4,964 matches
-
vorbind. Comuniștii îi consideră „moldoveni”, le invocă opțiunea pro-comunistă de la ultimele alegeri, cu care încearcă să se legitimeze, și dorința lor fierbinte de a îmbrățișa limba rusă. Politicienii democrați vorbesc despre ei ca despre „majoritatea românească” a Basarabiei, unionistă în devenire sau adeptă conștientă a integrării europene. În aceste condiții, omologând orice interpretare, ecuația politică de la noi este foarte simplă: vor avea câștig de cauză acele forțe politice care vor reuși să confere acestei mase incolore și inodore - electoratul majoritar - propria
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
intra Într-un anumit circuit al tensiunii existențiale. Mai aproape de realitate e observația că statutul ambiguu al jurnalului Îl dau ezitările Între uzul privat și destinația publică, incertitudinea (singura incertitudine!) publicării sale83. Precaritatea textuală nu e, Însă, o piedică În devenirea literară. Marcat de strategia secretului, jurnalul intim Își construiește o identitate prin Înseși gesturile care Îl cenzurează, care Îi conferă statutul de operă neterminată și discontinuă. Chiar dacă a scrie Înseamnă a Înfrunta experiența discontinuului 84, enunțul jurnalului nu este izolat
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
pe un prieten de-al lui" și "de atunci, el s-a enervat și a devenit Ștefan cel Mare (sic!), omorându-i pe turci"191. Aceste aparente inepții trădează foarte bine marile deficiențe ale povestirii istorice didactice, în care hazardul, devenirea, jocul, "creșterea" oamenilor și a ideilor par complet inexistente, pentru ca totul să se subsumeze, disciplinat și retroactiv, efigiei prestabilite. Fără premeditare, copiii au identificat și ocolit aceste reducționisme, propunând o citire de-a-ndoaselea a istoriei: Ștefan a fost "Mare", pentru că așa
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
J. Habermas și teoria intereselor de cunoaștere, Heisenberg și principiul de incertitudine, Niels Bohr și prezența de neeludat a observatorului: "Scopul fizicii nu este de a spune ce este natura, ci ceea ce putem spune noi despre ea"). Conceptele de integralitate, devenire, finalitate a universului apar drept constante ale sistemelor fizicienilor (David Bohm promotor al unei perspective holiste integrative, Ilya Prigogine), biologilor, filosofilor (René Thom, Marius Bunge) care studiază un ansamblu minimal de categorii și principii (structură disipativă, catastrofă etc.) susceptibile să
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
constante ale sistemelor fizicienilor (David Bohm promotor al unei perspective holiste integrative, Ilya Prigogine), biologilor, filosofilor (René Thom, Marius Bunge) care studiază un ansamblu minimal de categorii și principii (structură disipativă, catastrofă etc.) susceptibile să caracterizeze întreaga existență: permanența și devenirea, fizicul și mentalul. Creșterea cunoașterii (growth of knowledge apud Karl Popper) este reprezentată în plan conceptual de complexificarea teoriilor și acceptarea seriilor complementare de modele (cf. Niels Bohr și principiul complementarității teoriilor; teoria adevărului coerență cf. Nicolas Rescher înlocuind principiul
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
anumită perspectivă impusă de finalitățile cercetării; * de la principiul reducționist (investigarea structurii in-terne, atomice a părților care reglează comportamentul întregului) la cel globalist (obiectul supus investigării face parte dintr-un întreg, iar relațiile cu celelalte părți ale întregului condiționează funcționarea și devenirea sa în mai mare măsură decît subdiviziunile interne); * de la principiul cauzalității (forma, comportamentul, dezvoltarea unui obiect sînt efecte ale unor cauze anterioare manifestărilor observate) la cel al finalității (obiectul trebuie descris în termenii unei scheme mijloc/-scop sau ai unei
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
