62,644 matches
-
așa: ciudat om era Petru; ura viața, deși îi scurma pământurile cu unghiile precum o cârtiță; ura lumea, în timp ce, ca Diogene, umbla cu felinarul legat de gât prin cetate în miez de zi; ura pe Dumnezeu, dar era într-un continuu dialog cu amintirea ștearsă din icoană. Viața, o căutare și o fugă din sine. Timpul, brazdă trasă de-a lungul și de-a latul frunții, în adâncimea frunții; timpul, o chestie lichidă ce aluneca printre degete, ce se evapora de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
căzut de pe ram este revolta mărului. Dincolo de ordinea ta, în cele neordonate, există o lege universală a vegetării. Vino și vezi unde ai greșit! Dragostea dintre atomi, conexiunea universului; între suflete mofturi de îngeri ajunși la pubertate. Materia, într-o continuă întrupare, materia își cheamă materia mai devreme sau mai târziu. Cum și când se întâmplă întregirea doar cel ce nu se mai rabdă hotărăște (răbdarea, un compromis al obscurității). Copil, adolescent, adult forme redimensionate ale materiei. Sufletul, în ambele palme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
printre chiloții. Despre plăcerea unora de a mirosi viața umezită în lenjeriile intime a aflat mai târziu. Viața, o erecție între două stații de troleibuz, o excitare fluidă a nervilor, o fantezie decupată din imaginarul păpușilor. Viața ca un fetiș continuu; cel care nu ești în cel care te cauți, cel care te cauți în cel care nu te găsești, cel care nu te găsești în cel care nu te recunoști. Insalubră, Doamne, este această suburbie a gândurilor gândite cu plapuma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
într-un cod de bare. Identitatea, la început, poartă semnele copilăriei, mai târziu, pubertatea conturează formele, adolescența le rotunjește, maturitatea le modelează, bătrânețea le adâncește. Viața este o vegetare a sinelui, fie că se întâmplă, pur și simplu, într-o continuă trecere, fie că există într-o nedefinire spontană. Identitatea este un periplu ce transcende dintr-un nimeni în alt nimeni. Intervalul din paranteza pătrată se numește viață, regresie în propria existență: Doamne, atât de largă este haina asta nouă! Copilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
33 era o medie bună, puțini alegeau licee de mijloc, toți ținteau mai sus, dar, într-un mod echitabil, sistemul repartiza pe fiecare unde-i era locul în ierarhia cifrelor. Destinele, într-un registru, funcție de câteva zecimale. Viața este o continuă raportate la cifre, câmpii întregi cu cifre de la facere la desfacere. În mod individual, fiecare este un număr: natural, fracție, rădăcină pătrată, ridicare la putere. O singură dată Dumnezeu ia un foarfece și întrerupe firul, inima uită sa mai numere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
din care se stoarce oțetul, o fântână adâncă, plină de singurătate, o masă de joc pe care zarurile își arată cele mai sărace fețe. Dumnezeul lui Petru, marele absent. 27. Gara este locul din care doar se pleacă, peronul, o continuă despărțire, peronul se sfârșește acolo unde șinele de cale ferată, suferinde de paralelism infinit, cad pe gânduri. Petru a urcat în vagon, Dumnezeu i-a tăiat bilet, chiar dacă a fost navetist toată viața între două inimi, între două bătăi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în palmă, împreunează trei degete. Adam și Eva leagă nod linia vieții; fă semnul crucii ca și cum ai pune ordine în cuvine, spunea părintele Tatu. Petru ținea pumnii strânși; treimea, deasupra păcatului, adâncește semnul cuielor: Doamne, dacă viața este o răstignire continuă, pe cine crezi că sperie pauza dintre două bătăi de inimă, și următoarea bătaie câtor naivi le-o promiți ca o desăvârșire? În 15 minute, aritmetic, se moare de aproximativ 1200 de ori (o viață, fiecare bătaie de inimă) sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
tocmi la tâmpla furnicii, mâine te vei cățăra până sub talpa greierului, cu un asemenea aplomb vertical, sigur, vei reuși să-l gâdili pe Dumnezeu între degete. Pentru mai sus trebuie să-ți sădești rădăcină în cer. Floarea, o reciclare continuă a formei. Omul frumos crește într-o floare frumoasă; floarea se întoarce în floare, omul în om, niciodată. Umple scăldătoarea copilului cu aparențe confuze, către ce nedefinire a întins mâna? Este atât de simplu să prezici nimicul, vrăjitorule? Aruncă aparențele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
vipușca. Huliganii erau un fel de haiduci moderni, își făceau de cap prin masivul Podul Călăului. Revoluția a descătușat ura, iar mândria că sunt urmașii celui mai de temut partizan din Întorsura Buzăului le-a îndreptățit răzbunarea. Viața este o continuă compensare a întâmplării că existăm. Vine o vreme când tragem linie, ceasul numără la fel creșterea și descreșterea. Ce-i de făcut? Înfigem un țăruș în mijlocul inimii, cadranul indică umbra. Partea peste care urmează să treacă soarele încape până și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
