KorAP: Find »[drukola/base=ceafă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...99 100 101 ...145 >

3,622 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345

aproape, când dinți mici Îți mușcă buza de jos, mâna ți-e Împinsă pe sub un maieu subțire peste forma moale și fierbinte a unui sân mic pe care Îl mângâi inconștient, aproape fără să vrei. „Știam că te uiți la ceafa mea”, Îți spune cu glas Întretăiat, fără să aștepte vreun răspuns, strungărița. Te sărută cu patimă și, cu aceeași mână care ți-a dus mâna ta sub sânul cel mic și fierbinte, Îți mângâie bărbăția, sleindu-te acolo, În vestiarul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
râncedă pe cusătură. „Tot așa să-i dai până Îi trece”. Omul Îi mulțumește și-i pune de mâncare și-i dă un ban, Bitancu pleacă pe la alte sate și dacă Îl vezi pe la spate cu părul de aur pe ceafă ai spune că-i un fecior În putere, dar fața lui este brăzdată de vremea pe care a lăsat-o În urmă. „N-ai o țâră de lapte pentru șerpele ăsta?” Îl Întreabă pe țiganul din capul Oltețului, ceterașul Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
la sfârșit de carieră nu veți apuca să filmați așa ceva. Ghinionul vă va urmări În permanență, să nu participați prin profesie la „istorie”. Veți fi niște cronicari ratați. Cu aerele voastre de asediatori la porțile utopiei, veți simți mereu În ceafă privirea mamelor voastre cu ochii Înlăcrimați de speranță și disperare, În fojgăiala voastră prin această lume de șmecheri și puști de bani gata, Încep să transpire de averi uteciștii, gata să vă Înfigă dinții În gât. Așa Începe prietenia ta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
coleg de facultate stabilit de ani de zile la Caracas. Cu el ai discutat cândva, Într-un februarie amar, În fața hoitului de delfin aruncat pe nisipuri la Pont, despre cât de repede să poți fugi ca să te apuci singur de ceafă, sau chiar să te și Întreci. Ca și cum acuma, trecând pe lângă tine și uitându-te În urmă, ai fi mirat de tine, de chipul tău lipsit de speranță, În timp ce cobori În liniște atingând ușor cu palma frunzele Înțepătoare ale tufelor de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
Hadrian. Dintr-o altă toamnă, Buliul din Gotoka devine hiperatent și te privește fix, gata să mestece boabe de piper. „Nu-i Anna Karenina, bătrâne, nu-i nici Război și pace. Se liniștește și fără să-ți tragă una după ceafă Își vede de disperările lui. Elanurile tinereții sunt stinse În oase, de dinții ascuțiți ai reumelor. Fierea se umflă lângă ficat, cute se așază sub fiece ochi. E vremea marilor oboseli. În gara de provincie (În sala de așteptare Întunecată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
mă! Străinul pășește nestingherit o vreme, apoi o rupe la fugă, fugă de om bătrân ca și a ciobanului, care Îl urmărește cu insistență prin imensitatea câmpiei, fugind obosit prin viroagele line. Ciobanul Îl urmărește gâfâind și, aproape sufocat, apucă ceafa străinului undeva printre tufe de scaieți și măceș. Cine ești tu, mă? Îl Întrebă cu voce Întretăiată. Dumnezeu! Îi răspunde la fel de gâfâit bătrânul cu ochii de foc. Bine, și ce dracului vrei? Am trecut și eu... pe aici. Atât Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326

că nu-i așa, dar parcă vorbesc cu pereții. Fac tot ce pot, spuse Ruby, dar nici pe mine nu m-ascultă. Saul veni În spatele lui Fi și-și puse mâinile pe umerii ei, aplecându-se s-o sărute pe ceafă. Știi doar că ești Încă zeița mea shiksa 1, nu? spuse el Începând s-o giugiulească pe Fi până la punctul la care Ruby trebui să se uite În altă parte și să se facă că n-a văzut nimic. —Chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
Spring. —Pot să Îți ofer Perrier, zise. Asta e tot? reveni Claudia, Încă rotindu-și gâtul. Eh, cred că mă descurc. —Am Înțeles că o să naști copilul la St. Luke, zise Ruby În timp ce Claudia alterna sorbiturile de Perierr cu masajul cefei. Într-adevăr, la fel ca data trecută. Locul e o minune. La Avocado, soțul meude fapt, fostul meu soț - a adus lumânări parfumate. Am ascultat muzică de relaxare. În stadiile finale, moașa l-a convins chiar să-mi maseze vulva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
Sunt sigură, Îi răspunse. Vreau cu adevărat să-ți dau jacheta. — Știu că am niște Ray Charles pe-aici, pe undeva, zise ea căutând de zor printr-un teanc de Cd-uri. Sam s-a apropiat și o sărută pe ceafă. Îl simți cum Îi trage ușurel decolteul bluzei În jos, pe braț. Sărutările se mutară pe umărul gol. Își simțea toate terminațiile nervoase din corp. Trebui să-și adune toate puterile ca să se concentreze să găsească CD-ul. —L-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