pare dotat cu conștiiță de sine ceea ce îi permite să formuleze opțiuni cf. cercetările lui Prigogine pentru care a primit în 1977 premiul Nobel; la scară micro și macroscopică obiectele-sisteme deschise negociază cu mediul ambiant, se mențin și se transformă, devenirea lor fiind efectul conjugat al determinismului și autogestiunii, al hazardului și necesității (Jacques Monod, Erich Jantsch); iii) spiritualismul (formulat explicit de un Capra în tao-ul fizicii sau de Erich Jantsch în formula self organizing universe, implicit de Bateson în conceptul
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
fals, dar complexul este inutilizabil), am putea spune că la Saussure domină perspectiva sintactică pozițională a semnelor (metafora jocului de șah ca principiu explicativ pentru funcționarea sistemului limbii nu este fortuită), iar la Peirce esențial este aspectul explorator, euristic al devenirii infinite a semnelor semioza nelimitată. În fond, cele două direcții nu sînt incompatibile: semnul este baza semioticii sau practicii semnificante, așa cum semioza este spațiul formării/transformării semnelor (cf. și U. Eco, 1984). Accentul saussurian este paradigmatic și spațial, cel peircian
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
Tristram Shandy al lui Sterne, ca să exemplificăm numai prin textele de pionierat al genului. Prin parodie, celelalte genuri se "romanizează", ajungându-se, treptat, și la o autocritică pe care, onest sieși, romanul și-o face prin autoparodiere, certificându-și oneroasa devenire. Ajungem astfel la cea de-a doua perspectivă asupra parodiei enunțată de Bahtin, cu ajutorul unei serii de procedee ce se desprind din opera lui Dostoievski și care vizează romanul modern. Latura metaficțională care persistă în operele parodice începând cu secolul
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
vadă în aceasta doar lupta dintre orientările și școlile literare. Desigur, o asemenea luptă există, dar ea este un fenomen periferic și neînsemnat din punct de vedere istoric. Dincolo de ea, trebuie să știi să descoperi lupta profundă, istorică dintre genuri, devenirea și dezvoltarea osaturii genurilor literare"137. Păstrându-și deci caracterul critic, romanul inventează, creează, dictează noul prin originalitatea ficțiunii. 2.2.1. Parodia în satira menippee: Lucius Annaeus Seneca Un prim grad al imitației parodice practicate de autorii latini care
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
romanescul (aflat încă la vârsta "adolescenței") cu parodia unor genuri cristalizate, unitare, perfecte din punct de vedere compozițional, precum epopeea. Din acest motiv, romanul ne apare nouă, cititorilor de azi, dezavantajat prin simplul fapt că el se află încă în devenire. Aceleași genuri ce promovează perfecțiunea formală au însă un caracter închis, sunt necrozate, nu mai pot evolua, ceea ce le transformă în ținta favorită a parodiștilor. După ce l-am supus discuției pe Seneca, să-i dăm, în continuare, cuvântul și unui
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
apoi, tonul inițial serios, gramatical, chiar academic să se piardă o dată cu aglomerarea faptelor "istorisite", unele dintre ele însă tot intertextual, deși sub forma povestirii în povestire, funcționând ca simple preluări ale povestirilor mileziene (fabulae milesiae), altele sub forma narației în devenire care își transformă naratorul (îl numim aici pe Encolpius) în coparticipant la acțiune, deseori chiar în "nefericit" și ironizat protagonist al acesteia. Însăși formula de introducere în scenă a pățaniilor este parodică. Glisând cu ușurință din sfera literaturii grecești în
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
superficial, în fața noastră nu se află un sonet, ci imaginea sonetului". Prin parodie, celelalte genuri se "romanizează", ajungându-se, treptat, și la o autocritică pe care, onest față de el însuși, romanul și-o va face prin autoparodiere, certificându-și permanenta devenire. Și Victor Șklovski, care urmărește procedee specifice acestui fenomen în romanul clasic englez (cu precădere în Tom Jones al lui Fielding și în Tristram Shandy) și cel spaniol, consideră că Don Quijote se transformă într-o autentică graniță a romanului modern
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
