2,641 matches
-
indecis. El are consecințe directe și asupra ideologiei literare, asupra cărora dorim să atragem, în acest cadru restrâns, atenția. Opinia publică literară are nevoie de o informare tot mai largă și cât mai bine documentată și în această direcție, puțin discutată, din păcate, în presa literară. Revizuirile ierarhiilor literare sunt importante. Ale conceptelor literare oficializate sunt însă și mai importante. Controversa datează încă din perioada dictaturii totalitar-comunisto-ceaușiste, care a urmărit și în bună parte a reușit izolarea aproape completă a culturii
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
editură: de stat. Prin urmare, cedare sub constrângere, din cauza lipsei independenței economice, respectiv editoriale. Am evocat anterior și această situație tipică, din nou confirmată și încă din plin. Dar, detaliu esențial: nu orice fel de tranzacție, ci una în prealabil discutată, dezbătută, negociată, cu clauze precise, care ar asigura în principiu o anume libertate controlată. Ea este, sau ar fi fost importantă, deoarece ar fi asigurat supraviețuirea și chiar dezvoltarea culturii alternative. Tranzacția variantă modernizată a sloganului anterior (atribuit și lui
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
repetăm, în limitele sale specifice, dar, în nici un caz, supremul ideal critic. Necesitățile economice moderne (repetăm) transformă tot mai mult cronica în informație și publicitate, la cel mai înalt nivel posibil. Altfel spus, să dea cititorilor motive să cumpere cartea discutată. Cronicile lungi, prolixe, plictisitoare, scrise prea pretențios-eseistic, care nu spun, în câteva propoziții, despre ce este vorba într-o carte și dacă are vreo importanță, nu mai interesează în realitate pe nimeni. Criticii literari, și încă de prim ordin, care
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
preferată este foarte adesea o "non-soluție", o reconciliere a celor două cerințe sau una a continuității. Cealaltă soluție, mai rară, se găsește numai în cazul unor puternice rupturi față de trecut. Figura 4.3 prezintă o imagine de ansamblu a aspectelor discutate, cu principalele opțiuni. Ne-am putea întreba dacă, dincolo de elementele generale sugerate de figura 4.3, există unele aspecte mai specifice, cel puțin pentru tranzițiile și instaurările care au avut loc începând cu anii '70, în Europa de Sud, America Latină
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
actorii care sunt protagoniștii acordurilor deja încheiate. Ultimul factor de luat în considerare, durata tranziției, este strâns legat de instaurare, astfel încât nu se poate face o distincție clară între una și cealaltă. Acum se analizează diferitele caracteristici ale tranziției (deja discutate și evidențiate în figura 4.2), adică continuitatea/discontinuitatea, nivelul de participare, gradul de violență, durata perioadei de tranziție. 5. Există o teorie a tranziției sau a instaurării? Răspunsul ce apare în câteva dintre primele și cele mai importante cercetări
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
inclusiv în cea italiană. În plus, "Carta Drepturilor Fundamentale" ale Uniunii Europene, anexă la "Tratatul de la Nisa" (decembrie, 2000)86 prezintă eficient toate aspectele (demnitate, libertate, egalitate, solidaritate, cetățenie și justiție) care trimit la celor două dimensiuni de fond (deja discutate). Problema nu constă în înțelegerea acestor valori. Ele fac parte din cultura juridică a multor țări și sunt "exportabile" în multe țări non-europene. Problema este aplicarea lor. Dacă ar exista o deplină realizare a statului de drept și o aplicare
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
de a evita practici incorecte. Din punctul de vedere al efectelor deliberării (dat fiind faptul că opiniile nu sunt exprimate a priori, ci formulate în cursul dezbaterii), sunt posibile: eliminarea argumentelor și a soluțiilor iraționale; evidențierea variilor aspecte ale problemei discutate într-o manieră prin care să se evite simplificări improprii; plasarea (în centrul discuției) a binelui public, în ciuda înțelesului unilateral; integrarea și, mai ales, dezvoltarea unei încrederi reciproce între participanți. Dacă unele aspecte sunt plauzibile din punct de vedere empiric
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
știință și poli-tică. Dispariția prematură a lui Robert Buron a contribuit fără îndoială mult la aceasta. B.C. Henri Atlan mărturisea, într-un in-terviu recent, că această perioadă a grupului îl in-teresa mai puțin. Existau mai puține aporturi externe cînd trebuiau discutate manuscrise. Ar fi trebuit poate să ieșiți din Hexagon pentru a putea atrage mari oameni de știință care să expună pe teme noi. J.R. Ceea ce ne interesa în raporturile noastre cu exteriorul era mai puțin invitarea per-sonalităților, cît confruntarea dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