să-și amăgească întunericul. Liniștea stătea tolănită în strană ca o babă leneșă, lumina candelei desena umbre de sfinți pe covoare, pendulul bătea ora două. Petru, nedumerit, privea timpul stalactită în barba lui Dumnezeu. 62. Genia, viața îmi este o continuă fugă, mi-e frică sa dau ochii de cel ce sunt. (Concretul, labirint fluid, rece, lipsit de substanță; concretul, precum o casă ce nu știe pulsul cerului. Plouă doar peste acoperișuri străine, se desfac norii în cochilii părăsite de melci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
crestele Bârgăului, arderile de tot înmiresmau văzduhul; Dumnezeu, alergic, strănuta într-o batistă albă. Sănătate! Facă-se-n voia ta, Părintele meu îmbătrânit de bătrânețile lumii! La ora două dormeau lemn puterile cerești. Lemnul, ca să fie treaz, trebuie să înverzească continuu sau să ardă în pară. Focul este viu, verdele este viu, lumina este vie. În mijlocul horei, viețile pocneau din toate încheieturile, viața pomului, viața omului, viața zidului, viața clopotelor, viața crucii... se desfăceau viețile dintru cele făcute. Vântul sufla violent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
primești nu-ți întregește absența. Nici un handicap nu-i mai apăsător decât un suflet pe jumătate gol de sine însuși, pe jumătate pustiu de nimeni. Libertatea în doi a ținut cât o revărsare timidă de nori, apoi noapte, imensă noapte, continuă noapte... întunericul era ca plapumă de pământ afânat. Încătușat de un scaun metalic, cu picioarele înțepenite în beton, cu umerii răvășiți într-o gravitație a absurdului, deținutul sinelui în detenția înstrăinării, deținutul înstrăinării în detenția sinelui. Nu a fost decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și francezi, foarte diferiți în privința obiceiurilor, moravurilor și opiniilor; el examinează motivele pentru care cucerirea primului imperiu este atît de dificilă, dar ușor de păstrat; după cum remarcă ceea ce poate contribui la subjugarea Franței fără probleme, și ceea ce, menținînd-o în tulburări continue, amenință fără încetare liniștea celui care o conduce. Autorul privește lucrurile dintr-un singur punct de vedere, neoprindu-se decît la modul de constituire a guvernărilor; el pare a crede că puterea imperiilor otoman și persan nu se baza decît
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
oroarea crimelor, ci numai să fie săvîrșite într-o manieră care să impună poporului, care să-l înfricoșeze prin amintirea lor. Motivul invocat de autor este că ideile se sting mai repede pentru mulțime, decît amintirile cu privire la cruzimile necesare și continue ale principilor: ca și cum n-ar fi la fel de rău să asasinezi o mie de oameni într-o zi, cum ar fi dacă ai face-o la anumite intervale. Nu e totul a combate groaznica morală a lui Machiavelli, mai trebuie și
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
să aibă fortărețe și citadele sau nu. Cred că mi-am spus părerea în capitolul al X-lea, în ceea ce-i privește pe principii mărunți; să ne ocupăm acum de conduita regilor. În vremea lui Machiavelli, lumea era într-o continuă frămîntare; spiritul instigator și de revoltă domnea pretutindeni, peste tot găseai facțiuni și tirani; revoluțiile frecvente și permanente îi obligară pe principi să construiască citadele pe înălțimile orașelor, pentru a mulțumi, în acest mod, spiritul neliniștit al locuitorilor acestora. Din
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
avea Machiavelli despre oameni în general și, poate, despre italieni în special. Or, ceea ce reiese clar, chiar la o lectură superficială a Principelui, este pesimismul profund al lui Machiavelli în fața naturii umane. Ca toți aceia care au avut ocazia unor continue și diverse relații cu semenii lor, Machiavelli disprețuiește oamenii și are plăcerea de a ni-i prezenta cum voi arăta în aspectele cel mai negative și mai îngrozitoare. După Machiavelli, oamenii sînt josnici, mai legați de bunuri decît de propriul
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
fac încă simțite asupra populației adulte. Totuși, foarte curând, accesul la vârsta de pensionare a generațiilor corespunzând unei fertilități mult mai abundente va induce inevitabil o reducere a numărului adulților, "schimbul" revelându-se din ce în ce mai insuficient. Acest fenomen, combinat cu creșterea continuă, timp încă de câteva decenii, a populației de seniori, va duce obligatoriu la o îngreunare progresivă și ineluctabilă a ansamblului populației aflate în sarcina adulților (indice global de dependență). Aceasta este o realitate ce nu poate fi ignorată în lumea
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