de cea de luptător, și nu invers 109. 2.1.2. Destinul operei Fiecare operă literară are propriul destin sau propriul traseu, care merge de la elaborare până la întâlnirea cu cititorul, moment care va da sens existenței sale. În general, istoria devenirii textelor literare poate fi ignorată, în sensul că înțelegerea lor nu este condiționată de cunoașterea acestei istorii. Dar literatura concentraționară este atât de legată de contextul istoric și politico-social, încât povestea apariției și răspândirii fiecărui text devine importantă. Deși a
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
publice fără a risca să verse sânge. Catehumenului sau simplului credincios îi era interzis să întreprindă cariera militară: vinovăția nu se regăsea în înrolarea voluntară în oștire, ci în disprețuirea lui Dumnezeu, iar o consecință a acestei acțiuni ducea la devenirea de parte integrantă a structurii militare. Astfel, comunitatea creștină îi excludea din sânul ei pe cei care qui habet potestatem gladii, care dețineau merum imperium: proconsules, legati, procuratores și magistrații citadini. Așadar, Biserica din secolele II-III a fost capabilă să
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
educației, dacă se consideră că alături de cei trei factori cunoscuți ai educabilității (ereditate, mediu, educație formală) se afirmă și rolul educatului însuși, transformat din obiect (suportă influențele educației) în subiect (își construiește singur acțiuni și moduri de influențare a propriei deveniri). Însăși etimologia termenului sugerează aceasta (gr. autos sine însuși; lat. educo, ere a scoate la suprafață, a ridica; educo, are a îngriji, a cultiva), deși asistăm la multiplicarea și a altor sensuri derivate: autoformare, autoinstruire, autoinformare, autodezvoltare, autoevaluare (autoverificare, autoapreciere
Metodologia educației. Schimbări de paradigme by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
rezista diferitelor tentații, stăpânirea abilităților de muncă intelectuală în autoinstruire, de natura și complexitatea scopurilor și sarcinilor propuse, de metodele cunoscute și folosite, • începe cu clarificarea cunoașterii de sine, pentru o bună autodefinire și cu conștientizarea necesității autoeducației în procesul devenirii proprii, • își formulează obiective variate și progresiv de realizat, derivate din valori, • educatul își elaborează un plan de autoeducare de lungă durată, cu elementele necesare, cu stăpânirea și utilizarea metodelor, procedeelor specifice de autoeducație, • investește un efort cognitiv, afectiv, volitiv
Metodologia educației. Schimbări de paradigme by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
utilizarea metodelor, procedeelor specifice de autoeducație, • investește un efort cognitiv, afectiv, volitiv, motivațional, acțional conștient, • realizează autoevaluarea rezultatelor obținute continuu, periodic, pe obiective prioritare, • reprezintă un rezultat al schimbării de sine, • completează conceptul de educabilitate, prin includerea eului între factorii devenirii umane. Autoeducația nu diferă esențial de educație, ci se modifică subiectul acțiunii, sensul și ponderea finalităților, a acțiunilor, a metodologiei, dar mai ales ele exprimă două fețe ale aceluiași proces de dezvoltare calitativă a personalității, ceea ce întărește valoarea paradigmei centrării
Metodologia educației. Schimbări de paradigme by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
proces de dezvoltare calitativă a personalității, ceea ce întărește valoarea paradigmei centrării pe educat. Atunci finalitățile și soluțiile ei sunt orientate către realizarea unor dimensiuni, capacități esențiale (Comănescu, 1996, pp. 69-97, 223-247): • cunoașterea de sine și conștientizarea necesității unei schimbări, • autoproiectarea devenirii personale, • capacitatea de evaluare a lucrurilor, • credința și încrederea în posibilitățile proprii, • curajul de a începe confruntarea cu sine însuși, • realizarea zilnică a câte puțin din obiectivele propuse, • cultivarea stării de calm și echilibru psihic, • atitudinea corectă față de greșelile proprii
Metodologia educației. Schimbări de paradigme by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