pe care nu le cunoștea înainte. Crearea CESTA e legată de istoria Grupului celor Zece, ai cărui membri cei mai activi au reușit să realizeze condițiile propice întîlnirilor care lăsau fiecăruia impresia că înțelege mai bine și că stăpînește problemele discutate. Pericolele erau numeroase, dar avertizările unora precum Henri Atlan, care suspecta abuzul de analogii și metafore, serveau drept pavăză celor care, prea entuziasmați de ceea ce tocmai învățaseră, erau uneori lipsiți de simțul critic. JACQUES ROBIN, "CONSTRUCTOR DE REȚELE" Ca în
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
multiplă. Nu e vorba de a abandona sau a aboli subiectul ca atare, ci de a-l reconcep tualiza, de a-l regîndi în poziția sa deplasată, decalată și de a-i rearticula relația cu practica discursivă, îndeosebi, în cazul discutat aici, cu practica scriiturii. Identificarea cu un anumit spațiu lingvistic, cu un anume spațiu pur și simplu, reprezintă ceea ce Freud numea o "fantasmă de încorporare", care, însă, nu ajunge niciodată la o fuziune totală. După spusele reputatului sociolog Stuart Hall
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Sau cel puțin așa suține tînărul și neliniștitul filosof parizian Quentin Meillassoux, profesor la celebra Ecole Normale de pe rue d'Ulm, într-o recentă publicație a sa, Le Nombre et la Sirène /Numărul și Sirena (2011), în care abordează mult discutatul secret al poemului emblematic al lui Stéphane Mallarmé, "Un coup de dés"/ "O aruncare de zaruri"... Considerat unul din cei mai sclipitori și originali gînditori ai generației sale, revelat și consacrat de volumul Après la finitude (După finitudine), apărut în
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Și, de altfel, cine e persoana de la începutul celor trei propoziții?" (MA) Dacă principalele forme de construcții identitare rămîn relativ stabile în teorie, ca și concept, identitatea trebuie mereu precizată, căci ea desemnează un principiu plural și complex. În cazurile discutate, printre materializările imaginarului creativ al celor doi autori, vom reține un fel de dublă punere în abis. Ar fi vorba, pentru Cioran, de o fărîmițare conștientă, aproape biologică, a eu-lui, care regă sește o paradoxală unitate în oglinda celuilalt, în
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de Retorică: el este esența însăși a limbii, și orice discurs ține, de drept, de retorică”. (Bernard Pautrat, în: „Secolul XX”, 1988:214). Această afirmație este o parafrază succintă la „Retorica” lui Nietzsche, readucând încă o dată în prim plan cele discutate mai sus: natura metaforică a limbajului. Cu toate că metafora la origine este un procedeu retoric și poetic un „ornament estetic” care îmbracă discursul în hainele seducției și persuasiunii, se constată astăzi că ea poate fi întâlnită în majoritatea tipurilor de discurs
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
output). Statele sînt reduse la rolul de elemente intermediare (throughput) și cercetate numai atunci cînd comportamentul lor pare să contrazică așteptările teoriei. Teoria lui Waltz nu aduce, de altfel, ceva nou. Ea este o versiune automatistă a teoriilor balanței puterii discutate deja în capitolul 3, deși cu o sferă explicativă mai redusă. O TEORIE A POLITICII PUTERII BAZATĂ PE CONCEPTE FRAGILE DE POLITICĂ ȘI PUTERE Waltz sugerează că, fundamentîndu-și teoria pe o analogie microeconomică, poate depăși problemele teoriilor automatiste anterioare ale
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
mari, se extind rapid și către municipalitățile mai mici. Legată de problema naturii partizane a alegerilor locale, este bipolarizarea crescândă a politicii franceze de-a lungul celei de-a Cincea Republici, între două "blocuri" mari de dreapta și de stânga discutate anterior. Acest lucru a împărțit țara în exact două părți. Alegerile locale au devenit importante teste de bază pentru aceste coaliții între dreapta și stânga, cu precădere pentru stânga, deoarece la acest nivel, în anii 1970, au fost foarte aproape de
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
și care manipulează viața politică de la nivel local 1. Primul dintre acestea a fost Loi du 28 Pluviôse An VIII (17 februarie 1800) care a stabilit granițele geografice ale noii administrări teritoriale departamentele care erau împărțite în cantoane, și municipalitățile, discutate deja în capitolele precedente. Legea descria rolul prefecților care urmau să conducă fiecare departament, și al subalternilor acestora, subprefecții, care răspundeau de cantoane. În cele din urmă a punctat legătura dintre prefecți și primarii numiți ai municipalităților. În sistemul napoleonian
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
vii dezbateri, indicarea unor trăsături simptomatologice fenomenului reprezintă un mijloc important de a ne apropia de conținutul său ideatic. Demarcațiile care ne vor ajuta să creionăm fenomenul postmodern constituie deja locuri comune ale dezbaterii; astfel, poate cea mai cunoscută problematică discutată este cea a relației dintre modernism și postmodernism, respectiv modernitate versus postmodernitate. Accentul pus pe prefixul "post-" transmite o cu totul altă orientare a interpretului decât cea care transferă importanța termenului părții "modernism". Prin urmare, alegerea dintre postMODERNism și POSTmodernISM
