2,881 matches
-
în anul 1915. Creșterea s‐a datorat nu atât sporului natural, cât mai ales masivelor colonizări efectuate de administrația țaristă. Pentru intervalul 1837-1857, statisticile oficiale constatau că, în medie, anual, au fost aduși în teritoriul pruto-nistrean peste 21.000 de coloniști. Încă la începutul războiului ruso‐turc din 1806-12, sudul Basarabiei, fiind părăsit de câteva mii de tătari nogai care s‐au strămutat în Dobrogea, a devenit un teritoriu propice colonizărilor. În acest scop, în anii 1808-1809, autoritățile țariste au strămutat
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
special a zonelor de sud, a fost inițiat cu mult timp înainte de încorporarea oficială a provinciei în cadrul imperiului. Amiralul Ciceakov îl informa, în 1812, pe țarul Alexandru I că predecesorul său, generalul Kutuzov, a creat în Basarabia condiții favorabile, ajutând coloniștii „să se așeze ieftin și potrivit cu deprinderile oamenilor din aceste ținuturi”. Totodată, românii care se refugiaseră peste Prut de frica „robiei moscălești”, au început treptat să se întoarcă la vetrele lor după ce autoritățile au promis că vor respecta vechile datini
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
Nesselrode și generalul Sabaneev câte 10 mii desetine etc. În total, nobililor ruși le‐au fost repartizate terenuri în ținuturile Ismail, Bender și Akkerman. Urmărind obiective multiple, autoritățile rusești au stimulat pe parcursul secolului al XIX-lea, așezarea în Basarabia a coloniștilor (cazaci ruși, bulgari, găgăuzi, germani, elvețieni, albanezi, greci ș.a.) și imigranților (țărani ruși și ucraineni și evreii). Printre primii coloniști s‐au numărat cazacii dunăreni, care au fost așezați în Bugeac în anul 1807, din ordinul lui Michelson, comandantul șef
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
Ismail, Bender și Akkerman. Urmărind obiective multiple, autoritățile rusești au stimulat pe parcursul secolului al XIX-lea, așezarea în Basarabia a coloniștilor (cazaci ruși, bulgari, găgăuzi, germani, elvețieni, albanezi, greci ș.a.) și imigranților (țărani ruși și ucraineni și evreii). Printre primii coloniști s‐au numărat cazacii dunăreni, care au fost așezați în Bugeac în anul 1807, din ordinul lui Michelson, comandantul șef al armatei țariste de la Dunăre. Înainte, în timpul și după încheierea războiului ruso-turc (1806-12), sudul Basarabiei a început să fie colonizat
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
La 1841, în 73 de colonii bulgare și găgăuze existau peste 64.000 de locuitori (inclusiv români). În mâinile bulgarilor și găgăuzilor din cele trei județe din sud, în anul 1853, se aflau 527,6 mii desetine de pământ arabil. Coloniștii germani au fost aduși mai ales din regiunile poloneze și baltice, în valuri care au cuprins anii: 1814, 1816, 1817, 1833, 1834, 1836, 1839 și 1842. În 1814 germanii întemeiază în sudul Basarabiei prima lor colonie, Tarutino, iar din 1815
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
nemțești: Krasnoe, Kulm, Maloiaroslavetz, mai apoi, din 1816, s-au format localitățile nemțești: Arzis, Beresina, Borodino, Brien, Kleistitz și Leipzig. Colonia Katzbach a fost întemeiată în 1821, iar colonia Sărata în 1822. În acel an, prin decretul lui Alexandru I coloniștii germani și bulgari sunt scutiți de plata taxei către stat pe lemnul adus din Herson pentru a-l utiliza la construirea caselor de locuit și a clădirilor publice. Mai târziu au fost formate și coloniile: Maloiaroslavetz II, Verschanpenaus (1823), Gnadental
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
