KorAP: Find »[drukola/base=cruce & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...99 100 101 ...1132 >

28,300 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

dintr-o revistă; la ultima întomnare, a rămas fără mâneci. Nu a disperat, a luat un foarfece, și-a croit o altă îmbrățișare, apoi a strigat triumfal: "Gata, Dumnezeule, n-am crezut niciodată că este atât de ușor să fii cruce. Umil sau smerit, tot una-i, părinte, lecția aceasta o știu pe de rost." Ce să le spun? Posibil că aici nu ajung ziarele, curent electric nici atât, chiliile sunt luminate de candele. Nu văd nici un cablu, nici un stâlp de telegraf

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
îmbrăcăm în sutană și să-l facem călugăr! Nimic mai simplu, îl facem credibil, îl ajutăm să ridice o mănăstire, un hram cât toată nădejdea lumească la un loc, îl facem ctitor, inventăm niște sfinte moaște, cioplim o troiță la crucile drumului, găsim noi două-trei babe care să leșine la comandă (câți draci nu a scos domnul maior din burghezi), niște ședințe de exorcizare, niște minuni în noaptea de sfânt Vasile, un semn în icoană și gata, prostimea dă năvală. Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
făceau ascultare de tataia. Însemnele monahicești, niște falsuri bine făcute, întărite cu semnătura și ștampila episcopului Iacov, stareț într-o mânăstire anthonită din muntele Athos și el, cândva, purtător de epoleți pe o navă comercială, la rândul său, frate de cruce cu unul, pe care mai târziu securitatea l-a uns președinte. Marcu nu a trecut niciodată frontiera. 49. Sunt vinovat, părinte. Am ucis patru oameni, patru îngerii se descompun într-un ciob de oglindă. Am ucis părinte. Spun tot, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
devenea vânătă ca o curvă ucisă cu pietre. Pe la 10, era de smoală și-n ugerul stâncilor. Mai întâi, cobora întunericul în vârfuri, apoi pe coroană, pe tulpină, pe cetina, noaptea în rădăcini era leagăn: Doamne, întunecat îți este sângele. Crucea din poarta mânăstirii își pansează rănile, picură cucută din icoana Bunei Vestiri, anii se cojesc din lemnul teiului și ninge a toamnă cu păsări moarte. De 7 ori câte 3, clopotul... și începea miezonoptica. Toaca îngâna tăietorul de lemne. Dumnezeu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
eliberare de aripi. Ți s-a făcut de doliu și-n cerul gurii... deschizi fereastra. Nu s-a cunoscut viață, cum nu s-a cunoscut moarte, fără o împăcare extremă. Lacrimile, rouă pe limba clopotului. Punctul încorsetează limitele. Renunțarea, o cruce rostogolită în afara parantezei pătrate. Aleluia, Dumnezeule! Nu mă încapi, nu te cuprind. Incertitudinea dă din coate să prindă loc la fereastră. Incertitudinea călătorește fără bilet la vagonul de clasă. Incertitudinea pare a avea 100 de umeri, mută cimitirele din calea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
din coate să prindă loc la fereastră. Incertitudinea călătorește fără bilet la vagonul de clasă. Incertitudinea pare a avea 100 de umeri, mută cimitirele din calea lui Dumnezeu; decorul îi amintește despre o promisiune amânată, bătrânul evită imaginile voalate sub cruci. Nu există un maxim al suferinței; spui "ajunge", când în fotografia bunicului, un ins sever, cu mustață, construiește un lagăr; atunci îți dai seama că ai greșit, că sensibilitatea ta claustrofobă abia încape într-un un buzunar de furnică toamna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
avea loc. Petru nu mai avea iluzii cu ce să-și achite chiria. Inima, gazdă ursuză, nu îngăduia amăgiri: O să mă ierte, sigur o să mă ierte, mi-a strivit umerii, e prea grea, prea rigidă, prea apăsătoare, e stâncă, nu cruce. Cineva mi-a schimbat-o, era atât de ușoară, o purtam în penar, printre creioanele mele colorate. Acum îmi stă înțepenită pe umeri. Doamne, ai fost pironit când ți-ai sfârșit drumul, în sângele meu de ce se lăbărțează răstignirea înainte de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Noaptea, fitilul ardea uleiul rânced de pe fundul paharului, ceața mânca zăpezile, soba ronțăia inima stejarului, luna trăgea o dungă pe cer, semn de ultimă trecere. Noaptea, uleiul mirosea a aripi arse, zăpada a rochie de mireasă, cenușa a muguri de cruce. Munții proptele pentru o burtă de cer plină cu stele coapte. Noaptea, zborul se întâmplă ca o căutare a instinctelor, neprihănirea cocea spic în poala cămășii, aureole de rouă împodobeau creștetul îngerilor, cerul își rupea apele peste tâmplele munților. Noaptea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
