nu par a fi ale noastre. Eu cred că sunt rusești. Și au făcut cale pe lângă noi. Încotro merg oare? - a vorbit servantul, camaradul cel mai înalt din baterie. ― Păi, pe ninsoarea asta odată te trezești că inamicul îi în spatele tău. Și atunci nu mai poți face nimic. Te ia ca din oală! Nu te predai, te toacă rusul cu Katiușa lui ca pe
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
case dinspre noi. Dincolo de gard am văzut că sunt cuiburi de mitraliere grele și peste tot mișunau mulți militari, care fumau în voie... Cred că organizau ambuscada pentru noi... ― Aiștia au venit să ne aștepte, dar nu ca pe niște camarazi, ci ca pe inamici. Am căzut într-o capcană. Sunt ruși cu siguranță. Înseamnă că ceilalți din divizia noastră sunt în mâinile rușilor. Poate numai noi am rămas în afara cercului și ne așteaptă ca pe o pâine caldă - a apreciat
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
casca metalică, intrându-i în ochi, scurgându-i-se apoi pe bărbie și pe gât, udându-i uniforma. Nu se răcorea decât coborând parbrizul mașinii de teren și mergând așa, fără protecția oferită de acesta. Din cauza aceasta, nu voia nici un camarad să meargă alături de el, se plângeau toți că le intră praful în ochi și în gură. El râdea, recomandându-le să poarte ochelari și, mai ales, să-și țină gura închisă. Își amintea cu plăcere de vremurile acelea. Atunci se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ordinul de încorporare în armată. Plecase la unitatea militară imediat ce se sfârșise vara. Perioada de instrucție de infanterie trecuse fără probleme pentru tânărul recrut. Avea o constituție impozantă și era dezghețat la minte, ceea ce făcea să se detașeze de ceilalți camarazi. Într-o sâmbătă, imediat ce terminaseră programul adminis trativ și se pregăteau să meargă la popotă, sergentul de serviciu pe companie îl anunțase să se prezinte la ordin la comandament, la căpitanul Cerkatov. Asta nu era deloc ceva obișnuit, pentru că Cerkatov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
zi pe alta fără să vă mai gândiți la ce a fost, să nu mai conteze ce va fi, să călcați nepăsători ca niște umbre prin hățișul timpului și să vă cărați după voi sufletul aproape ucis, ca pe un camarad de front? Aveam timp din belșug, dar părea să numi mai aparțină, devenisem un simplu spectator la tot ce se întâmpla în jur, fără să particip la clădirea propriului destin. Totul se rezuma la școală, practică, mâncare și somn, un
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
și să le salut. Deci noi eram egali. Adică ne bucuram de unul dintre elementele glorioasei triade; libertatea și fraternitatea nu ajunseseră încă până la noi, le-am primit după. Nu mai eram domnișoare și, mai târziu, doamne și domni, ci camarazi, „tovarăși“. Numai femeia de serviciu era „doamnă“ - n-am înțeles niciodată de ce. De fapt, era evident că asta nu era nicidecum expresia vreunei egalități, fie ea și utopice, pentru că nu eram politicoși. Eram însă egali, după cum spuneam, în mizerie. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
bătrân care păștea niște bivolițe, precum că soldatul în cauză a băut niște lapte de bivolițe după care s-a culcat, arătând și locul unde dormea. Așa acei doi plecați în misiune l-au găsit dormind sub umbra unor tufișuri. Camarazii au hotărât să-l trezească și, după ce acesta deschise ochii, încercă să se ridice dar nu reuși și rămase în continuare la pământ cu ambele mâini ținându-se de burtă în partea stângă sub esofag, acuzând dureri. Într-un târziu
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
să-l trezească și, după ce acesta deschise ochii, încercă să se ridice dar nu reuși și rămase în continuare la pământ cu ambele mâini ținându-se de burtă în partea stângă sub esofag, acuzând dureri. Într-un târziu, sprijinit de camarazii lui, soldatul se ridică și cu greu s-au deplasat la comandat, căruia i se prezintă, după care căzu la pământ, în momentul când comandantul se hotărâse ce măsuri disciplinare să ia pentru actul de indisciplină a soldatului. Urgent au
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
semeț, înfoindu-mă în hainele mele noi, i-am aruncat o privire încrezătoare în acele ce vor urma. Curaj mare pentru sfiiciunea mea obișnuită. Cunoștința se făcu într-o zi întîmplător, din nimic. O excursiune studențească la Curtea de Argeș cu niște camarazi neprietenoși și abia cunoscuți ne-a apropiat. Acolo, în fața mămăliguței cu brânză și a cepei, ne descoperirăm amândoi mofturoși (sau că făcea pe mofturoasa ca să-mi placă). Amândoi nu reușirăm, ca ceilalți, să ne culcăm imediat. După o ezitare, în urma
