3,254 matches
-
umerii înapoi, îndreptându-și mijlocul, spre a face un sfert de pas înainte, cu stângul, aplecându-se, să vadă mai bine. Gulerul cămășii gălbui ieșise puțin peste haină. Talpa pantofilor s-a frecat, scârțâind, de parchetul lucios. A tresărit, enervat, clipise repede, de câteva ori. Stingherit de zgomot, dar poate și de lumină, se legănase ușor spre stânga, încercând un unghi mai bun. Încercase să primească totul, abia apoi detaliile. Căuta, poate, și în acest tablou, ca în celelalte scene mitologice
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se tot destramă, norii bubuie înfundat, sub o subțire și fragilă peliculă, încărcată la extrem, gata să se spargă. Stăpânesc doar locul de veghe din capătul culoarului. Mânerul ușii se va roti lent, apăsat de cine știe ce mână necunoscută. Incapabil să clipesc, de teamă că genele nu se vor desprinde la timp și vor rămâne așa, lipite, toată viața. Ușa abia se desprinde : nimeni nu face vreun pas. Rabd, numărând cu încăpățânare clipele, să ghicesc după fracțiunile mișcării și viteza cu care
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
atinși de degete care băteau un ritm lent, prevenitor, muzica încetase, dar nu și briza binefăcătoare, pleoapele ardeau, grele, fierbinți, fu zgâlțâit cu vigoare. Străinul se apleca asupra sa, îi vorbea. Recăzu în adânc, cineva îl tot trăgea la suprafață. Clipi, buimăcit. Necunoscutul îl ținea strâns, să nu-l scape, și îl zgâlțâia. Se prăbuși iar, fu tras, nu mai putea să amâne, zâmbi, bolborosind : — Un domn distins... Cu un corn englez. Clipi fericit, închise iar ochii, rechemând amintirea fericitei întâlniri
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în adânc, cineva îl tot trăgea la suprafață. Clipi, buimăcit. Necunoscutul îl ținea strâns, să nu-l scape, și îl zgâlțâia. Se prăbuși iar, fu tras, nu mai putea să amâne, zâmbi, bolborosind : — Un domn distins... Cu un corn englez. Clipi fericit, închise iar ochii, rechemând amintirea fericitei întâlniri. Nu i se îngădui, agresorul îl tot trăgea, încăpățânat, și avea brațe puternice. — Un sfânt. Mut și măreț... Rezistența se dovedi zadarnică, fu obligat să-i recunoască fața lată, buzele subțiri, firul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
din scaun, te clatină, te plesnește, te împinge spre ceilalți. „Dacă ar fi arme, în sala asta, s-ar descărca. S-ar trage în neștire...“ Tovarășul Manole : obraz palid, proaspăt ras, părul muiat de transpirație, privirea calmă, clară. Ochii nu clipesc decât la mari intervale. Și-a dezbrăcat haina, adevărat dezmăț : umerii înguști și osoși înveliți într-o cămașă vernil cu mâneci scurte și guler descheiat peste cravata galbenă. „S-ar trage în neștire. Unii în alții, în neștire. Descărcând totul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
colise, asaltat de chipuri și cuvinte, trezit, iar prăbușit, lunecând în somn, iar împins spre suprafață. O sală lungă, chipurile cunoscute. Citeau ziarul, toți același ziar. Comentau, în batjocură, ceea ce citeau... dar nu se auzea nici un sunet. Doar prin semne, clipind șiret din ochi, jucându-se cu degetele, strâmbând buzele, ca surdomuții. Și, dintr- odată, cineva, cine, chiar el, somnambulul, începu să vorbească. Tot mai tare, dezlănțuit. Nu, nu-l auzeau, îl ignorau, continuau semnele, ca arierații. Ca atunci, pe șantier
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
O dată pe an... șuieră prin apropiere Marilena, Veturia cea vânătă preia repede replica, o înveninează, în vârful buzelor, suflând-o mai departe : „O dată pe an își amintește fiecare că e soție și mamă“, completează demn doamna Voicu Veturia, fără a clipi din ochi, privind stăruitor decolteul generos al vilegiaturistei, rumenele picioare goale pe talpa subțire de gumă, părul întinerit, mătasea umerilor. Dar asta fusese într-o vineri, da, cu siguranță, într-o vineri trecuse doamna Manole pe la birou să-și vadă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
deși altfel nu părea mai mult de treizeci și cinci de ani. De sub casca de fier lătăreață, fața lui rotundă și bălaie apărea chinuită, mai cu seamă din pricina ochilor cafenii, mari și ieșiți din orbite, care priveau înfrigurați stâlpul spânzurătorii, fără a clipi, cu un nesațiu bolnăvicios. Gura, cu buzele cărnoase, era strânsă într-un spasm dureros, tremurător. Mâinile îi atârnau țepene, aproape uitate. Caporalul îl primi cu un salut milităresc, bătîndu-și zgomotos călcâiele bocancilor. Ofițerul se opri la câțiva pași, răspunse dând
