66,018 matches
-
putredă pătrunde înăuntru/ Tot ce e putred afară" (Pastel I). În acest plan al oscilației între viață și "dispariție", nescutit de o putrefacție umidă, prelungită, poeta se simte fantomatică, atrasă însă în continuare de telurismul său predestinat, sălbatic: "umblam prin cerul gol la fel ca pe pămînt/ nu mai știam de nimeni uitasem cine sînt/ Care este natura acestui Eros ținut în cumpănă de tentația anihilării ființei? E una marcată de descompunere, tinzînd a trece în anorganic. Aidoma unei păpuși, trupul
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
cum să fac să-ntind mîna/ Spre cele două canale de vid/ Și să le-nchid" (Stăm față-n față). Zeul fals al proslăvirii comuniste nu e decît un canibal: Nu pot să mă plîng de foame,/ Hrana mea din ceruri vine,/ Dar mi-e teamă pentru zeul/ Ce se va hrăni cu mine" (Nu pot să mă plîng). Teama thanatică dobîndește o valență antitotalitară. Din nou revine tonul bacovian, înhămat la carul prezentului: "Întreg orașul era plin de morți,/ Ieșiseră
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
exil, Șeicaru și-a continuat campaniile, avînd, de data aceasta, drept obiectiv compromisurile unor scriitori din România comunistă. Cele două "rechizitorii" fac parte din această ultimă categorie. Ca polemist, Șeicaru este, fără îndoială, redutabil. Avea dreptate E. Lovinescu. Negru în cerul gurii, a inventat la noi limbajul mahalagesc. Doar T. Arghezi îl întrece în plasticitate, deși literatura noastră nu duce lipsă de pamfletari talentați. Nici Scrisoarea, nici Tejgheaua nu fac excepție. Autorul nu se mărginește la a inventaria cedările morale ale
Moralități by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17223_a_18548]
-
noi reminiscențe medievale în biserică, de pildă celibatul preoților sau interzicerea întreruperilor de sarcină. E ridicol să-i mai ameninți pe săraci cu diavolul, azi nu mai crede nimeni în el. Dar sataniștii? Formulă nefilosofică. Protestanții cred în "ridicarea la ceruri", catolicii au în plus și "învirea cărnii" și viața veșnică. Un elev se întreba: Care carne las eu să învie, cea cu păcate de la 20 de ani sau cea fără de păcate de la 80? Îmi vine în minte o întâmplare hazlie
Gion Deplazes: Romanșa îmi venea din stomac by Magdalena Popescu-Marin () [Corola-journal/Journalistic/17236_a_18561]
-
interpretat extrem de divers. În Shakespeare (Henric VI), Ioana apare ca o vrăjitoare, o fiică denaturată, o dezmățată! Voltaire a imaginat, sarcastic, o Ioană pleznind de sănătate și de umor. Schiller a văzut o Ioană mistică, arzînd, ca o torță, spre cer. În Bernard Shaw, viziunile Ioanei, vocile pe care le aude, se datorează "unei disponibilități particulare a spiritului ei de a-și vizualiza propriile intuiții"... A existat, la sfîrșitul secolului 19, chiar și o Ioană cu idei socialiste (a lui Peguy
Jeanne d'Arc în misiune SF by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17217_a_18542]
-
vor să vadă... Luc Besson a vrut să vadă în ea o mostră de asasinat politic (pentru că Ioana devenise incomodă, cu pretențiile ei de a-și duce misiunea pînă la capăt și de a nu se supune decît bisericii din cer), un personaj explicabil în ordinea pragmatică a lucrurilor: "Dacă oamenii cred în ea și dacă ea poate să însuflețească armata, atunci cred și eu în ea", zice regina despre Ioana (și regizorul pare să simtă la fel!)... Drept care "viziunile" Ioanei
Jeanne d'Arc în misiune SF by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17217_a_18542]
-
