KorAP: Find »[drukola/base=halat & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...99 100 101 ...131 >

3,251 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

Toți cei prezenți și-au întors privirile spre Ada. Ușa sălii de operație s-a închis silențios și grav în spatele nostru. Stăteam nemișcați unul în fața celuilalt în camera de preanestezie. — Ce s-a întâmplat? Pieptul Adei se mișca gâfâind sub halat, brațele-i dezgolite erau pătate de frig. — Domnule profesor, se află la noi o fată cu un traumatism cranian... Aproape fără să-mi dau seama, cu un gest automat, mi-am scos mănușile. — Spuneți-mi. I-am găsit jurnalul... era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
I-ați făcut cortizonul? — Da, domnule profesor, și un gastroprotector. — Mai sunt alte leziuni? — Este suspectă de o ruptură a splinei. — Hemoglobina? — Doisprezece. — Cine e la neurochirurgie? — Eu, eu sunt. Ciao, Timoteo. Alfredo îmi pune o mână pe umăr, are halatul descheiat, părul și fața ude. — Mi-a telefonat Ada, de-abia plecasem. Alfredo este cel mai bun din secția lui, și totuși nimeni nu are prea multă considerație pentru el, din cauza felului său nesigur de a fi, deseori antipatic, fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
ritual pe care îl cunosc atât de bine. Brațele se afundă până la coate în chiuveta de inox, mâinile abandonează buretele dezinfectant, simt în nări mirosul clorurii de amoniu... Asistenta îi dă compresele sterile să se usuce, sora instrumentară îi leagă halatul. Este o liniște neobișnuită în jur, o liniște de persoane care au amuțit. Un asistent pe care îl cunosc bine trece prin fața ușii, ni se încrucișează privirile, a lui coboară imediat în jos, pe pașii de cauciuc. Acum Ada a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
mori, Angela, nu muri înainte ca mama ta să aterizeze. Nu-ți lăsa sufletul să traverseze norii pe care ea îi privește liniștită. Nu tăia traiectoria avionului ei, rămâi fiica noastră. Nu te mișca. Mi-e frig, sunt încă în halat, poate ar trebui să mă schimb, am lucrurile în dulapul de metal cu numele meu pe el. Mi-am atârnat haina cu grijă peste cămașă, am lăsat portofelul și cheile de la mașină pe raftul de deasupra și am închis lacătul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
eu..., mă calma. Ca într-un vis. Mestecam pâinea, soția mea dormea. Respirația ei era liniștită, ca marea din spatele ferestrei. Mi-am aruncat lenjeria în coșul de rufe murdare și am intrat sub duș. Am coborât din nou îmbrăcat în halat, lăsând urme de apă pe trepte, am căutat ochelarii de soare și am ieșit sub pergolă. Prin lentilele întunecate marea se vedea de un albastru mai intens și mai vibrant decât în realitate. Mă aflam acasă la mine, în mirosul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Noi doi împreună începeam să fim ca un vechi palton care și-a pierdut linia de la început și o dată cu ea jena rigidității. Și tocmai faptul că s-a lăsat, consumarea naturală a țesăturii îl fac unic, inimitabil. Mi-am dezbrăcat halatul de baie și l-am lăsat să cadă pe nisip. Elsa și-a tras îndărăt capul cu o mișcare bruscă. — Ești gol! Râdea în timp ce mergea prin apă privindu-mi șoldurile goale, prea largi pentru un bărbat. Îi mai plăceam oare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Acum trebuie să se meargă direct la cheag. Și să sperăm că hematomul nu a comprimat prea tare creierul. Aș vrea să fiu un tată oarecare, unul dintre acei bărbați plini de încredere care se se dau pe mâinile unui halat alb și apoi se retrag ca în fața unei veșmânt sacru. Dar nu pot să mă prefac că nu știu ce puțină influență are voința unui chirurg bun în fața împlinirii unui destin. Mâinile unui om sunt legate de pământ, fetița mea, Dumnezeu, dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
