3,227 matches
-
amicul său Cornel Todea. * Emanciparea de matcă acționează diferit pentru introvertit și agorafob decât pentru cel care, În pofida iluziilor risipite, continuă să se considere „angajat” de partea cauzelor nobile și pierdute. Nu multă vreme după uciderea fiului său Gad, reporter fotograf În Războiul din Golf, de care era despărțit de multă vreme, Paul Îmi scria: „Durerile rămân dureri. Fiul Împușcat anul trecut, În Vinerea Mare, de ostașii lui Saddam Hussein, n-a Înviat”. Dar adăuga, În chiar rândul următor: „Mă apasă atrocitățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
octombrie, 1949. Pe prima pagină e o fotografie mare cu soțul ei. E un cadru dintr-un unghi larg. El e sus, în Piața Tiananmen - Poarta Păcii Cerești - inspectând o mare de parade. E o fotografie bună, se gândește ea. Fotograful a prins imensa fericire și entuziasmul care zburdă pe chipul lui Mao. Pare mai tânăr de cincizeci și patru de ani. Dă pagina și vede deodată numele lui Fairlynn. Nu numai că a supraviețuit războiului, dar e activă în crearea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ne punem credința în Buddha. Trebuie să ne încredem în... popor. Vocea lui Chun-qiao își pierde brusc energia. Ea își întărește voința de a continua. Îi spune secretarei că după-amiază se va duce în Parcul Dealului Jing. Cheamă-l pe fotograful meu. Spune-i că voi fi în Zona Merilor. * E o zi noroasă. Perfectă pentru poze. Cerul e un voal natural, care ajută la ecranarea luminii. Inițial, parcul a fost construit pentru împărații din dinastia Sung. Acum șase sute de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
fost construit pentru împărații din dinastia Sung. Acum șase sute de ani, împăratul Jing s-a spânzurat aici după ce și-a pierdut țara. Mă urc în vârful dealului fără să mă opresc. Am sub ochi priveliștea completă a marelui oraș imperial. Fotografului nu-i plac merii ca fundal pentru pozele mele. Zice că pomii încărcați de roade distrag prea mult atenția. Crede că ar trebui să stau lângă bujori. Dar Măr, Ping, a fost numele meu, îi zic. Asta face legătura cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
zic. Asta face legătura cu trecutul meu. Veșnicia mă atrage azi deoarece simt mirosul morții. Această fotografie va fi ori poza mea în derâdere, ori cea care-l va înlocui pe Mao pe Poarta Păcii Cerești. În cele din urmă, fotograful se potolește. Trage scaunul meu cât mai departe de meri posibil, pentru ca aceștia să nu fie în centru. Acum are o problemă cu jacheta mea Mao. Mi-am schimbat costumul în timpul bătăliei lui cu merele. Lui îi place mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
bătăliei lui cu merele. Lui îi place mai mult cum îmi stă în rochie, dar eu insist să semăn cu un soldat. Mi-ar plăcea să mor în hainele astea. Pentru a reaminti poporului că am luptat ca un bărbat. Fotograful își lipește ochiul de lentilă. Îmi cere să zâmbesc. Nu vrea să facă o poză a morții. Însă nu mă pot sili să zâmbesc. În dimineața asta mi-am văzut chipul în oglindă. Mi s-au tras obrajii și ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
puteam deveni disident și aș fi fost arestat. După mulți ani, trecut prin școala dură a vieții și ridicat de toată lumea în slăvi, aș fi fost, în cele din urmă, trimis acasă. La poarta închisorii m-ar fi așteptat câțiva fotografi și, desigur, Anna. Etajul cinci. În spatele ușii l-am auzit pe Rex. Când un câine se cheamă Rex, e mai înțelept să te ții departe de el. Ușa era înaltă și, cu siguranță, greu de deschis. Mai bine așa. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
mâncare, noi nu stăm mult și după-amiază mergem la șosea și ne plimbăm sau mergem la film, unde vrei tu.” „Bine, oftă nevasta, să fac plăcinte?” „Fă și plăcinte”. Tatăl avea momente de bunătate, era chiar generos; după ce trecuseră pe la fotograf - ei doi pe motocicletă, el pitic abia ținând ghidonul - Îl duse la Aeroportul Băneasa. Decolarea! Văzu Întâi hangarul aeroportului, apoi pământul se Îndepărtă cu repeziciune, avionul zbură deasupra lacurilor și peste o pădurice, traversară calea ferată și apărură casele mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
de crainicul acela lingău și libidinos. Te Întorci Într-o copilărie uitată, neștiută, copilăria lui, și vezi un copil ținându-și mama de mână, mergând la târg Într-o duminică să se fotografieze, că: „A venit, mamă, la târg un fotograf care face poze și nu ia bani, ia numai două ouă”. Și numai două ouă vor fi prețul ca halogenura de argint să rețină pentru eternitate chipul fericit al unui copil și al mamei lui, ținându-se de mână, În spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