oprirea creșterii economice care, la rândul ei, oprește creșterea demografică, salariul obișnuit devenind inferior salariului necesar supraviețuirii. Concluzia ricardiană n-a fost niciodată dovedită. Mai întâi, începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea, se manifestă tranziția demografică, asociind o scădere continuă a fertilității unei măriri constante a venitului pe cap de locuitor. Apoi, progresul tehnic a permis remedierea scăderii productivității marginale. Lucrările lui Smith, anterioare cu mai mult de patruzeci de ani celor ale lui Ricardo, puseseră totuși accentul pe rolul
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
pentru producerea unei unități de capital este deci descrescătoare în funcție de producția cumulată de capital fizic. La fiecare generație de capital, productivitatea crește și, pentru o cantitate dată de mână de lucru, este deci posibil să se producă un număr în continuă creștere. Învățarea avansează totuși mai puțin repede decât producția cumulată. Procentul de creștere economică este astfel un multiplu al procentului de creștere demografică, pentru că evoluția populației este cea care o determină pe aceea a cantității de experiență cumulată. Când crește
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
permită tranziția de la o economie industrială către o economie de servicii. Lucrătorii în vârstă puțin calificați pentru sectorul serviciilor (economia cunoașterii) sunt înlocuiți de tineri mai bine formați și/sau mai flexibili. Aceste programe sunt oarecum un substitut al formării continue (Jousten, 2004). Trebuie subliniate, de asemenea, incitările financiare diverse de ieșire la pensie într-o societate în care cererea de petrecere a timpului liber devine din ce în ce mai mare. În multe întreprinderi, căutarea câștigurilor de productivitate prin restructurarea posturilor restante depășește recrutarea
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
se estimează des, cheltuielile pe cap de locuitor cresc mai repede decât PIB-ul pe cap de locuitor, aceste proiectări subestimează creșterea cheltuielilor, ținând seama de ipoteza pusă. Totuși, îmbătrânirea nu explică totul. Mărimea populației, care crește datorită unei fertilități continue, contribuie la creșterea cheltuielilor. Este cazul Franței, al Regatului Unit și al Țărilor de Jos spre deosebire de Germania, Italia sau Spania, unde numai deformarea piramidei explică creșterea cheltuielilor de sănătate (Bac, 2004). Estimarea efectului mecanic al îmbătrânirii populației asupra cheltuielilor de
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
să fi citit vreo altă frază care să concentreze mai exact, În puține vorbe, senzația infinitului. Indicarea capătului drumului, America, nu aduce aici nici o limitare, căci nu asupra acestui terminus se focalizează admirația, ci asupra instanței separatoare, a cauzei izvorîrii continue a depărtării: „Atîta apă este, că-i numa’ apă!“ De pe Coasta Dalmată pînă În portul New York, memoria mea e purtată de o succesiune de imagini, nu de șiruri de evenimente: un vapor mare și galben Încărcat cu mulțime de oameni
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
erau de folos numai pentru vite. În anume locuri, săpaseră cîte o „fîntînă bună“. Cea mai curată și mai rece apă de băut venea Însă de la curgătoare. În mijlocul satului, la o răspîntie Încăpătoare, dintr-o țeavă de metal, apa curgea continuu Într-un bazinet, iar de acolo, dispărea pe sub pămînt poate pînă În rîu. Locul era amenajat cu grijă: se cobora pe cîteva trepte Într-o cuvă săpată În sol și placată cu piatră. Țeava ieșea din peretele falezei diferenței de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
maculare, Isus își pierde puterile dumnezeiești și cade la pământ. Avem de-a face cu scenariul luptei dintre Petru și Simon Magul, descrisă în Faptele apocrife ale lui Petru, dar cu sens inversat: aici, creștinul e biruit de iudeu. Povestea continuă. Isus se retrage cu apostolii, dar Iuda, camuflat într-o tunică asemănătoare cu a lor, îi urmărește, îi deconspiră pe toți (apostolii se ascundeau!), apoi Îl prinde pe Isus și-L duce în fața Sinedriului. Isus e lapidat, apoi răstignit în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a existat vreodată dumnezeire” (8,11). Această atitudine nerecunoscătoare și disprețuitoare față de Dumnezeu a aprins mânia îngerilor din „cerurile de jos”, care i-au cerut lui Dumnezeu îngăduința să meargă pe pământ pentru a-i pedepsi pe vinovați. și textul continuă: „Cererea lor fiind îndeplinită, ei s-au preschimbat în tot felul de lucruri: căci, fiind de esență divină, ei se puteau transforma cu ușurință în tot ce voiau. S-au făcut atunci pietre prețioase, perle care atrăgeau privirile, precum și purpură
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]