țeapă. Dedesubt, mâini de gumă, nu ale mele, și totuși atât de ale mele, candide cârlige în lumea în care mă afișez ca un binefăcător. Bisturiul electric. Cauterizarea vaselor. Sunt încă afară, mă așteaptă. O să mă oprească așa îmbrăcat în halatul de chirurg, ce mod ridicol de a fi arestat. Pensă Kocher. Tampoane. Îmi lasă timp pentru regrete, iată de ce nu m-au prins mai înainte, pentru a-mi lăsa acest timp negru. Din răutate. Da, era acolo, în camera aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Numărați fețile laparotomice. Cuvântul meu împotriva cuvântului tău. Portace. Și vom vedea cine are dreptate. Nylon pentru piele. Operație se terminase. Iar eu mi-am ridicat din nou privirea: înăuntru plutea culoarea sfidării, a disprețului. Un tânăr practicant, într-un halat prea mare pentru el, care se afla lângă cel de-al doilea asistent al meu, mă privea năucit. Nu-mi dădusem seama că era de față, se apropiase doar acum. Avea privirea celui care exercitase o voință prea dură asupra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
înșine și că indulgența este un fruct care cade jos gata stricat. Dădusem frâu liber tuturor gândurilor acelora indecente și acum eram inutil ca un terorist mort. Sala de operații era deschisă și în dezordine, pe coridor un bărbat în halat se ducea spre baie cu un sul de hârtie igienică în mână. M-am aplecat puțin spre ferestruica de la sala de operații să le salut pe asistente și pe medicii care mă ajutaseră. Coboram cu liftul și în mine era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
simte un chelner murdar, atunci când scuipă pe furiș în farfuria unui client prea pretențios. O bubuitură surdă și îndepărtată intră pe fereastră străpungând tăcerea. Poate se schimbă timpul. Cu o seară înainte lăsasem un scaun pe terasă. Mi-am îmbrăcat halatul și am ieșit să-l iau. O pasăre care nu migrase a intrat în curte și acum se învârtea speriată, jos, printre plantele din grădina blocului, căutând o cale de ieșire. Mă uitam la ea în timp ce se oprea să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
îmbrățișa biberonul. Era identic cu Manlio. I-am zâmbit așa cum se zâmbește unui prieten puțin prostuț. În baie apa curgea zgomotos, apoi se opri. Câteva zgomote și ea era deja afară. Ud, părul ei galben părea de lemn. Avea un halat bej pe ea. Își legă cordonul de flotir și suspină mulțumită. — Pun pastele la fiert. Se întoarse în bucătărie. Când trecu pe lângă mine, îmi lăsă în nări un miros de talc, dulce ca vanilia, mirosul unei păpuși. — Vrei o bere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
era grijulie, ca și mâinile. M-am oprit să o privesc în timp ce aranja masa. Intra și ieșea din bucătărie cu o vitalitate surprinzătoare pentru ora aceea târzie. Mi se părea că o văd pentru prima oară, ca și cum corpul acela sub halat nu fusese niciodată al meu. Știa să pună masa, aranja tacâmurile și șervețelele cu o grijă deosebită. Puse o lumânare în mijlocul mesei. Se opri în fața mea, încruntă o sprânceană, își încreți nasul și-și arătă dinții superiori ca un rozător

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
un halou fragil, foarte intim. Mi se păru că devenise dintr-o dată tristă. Am urmărit tristețea aceea pe cărarea neagră a gâtului aflat în umbră, până ce am ajuns la coastele din care se deprindeau sânii. Ea își dădu seama, prinse halatul și își acoperi pieptul. Acum se afla în lumină. Și, în lumina aceea puțină a lumânării, mă privea cum mănânc. Cu brațele încrucișate, ca o iubire în noapte. Mă oprisem acolo, pe porțiunea de asfalt stropit cu nisip, dincolo de un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
făcută și în privire avea aceeași lucire a pavimentului. Eu, în schimb, eram nemulțumit, stors. — Să scot fierul din priză. Se îndreptă spre scândura de călcat deschisă într-un colț, de pe care atârna o bucată de bumbac albastru, poate un halat. Era deja îmbrăcată de ieșire, dar nu se machiase încă. Ochii ei spălăciți mă mângâiau. După barba lungă, după jacheta șifonată, nu-i fu greu să înțeleagă că nu am dormit într-un pat. — Vrei să faci un duș? — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
de curând, trei găini pitice, cu ciufurile cozilor ridicate, mergeau în șir una după alta. Italia nu s-a atins de banii mei, i-a acceptat și i-a zvârlit în borcanul acela. Am făcut un duș, apoi îmbrăcat cu halatul Italiei cu mânecile care-mi ajungeau până la cot, am luat telefonul și m-am așezat pe pat. I-am spus mamei tale că în weekend-ul acela nu mă duceam la ea. — De ce? — Sunt de gardă. De pe perete maimuța mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