zece ani; primeau un ajutor bănesc zilnic pentru hrană din momentul așezării în Basarabia până la obținerea primei recolte; erau scutiți de orice prestație militară; le era asigurată deplina libertate a cultului. În aceste condiții, nu era de mirare că, pe lângă coloniștii nemți veniți din Ducatul Varșoviei, au preferat să vină în Basarabia și locuitori din Germania propriu-zisă, în special din Bavaria, Württemberg, etc. Coloniștii germani au primit câte 60 desetine de pământ de familie, bani pentru înfiriparea propriei gospodării, au fost
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
militară; le era asigurată deplina libertate a cultului. În aceste condiții, nu era de mirare că, pe lângă coloniștii nemți veniți din Ducatul Varșoviei, au preferat să vină în Basarabia și locuitori din Germania propriu-zisă, în special din Bavaria, Württemberg, etc. Coloniștii germani au primit câte 60 desetine de pământ de familie, bani pentru înfiriparea propriei gospodării, au fost scutiți definitiv de recrutare și pentru 10 ani de plata dărilor și impozitelor. Coloniștii s‐au bucurat de libertatea de a construi biserici
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
din Germania propriu-zisă, în special din Bavaria, Württemberg, etc. Coloniștii germani au primit câte 60 desetine de pământ de familie, bani pentru înfiriparea propriei gospodării, au fost scutiți definitiv de recrutare și pentru 10 ani de plata dărilor și impozitelor. Coloniștii s‐au bucurat de libertatea de a construi biserici, de a angaja clerici și a practica fără îngrădiri propria lor religie. Drept urmare, în anii 1814-1842, au fost înființate 24 de colonii nemțești. La 1856, în ținut locuiau 24.159 de
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
bucurat de libertatea de a construi biserici, de a angaja clerici și a practica fără îngrădiri propria lor religie. Drept urmare, în anii 1814-1842, au fost înființate 24 de colonii nemțești. La 1856, în ținut locuiau 24.159 de germani. Acești coloniști au adus metode și tehnici agricole moderne, rase superioare de animale, o seriozitate și o ordine exemplare. Așezați la început în partea de sud a provinciei, germanii se vor răspândi cu timpul și în regiunile centrale ale Basarabiei. Așezarea ucrainenilor
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
mai activau în satele Ivancea și Izbiște. Din 1656 și până în 1903, în zona de nord a Basarabiei s-au refugiat circa 10.000 de rascolnici. A treia categorie de țărani ruși care au venit în Basarabia au fost țăranii coloniști aduși de către administrația țaristă. La 21 septembrie 1826 a fost confirmată decizia cu privire la strămutarea în Basarabia a 20.000 de țărani din guberniile Cernigău, Poltava, Oriol, Kursk, Kaluga, Tula și Riazan. Către anexarea din 1812, în Basarabia locuia o comunitate
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
evreiești din Chișinău. Pogroamele din 1903 și 1905 au influențat puternic comunitatea evreiască din Basarabia, mii de evrei emigrând în Statele Unite. În zona de astăzi a orașului Șaba (regiunea Odesa, Ucraina de azi), chiar lângă limanul Nistrului, au fost aduși coloniști elvețieni. Cei mai mulți proveneau din zona Basel-ului, care se confrunta cu mari dificultăți economice. De altfel, în Basel există chiar și în prezent o stradă care se numește "Bassarabien Strasse". Alții proveneau din zona Vaud, de lângă malul lacului Geneva, renumită în
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
vină în Basarabia, în anul următor (1822). Elvețienii, de religie calvină, au construit una dintre cele mai frumoase așezări din Basarabia. Casele lor, străzile și biserica protestantă erau considerate drept repere ale arhitecturii din zona Bugeacului, iar vinurile obținute de coloniștii elvețieni erau apreciate atât la mesele magnaților din Rusia, dar și de aristocrații de la curtea țarului. Documentele arată că relațiile dintre coloniștii elvețieni și populația majoritară românească au fost tot timpul excelente. Declinul coloniei elvețiene din Bugeac a început la
