37,362 matches
-
și coperțile din față și din spate ale tuturor cărților de pe toate rafturile din bibliotecă sunt legate în piele, iar paginile sunt tăiate. Nu e nevoie să scoți nici măcar o carte ca să știi asta. Agentul imobiliar, domnul Parker, are picioarele drepte și imobile. După un crac al pantalonilor, care e puțin mai umflat, se înțelege că poartă boxeri și nu chiloți. Brandy clatină din cap în direcția mea. — Aceasta e domnișoara Arden Scotia, de la compania Denver River Loggina and Paper Scotias
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
speranță, și cum pot să nu râd. Râsul e singurul sunet pe care-l mai pot scoate așa încât oamenii să-l înțeleagă. Brandy, bine intenționata regină absolută cu țâțele ei de silicon așa de mari că nu mai poate sta dreaptă, ea zice: Uită-te să vezi ce oportunități există. Cum să mă pot opri din râs. Vorbesc serios, Shane, n-am așa mare nevoie de atenție. O să continui doar să-mi port vălurile. Dacă nu pot fi frumoasă, vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
urî. Se îndepărtează de motivul însuși. E nevoie de-o ceașcă de cafea și-o capsulă de Dexedrine pentru a mă simți măcar vag enervată de ceva. Brandy, ea poartă un deux-pièces Bob Mackie cumpărat la solduri, ăla cu fustița dreaptă și marele dracu’ știe și subțirea și îngusta nici că-mi poate păsa mai puțin. Are-n picioare niște pantofi făcuți din pielea cine știe cărui animal. Accesorizată, inclusiv cu bijuterii, știți, pietre scoase din pământ, lustruite și tăiate să reflecte lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
de ea, nădăjduind că se va descurca în orășel, a intrat într-o mlaștină de praf cald, care îi acoperea pantofii, ridicîndu-se la fiecare mișcare. Cum treceai de gară mirosea altfel, a colb, a paie uscate, a bălegar încins. Ulița dreaptă de la gară pînă la capătul celălalt era mărginită de salcîmi piperniciți. Case palide, gălbui în lună, fără garduri ori cu împletituri de nuiele rare, căzute pe o parte. Cîte un cîine adormit lătra răgușit. Un somn greu stăpînea în jurul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
săptămîni cînd se aștepta să fie chemat se rădea pînă la sînge, avea un obraz ca un fund de copil, după cum spunea George Stan, care se uita atît de insistent la el, încît îl făcea să se împiedice pe drum drept. În ultima vreme nu mai avusese atîta grijă, iar George Stan se plictisise și el să-l hipnotizeze. Ca un făcut, exact cînd a ieșit din încăpere, în fața ușii îl aștepta chiar George Stan. Văzîndu-l preocupat a clipit din ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a așezării, era felul său de a se ține de cuvînt față de promisiunea făcută domnișoarei K.F. În primul rînd era hotărît să nu permită aterizarea. Din cauza aceasta luase măsura să se brăzdeze aerodromul, era de fapt o palmă de pămînt dreaptă, între două rîpe, să aterizezi acolo era un act de eroism aviatic, să se sape în lat cîteva șanțuri pentru care dăduse o explicație plauzibilă aerodromul trebuie ferit de băltirea apei, se poate întîmpla o nenorocire dacă roțile se înfundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
acolo venise la Constanța. După două demonstrații reușite în fața portului, asul așilor, însoțit de unul dintre locotenenții săi, zburase pînă la Snagov dintr-o suflare, legănîndu-și aripile deasupra monumentului de la Ciulnița, unde era îngropat un Djuvara, căzut ca o piatră drept într-o fîntînă, singura cît vedeai cu ochii în acele părți de Bărăgan. De la Snagov, Balbo și ceilalți aviatori au fost purtați aproape pe brațe, era o exagerare, dar o exagerare expresivă, pînă în București, unde, pe lîngă recepțiile Legației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în toate "sicriele zburătoare" în care a zburat el, chiar fără să-i pese de nimic!, aviator era și el. Atîta doar că despre Balbo se vorbea, se scria în toată Europa, iar despre Pangratty nu prea. Iar la o dreaptă cumpănire a faptelor ceea ce făcea el, Șerban Pangratty, nu era mai prejos, ba s-ar putea spune era chiar mai senzațional decît isprăvile lui Balbo. Era conștient că italianul beneficia de cel puțin două lucruri pe care el nu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de lînă, e drept, dar un costum și nimic mai mult. Iar cei în uniformă ieșeau bine oricum, uniforma este cum este și altfel nu poate fi, important este să o porți curată și să ai grijă la ținută, umerii drepți... burta suptă, cizmele lună. "Excelență, credeți că mai e ceva de făcut? Cei mai mulți sînt mulțumiți, niciodată n-au fost atîtea posturi de la buget, comerțul merge strună, țara e mare, nu știe stînga ce face dreapta, cînd e zăpăceală toată lumea prosperă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