între două vârste conducea mașina în fața mea, mă țineam după ea de o bună bucată de vreme. Aș fi putut să semnalizez, să claxonez și, accelerând, s-o depășesc. Dar stăteam agățat de volan, trăgând de timp. Părul scurt descoperea ceafa gânditoare a unei femei oprite pe coama unui deal. Una care rezistă cu spinarea ei de femeie tânără, dar care și-a pierdut simțul orientării. Gata, acum apăs pe claxon, îl fac să-i sune în oasele spinării. Dar mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
sale vieți, fără uimire. Ce caracter avea? De ce se machia atât de puternic? Sacul din petece colorate i se lovea de picioare. Trebuia să plec. Se oprise într-un con de umbră. Puse jos una din plase și-și atinse ceafa încălzită, își dădu la o parte părul albicios. Am rămas să prind gestul acela, răsuflarea cefei lipicioase. Nu băusem, stomacul era în ordine, mintea lucidă... și exact în luciditatea aceea, cu stomacul în ordine, eu o doream. Nu mai aveam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
colorate i se lovea de picioare. Trebuia să plec. Se oprise într-un con de umbră. Puse jos una din plase și-și atinse ceafa încălzită, își dădu la o parte părul albicios. Am rămas să prind gestul acela, răsuflarea cefei lipicioase. Nu băusem, stomacul era în ordine, mintea lucidă... și exact în luciditatea aceea, cu stomacul în ordine, eu o doream. Nu mai aveam încredere în mine însumi, pentru că în chiar momentul în care o priveam, îmi pierdeam orice respect

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
lărgit nodul la cravată, în timp ce mă apropiam. Îmi simțeam testicolele grele, mă dureau. De data asta am luat-o pe la spate. Mă nelinișteau ochii ei, în fond era problema mea. Vroiam să mă bucur de adunătura aceea de coaste, de ceafă. Poate că am zgâriat-o pe spate, dar nu m-am putut abține. Apoi, am căutat în buzunarul pantalonilor portmoneul. I-am lăsat banii pe masă. — Pentru alimentele congelate... Nu răspunse, Angela. Poate că reușisem s-o jignesc. Mama ta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
și Lodolo, în interiorul unui cerc de torțe ale căror flacări se alungeau în bătaia vântului. Fețe bronzate îmi ieșeau în întâmpinare, dinți albi în întuneric. Eram îmbrăcat cu costumul din in de culoare deschisă, fără cravată, părul ud încă pe ceafă îmi dădea un fior răcoros care îmi pătrundea sub cămașă. Îmi lăsasem barba să crească în voie, ca la fiecare sfârșit de săptămână. Cu o cupă în mână salutam în dreapta și în stânga. Supus ca un apostol. Lângă masa cu aperitive

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Picioarele ei se aflau la câțiva centimetri de mine. Le-am deschis cu greu. I-am sărutat coapsele extrem de albe, aproape albastre. Mi-am vârât capul între ele, erau reci chiar dacă transpirau. Italia se aplecă gâfâind deasupra mea. Îmi simțeam ceafa umezindu-se de la gura ei... M-am ridicat brusc, lovindu-mă de fața ei. M-am așezat din nou pe divan. Mi-am împreunat mâinile și le-am strâns cu forță. Mi-am fixat privirea pe degetele înodate. — Sunt căsătorit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
caut dezinfectantul și un plasture în dulăpiorul cu medicamente. Mama ta nu se opune, îi place când mă ocup de ea ca medic. O sărut pe gât. Gâtul ei e aproape de mine și atunci îl sărut, acolo unde dispare în ceafa acoperită de păr. Ne îmbrățișăm în bucătărie, lângă florile împrăștiate pe masă. Când ies de sub duș, ea bate la mașină într-un colț ferit al salonului. Trebuie să se grăbească, zice, pentru că a rămas în urmă cu lucrul. Nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
când m-am întors ea mai era încă acolo lângă perdea, privind afară. — E foarte sus a zis când mi-a auzit pașii la ce etaj suntem? — La nouă. Avea părul strâns. M-am apropiat și am sărutat-o pe ceafă cu buzele deschise și ochii închiși. De când n-o mai sărutam așa? Și mă întrebam cum de renunțasem la ea atât de mult timp. Trupul ei călduț era din nou lângă mine în camera aceea nouă care ne-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
cum se dezbracă, își desface ceasul și îl așază pe suprafața de marmură a unei vechi noptiere. Alături, tata își scoate pantalonii și îi pune pe umerașul de lemn. Tata care face dragoste cu bătrâna casieră cu chipul suferind și ceafa mirosind a parfum amar, într-o pensiune ascunsă pe o străduță de lângă mezelăria unde ea a mâncat limbă în sos verde. Ce se întâmplase cu ei? Și ei lăsaseră un pat călduț și boțit într-o pensiune cu scări înguste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
în altă parte. Nici o lumină divină nu alunecă pe pruncul rigid pe care-l am în față, în umbra poleită a bisericii. Aureola se sprijină pe un bastonaș negru de metal, pe care, poate, cineva l-a lipit, pentru că pe ceafa de ghips se vede o pată galbenă de lipici învechit. Poate că văd prea multe lucruri, Angela, pentru a putea crede, îmi apar în fața ochilor în puținătatea lor. Mizerabilele lucruri pământești pe care cerul nu le va ajunge niciodată. Sărmana

