2,880 matches
-
poalelor sau fâlfâirea pletelor lui cu geometrie variabilă, se afunda tot mai decis printre trunchiuri magnifice de copaci, dispărând sub fremătătoarele zale de clorofilă. O pornise fără țintă anume, doar pentru a obține un răgaz în care să-și despovăreze cugetul de vălmășagul și de povara ușuraticelor gânduri ale gloatei. Circula, circula, făcea pas după alt pas, fâlfâia din plete, își flutura poalele trenciului, fiind în tot timpul acesta profund absorbit în efortul de a-și aminti culorile unei vesele sărbători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ale Timpului, se înfioră Profesorul, în timp ce examina interesantul exemplar botanic. Doamne, unde mă aflu, oare? Porni la nimereală printre ferigi arborescente, care pendulau grațios, ca niște imense pene de struț, legănate de paji măslinii din Orient. Tocmai se întreba în cuget dacă face bine sau nu, fiindcă se afundă tot mai mult în zarva păsărilor idolatre, ce se îmbulzeau prin luxuriantele frunzișuri, când o săgeată, strălucind în zbor ca pielea unui șarpe în salt de deplasare, ciupi jucăuș pământul de dinaintea pașilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
se reculeagă din faza lui de proslăvire. Nu e așa, Albert rosti el cu dezmierdare că tâlcul acestei pravile umple de desfătare pe cel ce o aude? Profesorul nu-i dădu răspuns, mărginindu-se să primenească, în înzecite păreri de cuget neexprimat, baia lui de reflexii noi. Între modestie și triumf, Vânătorul continuă interogațiile adresate Profesorului: Taci? De ce taci? Poate nu știi care-i agerimea razei de Lună? Dacă nu o știi, ascultă! Află că agerimea razei de Lună este graba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de lotus, găsindu-și, acolo, sufletul drumețind, desfăcut în petale fără de număr și alergând pe toate cărările, nu către aflarea unui adevăr, ci către toate adevărurile. Ca și o strună de vioară care, în mânuța unui copilaș, zumzăie monocord, în cuget, îi răsună însă o unică reflexie: Vânătorul O'Piatră poartă același nume ca și mine, își zise el cu o scurtă tresărire. Dacă în tribul său o fi obiceiul să se adauge și un nomen la prenomen, mă întreb dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
model filozofic nou. Unic. Admis de către toți muritorii. Caut cuvinte pe care să le fixez într-o înșiruire logică infailibilă. Magistratul domină Stațiunea prin frază. Ordonanțele sale sunt capodopere în materie; pocnitura de bici perfectă. Limpezi. Scurte. Convingătoare. Pătrund în cugetul oamenilor de parcă ar fi elaborate - ca o necesitate - chiar de către ei. S-a ridicat, vreodată, cineva, fățiș împotriva edictelor lui, în afara Actorului? Sau a Romancierului? A mea? Pentru că noi tot prin cuvinte înțelegem Ordinea, dar altfel; debusolați, o pregătim... Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
ridic gard în jurul livezii, gard de 5 metri, să nu treacă nici soarele, nici vântul. De mâine poruncesc să nu mai iasă nimeni din chilie după 4 până la asfințitul soarelui. Bine. Pentru matale, îmi mai ascult pentru ultima dată inima, cugetul mă îndeamnă să-mi iau bănuții și să plec. Inima, ehei inima, ți-am spus eu odată, te știe de pe când învăța să numere pe sărite. Gata, nu dai pe nimeni afară, la gater cu ei. Vezi, miercuri am comandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
răspântii mute, umbre solitare și necunoscute; treci, ducând o parte din tristețea lor un suspin, o rugă, un zadarnic dor... F1: Iar târziu, când taina dimprejur te cheamă și-ți strecoară-n suflet un fior de teamă, singur cu povara cugetului tău, te cuprind deodată lungi păreri de rău dup-o fericire care întârzie, după câte n-au fost, dar puteau să fie, după cele duse pentru totdeauna... * B1: Străine priveliști fugare! Voi nu știți că-n inimă port o dulce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
nu mai contează. Așa a fost mersul și am intrat și noi În horă. Acum vrem să jucăm, dar ne cam dor picioarele și ne călcăm singuri pe bătături. Dar uite c-a venit și 1 Mai, e primăvară-n cuget și simțiri. Tovarăși, să nu uităm niciodată că muncitorul trebuie respectat. El ne pune la toți pâinea pe masă... Să-l prețuim cum se cuvine și să vărsăm o lacrimă În onoarea lui... Cei trei amici ciocnesc paharele, apoi ascultă
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