chiar că s-a bucurat de prietenia sa. La ieșire, un căpitan de la Arsenal se apropie de Pangratty și îi prinse în piept o insignă emailată, spunîndu-i că este foarte fericit că una din gloriile aripilor românești se raliază cauzei drepte a celor care vor binele Țării. Apoi prinse și de reverul tunicii locotenentului Georgescu o altă insignă alb-aurie, iar după o clipă de ezitare făcu la fel și în ceea ce-l privea pe Leonard Bîlbîie. Acesta se roși de emoție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se afla cineva în birou ori cînd se găsea la Capșa, ori într-o vizită simandicoasă. Simțea cum începe, dintr-un nod rece, depistase cîteva pe trupul său, acestea nu se încălzeau niciodată cu totul, două erau pe pulpa piciorului drept, unul sub umăr, altul chiar în podul palmei stîngi, simțea cum de acolo se răspîndește sub piele încetișor frigul, intrînd apoi adînc, tot mai adînc, pînă la os. Nu se dusese la nici un doctor, despre o asemenea suferință nu auzise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
noapte, ajungea un ordin cu acest conținut!, o primejdie nemaipomenită pentru întreaga construcție de stat a Țării. Pomenirea unor nume atît de importante cum erau cel al șefului Jandarmeriei Bucureștilor ori cel al șefului Marelui Stat Major, ori apariția, e drept, fugară, a generalului Broșteanu în cercul ofițerilor cu gărgăuni în cap îl obligau să fie atent, alarmat, să ia o decizie. Era sau nu era cazul să anunțe guvernul, pe primul-ministru? Și, dacă da, atunci care să fie momentul potrivit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
regenței fusese serioasă și Mihai Mihail a aflat pînă la urmă taina-tainelor, Basarab Cantacuzino voia să intre în triumvirat măcar cu titlul de consolare, el însuși putînd ridica pretenții mari, chiar foarte mari, o dată ce Ferdinand se dusese în lumea celor drepți și tronul era gol. Gol. Poate că ar fi reușit dacă n-ar fi fost chiar atît de comod, să nu spunem leneș sau trîndav. Nu-i trebuia decît puțin, foarte puțin să convingă pe toți acei care aveau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
sentințe judecătorești se Înfăptuiseră acele omucideri. Absolut pe față, ca pe scenă, când unii Îi lichidează pe alții...“ Mizanscena fusese Însă reală, cum la fel de reale fuseseră și cadavrele. „Asemenea stâlpilor de bazalt“, va nota nefericitul Kurt Gernstein, „oamenii stăteau Încă drepți, neavând nici cel mai mic loc pentru a se prăvăli sau Înclina. Chiar și după moarte se mai puteau recunoaște familiile, după cum se ținuseră de mână. Cadavrele erau despărțite anevoie, de câte ori se elibera spațiul pentru o nouă Încărcătură a trupurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
din umeri. Iar dacă nu, o s-o lăsăm pe ea s-aleagă pe cine va dori, încheie. — Asta e tot un jurământ? — În ce mă privește pe mine, da. Și pe mine de asemenea. Vetéa Pitó își puse palmă mâinii drepte pe nisip, iar Chimé și Tapú Tetuanúi și le puseră deasupra. Ramaseră așa câteva clipe, în liniște, conștienți de solemnitatea momentului. În cele din urmă, Tapú propuse: Primul care prinde un rac va petrece cu ea noaptea asta, al doilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
atunci va avea Coadă Fregatei deasupra provei de la tribord, în timp ce în spate, exact între cele două carene, își va face apariția Undita lui Maui. Întorcându-și capul peste umărul stâng, avea să zărească foarte clar Crucea Sudului, iar deasupra umărului drept vor sclipi Cele Șapte Văduve Nebune. Cand se va afla în acel punct al oceanului, un bun navigator va ști cu precizie că, în acea perioadă a anului, trebuia să se afle exact între insulițele Maupiti și Țupăi. Nu trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
sau urâte nu are nici o importanță pentru un navigator. Important este să fie utile, iar pentru mine sunt. Dacă formez un cerc cu brațele, atingându-mi vârfurile degetelor exact în dreptul Crucii Sudului, cotul meu stâng îmi va indica estul, cotul drept, vestul, iar ceafa mea va fi îndreptată spre nord. Tatuajele mele îmi vor indică atunci diferitele subdiviziuni, iar celelalte desene care apar lângă ele îmi vor aminti care este steaua reper de la care pornește Avei’á. — Adică ești un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