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
singuratică. O văd. Stă pe trepte, în fața unei porți de care și-a sprijinit spatele. Nu mă aude, pentru că zgomotul ploii îl acoperă pe cel al pașilor mei. Nu mă vede, pentru că își ține capul sprijinit între mâini. Îi privesc ceafa aplecată. Nu mai are părul de paie, acum îl are scurt, negru, lipit de pielea capului ca un ciorap lucitor. Acolo îmi așez mâna, pe capul incredibil de mic, pe părul ud. Tresare, gâtul, spatele îi vibrează ca și cum ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
am văzut scris: Restaurant, iar mai jos, pe orizontală, cu litere mai mici: camere, Zimmer. Am oprit mașina pe platforma largă de la marginea străzii. — Ai nevoie de geamantan? Nu mi-a răspuns, în întuneric cuvintele mele i-au atins ușor ceafa nemișcată. — Haide, să mergem. Am ajutat-o să coboare, m-am aplecat până la ea și i-am cuprins talia cu brațul, i-am simțit oasele vibrând în timp ce se ridica și un suspin adânc îi mișcă pieptul, un îndemn pentru ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
mireasă. Noaptea trecuse. Peste puțin, în sfârșit aș fi putut să mă așez pe scaunul care se afla în spatele meu. De două zile nu mă spălam și nu mă rădeam, și totuși mă credeam un înger. Cu ochii închiși și ceafa sprijinită de perete, ca eroul unui telefilm. Dar muri. Peste două ore, viața a părăsit-o. Eram lângă ea. Se trezise. O mutasem într-un salon la același etaj. Se trezise în timp ce eu stăteam în picioare în fața ferestrei care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
nu-l văzusem eu. Părea ieșit din neant. Ochii lui s-au oprit pe ai mei fără curiozitate, ca și cum m-ar fi cunoscut. M-am întors la ale mele, dar am rămas totuși cu gândul la privirea aceea înfiptă în ceafă. Atunci mi-am adus aminte de fotografia din camera Italiei, bărbatul acela tânăr din fotografia îngălbenită. Tatăl ei, primul ei călău. M-am întors din nou, cu intenția să mă mișc, să mă duc la el. Dar dispăruse, nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225

ea. Dar... — Da, o cunosc. Și-acum... Șah încă o dată! — Dar... — Am zis șah! — Bine... Și Augusto își apără regele cu un cal. Și sfârși prin a pierde partida. Când se despărțiră, Víctor, punându-i dreapta ca un jug pe ceafă, îi șopti la ureche: — Vasăzică Eugenita, pianista, ei? Bine, Augusto, bine; vei stăpâni pământul. „Of, diminutivele astea - gândi Augusto -, diminutivele astea groaznice!“ Și ieși pe stradă. IV „De ce e diminutivul un semn de afecțiune? - își zicea Augusto în drum spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
nepăsarea asta, dacă nu faci ceva ca să-ți cauți un loc de muncă și să ne putem căsători, sunt capabilă de orice nebunie. — De ce nebunie? Hai, ia zi, scumpeteo - și-i mângâia gâtul, răsucindu-și pe deget o buclă de la ceafa copilei. — Uite, dacă vrei, ne căsătorim și eu continui să muncesc pentru amândoi. — Și ce-o să zică lumea de mine, cucoană, dacă accept așa ceva? Și ce-mi pasă mie ce-o să zică de tine? — Dom’le, dom’le, asta-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]