3,588 matches
-
în stare liberă în Univers din cauza fenomenului de confinare. Trebuie calculate funcțiile beta, care codifică comportamentul constanței de cuplaj. În teoriile de calibru non-abeliene constantă de cuplaj este negativă.Chiar mai mult cuplajul scade logaritmic cu creșterea energiei, deci cromodinamica cuantică ar trebui să devină cuplata puternic la energii joase, iar aplicarea unei expansiuni de puteri ale constanței de cuplaj adimensionale g nu mai este valabilă. Dat fiind că odată cu scăderea energiei, cuplajul a crescut, metodele perturbative cu dezvoltarea cu o
Interacțiunea tare () [Corola-website/Science/299436_a_300765]
-
rezultă din capacitatea unui obiect cuantic de a străbate o barieră de potențial la scară atomică, fapt care ar fi imposibil după legile mecanicii clasice "sensu stricto". Acest fenomen poate fi explicat prin faptul că funcția de undă asociată unei particule, nu se anulează în zona
Efectul tunel () [Corola-website/Science/299459_a_300788]
-
o manieră exponențială în această zonă. Dacă funcția de undă nu devine matematic nulă la ieșirea din barieră, există o probabilitate ca particula în chestiune să traverseze această barieră de potențial. Această probabilitate de traversare depinde de existența unor stări cuantice accesibile pentru particula respectivă de o parte și de alta a barierei, precum și de întinderea zonei ocupate de barieră. a fost descoperit de Gamov, Condon și Gurney în anul 1928 și pe baza lui se pot explica emisia la rece
Efectul tunel () [Corola-website/Science/299459_a_300788]
-
dezintegrării alfa a unui nucleu prin efectul tunel. Clasic, particula este menținută în nucleu din cauza energiei foarte mari necesare evadării de sub potențialul enorm al nucleului. Este nevoie de o cantitate foarte mare de energie pentru a dezintegra nucleul. În mecanica cuantică, însă, există o probabilitate ca particula să poată evada ca printr-un tunel prin potențialul său. Gamow a rezolvat un potențial model pentru nucleu și a stabilit o relație între timpul de înjumătățire a particulelor și energia emisiei. Dezintegrarea alfa
Efectul tunel () [Corola-website/Science/299459_a_300788]
-
în nucleu. După participarea la un seminar de a lui Gamow, Max Born a recunoscut generalitatea acestui efect. El și-a dat seama că fenomenul tunel nu este limitat doar la fizica nucleară, ci este un rezultat general al mecanicii cuantice care se aplică la mai multe sisteme. Astăzi efectul tunel se poate aplica și la cosmologia universului tânăr. Acest efect a fost aplicat mai târziu și în celalte situații, cum ar fi de emisie la rece a electronilor, și probabil
Efectul tunel () [Corola-website/Science/299459_a_300788]
-
cinetică "mv/2" poate trece peste un deal de înălțime "h" dacă "mv/2>mgh". Dacă WO</sub>, particula este "reflectată" de barieră schimbându-și sensul de mișcare; prin barieră, particula nu poate trece. Din punctul de vedere al mecanicii cuantice, particula se comportă altfel. În primul rând, chiar pentru W>U există o probabilitate diferită de zero ca particula să fie reflectată. În al doilea rând, pentru W0</sub> există o probabilitate diferită de zero ca particula să treacă prin
Efectul tunel () [Corola-website/Science/299459_a_300788]
-
Mecanica cuantică este teoria mișcării particulelor materiale la scară atomică. Ea a apărut, în primele decenii ale secolului XX, ca rezultat al unui efort colectiv de a înțelege fenomene care în fizica clasică nu-și găseau explicația: structura atomilor și interacția acestora
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
materiale la scară atomică. Ea a apărut, în primele decenii ale secolului XX, ca rezultat al unui efort colectiv de a înțelege fenomene care în fizica clasică nu-și găseau explicația: structura atomilor și interacția acestora cu radiația electromagnetică. Mecanica cuantică nerelativistă a rezolvat problema structurii atomice; extinsă apoi pentru a ține seama de principiile teoriei relativității, ea a deschis drumul către teoria cuantică relativistă a radiației, numită electrodinamică cuantică. Denumirea de "mecanică cuantică" a fost păstrată pentru a indica teoria
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
care în fizica clasică nu-și găseau explicația: structura atomilor și interacția acestora cu radiația electromagnetică. Mecanica cuantică nerelativistă a rezolvat problema structurii atomice; extinsă apoi pentru a ține seama de principiile teoriei relativității, ea a deschis drumul către teoria cuantică relativistă a radiației, numită electrodinamică cuantică. Denumirea de "mecanică cuantică" a fost păstrată pentru a indica teoria fenomenelor atomice din domeniul energiilor nerelativiste, în care numărul de particule rămâne constant; dezvoltările ulterioare, care studiază procese de creare și anihilare de
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