vandam. A zis a mea că mă scutește, dar numai dacă repar ușa de la dulapul din bucătărie. La asta mă pricep, șurubelniță am, ciocan am, o las pe ea la bălăceală. Așa se Împart sarcinile Într-o familie unită În cuget și simțiri. Gore simte nevoia unor amănunte suplimentare. Și de ce le-ai luat maro? Curiozitatea lui Gicu Îi dă repejor apă la moară lui Sandu. Gicule, prieten drag, stăteam mai ieri la televizor, la știri, ca să văd care mai e
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Antonia, dacă i-ar fi fost dat să pătrundă În minți străine. După cum singură zicea, se afla mai aproape de gîndul lui Dumnezeu decît de acela al oamenilor, care, mai tot timpul, erau ascunși la vorbă, dar și În propriul lor cuget, ferindu-se, acolo, Între oasele capului, ca Într-un ultim adăpost posibil, să fie cu adevărat cunoscuți; țineau ascunse Înăuntru toate abjecțiile pe care le vînturau În gînd, unele răzbăteau În afară, cînd se ivea un anume prilej; destui dintre
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
lui de către femei neștiute, neatinse vreodată de el? Nu. Dar urmași, neîndoielnic; un statut confuz, Thomas se gîndea că nimic nu mai e de făcut, așa stînd lucrurile. VÎnzîndu-și sămînța Își vînduse și drepturile. CÎnd semnase actul secret, Thomas avusese cugetul curat: cîștiga niște bani, făcînd, totodată, bine unor oameni. Și, desigur, viitorilor săi urmași. CÎți potențiali Thomași, e drept, În stare microscopică, nu ajunseseră sufocați În prezervative sau fuseseră digerați de stomacul unor drăguțe dornice de sex bucal? De ce, atunci
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
așa. Urîtă treabă. Dar cîte lucruri nu erau pocite? Așa că Lars nu-și făcea pentru indiscrețiile sale mustrări de con știință. Dum ne zeu, care vedea tot, crime, printre altele, adul tere, perversiuni sexuale, ticăloșii de tot felul, avea, neîndoielnic, cugetul neîntinat. De ce și-ar fi bătut Lars capul, Învinuindu-se că a dat peste ceea ce alții se tot străduiau să ascundă? Era mai mult un joc Între el și cei vizitați, socotea; chiar dacă regulile nu erau comune; nu pierea, mă
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
fi avut: nu ar fi putut să omoare un om; asta Încheia discuția. Thomas, mai ales În ultimii ani, se trezea dimineața În patul său, Întindea mîna după cartea pe care o Închisese Înainte să adoarmă - Doamne, ce orgii ale cugetului, uneori, Înlăuntrul acesteia! -, citea, cînd era prins de text, ca un apucat; cînd se Întîlnea cu Ingrid, Între două zboruri transoceanice ale acesteia, trei, rareori patru zile, mai mult nopți, parcă murea puțin. Nu era făcut nici pentru aventura căsniciei
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
cafea rămas În ceașcă, pînă la zaț, Thomas a privit În jur; era bine acolo. Venise vremea să facă un duș. Se simțea nițel cleios, pielea avea o patină, urmă a Încleștărilor de peste noapte; apa va purifica trupul, va limpezi cugetul; Împrospătat, Thomas va evalua, apoi, fumînd tihnit o țigară, rezultatul incursiunii sale. Cucerise tabăra celor două lesbiene, chiar dacă nu asta Își propusese, Își văzuse fiica, da, izbutise: Încrezător, de-acum, putea, după o altă pregătire - nu era deloc lesne - să
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
un caleidoscop de forme întrepătrunse și că toate marile opere pe care le salvează secolele trăiesc prin formă, S. Paparrigópulos își cizela cu migala meșterilor miraculoși ai Renașterii limba în care avea să-și înveșmânteze viitoarele opere. Avusese tăria de cuget și virtutea de a rezista tuturor curentelor sentimentalismului neoromantic și modei devastatoare a problemelor așa-zis sociale. Convins că problema socială e insolubilă aici pe pământ, că totdeauna vor exista săraci și bogați și că nu e de așteptat altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ieși ea, Augusto gândi în sinea lui: „Mă disprețuiește, fără doar și poate; am fost ridicol, ridicol, ridicol... Dar ce știe ea, sărăcuța, despre lucrurile astea? Ce știe ea despre psihologie?“ Dacă bietul Augusto ar fi putut citi atunci în cugetul lui Rosario, ar fi fost și mai disperat. Pentru că naiva fetișcană gândea: „Într-una din zile am să mă-ntorc ca să petrec în locul celeilalte...“ Augusto era din nou cuprins de exaltare. Simțea că timpul pierdut nu mai aduce înapoi prilejurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