femei la necurăție, umpleau pridvorul; plopii făceau închinăciuni ca-n vreme de furtună, vântul îndoia genunchii; stejarii legau nod în frunze pentru o veșnica pomenire a celor ce încă mai sunt; salcâmii repetau un imn despre mântuirea copacilor: "Să fii cruce fără mormânt, Doamne, nu-i rost pe pământ, să fii scânduri de sicriu, niciodată nu-i târziu"; fagii, diaconii codrilor, mereu înaintea stăpânului; Dumnezeul pădurilor avea veston verde și pușcă de vânătoare. La 8 se toca pe o inimă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
pomană; mama lui Petru a dat de sufletul moartei biscuiți pătrați și lumânări stinse. Drumul către cimitir își ieșise din albie, fântânile erau pline până la ghizdea de tristeți. Sub clopotniță, moș Ion săpă groapă pentru toată setea pământului, mormânt sub cruce nu aveai unde să ascunzi. Caii intrau în nămol cu tot cu hamuri, roțile despărțeau apele: cele de-a stânga, lacrimi pentru cei care au rămas, de-a dreapta, lacrimi pentru fericiții care se duc. Bocitoarele jeleau despre un Noe ce-a uitat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Noe ce-a uitat să mai vină, mamă-sa despre o moarte ce-a uitat să mai plece; mătușa Casandra blestema cerul: i-a murit casa de pământ deasupra copiilor, mormântul era acoperit cu șindilă și avea consolă electrică în loc de cruce... părintele Tatu, călare pe iapa lui badea Gheorghe, cânta dezamăgit, trist, cu jumătate de gură, despre un loc cu verdeață și răcoare. Hai, di, gloabelor, di, să o ducem pe țața Lențuca și vă sloboade tata în șură până trece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Gheorghe, cânta dezamăgit, trist, cu jumătate de gură, despre un loc cu verdeață și răcoare. Hai, di, gloabelor, di, să o ducem pe țața Lențuca și vă sloboade tata în șură până trece potopul! Înfiptă până la brâu în lutul proaspăt, crucea pocnea muguri. Bunica Lențuca a urcat spre cer în genunchi, ca o sfântă. Când au ajuns acasă, în tindă, vecina Varvara a pus masa: borșul era sleit, sarmalele crude, mămăliga aburea la fel în fiecare porție. Un scaun a rămas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
unei bucăți de tată? Degetul tatălui meu care ești în cer... Petrică, când vei fi mare, vei înțelege. Dumnezeu unul este pentru toți. El nu împarte dragostea firimituri, unul este Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt întreit... Așa, așa, puișor, fă cruce, adună puterile cerești pe umerii tăi, pe frunte, în inimă. Petrică, când aveai cinci ani, erai singur, anul acesta mama ți-a mai adus un frățior, anul acesta mama te iubește mai puțin ca anul trecut? Timpul, precum vântul printr-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
frățior, anul acesta mama te iubește mai puțin ca anul trecut? Timpul, precum vântul printr-o livadă desfrunzită, timpul în sat se număra după morminte. Petru, în fiecare sâmbătă, cu bunică-sa, plivea iarba în cimitir. Sub gard erau pierduții, crucile minuscule, mormintele cât o tablă de șah; în cimitirul copiilor Dumnezeu juca cu piesele negre. Petru aprindea mucuri de lumânare printre fire de iarbă, degete de ceară arse pe jumătate. Aici sunt prea multe, bunico! Gheorghiță nici în grădina lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
avea perfectă dreptate: rugăciunea intimă epata o sinceritate bonificată, un fel de troc reciproc avantajos; Dumnezeu stătea la tarabă, păcătosul se cotrobăia de mărunțiș: "Doamne, uite cum respir Dumnezeirea ta, cum suspin numele tău și cu câtă răbdare îmi duc crucea. Fac ce-mi ceri, Doamne, numai îngăduie-mi să primesc mântuire." În mânăstirea Fântânele, orgoliul sporea odată cu amăgirea: Tatăl nostru care... fii și tatăl meu măcar atunci când ei dorm și nu le mai trebuiești. 54. Petru și-a ales mânăstirea, precum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
abandonat plugul într-o intenție de primăvară; ursitoarele i-au semănat singurătate în scutece; lumea o burtă de cal mort, destinul un intestin putred. Copăcel, puiule, copăcel! Vei sfârși ca orice lehamete a cerului, copăcel! Iisus a dus în spate crucea neputincioșilor, lui Petru, după ce a învățat pașii, pe umeri i-a crescut o grindă. Mântuitorul s-a înălțat din semnul păcatului, Petru, tot mai mut, într-o orizontală de umbră: Plec acolo unde cerul crește singur, m-am săturat să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
necurăției limite și tot ce o să văd de-a stânga mea voi mărturisi ție, dar până atunci, spune-mi, te rog, câtă nelegiuire se ascunde într-o iubire de om simplu și câtă sfințenie încape neputința de a coborî de pe cruce? Iubirea mea este ascunsă sub un șotron desenat cu creta pe asfalt; un șotron fără fereastră este precum un om fără inimă, unde să-mi înfig crucea părinte? Pământul, o vegetare în iluzie, cerul, o amăgire reprobabilă, la ce capăt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
