2,948 matches
-
nu trebuie să mai rămână nimic din ele. Pretorienii urcară la bord. De pe câmpiile din jur, puținii oameni ce văzuseră coborând spre lac cohortele călare se opriră speriați să privească. Pretorienii se năpustiră asupra preoților uluiți care, neștiind dacă să implore milă sau să încerce să se apere, se refugiaseră în khem; îi aduseră pe punte, îi uciseră cu lovituri de pumnal, îi azvârliră în apă, indiferent dacă erau morți sau încă mai agonizau; și, în timp ce trupurile înveșmântate în alb pluteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mi se păruse atunci o pasăre de pradă ostilă. Îmi simțisem creierii cum alunecă pe pernă prin gaura pe care mi-o făcuse ea în craniu. Mi-aminteam că plânsesem ca un copil și că mă agățasem de brațul ei, implorând-o să nu mă părăsească, timp în care simțeam că mi se reduce corpul la dimensiunea unei membrane dezgolite. Alături de Vaughan, dimpotrivă, mă simțeam în largul meu, convins de sentimentele lui față de mine, ca și când m-ar fi condus intenționat de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
S-a așezat, cuminte,în coadă, alături, și-l privea, curioasă, cumîși face meseria de braconier. Se lingea, amarnic, pe buze.îi era foame. El, mai întâi, nu a luat-o în seamă. Cățelușa a început,însă, a scheuna,încet, implorând mâncare. El se stropși la ea. Ea se dete într o parte, dar, cu glasul scăzut, discret, parcă, insista, să i se dea o chișcătură de carne. El se înfurie. Înfipse cuțitul într-un mușchi, apucă, furios, pușca, de țeavă
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
în plămâni. Tânăra spunea că e un înger. Toată treaba arăta foarte natural. Wagner administra o moarte nobilă și eroică. Ea era sfârșitul definitiv al agoniei și suferințelor. Era blândă, grijulie și sensibilă și-i lua numai pe cei care implorau să moară. Era îngerul morții. În 1987 mai apăruseră deja încă trei îngeri. Toate cele patru asistente lucrau în tura de noapte. Spitalul își căpătase numele de Pavilionul Morții. În loc să pună capăt suferințelor, cele patru femei au început să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
oameni, pe care ar trebui să nu le băgăm în seamă. Apoi împușcături și scrâșnete de cauciucuri, și trebuie să ne prefacem că nu ne deranjează. Nu au nici o semnificație. Sunt de la televizor. O explozie răsună de sus. O femeie imploră să nu fie violată. Nu e ceva real. E doar un film. În cultura noastră se tot strigă „Lupul!“. Oamenii ăștia obsedați de dramă... Alergici la calm... Cu unghiile ei negre, Mona apucă paharul gol de vin, cu buza mânjită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ca niște surori Dorm înlănțuite, amândouă... Drumul ciudat... Pe drumul ce duce Spre plumbul de cer, Ard lumini sub cruce Visele-mi durute, Se roagă și pier. Lațurile sale Mărginind cărarea Par din deal în vale Niște brațe goale Ce imploră zarea... Dar oricât îmi pare Drumul de ciudat, Urma-ți de picioare Prinsă -n huma moale Încă s-a păstrat... Binecuvânteză Doamne, Ploaia, ce l-a frământat! Violeta DEMINESCU Silviu Guga unic vers universul poezia lui Dumnezeu prin care lumea
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Capisco bene alora! Molto benissimo!... O bandă de asasini, care nu se împacă cu gândul că le-a trecut timpul!... În cazul ăsta ar fi o crimă, dacă aș rămâne cu brațele încrucișate!... Nando, pentru Dumnezeu, nu începe iar..., îl imploră Mafalda cu lacrimi în ochi. Ticu își puse cruciș brațele pe piept și se uită lung la cumnatul său. Zău?! Și ce-ai de gând, mă rog, să faci? Vrei cumva să te duci să protestezi cu pancarta agățată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
asemenea scamatorii?... E-hei!... Te sfătuiesc să stai liniștit, domnule, dacă vrei să nu dăm iar de bucluc cu toții!... Fii mai chibzuit, că ești om în toată firea, ce dracu!... Nando, pentru Dumnezeu, nu te-apuca iar de prostii..., îl imploră din nou Mafalda. Spre stupoarea și consternarea sa, Victor declară atunci că era de partea unchiului său și că era gata să-l ajute, dacă i-ar fi cerut-o. Ba n-ai să te-amesteci în asemenea lucruri! îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