aceeași clipă, se auzi un zgomot scurt, urmat de un urlet de durere, și când se apropiară câțiva oameni cu torțe, descoperiră îngroziți că, în zborul sau nebunesc, urmărit de prădători, un pește zburător se înfipsese cu violența în ochiul drept al cârmaciului principal. Bietul Moeteráuri căzuse pe spate în urmă puternicului impact, și doar plasă de protecție de la pupă îl împiedicase să nu cadă în apă, unde ar fi fost de îndată devorat de micii rechini care înotau tot timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
profund interes pentru soarta sufletelor. Dacă aș crede asta, ar însemna să accept că tatăl meu și toți însoțitorii mei din acea călătorie se află în infern, remarcă Miti Matái. Și nu poate fi astfel, fiindcă erau oameni buni și drepți. Atunci ce rost ar putea avea existența unui astfel de loc? întreba femeia, care era dintre cei care credeau că totul în această lume trebuie să aibă o explicație supranaturala. Ce rost ar putea avea? repeta Miti Matái, confuz. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nici o urmă de ambarcațiune la orizont, Navigatorul-Căpitan ordona să fie oprit Peștele Zburător, pentru ca in nemișcarea oceanului, care părea acoperit cu ulei, să se facă reparațiile. Pentru aceasta, toți oamenii trecură pe puntea din stânga, făcând în acest fel că partea dreaptă a vasului să se ridice din apa atât cât era nevoie, insă încercând în același timp să mențină echilibrul, pentru a nu pune în pericol ambarcațiunea. Atunci dulgherul începu să se miște cu agilitatea unei maimuțe, atârnat de o funie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
bucle, aranjate să-i facă fața cât mai mică. Pe tocuri, cu un picior adus doar puțin în fața celuilalt, ușor încrucișate astfel încât șoldurile să-i pară mai înguste. Ușor întoarsă într-o parte, își răsucește umerii să stea cu fața drept spre public. Ținându-și respirația, se contorsionează astfel încât să pară subțire în talie. Pe scenă, în locul luminii unui reflector, o secvență de film: Fața ei învăluită în fragmente de pe casete cu exerciții de gimnastică. Trăsăturile ei, ochii și buzele, machiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Bysshe Shelley și Mary Godwin, iubita lui. Claire Claremont, soră vitregă cu Mary, pe care Byron o lăsase gravidă. Și John Polidori, doctorul lui Byron. O ascultăm așezați în jurul șemineului electric din fumoarul de la galeria a doua. Fumoarul gotic. Stăm drepți în scaunele de strană acoperite cu piele galbenă sau pe sofalele brodate ori pe divanele de ibovnici tapisate, pe care le-am târât de cine știe unde, picioarele lor ascuțite lăsând urme zburlite în covoarele îmbâcsite de praf. Suntem cu toții aici, în afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
sânge și bilă și bucăți tot mai mari de carne de curcan. Din intestinul subțire s-ar revărsa bacteriile. Ducând la peritonită, spune Sfântul Fără-Mațe, o infecție a peretelui cavității. În versiunea noastră cinematografică, Sfântul Fără-Mațe e înalt, cu nasul drept și ochelari cu ramă groasă. Are o claie de păr gros, dezordonat. Pe piept îi atârnă un stetoscop în timp ce rostește cuvinte precum duoden și peritoneu. Nu cu gura plină. În film, întinde o mână cu palma în sus, și cere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
și blana pisicii pare închisă la culoare pe lângă pielea ei alb-vineție. Până când degetele alea albe, care nu mai simt nimic, se pleacă și atârnă inerte din încheietură. Cu mâna stângă în poală, Sfântul Fără-Mațe își pipăie degetul mare al mâinii drepte, îl mângâie în sus și în jos cu pumnul stâng. Pipăie protuberanțele și încheieturile degetului ca să nu le uite niciodată. Pentru când n-o să-l mai aibă. Stăm aici cu toții, privindu-ne unii pe ceilalți. Așteptând următorul punct din scenariu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
compasiune. Devenind personajul principal. Cel din segmentul A al oricărui talk-show. Ceea ce înseamnă că noi, restul, avem roluri secundare. Ca să nu fie întrecut, Sfântul Fără-Mațe a împrumutat un satâr de la Bucătarul Asasin și și-a retezat degetul mare al mâinii drepte. O policarectomie radicală. Ca să nu i se ia fața, Reverendul Fără Dumnezeu a cerut satârul împrumut și și-a hăcuit degetele mici de la picioare. — Ca să devin celebru, a spus el, și după aia să pot purta pantofi cu toc foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]