3,043 matches
-
a stereotipului și accedere la eveniment. Pariziana instalează în text evenimentul prin organizarea scandalurilor, spectacolului, fenomenului etc152. Această proiectare a Parizienei într-un rol se poate califica drept autoficționalizare. Ea poate fi înțeleasă ca semn al unei eliberări a sinelui identitar de stereotipurile epocii. Sfidarea legii morale și transcenderea canonului constituie programul ei existențial. Femeia pariziana impune societății o viziune nouă asupra rolului, obligațiilor, posibilităților, capacităților, ocupațiilor și spațiilor feminine. Experiențele majore ale personajului Parizienei sunt legate de dominarea, în plan
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
român și nuvelă) și reprezentare dramatică (felul teatral de a fi și de a se manifestă al Parizienei prin scenarii proprii, joc de roluri, scene). Din perspectiva socio-culturală, Pariziana este identificată că palimpsest, suprapunere și convergență a mai multor proiecții identitare care o definesc: homo modernus, homo gallicus, homo dixneuviemis, homo miticus, homo urbanus, homo eroticus, homo dramaticus și homo ludens. Contradictorie că identitate modernă, Pariziana este coerentă ca personaj literar, fiind o constantă a literaturii franceze, prezența în fiziologiile și
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Grandet, Madame Bovary, Nana, Une vie, Bel-Ami, Fromont jeune et Risler aîné, Germinie Lacerteux, La fille Elisa și din majoritatea romanelor realiste, permite autentificarea personajului în dimensiunea integrală a destinului. Românul este un excelent teren de investigație pentru analiză fenomenelor identitare, pe care le pune în scenă. Autorii de referință din jumătatea a doua a secolului al XIX-lea (Flaubert, Zola, Maupassant, Daudet, Goncourt) sunt anticipatori, care reprezintă un salt în modernitate. Zola are influență decisivă în Europa jumătății a doua
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
întoarce cu fața spre noi înșine. Din perspectiva deschiderii de noi orizonturi cercetarea lansează câteva piste în direcția reflecțiilor paralele care dezvoltă și completează organic studiul de față, pe care nu avem pretenția să-l epuizam în lucrarea prezenta: - Mituri identitare; - Homo urbanus; - Femeia în Cetatea modernă; - Femeia în literatura și dramaturgia franceză și română ș.a. Unele dintre aceste subiecte au constituit deja obiectul reflecțiilor noastre într-o serie de materiale publicate în țară și peste hotare. Deși operele de artă
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
spațializare orizontală a identității naționale. Pentru o aplicație a acestui model teoretic, vezi studiul meu „Romania and the Balkans. From Geocultural Bovarism to Ethnic Ontology”, Transit (versiunea online), februarie 2002, apărut în Alexandru Zub, Adrian Cioflâncă (coord.), Globalism și dileme identitare. Perspective românești, Editura Universității „Al.I. Cuza”, Iași, 2002, pp. 79-118. 9. Imitația și autenticitatea sunt teme centrale în culturile neoccidentale. Folosind paradigma Autohtoniști contra Occidentaliști, aș sugera că ambele tabere sfârșesc prin a imita ceva. Occidentaliștii imită Occidentul într-
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
grad înalt, fiindcă sunt stimulați de multiculturalism, prăbușirea generală a canoanelor și permisivitatea sporită a societăților și statelor (cel puțin în Occident), adoptă deseori (succesiv sau simultan) mai multe stiluri de viață dintre cele aflate parcă la alegere în supermarketul identitar. Prin urmare, este mai inteligent și mai pragmatic, nu doar mai consecvent cu ceea ce are mai bun tradiția liberală, să abandonăm (utopia) consensul(ui) rațional și să ne concentrăm pe construcția unui prezent și a unui viitor bazate pe pluralismul
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
și la orice formă procedurală și kantiană contemporană de liberalism, printr-o extindere (întru câtva forțată) a noțiunii hegeliene de identitate: potrivit viziunii lui Taylor (schițată deja în Hegel and Modern Society, Cambridge University Press, Cambridge, 1979), există trei sfere identitare ale subiectului social: una definită de comunitate, una definită din perspectiva drepturilor omului, una definită economic. Teoretic și practic, Taylor propune un subiect social „situat” lingvistic-cultural și comunitar la polul opus individului autonom (și, potrivit comunitariștilor, atomizat) predicat de liberali
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
-lea). Ca artizan al relansării unei identități iudaice moderne prin „redescoperirea” tradițiilor aproape total abandonate de asimilaționiști și de alți reformatori secularizanți, Buber este în același timp complementar lui Gershom Scholem, cel care a relansat studiul (și a sugerat semnificația identitară a) Cabalei. Ca activist, Buber a fost printre protagoniștii mișcării Ihud, care promova ideea unui stat binațional (arab-evreiesc). Cartea cea mai influentă a lui Buber, Ich und Du (1923; ed. rom.: Eu și tu, traducere de ștefan Aug. Doinaș, Humanitas
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