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de fapt, foarte încurcat, neîncrezător într-o legătură definitivă. În schimb, îmi pierdeam timpul și-mi limitam inutil probabilitățile de succes pentru mai târziu. Crezîndu-mă "aranjat" nimeni nu s-ar mai fi gândit la mine. Se făceau și glume, iar camarazii mei - mi se părea - nu mă invidiau prea mult. Aveam și remușcări. Mă simțeam vinovat față de speranțele pe care o lăsam să și le puie în mine. Tragic început pentru un don Juan... Dar era prea târziu să mă opresc
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de discuții și totdeauna râsese și ea, batjocorise și ea, desprețuise și ea. Asta n-o împiedecase odată să mă întrebe fără de nici o îndoială: "Prietena mea Florica (o prietenă oarecare, pe care abia o suportam) e amenințată la profesorul X, camaradul tău de școală. Insistă tu s-o treacă!" Si, în momentul când îmi arătam indignarea și mâhnirea adâncă, văzând că atâtea discuții fuseseră zadarnice și atâtea momente de înțelegere între noi, o farsă - căci ea nu făcuse decât să mă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
imediate, fără să mă gândesc că repetarea lor ar putea produce transformări mult mai profunde și iremediabile. Găsesc câteva pagini dintr-un jurnal de zi vechi. Vor explica ceva asupra noastră? E vorba de o plimbare făcută cu mai mulți camarazi la mare. Luni. Trenul fuge printre oițe și maci. Culoarea de lut. Apoi ma-rea. Ce-o fi făcând Ela? Câțiva turci, câțiva măgari, o goarnă încercînd sunete în mijlocul zilei, căsuțe albe, unele după altele, coborând spre mare ca o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
noastre de a fi gravi. Poate însă că, dacă ar fi mai pătrunzător, observatorul ar sesiza că vorbele simple ascund adevăruri profunde, fatalități ale temperamentelor noastre. Odată am hotărât să facem o excursie în munți și, ca să nu atragem atenția camarazilor clevetitori, am plecat eu mai întîi la Brașov, rămânând ca Ioana să vie peste trei zile. Am găsit cameră ca să o primesc și m-am bucurat de fiecare copac pe care avea să-l admire și ea în curând, am
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cădeau, erau cu atât mai curajoși. Fie și de se rostogoleau până la pământ, atâta vreme cât își mai păstrau cunoștința, săreau în picioare și începeau să urce din nou. Soldații care veneau din spate strigau, cu admirație, la vederea curajului neînduplecat al camarazilor lor și escaladau zidul în urma lor. N-aveau să se lase întrecuți. Pe când se cățărau și cădeau și iarăși se suiau și se agățau de pietrele zidului, se părea că nimic n-ar fi putut ține piept furiei lor. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
provincia Mikawa era un aliat ideal, iar Ieyasu, un prieten de nădejde. Privind în urmă spre greutățile și pericolele cu care se confruntaseră în ultimii douăzeci de ani, Nobunaga se simțea îndemnat să-l numească pe Ieyasu „bunul și vechiul camarad“, elogiindu-l ca pe omul care contribuise cel mai multe pentru a face din Azuchi o realitate. În timpul festinului, Ieyasu își exprimă gratitudinea simțită din adâncul inimii pentru atenția pe care i-o arăta Nobunaga, dar, când și când, simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de mult în ultima vreme Seniorul Nobunaga pe stăpânul lor? Dar șocul de azi era, de departe, cel mai rău, fiindcă incidentul avea să fie cunoscut de toți musafirii: Seniorul Ieyasu și vasalii săi, nobilimea din Kyoto și ceilalți generali, camarazi cu Mitsuhide. Suferirea unei insulte acolo era același lucru cu a-i fi fost expusă rușinea în fața întregii națiuni. O asemenea umilință în public era insuportabilă pentru oricine se născuse samurai. — Calul dumneavoastră, stăpâne, spuse Masataka. Vasalii încă nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu cadavre însângerate, împrăștiate sau îngrămădite, unele peste altele. Într-un loc zăcea jalnic un mort, în timp ce alți doi-trei, căzuseră unii peste alții, în alt loc. Vederea leșurilor îi stimula pe războinici, iar soldații care pășeau peste trupurile neînsuflețite ale camarazilor lor intrau într-un spațiu de dincolo de viață și moarte. Acest lucru era valabil atât pentru ostașii lui Hori, cât și pentru cei din clanul Akechi. Situația din vârful muntelui era neclară, dar și aici se întâmpla ca un strigăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]