iubire de om simplu și câtă sfințenie încape neputința de a coborî de pe cruce? Iubirea mea este ascunsă sub un șotron desenat cu creta pe asfalt; un șotron fără fereastră este precum un om fără inimă, unde să-mi înfig crucea părinte? Pământul, o vegetare în iluzie, cerul, o amăgire reprobabilă, la ce capăt al incertitudinii să-mi plec genunchii? Mă topește dorul de a număra până la 7; în icoană, memoria închide paranteză pătrată; fără ea sunt un noiembrie în plus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
și iubirea pentru Dumnezeu de-a dreapta sa, Sfântul Duh va întregi jumătățile într-o Treime nedespărțită. Amin! Dumnezeu să te ierte! În curtea mânăstirii era liniște, sub un plop bătrân, părintele arhimandrit Ioan, pe o lespede de piatră, cu o cruce în mână. Dumnezeul om asculta mărturisirea omului. Sub epitrahil, Petru se destrăma precum un pulover împletit de mămuța Lențuca. Avea 87 de ani, nu vedea, nu auzea, vorbea șoptit, buzele inventau un alfabet al semnelor tot mai șterse, purta lentile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Ceasurile Împărătești, în livada de pe marginea lacului. Gherasim și Ilarion, doi călugări (foști subofițeri de miliție), aduși de maiorul Marcu odată cu ridicarea schitului, criticau rânduiala obștii; primul, respecializat în modelarea foilor de cupru, al doilea în medicină veterinară, frați de cruce întru viclenie, ipocrizie, șiretenie, pizmă. Marcu ar fi vrut să scape de ei, prea își băgau nasul peste tot, prea le știau pe toate, dar când te mai pricopsești cu un doctor ca Ilarion? Ferma număra peste 2000 de ovine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Dumnezeu mic, uscățiv, pleșuv, ochi întunecați, barbă rară, frunte ridată, lăudat zi și noapte pe Sfânta Sfinților. Alți Dumnezei, la lumina opaițului, intermediau iluzii. Pe malul lacului, în livadă, Iuda împărțea lepădările. La ora două, înainte de duminica Tomii, dormea și crucea de pe catedrală. Plopii, ca niște străjeri leneși, moțăiau în propriile armuri. Straturile de flori din jurul fântânii roșeau privind stelele în ochi. Băncile, parcă bolnave de osteoporoză, își oblojeau încheieturile. Peste morminte creșteau lumânări. Era primăvară. Lacul, la lumina lunii, semăna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
închin apoi mă abandonez lumii ca o pătimire. Arlechinii târgului modelează Golgote din zahăr topit, apoi le dau foc. Doamne, cât este de dulce urcușul acesta spre tine: În fiecare dimineață, laudă îți aduc, Dumnezeul meu mult milostiv! Cu tine crucea este pătimire pe jumătate, cealaltă doime motivează așteptarea de a te regăsi zilnic. Demult, când erai umbră în dreapta mea, când eram umbră alături de tine, mă întrebam: cine pe cine trece de mână? cine la cine șterge lacrima? cine spre cine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
cerul. De mâine, timpul meu se va șterge precum amprenta desenată cu cretă pe asfalt. Știu, cărțile tale așezate cuminți în strană vorbesc despre limite, mântuirea desface paranteza pătrată: la un capăt, veșnicia pășește rar, balansând între doi umeri o cruce; la celălalt capăt, moartea ascute creioane colorate după nuanța ochilor. De mâine, în locul meu, vei găsi, stând la masă, două aparențe identice, nici o diferență între un câmp de luptă și un lan cu grâu, atâta timp cât moartea și viața își succed

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
podul palmei și nu a rădăcinilor! Scoate-mi, Doamne, ochiul clarvăzător și lasă-mă să privesc cu el cerul din praful drumului. Smulge-mi, Dumnezeule, limba și ascultă laudele mele rostogolite prin iarbă! Durerea monahului este izbăvire, dorul scrijelește pe cruce un nume. Petre, gândești ca la 18 ani, ai rămas copil? Copiii sunt plăcuți lui Dumnezeu, pentru că sunt curați la inimă, plăcut vei fi și aici până la urmă, te asemeni cu arhimandritul, ai sufletul lui curat, ștergar alb, peste care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
așteptările, incertitudinea bifează așteptări în icoană. Viața este o aberație a lui Dumnezeu: resturi menajere intoxică conștiința laptelui supt, ambalaje de unică folosință ornează iluzia și o atârnă de memorie, etichete lucioase definesc intențiile, doar intenții, identitate nici măcar în lemnul crucii. Incertitudine proiect, incertitudine menire, incertitudine scop, incertitudine rugăciune. Definitive iluzorii. Realitatea culege semințe în cimitir, amăgirea decupează dintr-un album de familie cifre. "Copăcel puiule, copăcel!" Nisipul este cimitirul scoicilor, lumea muchie de zar, 7 7 doar pe masa lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]