are și Etzioni slăbiciunile lui politice. Principala mea obiecție la adresa cărții privește mai curând metodologia științelor sociale contemporane, exagerat de dependentă de sondajele de opinie și de metodele cantitative. În cazul în speță, când datele utilizate de autor privesc aspecte identitare, emoționale și atitudinale foarte complexe și puternic ideologizate-politizate, se recomandă prudență maximă, așa cum se desprinde și din compararea sondajelor desfășurate în limbile „minoritare” despre care vorbeam în prima secțiune cu sondajele în engleză. De pildă, respondenții negri au, ca și
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
la termenul rasă, tabuizat în științele sociale moderne datorită ororilor trecute și prezente ale rasismelor, deși până la sfârșitul secolului al XIX-lea, în paralel cu discursul protorasist de tip Gobineau, era utilizat în distribuție liberă cu nație, națiune, neam21. Continuumul identitar rasă - clasă - „gen” rezultat din asemenea dificultăți conceptuale și preferat de (post)marxiști nu ușurează nici el sarcina celor care caută categorii clare și distincte. Amitai Etzioni - în mod ciudat, el crede că mai trebuie să insiste pentru adoptarea ideii
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
spiritele se apropie tot mai mult la un nivel profund, printr-un proces de „unificare morală” (grație urbanizării, consumului, mediatizării etc.); în aceste condiții, credința este aleasă, nu moștenită cutumiar, ceea ce încurajează intransigența crescândă a credincioșilor, până la fundamentalism; această „redefinire identitară a religiilor”, echivalarea religiilor cu „culturile” sau „stilurile de viață” integrate apoi unei societăți „multiculturale”, este efectul pervers al pluralismului dus la extrem, care conduce la o „identificare intracomunitară”, cu atât mai viguroasă, cu cât consimte tacit la pluralitatea comunităților
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
de încadrare în spațiul urban perimetral, ca la Sf. Elefterie Nou. Invocarea directă, nemediată a (re)surselor bizantine și chiar romane părea că poate rezolva convenabil (și într-un singur edificiu) atât problema scării urbane, cât și aceea a subtextului identitar. Mai cu seamă opțiunea romană - în cazul Bisericii Neamului a lui Joja și Goga, al proiectelor lor pentru concursul de la Odessa și, încă mai explicit "latin", pentru că romanic în felul baptisteriului și a turnului din Pisa, cel al lui Tiberiu
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]
-
ezitările, cât și reușitele pe de o parte ale arhitecturii din care provenea și pe de altă parte ale societății (sau, mai exact spus, ale elitei acesteia) care îl trimisese acolo să o reprezinte. Tema forte a pavilionului este cea identitară. O țară care se rescrisese pe sine de câteva ori în mai puțin de un secol, unde care coexistau cel puțin două ipostaze societale (feudalism și capitalism, în feluritele sale ipostaze); în care societatea, în partea sa superioară mai cu
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]
-
cititorul la capitolul I din cartea mea Power, Play and National Identity (Bucharest: Romanian Cultural Foundation Press, 1999), unde Mănăstirea Sinaia este discutată pe larg, întrucât, ca fostă reședință regală până la terminarea Castelului Peleș, a fost un fanion al preocupărilor identitare în artă (pictura interioară și tabloul votiv cu Regele Carol I suspinând după încă înstrăinata Transilvanie, odoarele bisericești) și arhitectură (biserica nouă, clopotnița care o precede, casa domnească). 10 Biserica din Parcul Domenii face uz de o planimetrie și de
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]
-
exploatau ineditul unor situații inginerul care are dreptate acolo unde vechiul activist de partid greșește -, răspândind pretutindeni un vag aer de libertate ușor contestatară și cât se poate de îmbătătoare. Un ingredient esențial al acestei atmosfere inedite este noul discurs identitar promovat încă de la Congresul din 1965, care îl alege pe Ceaușescu în mod oficial drept secretar general al partidului, în locul lui Dej. La propunerea lui Ceaușescu însuși, partidul renunță la calificativul de "muncitoresc", sub care funcționa din 1948, când înghițise
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
vin americanii" devine o realitate, doar că Nixon vine de dragul lui Ceaușescu, și nu împotriva lui. Tot acest complex eviscerează ideea însăși de opoziție și o privează de orice proiect, creând, pentru prima dată de la instaurarea dictaturii comuniste, un acord identitar majoritar, care își găsește expresia ultimă ultimă în toate sensurile în solidarizarea majorității covârșitoare a românilor cu Ceaușescu din 1968. Refuzul lui Ceaușescu de a participa la reprimarea "primăverii de la Praga" în august 1968 devine astfel corolarul unei politici personale
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
care culmina cu uriașul palat al lui Ceaușescu a fost repede botezat de bucureștenii furioși "Victoria Socialismului asupra întregului popor". Discursul naționalist creștea și el pe măsura giganticului palat. Istoria națională nu mai era de mult un răspuns la aspirațiile identitare legitime ale cetățenilor, devenind baza ideologică și propagandistică oficială a regimului ceaușist. Pretutindeni, "istoria Patriei și Partidului" era buchisită în formule stereotipe, provenind din Programul PCR și din discursurile lui Ceaușescu, pentru care fiecare aniversare era un prilej de a