-și capul palid de bordura trotuarului prăfuit de exitus și viață. Am cutezat, deși sfios, să îi cuprind capul în brațe... și m-am cutremurat. Rânjetul slab de marionetă, petele de sânge ce îi dezveleau chipul, buzele vinete, întredeschise, ce implorau îndurare, invizibila disperare ce ignora ajutorul, lividele sclipiri din ochii lui albaștri - toate m-au făcut să croiesc un nou tipar, să accept o nouă realitate sumbră: copilul acela eram eu... Soarele tomnatic nu ezită să îmi șicaneze mugurii indolenței
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
O căprioară, o biată căprioara alungată de înțepăturile ploii din căminul său se materializează în fața mașinii. Nu mai ai ce să faci; știi sigur ce va urma, știi sigur că s-a apropiat sfârșitul bietei căprioare a cărei ochi te imploră s-o ferești, s-o ocrotești de cumplitul deznodământ. Această rugăminte mi-a ajuns la inimă. În acea fracțiune de secundă în care inima a preluat conducerea, îl împing zbierând pe tati, bietul tati al meu, să ocolească căprioara. Acel
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
curent cu ce făcea ea. La rîndul ei, ea n-avu altceva de făcut decît să citească ziarele. La treizeci de ani bătuți pe muchie de la cererea În căsătorie făcută de o puștoaică, Christian Îngenunche În fața ei ca s-o implore pe femeia În care aceasta se transformase să-i devină soție. Îi căzu la piept de parcă nu l-ar fi văzut chiar În ajun și-l trase după ea În cabina mare, lambrisată cu lemn de mahon, care strălucea blînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
stîncii astfel Încît să nu poată fi văzut din vila familiei Pérec. Totul, În mai puțin de un minut. Puterea obișnuinței. Urcă În liniște treptele săpate În piatră și se opri brusc văzînd-o pe Marie despărțindu-se de Chantal. - Te implor, Marie, dă-mi Înapoi brățara. - Nu pot, Chantal, e probă la dosar. Dar, pe cît va fi cu putință, totul va rămîne Între dumneata, Nicolas și mine. - Mulțumesc. - Nu pentru dumneata o fac. Nicolas așteptă ca zgomotul mașinii Méhari să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
zis cu noi toți, Își pierdu cumpătul Gwen. - Mai bine deschide ochii, totul s-a sfîrșit deja. Ea percepu adînca lehamite a lui Loïc și intră În panică. - Nu doar tu ești implicat În istoria asta! GÎndește-te la consecințe, te implor! - Tocmai, au fost prea mulți morți. - Alo! Alo!... Închisese. Gwen era lividă. O mînă se lăsă grea pe umărul ei. MÎna Yvonnei, tăbăcită, deformată de reumatism articular, ca o gheară puternică de pasăre răpitoare care arată că știe să apuce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mare. Sau care nu mai așteptau. Jeanne Își petrecuse acolo cea mai mare parte a celor mai frumoși ani ai ei, cînd Milic pornea la pescuit spre Terra-Nova sau spre insulele Kerguelen, iar ea venea să Îngenuncheze pentru a o implora pe sfînta Anna să i-l aducă Înapoi. Se afla acolo, singură, În penumbra pe care o Întrețineau vitraliile Înguste, saturate de sare, dar și zorii unei zile mohorîte. Cu capul În mîini, se ruga lui Dumnezeu s-o absolve
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Dar cineva o Împiedica. Un glas Înăbușit, venind de foarte departe, Îi rostea numele și Îi spunea să se Întoarcă. Glasul lui Lucas. Nu avea nici un chef să-l asculte, era atît de ostenită. Dar glasul stăruia. Rezistă, Marie, te implor. Avu atunci un gînd pentru Ryan, pentru ceea ce el Îi spusese exact Înainte ca totul să sară În aer. Își dăduse viața pentru ea. Avea o datorie față de el. Adresă un zîmbet de regret fraților ei și micuțului Nico, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de culori schimbătoare precum o aureolă boreală. Christian Bréhat făcuse dragoste cu ea, Lucas Fersen Îi revelă dragostea. După ce o aduse la marginea extazului, o Îndepărtă ușor, căutînd În privirea ei Încuviințarea de a merge mai departe, iar ea Îl imploră să continue. În brațele lui, deveni rînd pe rînd sclava ce n-ar fi bănuit niciodată că poate fi și iubita care cutează să se aventureze pe teritorii Încă neexplorate. Pasiune. Contopire. Pentru prima oară de cînd se știa, Înțelese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