găseau explicația: structura atomilor și interacția acestora cu radiația electromagnetică. Mecanica cuantică nerelativistă a rezolvat problema structurii atomice; extinsă apoi pentru a ține seama de principiile teoriei relativității, ea a deschis drumul către teoria cuantică relativistă a radiației, numită electrodinamică cuantică. Denumirea de "mecanică cuantică" a fost păstrată pentru a indica teoria fenomenelor atomice din domeniul energiilor nerelativiste, în care numărul de particule rămâne constant; dezvoltările ulterioare, care studiază procese de creare și anihilare de particule, se încadrează în "teoria cuantică
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
și interacția acestora cu radiația electromagnetică. Mecanica cuantică nerelativistă a rezolvat problema structurii atomice; extinsă apoi pentru a ține seama de principiile teoriei relativității, ea a deschis drumul către teoria cuantică relativistă a radiației, numită electrodinamică cuantică. Denumirea de "mecanică cuantică" a fost păstrată pentru a indica teoria fenomenelor atomice din domeniul energiilor nerelativiste, în care numărul de particule rămâne constant; dezvoltările ulterioare, care studiază procese de creare și anihilare de particule, se încadrează în "teoria cuantică a câmpurilor" și are
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
cuantică. Denumirea de "mecanică cuantică" a fost păstrată pentru a indica teoria fenomenelor atomice din domeniul energiilor nerelativiste, în care numărul de particule rămâne constant; dezvoltările ulterioare, care studiază procese de creare și anihilare de particule, se încadrează în "teoria cuantică a câmpurilor" și are legătură cu ramuri experimentale precum cea a fizicii nucleare și a particulelor elementare. Descrierea dată de mecanica cuantică realității la scară atomică este de natură statistică: ea nu se referă la un exemplar izolat al sistemului
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
particule rămâne constant; dezvoltările ulterioare, care studiază procese de creare și anihilare de particule, se încadrează în "teoria cuantică a câmpurilor" și are legătură cu ramuri experimentale precum cea a fizicii nucleare și a particulelor elementare. Descrierea dată de mecanica cuantică realității la scară atomică este de natură statistică: ea nu se referă la un exemplar izolat al sistemului studiat, ci la un colectiv statistic alcătuit dintr-un număr mare de exemplare, aranjate în ansamblul statistic după anumite modele. Rezultatele ei
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
caracter complementar, în sensul că ea constă din elemente care se completează reciproc într-o imagine unitară, din punctul de vedere macroscopic al fizicii clasice, numai dacă ele rezultă din situații experimentale care se exclud reciproc. Interpretarea statistică a mecanicii cuantice este în acord cu datele experimentale, însă persistă opinii divergente asupra caracterului fundamental al acestei descrieri. Pe când în interpretarea de la Copenhaga descrierea statistică este postulată ca fiind "completă", reflectând o caracteristică fundamentală a fenomenelor la scară atomică, teorii alternative susțin
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
descrie în mod coerent, pe baza unor principii generale, cele două categorii de fenomene. Dificultățile pe care le-au întâmpinat aceste teorii în interpretarea interacțiunii dintre materie și radiație au stimulat dezvoltarea ideilor care, treptat, au dus la formularea mecanicii cuantice și apoi a electrodinamicii cuantice. În teoria radiației electromagnetice în echilibru termodinamic cu materia, distribuția spectrală a intensității radiației emise de un corp negru se afla în violent dezacord cu experiența. Planck (1900) a arătat că dificultatea putea fi ocolită
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
baza unor principii generale, cele două categorii de fenomene. Dificultățile pe care le-au întâmpinat aceste teorii în interpretarea interacțiunii dintre materie și radiație au stimulat dezvoltarea ideilor care, treptat, au dus la formularea mecanicii cuantice și apoi a electrodinamicii cuantice. În teoria radiației electromagnetice în echilibru termodinamic cu materia, distribuția spectrală a intensității radiației emise de un corp negru se afla în violent dezacord cu experiența. Planck (1900) a arătat că dificultatea putea fi ocolită pe baza ipotezei că schimbul
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
care indicau un spectru de linii cu o structură descrisă empiric de "regula de combinare Rydberg-Ritz" (1905). Preluând ipoteza existenței cuantelor de lumină, completată cu un postulat potrivit căruia energia atomului este distribuită pe nivele discrete descrise de un "număr cuantic", Bohr (1913) a elaborat un model atomic care elimina aceste dificultăți; confirmarea experimentală a existenței nivelelor discrete de energie în cadrul atomului a fost făcută în 1914 prin experimentul Franck-Hertz. Realizările în teoria structurii atomului din perioada 1900-1924 au primit numele
