9,952 matches
-
și-un pepene. Arta (pictură, tatuaj, traforaj, goblen, teatru), după Băbuș, Remus, Bărcilă, Vasiliu, Hrib Unii stau cu mâinile în sân, alții modelează din te miri ce obiecte: icoane, bărcuțe, cruci, cutii traforate. Arta lor e în afara aprecierii. Din lemn, cartoane, fiare, miez de pâine mestecat în gură. Din tot ce pare inofensiv. Păr. Din inutil. Manualitate. Mâna pune mâna pe pâinea tăvălită în salivă. Mâna împletește părul adunat pe pieptene zeci de zile. Spre a pierde timpul. Spre a câștiga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
ăla de la țară, ciobanul ăla. Și ăla știe. Cu nasturi. Sau făceam din miez de pâine, dacă nu aveam altceva, făceam din miez de pâine. Țintar. Remi, pocher... Acuma, după ’89, s-o dat oficial. Dar făceam, înainte făceam din carton. Banu-i țigara, la noi. Da, înrăit. Adică, am fost. Și șah. Șahul era singurul joc care era oficial. Table? Nu. Că se juca barbut. Erau zaruri... mai multe zaruri erau atunci, ca acuma în pușcărie. Din os. Se șlefuiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
ascuns. Știam că e mort. Am văzut că nu mă caută nimeni, am ieșit iarăși pe stradă. Am spânzurat banii. Vroiam să am și la ăia din pușcărie, că dacă mă duceam cu o bară de salam, două sucuri, un carton de țigări, pentru mine mă simțeam sărac, amărât, mi-era mie rușine să mă duc. Că și la pușcărie e mândria pachetului. Du, dacă poți, traistele pline. Le făceam pachete la lună de două milioane. Pentru asta vroiam, că așa, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
aveam ceas chinezesc la Craiova: puneam pe țeava de la chiuvetă un fir de sfoară, picătura încetinea și noi măsuram timpul așa. „S-a dus cu viața mea!“ - Medragoniu Grupul Medragoniu-Târtan este cel mai creativ în proteste. Agățat tot pe un carton, de gratii: „Datorită consumului excesiv de produse din carne care conțin un număr ridicat de e-uri vă rugăm să le înlocuiți pe acestea cu unele de cauciuc pentru a ajunge de la lună la lună. În speranța că nu vă va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
lui Sibișan, scrisă chiar de el!) „Tata, după cât mi-aduc aminte, tata îmi spunea că tatăl lui îl bătea cu biciul“ - Târtan Este frizerul meseviștilor. Coleg de celulă și proteste cu Medragoniu. Cartea lor de vizită, pe o bucată de carton, lipită de gratii: „Bine ați venit la grădina zoologică, celula 811, pentru a ne vizita respectați următoarele reguli nu dați prin gratii de mâncare animalelor“. Ochii „unși cu toate alifiile“ strălucesc pe față. Are o șuviță albă, de care mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
de la oameni, dar nu luat că eu pus de dimineață când plecat o conservă de carne și pateu, nu că le-am luat, dar eu zic puteți da orice pedeapsă, dar rușine spuneți că furat. Crima MANDIN ceas mina, 2 cartoane viceroy, 1 ness Fapta? Păi, normal noi furam geci de blugi din discotecă. Pe 29 aprilie 91 am fost la discotecă și pe seara aia nu s-a făcut nimic. Fiind cu Dacia cu un prieten, am luat sabia din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
cît și pe cea simbolistă sau intimistă: parcul, reveriile grațios-exotice, fata de pension, familia comme il faut... În schimb, evocarea „provincialismului” din poemele lui Vinea are un sunet elegiac pur, micile artificii anticonvenționale și eliptismele neafectînd lirismul ansamblului: „Pereții de carton alb, tăiați de o fereastră/dreptunghiulară: luna ziua se reazemă pe cer/ning clipele rugină pe arborii de fier/și-un horn omoară timpul cu panglică albastră” [„Din almanahul îngerilor (constatări provinciale)“, 1917], „iarba moartă pălise văile și vitele pășteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
una ironic-rezervată. Cît despre „cunoscutul gazetar” invocat, acesta nu putea fi decît Eugen Filotti. Iată și o descriere a decorului, tot din perspectiva lui Fred: „Prin cuprinsul sălii (ai cărei pereți erau îmbrăcați într-o pînză de sac de culoarea cartonului și iluminați de sus cu niște jgheaburi mici de zinc care cuprindeau lămpi albe ca rampele de teatru) erau niște fotolii joase de forma celor americane, dar de lemn gros în întregime și tăiate parcă în felii negre, alternate cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