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
lor, străzile și biserica protestantă erau considerate drept repere ale arhitecturii din zona Bugeacului, iar vinurile obținute de coloniștii elvețieni erau apreciate atât la mesele magnaților din Rusia, dar și de aristocrații de la curtea țarului. Documentele arată că relațiile dintre coloniștii elvețieni și populația majoritară românească au fost tot timpul excelente. Declinul coloniei elvețiene din Bugeac a început la câteva zeci de ani de la stabilirea coloniștilor la Șaba. Autoritățile țariste au anulat o mare parte dintre privilegiile coloniștilor elvețieni. Unii dintre
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
magnaților din Rusia, dar și de aristocrații de la curtea țarului. Documentele arată că relațiile dintre coloniștii elvețieni și populația majoritară românească au fost tot timpul excelente. Declinul coloniei elvețiene din Bugeac a început la câteva zeci de ani de la stabilirea coloniștilor la Șaba. Autoritățile țariste au anulat o mare parte dintre privilegiile coloniștilor elvețieni. Unii dintre ei au fost deznaționalizați. Alții au părăsit Basarabia după ce această provincie a fost anexată de Uniunea Sovietică. Ca urmare a politicii de colonizare, promovată cu
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
că relațiile dintre coloniștii elvețieni și populația majoritară românească au fost tot timpul excelente. Declinul coloniei elvețiene din Bugeac a început la câteva zeci de ani de la stabilirea coloniștilor la Șaba. Autoritățile țariste au anulat o mare parte dintre privilegiile coloniștilor elvețieni. Unii dintre ei au fost deznaționalizați. Alții au părăsit Basarabia după ce această provincie a fost anexată de Uniunea Sovietică. Ca urmare a politicii de colonizare, promovată cu asiduitate de autoritățile țariste, Basarabia și-a schimbat radical structura națională. Dacă
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
mai bogați americani din istorie. O universitate la care a donat 1 milion de dolari a fost denumită cu numele său în onoarea să. s-a nascut pe 27 mai 1794, în Staten Island, New York. Părinții săi erau urmașii unor coloniștii olandezi. Stră-stră-bunicul lui Cornelius Vanderbilt, Jan Aertson (sau Aerszoon), a fost fermier olandez în orașul De Bilt în Utrecht, Olanda, care a emigrat la New York că ucenic slujitor în 1650. Părinții lui au avut o mică fermă, iar tatăl său
Cornelius Vanderbilt () [Corola-website/Science/328985_a_330314]
-
doi ani mai târziu. În 1895, guvernarea britanică se extinde spre interiorul Africii de Est până la Lacul Naivasha, luând astfel naștere Protectoratul Africii de Est. Începând cu colonizarea din 1895, Valea Marelui Rift și înălțimile dimprejur devin o enclavă a coloniștilor albi angajați în cultivarea cafelei, care se bazau însă pe munca, în special, a localnicilor kikuyu. Granița se extinde spre Uganda în 1902, iar din 1920 protectoratul mărit, cu excepția unei fâșii de coastă, devine colonie a coroanei. Un factor important
Colonia și protectoratul Kenyei () [Corola-website/Science/325321_a_326650]
-
Kenya. Înainte de Primul Război Mondial activitatea politică nu a fost una de amploare, dar după război și în special, după 1920, activitatea politică se intensifică pe fondul noilor taxe impuse de administrația colonială, a salariilor mici și a valului de coloniști care își înființează noi așezări. Experiența acumulată de către africanii în război, împreună cu înăsprirea dominației britanice după proclamarea Kenyei ca și Colonie a Coroanei, a dat naștere la o activitate politică considerabilă în anii 1920, care a culminat cu mișcarea condusă