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la obraz, bătîndu-și nervos carâmbul cizmei cu o cravașă, în vreme ce pretorul militar, un căpitan burtos, cu mustăți sure, îi explica ceva gesticulând larg cu mâna dreaptă, în care ținea o foaie de hârtie... ― Vine convoiul... Uite și generalul! șopti Bologa, clipind repede către căpitanul care se dădea mai înapoi, ca dinaintea unei năluci neașteptate. Locotenentul alergă întru întîmpinarea generalului și, salutând, raportă cu importanță: ― Întâmplător am venit mai devreme, excelență, și am constatat că lipsea scăunelul... ― Lipsea? repetă generalul cu o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
apoi deodată către soldatul care nu mai isprăvea de strâns masa cealaltă. ― Soldat! răspunse omul, uluit și luând poziția reglementară. ― Firește, toți suntem soldați, făcu Varga, mulțumit. Dar te întreb: ce neam ești? ― Croat, să trăiți! murmură soldatul fără să clipească. ― Ei, vasăzică croat, urmă locotenentul către ofițeri. Și sunt sigur că dincolo, în sala cea mare sau în tindă, vom găsi și polonezi, și sârbi, și italieni, în sfârșit, toate neamurile, nu-i așa?... Și cu toții luptăm umăr la umăr
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de alte interese... ― Ei bine, colonelul știa, trebuia să știe, și totuși m-a întrebat, zise Klapka mai încet și cu o umbră de mister în glas. Iar când, de frică, i-am spus o minciună, el nici n-a clipit din ochi, încît am fost silit să mă rușinez de lașitatea mea! Tăcu așteptând un răspuns sau o întrebare. Pe Bologa însă atitudinea și glasul căpitanului îl uluiră, trezindu-i deodată în suflet toate zbuciumările care crezuse că s-au
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
complice. Și acolo m-am lepădat de ei, ca de lepră, și am tăgăduit, agățîndu-mă cu disperare de viața asta rușinoasă! Iar ei au tăcut și nici măcar nu m-au disprețuit. Secera morții scânteia în fața lor și ei n-au clipit din ochi... Apoi, când s-a citit amenințarea spânzurătorii, au strigat toți trei, într-un glas, acolo, înaintea Curții, "trăiască Boemia", în vreme ce eu tremuram ca un biet cerșetor, de milă. Ba, ca să dovedesc tuturor cât sunt de nevinovat, m-am
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Ilona cum așează sticluța pe masă, cum șterge lingurița, cum pășește în vârful picioarelor și se lasă pe scaunul ei de la picioarele patului. Pe urmă simți mângâierea privirilor ei pe obrajii lui, pe frunte, pe buze... Și nu cuteza să clipească, de frică să nu-și risipească bucuria inimii... De-aci încolo Apostol Bologa pierdu socoteala vremii. Doctorul Meyer venea de câte două ori pe zi, îi spunea că n-are nimic, dar să stea în pat până ce-i va aduce
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
spaimă amestecată cu șiretenie. ― Bade, vorbi Bologa hotărât, mi-e dragă Ilona și vreau s-o iau de nevastă, dacă vrea și ea și dacă mi-o dai și dumneata! Groparul Vidor se uită lung în ochii lui, fără să clipească, și nu răspunse, parcă n-ar fi înțeles nimica sau ar mai fi așteptat lămuriri. ― Îmi trebuie răspunsul acuma, numaidecît! continuă Apostol, enervat puțin de tăcerea bănuitoare a țăranului. Să nu crezi că mi-a trăsnit prin cap așa... M-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și, muncit de curiozitate, se repezi după-amiază până la cumnatul său, să mai afle noutăți. Putea acuma pleca liniștit, fiindcă nu mai avea grija fetei. ― De-aci înainte ai s-o păzești d-ta mai strașnic decât mine, zise către Bologa, clipind șiret. Spre seară, înainte de a se întoarce groparul din Făget, se auzi prin sat că cei trei împricinați au fost osândiți la moarte de Curtea Marțială și că chiar mâine vor fi spânzurați. Vestea umplu de groază pe săteni și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pustie casa de păpuși", se gândi el zărind în coridorul chioșcului un soldat înarmat, ajungând cu capul până la streașină... Pretorul încercă să-l mai descoase, dar Bologa nu mai răspunse nimic. ― Bine, nu ești obligat să răspunzi, zise pretorul, netulburat, clipind repede. Avem dovezi destule și vom mai avea... Așa!... Atunci, citește procesul-verbal și iscălește, te rog! Apostol nu se mișcă. Pretorul îl măsură un răstimp, puțin nervos, stăpînindu-se, și pe urmă vorbi făcând ochii mici: ― Firește, nu te pot sili