a Rodului șCopilul Bătrînț). Aspectul repetitiv, utilizarea refrenelor au, desigur, rostul de-a aduce obsesia afectivă la treapta incantației. Dar poetul descinde mai adînc în temporalitatea sensibilă, delectîndu-se cu tonalități aspre, arhaice: "! rogu-mă, rămîi aici,/ Doamne, nu pleca,// la cer să nu te ridici/ Doamne, nu pleca// că stă peste noi Moartea,/ Doamne, nu pleca,// Moartea toată-i la hota-,/ Doamne, nu pleca...// dacă pleci ne-om dare foc,/ rogu-mă, mă rog!" (Doina șla margineț). Avem a face aci
Poezia lui Cezar Ivănescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17243_a_18568]
-
amintire - după încheierea lecturii - ca un vis frumos. Similitudinile dintre oamenii de zăpadă și oameni sunt sugerate melancolic de poet: " Oamenii de zăpadă se spală dimineața cu zăpadă/ și spun în cor pe două rânduri/ tatăl nostru carele ești în ceruri/ dă-ne nouă și astăzi/ zăpada noastră cea de toate zilele/ și el le-o dă // Muncim la un om de zăpadă/ o viață întreagă/.../ ne construim veșnicia/ și el râde de felul imperfect/ în care îl slujim/ de modul
FRUMUSEȚEA IDEILOR by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17260_a_18585]
-
și tulburătoare meditație asupra morții și, în același timp, viziunea unei lumi în care miracolul grijaniei și mântuirea sunt integrate în mod natural, și devin accesibile, într-o anumită măsură, prin scris: "să-ți aduc hârtie? Țopăi: ai înviat! Slavă cerului... [...] Creația, în particular, nu e o simplă dramă a... mântuirii [...] ci har din harul lumii în general, bucurie din bucurie, plinătate... din plinătate..." O carte care se citește pe nerăsuflate, Grijania recompune, sub forma unor "manuscrise" și fragmente imaginare de
O meditație pentru zilele noastre by Roxana Pană-Oltean () [Corola-journal/Journalistic/17279_a_18604]
-
p. 118). Și totuși, deși "religia" acestui volum este procedeul textuării, găsim aici și proze care încearcă să depășească cadrul lui strâmt și elitist. Sunt și pasaje care "dramatizează" o anumită realitate socială, experiența autorului navetist, de exemplu (Picături din cer), prin care Gh. Ene devine mult mai simplu și mai uman, apropiindu-se de briza deschiderii, susținută de postmodernism, vindecat de patima adulării literelor-corpuri. Prin programul acestei destinderi, tensiunea acumulată din cauza brodării obsesive pe marginea valorii absolute de text se
Aluviuni textuale by Dorina Bohanțov () [Corola-journal/Journalistic/17298_a_18623]
-
muzelor. Celebrul șal al Isadorei Duncan, care i-a provocat sfîrșitul, îi oferă titlul, după cum o altă inspiratoare eseniniană, Galina Benislavskaya, se vede celebrată postum într-o veritabilă baladă cu ritumuri alegru-macabre: Cînd amor nu mai e/ ne rămîne sub cer/ o Promenade des Anglais,/ un Hotel Angleterre.// Unii mor cînd vor ei,/ ceilalți nu-și cunosc ora;/ pentru blondul Serghei/ moare nu Isadora.// (Să juri, azi, nu-ți mai cer,/ pe-o eșarfă, un șal/ de un bleu deleter,-/ de
Poezia lui Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17261_a_18586]
-
-ți mai cer,/ pe-o eșarfă, un șal/ de un bleu deleter,-/ de un roșu prea pal!)// În decembrie-n trei,/ zi înscrisă cu dalta,/ pentru blondul Serghei/ sinucide-se alta.// După ce a fumat/ un pachet de țigări/ sub un cer afumat/ ca al negrelor gări,/ mai niznaie la tir/ decît ai lui Denikin,/ într-un vechi cimitir/ moscovit, Vaganikin,/ ea și-a tras prin rever/ (era mult alb pe cîmpuri)/ șase mici sîmburi/ de revolver.../ ...Dreapta, nesigură/ (mult alb/ pe
Poezia lui Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17261_a_18586]
-