nu arată deloc ca-n pozele pe care le folosesc să-și facă publicitate. Cu siguranță nu mă așteptasem la foarfece și pensete și suporturi pline de haine și computere și mașinării complicate. Totul arăta etern și nou-nouț. —OK, Jen. Fotograful va fi aici într-o oră, iar până atunci părul și machiajul trebuie să fie aproape gata. S-a plasat în centrul agitației și a început să strige. — Toată lumea are listele? Foi de hârtie au fost agitate de asistenți nezâmbitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
o pereche de sandale indiene împodobite cu pietre prețioase, cu talpa joasă, aparținând fetei care se ocupase de coapsele mele. Erau atât de frumoase, încât i-am dat 20 de lire pe ele. Într-un final, își făcu apariția și fotograful. Ca o invalidă am fost îndrumată până la un ecran alb unde i-am lăsat să mă așeze în diferite poze de catalog asortate cu rânjete siropoase și expresii bosumflate. Patru ore de la sosire, am văzut primul polaroid. Am crezut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
o să i-o ofer în porții raționale. Am profitat de ocazie și m-am uitat prin apartament. Cel mai interesant lucru era un caiet în care Walter, cu multă migală, lipise sute de poze cu Catherine Hammond, adesea acompaniată de fotografi. De fiecare dată când bărbatul ei își făcea apariția, fața lui era înnegrită cu pixul, ordonat, dar cu ură, o anulare deliberată. Aveam un gust amar în gură. Am deschis ușa și am coborât repede scările. Afară aerul nopții era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
rîdă! ș.a.m.d.) Dar partea a doua a biografiei nu se referă numai la montările lucrărilor genului liric : spre exemplu, undeva (p.241) ni se dă o mică lecție despre importanța stilizării În artă :” Întrebat despre Pasărea de aur, fotograful Steichen (reamintesc că și tatăl regizorului a fost fotograf, unul dintre cei mai importanți, ai României! -n.n.) a răspuns ’nu seamănă cu o pasăre, dar eu simt că e o pasăre!’.La fel e și-n teatru: să ilustrezi
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
biografiei nu se referă numai la montările lucrărilor genului liric : spre exemplu, undeva (p.241) ni se dă o mică lecție despre importanța stilizării În artă :” Întrebat despre Pasărea de aur, fotograful Steichen (reamintesc că și tatăl regizorului a fost fotograf, unul dintre cei mai importanți, ai României! -n.n.) a răspuns ’nu seamănă cu o pasăre, dar eu simt că e o pasăre!’.La fel e și-n teatru: să ilustrezi, Înseamnă să repeți ce spune textul. [...]Să sugerezi e
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
eu ziua. Ziua Europei. MINISTRUL: Ce? Te-am rugat eu să vii? Poate crezi că aveam nevoie de prezența ta într-un asemenea moment. Cînd trebuie să mă duc la cimitir. Să car coroane de plumb. Să fiu vînat de fotografi. Să stau în fum de lumînări proaste, pentru că nu sînt bani pentru lumînări bune. Să ascult preoți cu voci proaste, pentru că bugetul nu-și poate permite unii cu voci mai bune. În loc să mă compătimești, te dedai la agresiuni. Îmi stresezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
mici probleme (o verifică) ele vor lua sfîrșit în curînd. Vă mulțumesc foarte mult că ați venit și vă doresc o zi a Europei cît mai însorită. Ministrul și Jeni vin alături de scaunul Patroanei și iau diferite poziții ca pentru fotograf. O aranjează și pe Patroană în poziții diferite. Cînd ajung în poza dorită, se opresc cîteva clipe și sînt luminați de blitzuri. Apoi din nou își schimbă poziția și încremenesc iar, în lumina blitzurilor, tot mai puternică. Lumina din scenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
4-5 metri). 11. Efimița suflă fumul de pe țeavă. Leonida zace în scaun, Efimița îi ia pulsul, îi ridică pleoapele, pune o flacără la gură, constată practic decesul. Fluieră scurt. Intră Grupul. În jurul Efimiței, Grupul intră cu un procuror (Rică), medici, fotografi, cameramani etc. ocupîndu-se de cadavru în mod profesional. Între timp, Efimița a luat recuzita unui reporter TV și "transmite" în fața unei camere ca un crainic de la știri care comunică la actualități o crimă. EFIMIȚA (explică pe ton așezat, parodie la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