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tot ce valurile-i mint. Lui i se descopăr nimfe de-o marmoree zăpadă, Ce în apa lui cea clară cursului se lasă pradă, Duse de obrasnici unde cu glăscioare de argint! Și cuminți frunzele toate își comunică misteruri. Surâzând, clipind ascultă ochii de-aur de pe ceruri, Crenge rele imitează pîn-și sgomotul de guri A cărărilor pierdute de pe valea cu isvoare. De s-ar ști... câte mâni albe rupe-ar flori mirositoare, Câte buze ar închide gândul sântelor păduri! Cine are-urechi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
păr? Dacă visez, mă ține în vis, privindu-mi drept... O marmură, aibi milă să nu mă mai deștept! {EminescuOpIV 434} RENUNȚARE Aș vrea să am pământul și marea-n jumătate, De mine să asculte corăbii și armate, De voiu clipi cu ochiul, cu mâna semn de-oiu face Să-și miște răsăritul popoarele încoace; Sălbatecele oarde să curgă rîuri-rîuri Din codri răscolite, stârnite din pustiuri; Ca undele de fluviu urmeze-ale lor scuturi, Întunece-se-n zare pierdutele-nceputuri, Un râu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
am să-l întreb de cum oi da ochii cu el... Am plecat grăbit spre Bariera Trei Calici. Când m-am văzut dincolo de pârâul Nicolinei, m-am proțăpit pe marginea uliții numită Calea Gălății și am rămas în așteptare... Pe când soarele, clipind somnoros, și-a arătat fața înfiorată de răcoarea dimineții, drumeții somnoroși horhăiau spre nu știu unde. Îndată a apărut și prietenul meu ieșeanul. Bună diminmeața, vere! Bună să fie! Da’ nu văd creanga de dud... Eu am luat-o drept o încercare
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Peste noapte, cu gândul împăcat că am reușit să colindăm împrejurimile Iașilor și să vorbim de viile care au fost și încă unele din ele mai sunt, am dormit ca un prunc. În zori, când luceafărul de ziuă încă mai clipea deasupra orizontului, eram gata de plecare. Cu pas proaspăt, am pornit la drum... Când Hanul Trei Sarmale îmi dădea binețe, soarele încă nu se ițise deasupra Repedii... Doar o geană trandafirie ca o părere tremura pe creasta dealului. Înfășurat în
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
vorbei i s-a oprit pe buze și cu mare greu s-a urnit din loc. S-a dus la tejghea, dar nu-și putea lua ochii de la haiduc... Acesta a sorbit prelung din ulcică, privind la hangiță fără să clipească. După o vreme, s-a ridicat și a pornit spre ieșire. S-a oprit însă în prag și, uitându-se ca un vultur spre hangiță, și-a dus mâna la zagaraua pălăriei și, clipind din ochi într-un anume fel
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
ulcică, privind la hangiță fără să clipească. După o vreme, s-a ridicat și a pornit spre ieșire. S-a oprit însă în prag și, uitându-se ca un vultur spre hangiță, și-a dus mâna la zagaraua pălăriei și, clipind din ochi într-un anume fel, a ieșit în noapte... Hangița a rămas la locul ei ca o stană. Abia a băgat de seamă că au mai intrat niște mușterii... De atunci nopți la rând n-a putut să doarmă
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Neculai, înghițind în sec, a răsuflat adânc căutând orbește ulcica cu vin... -Și acum slobozește pre robul tău, fiindcă el plutește în lumea închipuirii - a răsunat glasul cântat ca la strană al ieșeanului, aducându-mi aminte că nu sunt singur... Clipind des, am privit către el ca și cum m-aș fi trezit dintr-un vis. Pe unde ai umblat, vere? Păi... Sunt sigur că „ședeai la o masă din paltin cioplită cu meșteșug”, colo într-un colț mai umbros, ca să poți privi
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
zile în șir să bei vinul adus de ele și să le privești... Așa că dacă noi ți-am zis hangiță să știi că meriți cu asupra de măsură acest nume - a încheiat vorba prietenul meu. Hangița a plecat ușor capul, clipind des, semn că vorbele ieșeanului și-au atins ținta. Dacă dumneavoastră... Păi cred că nu numai noi te vedem așa cum ți-am spus, ci toți mușteriii care calcă pragul hanului. Iaca că am aflat un cuvânt nou: „mușteriu” - s-a
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
deveni albă ca varul. Aproape că nu reușea să spună ce gândea, din pricina furiei: - Domnule Maynard, nu cred că mai doresc să rămân sub acoperișul dumneavoastră. Maynard rămase înlemnit. - Doamnă, dumneavoastră chiar credeți povestea pe care v-o spun? Ea clipi de câteva ori și spuse "Aha!" Apoi, se lăsă pe spătarul scaunului și încercă să râdă, cu oarecare stânjeneală. Mai multe persoane se amuzară pe seama ei, dar nu erau prea convinse. Maynard își continuă povestea: - Nici nu vă puteți imagina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]