alb pe cîmpuri)/ șase mici sîmburi/ de revolver.../ ...Dreapta, nesigură/ (mult alb/ pe case):/ pentru o singură/ inimă, șase;/ pentru o inimă singură, șase.// Eu, să juri, n-am să-ți cer,/ pe-un pachet de țigări/ Mozaic, sub un cer/ ca al negrelor gări!// Unii mor cînd vor ei,/ alții, cînd bate ora;/ unii mor ca Serghei,/ ceilalți, ca Isadora.// Nu mi-i gîndu' la ei./ Ci la Ea. (Mă asculți?)/ Unii mor cînd vor ei./ Ceilalți, nu. - Cei mai mulți" (Postludiu
Poezia lui Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17261_a_18586]
-
întreaga gamă a meditațiilor despre timp, spațiu, viață și moarte, potențate de sentimentul iubirii. Glasul sopranei pendulează între puritatea imaterială a sunetului, întârziind în supraacut (tot așa cum întârzie în finalul Simfoniei a 8-a construit pe sintaxa poeziei Stelele-n cer), și monologul interior ("Când însuși glasul gândurilor tace"). Nu pot încheia fără să vorbesc despre timbrul cultivat, stilat, al sopranei Ioana Bentoiu, despre știința cântului și noblețea cu care redă un conținut de idei pe care l-a intuit, probabil
Pascal Bentoiu, căutător al esențelor poetice în lied by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/17284_a_18609]
-
spus, știu ce fac/ știu mai bine ca voi ce am de făcut/ în mileniul acesta și în cel următor,/ o să-mi iau lumea-n cap/ numai după ce voi vedea cu propriii mei ochi/ ce fel de pămînt am sub cer/ și ce fel de morți am sub picioare./ Mă pot sprijini pînă-n fundul pămîntului pe oasele lor?"". După ce a ieșit dintr-un soi de mundus subterraneus care e Gulagul, autorul nu poate fi decît sceptic, un sceptic fără margini. Orice
Poet și cîntăreț by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17295_a_18620]
-
noapte de iulie, înstelată o întrebase, fără să îndrăznească să puie mîna pe ea, în timp ce fata ședea cu picioarele dezvelite pe paiele călduțe,... o întrebase că uite ce seară frumoasă e și că de ce nu se uită și ea la cer?... Fata îl privise mai întîi. Își trăsese apoi rochia bine pe genunchi, și răspunsese smerită, cu ochii-n jos: Dacă nu știu carte... El era convins că Aurica avea geniu.
Note abandonate by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17323_a_18648]
-
aproape mirată, că nu e "nici îngrozită, nici neliniștită. Sînt numai foarte tristă," constată fetița. "Limba mi-e împietrită de durere. Nu numai din cauza ta sau a mamei, sau chiar a mea sînt tristă; de fapt, din cauza întregii lumi, din cauza cerului albastru, a razelor soarelui de octombrie, a scoarței arborilor, a tulpinilor de crizanteme care se mișcă în vînt, da, chiar din cauza apei, a pietrelor și a pămîntului. Întreaga fire a luat dintr-o dată culoarea doliului. De cînd am citit jurnalul
Culoarea tristeții by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17308_a_18633]
-
stăruința cu care Adorno își lucra frazele, rezultatul constând în mari concentrări de înțelesuri și de trimiteri livrești. La un moment dat amintește de sexualitatea lui Schiller și, trecând prin fanatismul idealiștilor, concluzionează: "Acțiunea pură este ca violul proiectat asupra cerului înstelat de deasupra noastră". Parodia crudă coexista cu un rafinament dus la extrem. Ura nu este în nici un fel disimulată - Adorno nu mai poate fi nici măcar nostalgic fără să urască: Ar fi trebuit să fi fost în stare, de fapt
O știință nu tocmai veselă by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17330_a_18655]
-
sa literară să-i fie reeditată în țară. De-abia la sfîrșitul anilor șaizeci, în acel deceniu de liberalizare relativă, speranțele sale încep să se împlinească. Și, în 1969, apar simultan două volume. Cel dintîi, cuprinzînd Maitreyi și Nuntă în cer, ediție cu o prefață de Dumitru Micu și La țigănci și alte povestiri (proza sa fantastică), ediție cu o prefață de Sorin Alexandrescu, nepotul marelui învățat. Spera, în 1968, (așa reiese din scrisorile către d-na Elena Beram, redactoare la