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
țin de filosofia socială și politică, pentru a da o nouă formă discursului modernității. 2.2.2.2. Disputa Habermas Lyotard. Scurtă privire de ansamblu O exemplificare a relației dintre abordarea filosofului german și teoriile postmoderne este reliefată de intens discutata dispută Habermas Lyotard, precum și de alte asemenea tipuri de discuții întreținute cu gânditori precum Foucault sau Rorty. Rămâne însă exponențială pentru lupta dintre susținătorii postmodernității și cei ai modernității, după cum consemnează majoritatea interpreților fenomenului, prima dispută, care aduce în prim
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
asumpțiilor). Analizele sale încep însă să detecteze, deja, anumite fisuri în teoriile pe care și le-a ales drept filtre hermeneutice de bază, astfel încât încă de pe acum putem vorbi despre o ușoară tendință de a căuta soluții noi la problemele discutate. Unele dintre ideile ce vor fi reluate mai târziu din perspectivă postmodernă sunt teoretizate chiar acum, dar ele se subsumează unei analize a lumii moderne, dominată de producție, progres și consum. De altfel, suntem avertizați de către majoritatea criticilor importanți ai
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
structurilor caracteristice modernității, Baudrillard va renunța nu doar la vechile sale idei, dar și la influențele sau teoriile cu care a făcut înainte corp comun. Relația dintre primele sale lucrări și teoriile Școlii de la Frankfurt a fost, de asemenea, intens discutată. Kellner, de pildă, consideră că analizele gânditorului francez sunt mai pesimiste decât cele ale reprezentanților Școlii, însă teoria consumului dezvoltată de Baudrillard este "mai activă", în sensul în care consumul reprezintă o manipulare activă a semnelor, spre deosebire de teoria consumului portretizată
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
al vitezei resimțite în textele sale. O consecință a acceptării ideii de hiperrrealitate este și aceea a unei răspândiri atât de uniforme a puterii, încât aceasta, susține Jean Baudrillard, a fost neutralizată în totalitate. Comentând afirmația, Connor consideră că autorul discutat este în opoziție atât cu analiza puterii realizată de Foucault, în viziunea căruia aceasta acționează în funcție de rețele localizate de "microputere", cât și cu opinia lui Lyotard în ceea ce privește teoria jocurilor de limbaj concurente în societate, din moment ce sistemul simulacrelor este relativ inert
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
subminate la Eco de o "fascinație subtextuală către exotic", în timp ce sentimentul de anxietate ce decurge din "concepția distopică asupra viitorului" la Baudrillard este înlocuit cu un "entuziasm pozitiv pentru exces"453. Această interpretare contrastează cu majoritatea comentariilor pe marginea conceptelor discutate, și care îl portretizează de obicei pe Baudrillard sub semnul unui nihilism apocaliptic, care nu oferă nici o speranță pentru ceea ce s-ar numi "reinventarea" realului. 5.2. Succesiunea simulacrelor 5.2.1. Sfârșitul mitului originii Conceptul de hiperrealitate nu poate
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
său, care este deja înfăptuit, și anume modernitatea radicală a Americii ("America este versiunea originală a modernității; noi suntem versiunea dublată sau subtitrată"502), percepută în termenii provocării "utopiei realizate". Relația dintre hiperrealitate și modernitate devine astfel una ce trebuie discutată, din moment ce America este echivalată atât cu hiperrealitatea, cu spațiul general al simulacrului, cât și cu modernitatea îndeplinită. Baudrillard 503 explică faptul că afirmarea hiperrealității Americii a fost dintru început un fel de axiomă a abordării sale, datorită rupturii acesteia de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
un curent cu tentă internațională, un moment al analizei a fost dedicat încercării de a răspunde întrebării dacă există un postmodernism românesc, reperele periodizatoare evidențiind și modul de tratare a postmodernismului de către reprezentanți ai culturii române, precum și temele cele mai discutate în acest spațiu cultural. Particularitățile culturii române sunt reliefate și prin intermediul acestei "adaptări", care ridică paradoxul unui postmodernism fără postmodernitate și posibilitățile de rezistență, în acest context, a curentului ca atare. Continuând în adâncime încercarea de a oferi o imagine
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
responsabilități pentru a face aceste schimbări să funcționeze. Nu vă purtați ca un jongler care aruncă mingile În aer și se așteaptă ca altul să alerge după ele și să le prindă. Nu uitați ingredientele-cheie ale managementului schimbării: definiți, informați, discutați și actualizați. Capcana nr. 15tc "Capcana nr. 15" Atunci când nu pricepi de ce oamenii se Împotrivesc schimbăriitc " Atunci când nu pricepi de ce oamenii se Împotrivesc schimbării" „În momente de criză nu reușeau nicicum să renunțe la amintiri și să-și schimbe străvechile
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]