eu vânez becațe, știu cum sună un foc de armă. Iar ea striga ajutor, ajutor, ajutați-mă. Nu am visat. — Și apoi a ieșit cineva? — Nu, nimeni. Aș fi auzit ușa Închizându-se. Aici se aude totul, pereții sunt de carton. Cei doi se certau mereu, aruncau cu farfurii, cu sticle, cu scrumiere - odată am ajuns să chem carabinierii, dar acum se sfârșise totul și ea plecase. — Întoarce-te la mașină și cere instrucțiuni, ordonă agentul principal. Cele șase etaje trec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
-l făceau să strălucească, cînd Zero auzi o bubuitură ce cutremură asfaltul de sub tălpile sale, iar un fulger roșu lumină Întreaga piață. Grilajul smuls din țâțâni fu aruncat pe trotuar și, odată cu el, zburară afară bucăți de zid, pahare de carton, paie de plastic, tăvi de plastic, litere de plastic, casolete de plastic pentru mâncare de plastic - totul era din plastic acolo, Înăuntru, chiar și carnea, sau plăcinta cu mere, chiar și frigăruile din pui. Apoi izbucni incendiul. Zero alergă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fi putut vedea. Pe insulă locuiau doar câțiva norocoși, destui totuși. Zero trecu pe sub spital, și se Îndreptă spre cealaltă parte a insulei, unde vârful i se ascuțea - chiar ca prora unei nave. Cineva construise o baracă din pături și cartoane și Își găsise adăpost sub arcadele podului. Peste jarul Încă mocnind fumegau niște crengi, iar În aer plutea un miros de cenușă. Probabil niște imigranți fără casă. Vagabonzi, clandestini. Mulți se temeau de ei, dar Zero hotărâse cu gentilețe să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
un raport Între ei și Roma, decât atunci când li se pare că vreo vânzătoare seamănă cu cine știe ce madonă. Picioarele lor, aparatele de fotografiat, umbrelele și șezuturile Îi ascunseră dezamăgirea Valentinei. Țiganul cu acordeonul Îi puse sub nas un pahar de carton. Câteva monede străluceau pe fundul lui. Emma nu-l văzu, iar țiganul trecu mai departe nemulțumit. A venit vremea să-i spun totul. De-acum e destul de mare. Poate va reuși să mă ierte. Poate. O, de-ar veni mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
lucrul acesta, să evalueze valoarea persoanelor În funcție de automobilele lor. — Un Fiat Tipo. — Tipo?, Da’nu se mai fabrică! exclamă Lorenzo. — Tata spune că Fiaturile sunt nașpa, le asamblează În Sicilia și mafia fură toate piesele și apoi le lipesc cu carton. Tatăl lui avea un Mercedes. Era atât de lung, că nu-i găsea niciodată loc de parcare. — Al meu are o Toyota, se băgă În vorbă un băiat mai mare, cu părul tuns paj și cu ochii de un albastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
era o altă persoană. Pentru că, cuprins de entuziasm În așteptarea deosebitei cine din seara aceasta pe Colinele din Maremma și pentru cele trei zile În hotelul șic din Saturnia, prădase Emporio Armani de pe bulevardul Babuino: În niște sacoșe stânjenitoare din carton lucios, ducea acasă o cămașă și o haină nouă, precum și un incredibil costum de baie potrivit pentru terme. — Sunt profesorul Valentinei, Îi spuse, profesorul de italiană, vă mai amintiți? Boema, Ostia antică, ruinele. — Dacă vă pare că sunteți atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
acela de tarabe din jurul insulei ovale, Își amintea acadelele Învelite În plastic transparent atârnate de acoperișurile de tablă ale camioanelor cu dulciuri, Își amintea ciorapii roșii umflați de cărbuni dulci, Moș Crăciunii care se lăsau fotografiați lângă săniile lor de carton, steagurile Italiei care fâlfâiau pe cărucioarele ambulante și În centrul acelui vacarm, aproape de fântâna arteziană, caruselul cu căluții mecanici care se rotea Încet În timp ce În difuzoare bubuia Lambada. Dar acum, Într-o seară obișnuită, aici erau doar turiști care făceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Metroul care trecea pe deasupra, protejat de un trotuar Îngust și de un zid jos din cărămidă, În locul acela cobora pătrunzând În tunel. La lumina lampioanelor se zărea intrarea: un semicerc perfect, amenințător și ademenitor În același timp - ca porțile din carton colorat din Luna Park. Tunelul dragostei, sau ceva asemănător, Îi trecu prin gând. Maja coborî atentă. Îi era teamă să nu cadă, nu cumva să piardă copilul a cărui existență până astăzi părea că o ignorase. Nu fusese altceva decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