Din epistolarul Mircea Eliade by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17317_a_18642]
-
derîdere// locul intră în ou/ timpul umbrește oval/ locul murind// dacă poți/ vorbește/ fără să te înclini" (locul murind). Dar în cuprinsul aceleiași poezii se despică postura personală, o revelație a solitudinii ireductibile: "tu cu mine vorbind/ mă ridici la cer/ din mormîntul meu// acum aștept să se-ntîmple/ atunci în cutremur/ acum în polen mă zbat// atunci înmărmurită/ acum în singurătate/ atunci în singurătate" (ibidem). Peisajele în care excelează poeta prezintă un aer ambiguu, avînd un substrat moral, "astfel că aceste
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
lui umbră de fum// feuda cu flori ca-n straniu căuș/ coboară spre micile stînci/ rîzînd mă gîndesc în fîntînă să cad/ crezînd că-am murit să mă plîngi// ce joc rămuros în simplu veșmînt/ un alb fără pată sub cer/ și uite că trec lungi trenuri spre șes/ și rupt e întregul mister// și totuși va fi că poate vom bea/ la masă aproape curînd/ privindu-ne-adînc cu ochii închiși/ vin dulce din căni de pămînt" (feuda cu flori). Starea hipnotică
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
labirintic trecînd, cu ajutorul călăuzirii acestuia, precum printr-un vis rău, încîlcit între tainica rănire și vindecarea incertă, poeta parcurge o probă inițiatică sui generis: "venind pe urmele tale/ printr-o pădure din pămînt/ dublînd frumusețea îmi spun/ el merge cu fața la cer/ a lui este mila// venind și luînd cuvintelor locul/ promite-mi oricît de tîrziu/ îngîndurat să mă înveți/ ieșirea din timp// suire să fiu/ asemănare și rezonanță/ dublînd frumusețea/ și fără odihnă hrănind/ misterioasa rănire/ și vindecarea nesigură// mie îmi
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
solemn-contemplativă, ține, în ciuda orientării sale către efemerul universal, mai mult de impersonalitatea care transcende datele contingentului, care se dizolvă în generalitate. Forma fixă aci utilizată, sonetul, e de asemenea de natură a accentua alura transpersonală a discursului: "cu ochii la cerul de ieri/ cu gîndul sorbit în seninu-i/ mă chinui mă-ntunec mă-nvinui/ lovită de cîte păreri// la unicul lumii intrînd/ noptatici soli-nuferi sori-nouri/ cortegii de stranii ecouri/ sori nordici narciși navigînd// lipit între tîmplele luntrei/ tu intransmisibil curînd/ la
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
intrînd/ noptatici soli-nuferi sori-nouri/ cortegii de stranii ecouri/ sori nordici narciși navigînd// lipit între tîmplele luntrei/ tu intransmisibil curînd/ la capătul umed al tundrei// sori negri uscînd cărăușii/ splendori în incinte negînd/ în spulber sînt gemeni cenușii" (cu ochii la cerul de ieri). Chiar simțămîntul limpede montat al "înstrăinării" de lume e încă o dovadă a prezenței lumii în conștiință, e drept că pe muchia pătrunderii în universul subiectiv, în "peștera" intimității depline. "Înstrăinarea" e încă o formă a obiectivității ce
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
și eu le sînt străină// valuri de nori nici zbor și nici plutire/ sperînd un pisc de care să se bată/ și negăsindu-l poate niciodată// se trec halucinînd în amăgire// țărmul rămas de-a pururi fără mare/ reversul unui cer candid devină/ imaginar destin spre mine-nclină// văzduhul ca o peșteră de sare/ și-n deznădejdea care nu mai doare/ străin îmi e și eu îi sunt străină" (stelele-n larg cu numele lumină). Personalitatea ca atare a poetei ni
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]