un pled, Își revenea Încet În simțiri. - Ce caut eu aici? PM reduse viteza, fixă direcția conform indicațiilor GPS și veni să se proțăpească În fața tatălui său, cu o expresie de plăcere sadică. - Amintește-ți, tată, noaptea trecută m-ai implorat sa te ajut să părăsești insula. - Nici gînd! Du-mă imediat Înapoi! tună bătrînul. - Ce păcat! CÎnd avem și noi o dată prilejul să petrecem un moment singuri doar noi doi... Se strică vremea, o să fie grozav! - Îți ordon să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mînă Îl apucă de gleznă, făcîndu-l să urle de groază. Pierric văzu atunci o tînără femeie Încercînd să se aburce afară din deschizătură, fără să-i dea drumul lui PM, care era Înspăimîntat de moarte. În mod vizibil ea Îl implora, dar Pierre-Marie, Îngrozit, nu căuta decît să se elibereze din strînsoare cu lovituri puternice de picior. Copilul Îl văzu ridicînd o piatră grea și izbind, izbind În capul tinerei femei pînă ce ea Îi dădu drumul, iar el putu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
bebelușul găsit de Pierric? - Care bebeluș? Dă-mi drumul, mă doare. Aruncă fără să vrea o privire spre fereastră, ca și cum ar fi vrut să cheme În ajutor, și Înlemni. Marie se apropia. Întoarse o privire imploratoare spre Ryan. - Pleacă, te implor. Făcu semn spre Încăperea cea mare care dădea spre o curticică. - Treci prin spate, ușa dă spre străduță. O zări și el pe Marie și Înțelese. - Dacă ții la fiica ta, nici o vorbă despre vizita mea! Nici un gest suspect, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
tragice, al tău, de asemenea, e foarte Împovărat, trebuie să-l distrugi pe tatăl tău. Dar speram... - Ce? - Măcar un moment de blîndețe... Să simt sărutarea copilului meu, măcar o dată În viață. Nu făcu nici un gest spre ea, n-o imploră din privire, Marie fu cea care, fără s-o decidă conștient, Îi dădu o sărutare pe obraz și se lăsă strînsă În brațe. O clipă doar, fericirea lor fu intensă. Brusc, Într-o mișcare pe cît de rapidă, pe atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lui, însă, era, pe zi ce trece, tot mai vlăguit, mintea-i era rătăcită și slăbise îngrozitor. Pesemne dragostea mea îl istovea, mușcătura mea drăgăstoasă îi consuma suflul vital. Mă privea cu ochii lui tot mai mari, pe fața descărnată, implorându-mă parcă să dispar. Mi-era greu să hotărăsc ce era mai bine pentru el, să moară devorat de istovirea iubirii sau de dorul meu. Pentru prima dată suferința umană mi-a devenit insuportabilă. Am încercat să-l îndrăgostesc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
bine că unii aveau să-l regrete, iar altora urma să le producă o mare bucurie. Arus apreciase corect: s-ar fi iscat o dezbatere cu consecințe riscante. Lupoaicele și copiii i-ar fi luat apărarea și l-ar fi implorat să rămînă. Lupii tineri n-ar fi lăsat, pentru nici un motiv, să le scape din mîini această șansă neașteptată. Da, vestea n-ar fi făcut decît să aprindă inutil spiritele în haită. Și n-avea rost. Lupino oricum ar fi
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
dar se mai afla și sub protecția atacatorului! Se întoarse, la fel de nevăzut, la căprioară. Privirea lui năucă o bulversă. Era de rău? Era de bine? Căprioara nu mai suporta încordarea: L-ai văzut? E în viață cu adevărat? Spune, te implor, spune acum! N-ai să mă crezi. Trăiește. E bine. E întreg. Și e ajutat de lup! Ah, suflet chinuit de mamă disperată! Căprioarei nu-i trebui decît confirmarea că puiuțul a supraviețuit. Înainte de-a fi auzit relatarea pînă
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
nu aveam de gând să-mi scurtez singură această perioadă de huzur.) I-am explicat lui Bea că pantalonii mei de trening sunt afectați de o criză groaznică de teamă de separare, dar ea a insistat. După care m-a implorat. Nu m-am clintit însă din loc. Așa că Bea i-a dat înainte: — Mă întreb dacă James stă acum bosumflat, pe canapea. — Ne vedem într-o oră, am bolborosit ridicându-mă. Trebuia să recunosc că-și jucase cartea la mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
într-adevăr, în panică. Asta fusese marea mea temere, de luni de zile: ca Vivian să nu se înfurie pe mine și să se răzbune pe cartea lui Luke. Nu puteam permite să se întâmple așa ceva. — Te rog, Vivian, am implorat-o, o să muncesc 24 de ore din 24, 7 zile din 7, ca să pun la punct celelalte proiecte. Îmi pare rău. O - o să fac orice vrei să fac. Nu-mi păsa că păream lipsită de orgoliu - nu merita să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]