circule prin galerii. Sunt șoareci și șobolani care se aventurează să ciugulească printre liniile de metrou, adunând resturile pe care călătorii le aruncă neatenți de pe peroane: gume de mestecat, bucăți de pâine, hârtii de la Înghețată lipicioase de zahăr, pahare de carton. Și pe lângă ei suntem noi - care coborâm și pătrundem În tunel pe unde e mai puțin apărat. Mărșăluind prin Întuneric spre depozitele unde dorm vagoanele. De obicei venim În formații organizate. Câte cinci, uneori șase - cel mai tânăr și neexperimentat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
relicve ce nu fac minuni. Probe. Perna de pe canapea - găurită de glonț. Din cele două găuri, de intrare și de ieșire, ies pene albe, care se ridică la fiecare pas și te urmăresc dacă te Îndepărtezi. Probe. Un pahar de carton de la McDonald’s cu paiul Încă trecut prin capac - găsit pe aceeași canapea. De fiecare dată când agenții trec pe lângă el, mișcarea aerului face ca balonul roșu, agățat la Încheietura micuțului, să oscileze. Și de fiecare dată agentul principal tresare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
muniții și armament, casa asta e un arsenal Întreg. Și el, pistolarul, mirele, e În mijlocul lor - ca un martor. Monument stânjenitor al propriului său trecut, al propriului său eșec. Un alt polițist, Îngenuncheat, se pregătește să golească o cutie de carton cu casete video. Le aliniază pe podea. Nici un film porno, de aventură, de acțiune sau de război, nici măcar desene animate. Singurele filme ce Îl pot interesa pe un tată. Viața inaccesibilă a copiilor. Nestatornica lor schimbare. Filmele de familie ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Giulia a venit să facă filmul. Una dintre fete o aștepta la poartă. A intrat în casa veche, ridicată de vreun negustor pe la 1880, dar care acum era pe moarte. Înăuntru erau câteva camere, fără uși, iar la ferestre erau cartoane în loc de geamuri. Peste tot stăteau aruncate lucruri diverse și saltele. Într-una dintre camere era un pat mare, acoperit cu o pătură turcească. Uite stai aici, i-a spus fata și-a-nceput să strige în țigănește. Rând pe rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
zestre fiicei sale. Aceasta s-a măritat cu doctorul Vintilescu și au avut un singur copil, care a fost mama lui Achile. Josh pusese și o fotografie a străbunicii sale, care o înfățișa pe la 1920, sprijinită de o coloană de carton și cu Achile de mână. Dedesubt scria: Caty și Achile în 1920, Bucuresci. Caty fusese o fire romanțioasă și amatoare de citit. Ea îi alese numele băiatului după o cărticică franțuzească, fără autor, în care erau înfățișate aventurile lui Achile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
demarat, iar eu mi-am luat ghiozdanul, am făcut stânga-mprejur, îndreptându-mă spre casa scărilor, făcusem rost de un nou înaintaș pentru echipa mea de fotbal cu nasturi și eram curios dacă alunecă la fel de bine pe mușama ca pe carton, n-am rămas acolo să-i fac cu mâna și nici nu m-am uitat în urma dubei, așteptând să dispară după colț. Îmi aduc limpede aminte de fața tatei, era neras, mirosea puternic a tutun, părea foarte-foarte obosit, și zâmbetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
tot felul de arme secrete pentru cei de pe strada vecină, de-aia ne-am fabricat și noi muniție bine ascuțită pentru suflătoare, dintr-aia cu ace de gămălie la capăt, eu mi-am confecționat și o armură pentru spate, din carton și staniol, am și încercat s-o îmbrac pe sub tricoul meu cu mânecă scurtă, după care l-am rugat pe Puiu să mă împuște în spate, ca să-i testăm eficiența, însă el n-a vrut, mi-a zis să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
să mă împuște în spate de trei ori, bineînțeles armura s-a dovedit a fi perfectă, am simțit doar ca o pișcătură de țânțar, așa că m-am hotărât să-mi fac una și pentru piept, am și croit bucățile de carton, și urma numai să le cos și să le lipesc, o treabă de vreo jumătate de zi, însă tocmai mi se terminase lipiciul, așa că până la urmă n-am mai făcut-o. În timp ce meșteream la armura mea, mă gândeam la declarația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
pentru că era considerat mort, dar acum parcă se băteau mai cu zel fiindcă strigau și înjurau cu toții, în timp ce ne apropiam de miezul bătăliei, ne-am târât lipiți de pământ, eu obosisem rău, mă dureau coatele și genunchii iar armura din carton îmi apăsa spinarea, mi-am dorit să nici n-o fi făcut, însă n-am vrut s-o dezbrac, pentru că știam că atunci Puiu ar fi râs de mine și cu curu’. Cum n-aveam încotro, am continuat să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]