de chirurgie oncologică, nu am nici un chef să merg. Italia îmi mângâie încet brațul, măsoară singurătatea cu care va rămâne. Îmi imaginez sala de conferințe, ochelarii, chipul meu din spatele numelui tipărit, colegii cu fotografia modelată în plastic agățată de haină, halatul hotelului, frigiderul din cameră noaptea... — Vino cu mine. Își întoarce capul pe pernă, are ochii larg deschiși, neîncrezători. — Vino. Dă din cap. Nu, nu. — De ce? Nu știu cu ce să mă îmbrac. — Îmbracă-te în chiloți, arăți foarte bine în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
cameră la alta, le ajută, se apleacă să ia ceașafuri curate și le dă fetelor. Nu mă vede imediat, așa că am timp să o privesc. Vorbește grăbit, cu accentul ei din sud. Este mai ea însăși printre fetele acelea în halat, s-a strecurat afară din închisoare și s-a unit cu cei de o seamă cu ea. Părul uscat este acoperit cu o cască pentru duș. Se prostește imitând mișcările unei cliente pretențioase care a rămas fără apă. Fata durdulie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
că Italia era un dar la care nu voi renunța. — Cum ai reușit să găsești casa? — Am mers pe plajă. — De ce? — Vroiam să-ți fac un cadou de ziua ta, vroiam să mă vezi în costum de baie. Avea încă halatul pe ea, se strângea moleșită lângă câine. — Te las să dormi. — Nu, hai să ieșim. Pe stradă merse încet, ținându-mă de braț. Am intrat în barul obișnuit. — Ce iei? Nu-mi răspunse. Se sprijinise cu toată greutatea de tejghea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
mă cunoștea pentru meritele mele profesionale și care acum cu siguranță ghicea ceva din viața mea intimă. Trebuia să o duc de acolo, da, trebuia să dispară, după aceea mă voi gândi. Ne îndreptam spre ascensor, șoldurile doctoriței unduiau sub halat. Cine îmi garanta că era o femeie discretă? Mi se părea că surprind ceva neglijent în felul ei de a merge. Mâine poate că povestea va face înconjurul spitalului, aș fi avut parte de priviri malițioase, care m-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-o pe asistentă. — Acum. M-am urcat din nou în mașină și am parcurs strada care se întindea de-a lungul clădirilor spitalului. Am găsit-o în stația de autobuz. N-am recunoscut-o imediat, pentru că era îmbrăcată cu un halat de infirmieră. Se sprijinea de zid, în mână avea o pungă în care se vedea prosopul meu de plajă. M-am oprit lângă ea, nu m-a văzut. Străzile începeau să se animeze încet. Îmi veni în minte ziua aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Îmi veni în minte ziua aceea în care o așteptasem în mașină spionând-o. Era cald, ea era machiată, mergea legănându-și șoldurile, îmi plăceau tocurile ei înalte, îmi plăcea că era vulgară. Cât timp trecuse? Acum era îmbrăcată cu halatul acela prea larg, slăbise și mai mult în timpul verii. Doar acum îmi dădeam seama cât de mult se schimbase. Își pierduse culoarea, din cauza mea își pierduse așa culoarea. O paiață fără sulimanuri. Și totuși, pentru mine era și mai frumoasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
alerg pe pietriș. — Ce s-a întâmplat? Poate e mai bine să mănânc. O ajut să se ridice și, în timp ce o îmbrățișez, îmi ridic privirea deasupra capului ei. La primul etaj, în spatele unei ferestre mari, se află un bărbat în halat care ne privește. Și ce! Chiar dacă s-ar termina acum, dacă am intra în întuneric așa. Am ochii aceștia care mă privesc, mâna aceasta unsă care mă reține. Nimeni nu m-a iubit așa, nimeni. Nu te voi duce acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
tău. În jur este liniște, ne aflăm într-un acvariu, bâjbâim muți ca niște pești fără branhii. Se aude doar zgomotul loviturilor mele, geamătul speranței mele. Unde ești? Plutești deasupra mea, mă privești de sus, dincolo de grupul de umbre în halate și poate că ți-e milă de mine. Nu, n-am să te las să pleci. Nu spera. Cu fiecare lovitură, te iau înapoi, bucată cu bucată. Picioarele tale ieșite de sub plapumă, spatele tău aplecat peste caiete, tu mâncând un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
înnebunesc. Poate că nebunia este această precizie fără calcule, această stare de grație constantă. Apoi, într-o seară, m-am dus la ea, mirosea a alcool și nici măcar nu se spălase pe dinți pentru a ascunde mirosul. Era dezordonată, în halat, și totuși părea să fie din nou ea însăși. Ochii, cu cearcăne negre, își pierduseră patina aceea opacă. Mi-a cerut să facem dragoste. Mi-a cerut-o brusc, din adâncul ochilor ei vineți. — Nu vrei să..., și a făcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]