Colonia și protectoratul Kenyei () [Corola-website/Science/325321_a_326650]
-
a obține prima recoltă. Acești veterani vor avea și o importantă influență politică, chiar dacă reprezentau o minoritate. Puterea era concentrată în mâinile guvernatorului, chiar dacă un Consiliu Legislativ și unul executiv fuseseră create încă din 1906. După stabilirea coloniei, în 1920, coloniștilor albi li se permite să-și aleagă reprezentanți în Consiliul Legislativ. Coloniștii europeni au păstrat acest drept doar pentru ei înșiși și s-au opus cererilor similare ale comunităților indiene sau arabe mult mai numeroase. De asemenea, guvernul a numit
Colonia și protectoratul Kenyei () [Corola-website/Science/325321_a_326650]
-
politică, chiar dacă reprezentau o minoritate. Puterea era concentrată în mâinile guvernatorului, chiar dacă un Consiliu Legislativ și unul executiv fuseseră create încă din 1906. După stabilirea coloniei, în 1920, coloniștilor albi li se permite să-și aleagă reprezentanți în Consiliul Legislativ. Coloniștii europeni au păstrat acest drept doar pentru ei înșiși și s-au opus cererilor similare ale comunităților indiene sau arabe mult mai numeroase. De asemenea, guvernul a numit un european care să reprezinte interesele africanilor în Consiliu. În "Declarația Devonshire
Colonia și protectoratul Kenyei () [Corola-website/Science/325321_a_326650]
-
științific și pe tipuri noi de recolte, au impus o serie de schimbări în producția vegetală și în tehnica agricolă, cu pretenția de a îmbunătăți agricultura în rezervațiile tribale din colonie. Deși criticată ca fiind înapoiată de către oficialii britanici și coloniștii albi, agricultura din Africa s-a dovedit rezistentă, iar agricultorii kikuyu s-au angajat pe scară largă în reformele agrare ale statului colonial. Modernizarea a fost accelerată de al Doilea Război Mondial. Cele mai importante exploatări agricole ale africanilor au
Colonia și protectoratul Kenyei () [Corola-website/Science/325321_a_326650]
-
a încercat să modernizeze tipul de proprietate și modul de utilizare a terenurilor tradiționale, însă actul a produs consecințe nedorite, cu conflicte noi. Ca o reacție la excluderea lor de la reprezentarea politică, grupul kikuyu, cel mai supus la presiuni de către coloniști, a fondat în 1921 prima mișcare africană de protest politic din Kenya, "Asociația Tinerilor Kikuyu", condusă de Harry Thuku. Ulterior, Asociația a fost interzisă de către guvern, iar în locul ei a luat naștere "Asociația Centrală Kikuyu", în 1924. În 1944, Thuku
Colonia și protectoratul Kenyei () [Corola-website/Science/325321_a_326650]
-
se adaugă membrii numiți de guvernator: 6 africani și un arab. Consiliul de Miniștri a devenit principalul instrument de guvernare în 1954. Revolta Mau Mau (1952-1956) a fost o mișcare armată locală îndreptată, în principal, împotriva guvernului colonial și a coloniștilor europeni. A fost mișcarea cea mai mare și cea mai de succes din Africa britanică, dar fără reacții în alte colonii. Protestul a fost susținut aproape exclusiv de kikuyu, în ciuda încercării de a atrage și alte grupuri prin revendicări legate
Colonia și protectoratul Kenyei () [Corola-website/Science/325321_a_326650]
-
fost un lider Mau Mau, dar, cu toate acestea, a fost judecat, condamnat și trimis la închisoare în 1953, câștigându-și libertatea abia în 1961. Pentru a sprijini campania militară, guvernul colonial a demarat reforme agrare care îi privau pe coloniștii albi de multe dintre fostele privilegii, de exemplu, li s-a permis pentru prima dată africanilor să cultive cafea, cea mai profitabilă cultură. Thuku a fost printre primii kikuyu care a câștigat o licență pentru cafea, iar în 1959 a
Colonia și protectoratul Kenyei () [Corola-website/Science/325321_a_326650]