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
clar că acesta răspundea unei așteptări intense în mediile cultivate și că interesul pasionat pe care Grupul și revista lui le suscită, și pe care partidele nu-l vor egala, conferă Grupului, în primii ani după revoluție, calitatea de reper identitar pentru o întreagă categorie de persoane preocupate de progresul democrației. Alte organizații ale societății civile, ca Societatea Timișoara, grupând intelectualitatea timișoreană participantă la evenimentele revoluționare din acest mare oraș, Liga Pro Europa, de la Târgu-Mureș, care militează pentru un dialog fără
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
doua întrebare se leagă și decurge din prima constatare. Ca universitar, intelectual, om politic și jurnalist politic, vă aflați în contact permanent cu tinerii. Cum percepeți acest nou tineret, după ce ați cunoscut studenții din anii comunismului? Care le sunt reperele identitare? Pasiunile? Aș adăuga: cum estimați evoluția persoanelor tinere de sex feminin? Ați scris despre statutul femeii, despre suferințele femeilor constrânse de o politică de natalitate din 1966, sub un control polițienesc umilitor, înăsprit în anii 1980. Cum se traduce eliberarea
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
4. Memoria național-comunistă: desovietizare, autohtonizare, hiperbolizare / 300 3.6. De la postcomunism la postnaționalism (după 1989) / 328 3.6.1. Cadrul politic / 328 3.6.2. Sistemul educațional / 335 3.6.3. Concepția despre naționalitate: resurgența și decadența etnicității ca marker identitar / 339 3.6.4. Memoria (post)națională: de la inerție, prin anticomunism, spre europenizare / 345 3.6.5. Memoria istorică românească "sub specie Europaea" / 370 Capitolul 4. Reglarea conturilor cu trecutul comunist: politicile tranziționale ale memoriei / 389 4.1. Închegarea discursivă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
și, ipso facto, conștiința istorică, au fost turnate în jgheaburi naționale. Pe durata secolelor XVIII-XIX, pe măsură de procesul de naționalizare a prins elan în cadrul statelor occidentale centralizate, cartea tipărită a ajuns să fie principalul mijloc de construire a simțului identitar național și al memoriilor naționale. Manualele de istorie au ajuns să fie nu doar instrumente pedagogice prin care statele naționale își socializau subiecții în trecutul colectiv al națiunii, ci și "cărămizile textuale" din care au fost zidite memoriile naționale. În
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
românii stăruind în ortodoxia lor strămoșească - măsura a avut drept consecință neplanificată inițierea procesului de înlăturare a slavonei și de instituire simultană a românei ca limbă cultă, fapt ce a contribuit mai departe la limpezirea unei forme incipiente a conștiinței identitare românești. Secolele al XV-lea și al XVI-lea sunt martorele succesive ale Începuturilor și biruinței scrisului în limba română, după cum titrează cartea semnată de P.P. Panaitescu (1965). Sub impulsul presiunii confesiunilor reformate care militau pentru necesitatea traducerii cuvântului divin
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
enunțul potrivit căruia cultura textuală a făcut națiunea politică. Bibliile tipărite în românește în loc de slavonă, activitatea cărturărească a corifeilor Școlii Ardelene, iar mai apoi publicistica de secol al XIX-lea din țările române - toate acestea au precizat gradual un simț identitar al românității, formând humusul cultural care a accelerat rodirea revendicărilor de ordin politic cuprinse în doctrina matură a naționalismului. Cartea de față abordează critic memoria națională românească, urmărind, cu instrumente deconstrucționiste, să înțeleagă geneza culturală și prefacerile succesive ale memoriei
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
dreapta, a devenit noua finalitate a educației în spiritul marxism-leninismului. În fine, noua ordine politică postdecembristă, după un deceniu de inerție, s-au angajat din ce în ce mai ferm în direcția modelării lui homo europaeus, a cetățeanului cu identitate postnațională. Toate aceste programe identitare lansate de autoritățile politice în decursul timpului au presupus o viziune corelată asupra trecutului. Nici nu e de mirare că proiectele de antropogenie politică au fost atât de strâns înșurubate cu programele de gestionare politică a trecutului, ținând cont de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
urmărit să fixeze în conștiința colectivă o definiție împărtășită social asupra trecutului ca suport al identității naționale. Una dintre asumpțiile centrale ale lucrării este că memoria colectivă și identitatea grupală sunt intrinsec legate, ceea ce face ca schimbările survenite în conștiința identitară să antreneze mutații în conștiința istorică și viceversa. Programele de construire statală a identității colective presupun cu necesitate, potrivit acestei teze a interdependenței identității de memorie, programe corelate de gestiune politică a trecutului. Manualele de istorie națională pot fi privite
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]