o găunoșenie pretențioasă. — Frazele, cu cât sunt mai profunde, cu atât mai găunoase. Nu există mai mare profunzime decât cea a unui puț fără fund. Care ți se pare cea mai adevărată dintre toate? — Păi..., păi... cea a lui Descartes: „Cuget, deci exist.“ — Nu, ci asta: A egal A. — Bine, dar asta nu înseamnă nimc! Tocmai de-aia este cea mai adevărată, pentru că nu înseamnă nimic. Dar găunoșenia aia a lui Descartes ți se pare indiscutabilă? — Cum să nu...! — Ei bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mei, și a cântat-o așa de frumos, de, o clipă, am iertat toată umanitatea pentru toate. În jurul meu, vocile pronunțau cestiuni de tipul: - Ce contează în ce partid suntem, dacă toți suntem români și patrioți? Ca să certifice unirea-n cuget și-n simțiri, se mai ridicau de la mese, cu chiftelele în gât, și se țucau pe amândoi obrajii: liberalii cu România Mare, țărăniștii cu pedeseriștii, pediștii cu cine mai apucau. Apoi, ca să-și arate juneța de spirit, se apucau, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ți trăiești viața? — Ei, i‑am promis ceva acum câtva timp. A fost un fel de jurământ, să‑i spun... — Dar nu o să știe niciodată! zice călugărița. Dacă tu nu‑i spui... Mă uit la ea șocată. — Dar o să am cugetul încărcat, dacă‑mi încalc promisiunea! Nu, rămân aici încă puțin cu dumneavoastră, dacă n‑aveți nimic împotrivă. Ridic o mică statuetă a Fecioarei Maria, pe care o remarcasem acum puțin timp. E foarte drăguță. De unde o aveți? Călugărița mă fixează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
noapte, la brazii care strălucesc roșii pe munte, e ora care mi-a răscolit totdeauna sufletul, și mă gîndesc că, fără să vreau, zeii mi-au trimis speranța cum i-au trimis fratelui meu, Prometeu, vulturul pentru a-i ține cugetul treaz. De ce-ar trebui să văd un rău În ceea ce mă Îndeamnă să Îndrăznesc?...) Epimeteu repune totul În discuție Îndoindu-se că grecii erau Îndreptățiți să considere speranța un rău... Poate, În măsura În care, alinînd suferința, speranța evită să Înfrunte un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
sus pe trepte. Dar într‐o zi de martie, în ceasul ei cumplit, Răpusă de durere, în pace‐a adormit. Of, mamă, sfântă mamă, o jale mă doboară Să‐ți fie somnul lin și țărâna ușoară Îți mulțumesc fierbinte în cuget, în simțire De dragoste de mamă, lăsată moștenire. Iași, 29 martie 1985 * DESTINUL UNEI MAME A fost odată o mamă Trăia zbuciumată dar calmă Râdea și dorea să trăiască Plângea, suferea ca să nască Muncea să‐ și achite sentința Răsplata‐i
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
noastre împietrite și care împietrite au rămas !... O, vis deșert! Sub lespezile‐aceste Se află doar ciolane și țărână. De ce să m‐ amăgesc cu o poveste Dintr‐ o credință stoarsă și bătrână? 283 Ciudată temniță, rămâi cu bine! Senin la cuget, pregătit demult, Aștept în pace marele tumult, și răzvrătirea morților din mine. (Din volumul Vis și căutare, Editura „Cartea Româneascăʺ) Ecaterina Pitiș PITIȘ Ecaterina, n. 1 dec. 1882, Brașov ‐ m. 14 ian. 1963, Brașov. Poetă. Fiica avocatului Nicolae Pitiș și
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
vorbă c-un Cotnar Chiar de-s septuagenar, Și aștept cu interes Să fiu martor la cules. 17 mai 2004 ȘI UNDE EL NU ESTE În corpul de elită Al blândului Domn Crist, Credința-i oțelită, De ești evanghelist. În cuget e lumină În inimă - nectar, Sfințitul eu în tină Cu glas de argintar. Și unde El e-n lipsă, Păcatu-i pe suhat, Un soare sub eclipsă Și negură pe hat. Și când vine sorocul Pe care nu îl știi Se
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
grefier. Nu-mi dați jertfe. Inutile-s, N-au nimic din ce e sfânt; Toate sunt de neânțeles, Practici în ciudat avânt. De vreau așa, nu sunt păgân; Nu-mi judecați dorința. Eu știu ce spun, căci sunt stăpân Pe cuget și ființă. Nu-mi dați cinste, sunt o humă Într-un trup încremenit, Mai curând scădeți din sumă Cu ce nu v-am omenit. Puneți fără să vă pese Doar ciulini peste mormânt, Dâmbul trist să nu v-apese Că
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
Se simte atunci când sunteți meschine și versate Totuși cu toții facem parte din această lume înșelătoare, hoață... Mințim... Mințim... precum un carismatic zâmbet Mințim... pentru că nu mai avem suflet Mințim... emanând același haotic vuiet Mințim... și nu mai avem timp de cuget Mințim... că ne pasă de al vostru plânset Mințim... că mai citim din nou un verset Mințim... spunând mizerii cu un sălbatic urlet Mințim...că ajutăm dar nu mai mișcăm un deget Mințim... că simțim al copiilor clinchet Mințim... și
by MIHAI TODERICĂ [Corola-publishinghouse/Imaginative/1008_a_2516]