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
a elaborat un model atomic care elimina aceste dificultăți; confirmarea experimentală a existenței nivelelor discrete de energie în cadrul atomului a fost făcută în 1914 prin experimentul Franck-Hertz. Realizările în teoria structurii atomului din perioada 1900-1924 au primit numele de „teorie cuantică veche”. Este vorba de fapt de un ansamblu de reguli de cuantificare arbitrare, aplicabile sistemelor multiperiodice din mecanica clasică și ghidate de "principiul de corespondență". Formulat explicit de Bohr abia în 1920, acesta din urmă cerea ca, la limita numerelor
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
veche”. Este vorba de fapt de un ansamblu de reguli de cuantificare arbitrare, aplicabile sistemelor multiperiodice din mecanica clasică și ghidate de "principiul de corespondență". Formulat explicit de Bohr abia în 1920, acesta din urmă cerea ca, la limita numerelor cuantice mari, teoria cuantică să reproducă rezultatele teoriei clasice. Modelul atomic Bohr-Sommerfeld (1916-1919) rezultat din teoria cuantică veche a permis evaluarea corectă a termenilor spectrali pentru un număr mare de atomi și molecule; teoria conținea însă lacune și contradicții. O analiză
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
de fapt de un ansamblu de reguli de cuantificare arbitrare, aplicabile sistemelor multiperiodice din mecanica clasică și ghidate de "principiul de corespondență". Formulat explicit de Bohr abia în 1920, acesta din urmă cerea ca, la limita numerelor cuantice mari, teoria cuantică să reproducă rezultatele teoriei clasice. Modelul atomic Bohr-Sommerfeld (1916-1919) rezultat din teoria cuantică veche a permis evaluarea corectă a termenilor spectrali pentru un număr mare de atomi și molecule; teoria conținea însă lacune și contradicții. O analiză critică a teoriei
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
din mecanica clasică și ghidate de "principiul de corespondență". Formulat explicit de Bohr abia în 1920, acesta din urmă cerea ca, la limita numerelor cuantice mari, teoria cuantică să reproducă rezultatele teoriei clasice. Modelul atomic Bohr-Sommerfeld (1916-1919) rezultat din teoria cuantică veche a permis evaluarea corectă a termenilor spectrali pentru un număr mare de atomi și molecule; teoria conținea însă lacune și contradicții. O analiză critică a teoriei cuantice vechi l-a condus pe Heisenberg la concluzia că noțiunea de traiectorie
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
să reproducă rezultatele teoriei clasice. Modelul atomic Bohr-Sommerfeld (1916-1919) rezultat din teoria cuantică veche a permis evaluarea corectă a termenilor spectrali pentru un număr mare de atomi și molecule; teoria conținea însă lacune și contradicții. O analiză critică a teoriei cuantice vechi l-a condus pe Heisenberg la concluzia că noțiunea de traiectorie a unui electron în atom este lipsită de sens, și că o teorie atomică trebuie construită numai pe baza unor mărimi "observabile", cum sunt frecvențele și intensitățile liniilor
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
ondulatorie"; în anul următor tot Schrödinger a arătat că ea era echivalentă cu mecanica matricială a lui Heisenberg. Proprietățile ondulatorii ale electronilor au fost confirmate de experimentul Davisson-Germer (1927). La a cincea "Conferință Solvay" despre electroni și fotoni (1927), "mecanica cuantică" a fost consacrată ca teorie a materiei la scară atomică. Conferința a marcat și punctul culminant al unei dezbateri, care avea să dureze mai mulți ani, între Einstein (care atribuia caracterul statistic al mecanicii cuantice faptului că ar fi fost
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
electroni și fotoni (1927), "mecanica cuantică" a fost consacrată ca teorie a materiei la scară atomică. Conferința a marcat și punctul culminant al unei dezbateri, care avea să dureze mai mulți ani, între Einstein (care atribuia caracterul statistic al mecanicii cuantice faptului că ar fi fost o teorie incompletă) și Bohr (care, de pe pozițiile interpretării de la Copenhaga, susținea că ea dă o descriere completă a realității). Formularea generală a teoriei, în care aspectele de mecanică matricială și mecanică ondulatorie rezultă dintr-
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
a realității). Formularea generală a teoriei, în care aspectele de mecanică matricială și mecanică ondulatorie rezultă dintr-un formalism matematic unic, a fost dată de Dirac (1930). Dirac (1928) a propus o teorie a electronului, compatibilă atât cu principiile mecanicii cuantice cât și cu teoria relativității. Pornind de la aceste principii fundamentale, "ecuația lui Dirac" explica existența spinului electronic, care în teoria nerelativistă a lui Pauli (1927) trebuia postulată, și descria corect structura hiperfină a liniilor spectrale. Ea indica și existența unor
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]