Cîte? FANE: 36. Tot filmul. L-am și developat pe loc. GETA: Ticălosule!! Te omor! Mie nimic și lu' Maricica 36?? BUNICUL (fluieră admirativ): Ei nu zău? 36?? Nu-i rău. FANE: Da. Maricica a fost primul meu model. Ca fotograf. Primul meu nud. GETA: N-am fost eu primul tău nud? FANE: Nu fi geloasă. Erau doar niște poze. Le-am și vîndut. Uite banii (arată banii mîndru). Nu mă felicitați? GETA (înhață banii): Să te felicit că vinzi poze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
mergeți împreună? Știu ce rulează înainte de a apuca ea să-mi spună, citindu-i de pe buze! Și cărțile pe care i le dau, de ce le cară peste tot în poșetă - ca să le citească, oare? Aș! Ca să-l epateze pe vreun fotograf poponar, ca să-i epateze pe trecătorii de pe stradă, pe străini, cu personalitatea ei multilaterală! Uită-te la gagica aia cu un cur trăsnet - are o carte în mână! Cu rânduri și cuvinte adevărate! A doua zi după întoarcerea din Vermont
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
care o puse pe geantă. Prinse să pufăie dintr-o țigară cu filtru alb, scoasă dintr-o tabacheră aurită, pe care o înfipse într-un țigaret scurt, din lemn. Râdea la Petrișor, ținut de maică-sa cu fața la ea, ca la fotograf și parcă îndemnându-l să zâmbească, să ia o mină veselă și binevoitoare, și copilul chiar asta făcea. Gângurea la doamna avocată, venită special pentru el. Trăsăturile și surâsul buzelor ei groase păreau să se spulbere odată cu fumul, în timp ce întreba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
cuvintele dumneavoastră apreciative exprimă realitatea, răspunde zâmbind Marius. Dar de unde cunoașteți vechea mea coafură? Ambasada Germană are o arhivă foarte bine pusă la punct cu toate cotidianele românești. Și asta face să vă fi cunoscut în toate ipostazele surprinse de fotografi la diferite evenimente. Ce mai face doamna Hagiaturian? Mulțumesc de întrebare, bine. Transmiteți, vă rog, doamnei, cordiale salutări. Cum se face că vorbiți așa bine românește? întreabă Marius Nici nu se poate altfel. Sunt născut la Brașov. A, așa se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de tipărituri periodice care se întâmpla să îi cadă în mână și pe care le cerceta cu grijă și cu multă, foarte multă pasiune. Imboldul îi venise de la unul dintre bunicii săi care, în timpurile imediat postbelice, fusese paginator, corector, fotograf și de toate la „Jurnalul de dimineață” al lui Teodorescu-Braniște. Acest bunic al său mai păstra în podul casei „Jurnalul științelor și călătoriilor”, „Lumea copiilor”, „Curentul pentru copii și tineret”, diverse almanahuri și tot felul de broșuri din epoca dictaturii
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
dar, prin contrast, ofilirea uneia și înflorirea celeilalte sunt izbitoare. În sfârșit, dincolo de aceste aspecte, rămâne o stare de încordare, de tensiune între cele două femei, ca și cum ar fi fost întrerupte dintr-o conversație pe care o vor relua de îndată ce fotograful va ridica degetul de pe buton. Mama Mare locuia într-un imobil construit de Mercader, care devenise curiozitatea cartierului. Intrând din stradă, nimereai într-un hol cenușiu, cu o scară pătrățoasă în mijloc ce ducea la apartamentul fiecărei familii din bloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
prinseră viață: o ochelaristă începu să încuviințeze din cap, un bărbos pozând în sceptic pufni spiritual și ușurel la cuvintele cheie, iar două doamne din spate, care ajunseseră prea târziu, prinseră a zâmbi fericite. Poate singurii indiferenți la vorbe erau fotografii și cameramanii. Aceștia din urmă schimbau semne și priviri cu câte un reporter din sală. Profesorul Calomfir se sătură de aprobat laudele lui Leurdiș. Se lăsă pe spătarul scaunului și scrută indiferent spațiul; își concepea în minte discursul propriu, cuviincios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
unei Puicuțe, pe Bețivul Plin de Talent, care Scrie cu rimă și Declamă cu Voce Baritonală la Cârciumă, Spărgându- ți Timpanele, pe Editorul Dispus să Promoveze Tinere Talente în Schimbul Unui Futai Sportiv, pe Tânărul Absolvent de Teatru care lucrează ca Fotograf la Ziar pentru că Are Copil mic și îi Trebuie Bani de lapte Praf și de Scutece, pe Câinii Vagabonzi de la mătușă-mea de la Bloc, care te Pândesc și îți mușcă Turul Pantalonilor în care Faci pe Tine de Frică, pe
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]