calității educației, • respectare a adevărului științific, • prețuire a faptului real, • reguli metodologice precise, • proceduri transparente, • echilibru și complementaritate între interpretarea cantitativă și calitativă a rezultatelor, • transferabilitate de criterii, • respectare a exigențelor calității, • raportare la scop, • conștientizare a efectelor asupra deciziilor, • devenire a limbajului profesional mai riguros științific și argumentat în dezbateri sau în elaborarea de texte pedagogice, • găsire de noi semnificații ale conceptelor în contexte și situații particularizate (descriere, explicare, înțelegere, cazuistică, dinamică, funcționalitate, pertinență, prevenție, proiectare), • construire de modele combinate
Metodologia educației. Schimbări de paradigme by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
de copii în desen, expresiile folosite în limbaj, gestica și mimica în momentul în care concep lucrările pot fi surse de cunoaștere a afectivității copilului. Creația la această vârstă, chiar dacă nu are valoare pentru „omenire" are o imensă valoare pentru „devenirea umană"; ea nu trebuie să fie scăpată din vedere de către educatori și, în special trebuie să fie stimulată. Climatul de creativitate, atât de necesar procesului creartiv, este mult mai dificil de realizat decât climatul obișnuit de studiu și transmitere a
Îndemânare şi creativitate : repere metodologice by Amalia Farcaş () [Corola-publishinghouse/Science/1205_a_1937]
-
pe gândirea divergentă, ca factor principal al creativității. d) Alți factori Relația profesor - elev în stimularea creativității Prin tot ceea ce întreprinde și prin exemplul personalității sale, învățătorul este un modelator al structurii personalității copilului în stadiul cel mai hotărâtor al devenirii sale. De modul în care își planifică și îndeplinește rolul didactic depind: structura activităților de învățare în care sunt angajați elevii, gradul de implicare al acestora în efortul de învățare, participarea lor activă și responsabilă la îndeplinirea sarcinilor școlare, densitatea
Îndemânare şi creativitate : repere metodologice by Amalia Farcaş () [Corola-publishinghouse/Science/1205_a_1937]
-
1965). Cel de-al doilea consideră că este o caracteristică a societăților mai degrabă decât a indivizilor; că este produsul experienței și al contextelor "lichide". Noi vom opta aici pentru înțelegerea conceptului în cadrul teoretic propus de Sztompka (1993) prin teoria devenirii sociale. Astfel, alegerea pe care o facem nu ne distanțează de teoriile pe care le utilizăm în lucrare în înțelegerea identității. Așadar optimismul / pesimismul (ca și încrederea sau spiritul antreprenorial) vor fi privite ca resurse intangibile de nivel atât agențial
Schimbare socială și identitate socioculturală: o perspectivă sociologică by Horaţiu Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
Copilului. Unul din aceste drepturi fundamentale cuprinse În acest document este dreptul la educație. Prin educație se Înțelege “dezvoltarea personalității copilului, aptitudinilor și a capacităților sale mentale și fizice, la nivelul potențialului maxim” Copilul trebuie cunoscut și educat, stimulat În devenirea să umană, spijinit prin educație să-și dezvolte potențialul sau biopsihic și să-și formeze atitudini care să-i servească Integrii școlare și apoi profesionale și sociale. Educația din școala contibuie, alături de cea din familie, la sedimentarea primei trepte a
Idei pentru învăţământul simultan by Creţu Mariana () [Corola-publishinghouse/Science/1212_a_1922]
-
un anumit elev să nu atingă parametrii succesului școlar, deși el Înregistrează progrese de la o etapă la alta. Corelat cu progresul școlar, succesul nu implică un nivel limită de performanță școlară, ci are caracter de progres, se află În continuă devenire,ceea ce Înseamnă că rezultatele obținute de elev se raportează În orice moment atât la obiectivele stabilite, cât și la posibilitățile proprii Într-un moment al dezvoltării sale. O problemă psihopedagogica importantă, circumscrisa problematicii succesului școlar, o constituie sancționarea insuccesului prin
Idei pentru învăţământul simultan by Creţu Mariana () [Corola-publishinghouse/Science/1212_a_1922]