2,599 matches
-
despartă, iar avioanele sale se alăture celei mai apropiate formațiuni. Formațiunile de bombardiere fuseseră concepute pe ideea apărării mutuale. Dacă formațiunea se destrăma, fiecare bombardier ar fi trebuit să se apare cu propriile forțe, ceea ce ar fi ușurat sarcina vânătorilor inamici care ar fi atacat bombardierele pe rând. Comananții de escadrile Guthrie și Hue-Williams nu au ținut seama de aceste prevederi în timpul luptelor. Comandantul Kellett a urmat instrucțiunile și a pierdut un singur avion. Harris a reușit să păstreze formația de
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
în defavoarea aviație defensive, de vânătoare. Succesele "Luftwaffe" din Campania din Norvegia și din Olanda, Belgia, Franța, Iugoslavia și Grecia au motivat cu prisosință în epocă această abordare. "Luftwaffe" a apăret spațiul aerian german ținând departe de granițele germane forțele aeriene inamice și înfrângându-le în propriile spații aeriene. Ocuparea teritoriilor inamicilor Germaniei a împiedicat folosirea bazelor aeriene ale celor înfrânți pentru executarea cu sorți de izbândă a oricăror raiduri împotriva țintelor aeriene din Reich. Defensiva aeriană diurnă a fost implicată în
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
condițiile în care resursele Germaniei se epuizau. De multe ori, în regiune erau disponibile pentru apărare doar "Luftgaukommandos", care erau alocate diferitelor obiective fără ca să dispună însă de sisteme de control al traficului aerian, care să le permită interceptarea avioanelor inamice. Pe 21 septembrie 1939, șeful Statului Major al "Luftwaffe" Hans Jeschonnek, a definit pentru prima oară rolul avioanelor de vânătoare de zi în cadrul sistemului de apărarea a teritoriului german. Unitățile de avioane de vânătoare erau desemnate unor sarcini defensive specifice
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
într-o manieră „legată direct cu conceptul strategic pentru conducerea continuă a războiului aerian”. Cu alte cuvinte, avioanele de vânătoare ale "Luftwaffe" aveau să acționeze atât ca forță defensivă, cât și ofensivă, pentru păstrarea superiorității aeriene atât asupra spațiului aerian inamic, cât și asupra celui propriu. Această strategiei a funcționat bine pe front, dar în scurtă vreme s-a dovedit că lipsa pregătirii, experienței și coordonării dintre "Fliegerdivisions" (Diviziile Aeriene) și unitățile artileriei antiaeriene, atunci când se punea problema operațiunilor defensive strategice
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
pe Hermann Diehl și pe Wolfgang Falck în comandamentul său. Aceștia au fost două dintre cele mai importante figuri ale sistemului vânătorii de noapte. Folosind radarul " Freya", ei au reușit să conducă avioanele de interceptare până la 500 m de bombardierele inamice. Diehl a contribuit la dezvoltarea apărării sprijinite de radare pentru operațiunile diurne folosite în de exemplu în Bătălia din Golful Heliogoland din decembrie 1939. Falck a utilizat două seturi de radare "Würzburg" în timpul operațiunilor nocturne din aprilie 1940 și ambii
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
avioane organizate în 16 "staffeln" (escadrile). Defensiva aeriană nocturnă a revendicat 421 bombardiere ale RAF în 1941. Una dintre abordările tactice notabile ale lui Kammhuber a fost acțiunea ofensivă. Aceasta se alinia tacticii "Luftwaffe" de defensivă prin ofensivă asupra teritoriul inamic, iar Kammhuber a sugerat ca avioanele de vânătoare germane să urmărească bombardierele și să le atace de îndată ce ar fi decolat de pe aeroporturile din Anglia. Hitler a refuzat această tactică, motivând că poporul german trebuie să vadă cum sunt doborâte bombardierele
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
3" a fost practic distrusă în timpul Operațiunii Overlord din august 1944, defensiva aeriană germană a rămas împărțită între comandanții rivali. Abordarea germană a defensivei aeriene a fost cea a acțiunilor „antiraid”. Superioritatea aeriană trebuia cucerită și păstrată în spațiul aerian inamic, apărând astfel teritoriul național împotriva atacurilor. În ciuda acestei abordări teoretice, numeroase componente ale unei defensive improvizate erau în funcțiune sau în curs de dezvoltare în 1939. Germanii dispuneau de un mare număr de baterii antiaeriene de bună calitate, cu o
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
era pe lista de priorități a comandanților, forțele germane fiind obligate să lupte pe toate fronturile. Pe 16 mai, Hermann Göring a făcut în cadrul unei conferințe una dintre puținele sale observații realiste. El a observat că, dacă formațiunile de bombardiere inamice reușesc să străpungă defensiva aeriană de zona Canalului, nu mai era nimic rămas în Germania care să poată să li se opună. Această observație era corectă, numai că, în acel moment, lipsa atacurilor masive ale USAAF și incapacitatea RAF de
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
astfel posibilitatea interceptării aparatelor proprii. Englezii au folosit și rute de deplasare fantomă, care să mascheze adevăratele rute de deplasare a bombardierelor. Mai târziu, a fost folosite emițătoarelor de de bruiere a radarelor „Manfrel”, care era folosită pentru trimiterea avioanelor inamice în zone în care nu erau prezente bombardierele. Germanii au răspuns prin creșterea eficienței sistemelor de marcare a pozițiilor avioanelor inamice. Corpul Observatorilor Germani a fost esențial în acest efort până la introducerea radarelor cu rază lungă de acțiune "Wassermann" și
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
bombardierelor. Mai târziu, a fost folosite emițătoarelor de de bruiere a radarelor „Manfrel”, care era folosită pentru trimiterea avioanelor inamice în zone în care nu erau prezente bombardierele. Germanii au răspuns prin creșterea eficienței sistemelor de marcare a pozițiilor avioanelor inamice. Corpul Observatorilor Germani a fost esențial în acest efort până la introducerea radarelor cu rază lungă de acțiune "Wassermann" și "Mammuth". După aceasta, marcarea pe hartă a pozițiilor avioanelor a fost centralizată și a devenit mai simplă. Germanii au utilizat de
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
propună măsuri pentru declanșarea unei ofensive în teritoriile ocupate de Germani și a trasat ca sarcină ca acești unități „... să fie pregătiți cu trupe special antrenate din clasa vânătorilor, care să dezlănțuie un regim de teroare de-a lungul litoralului inamic.” Locotenent colonelul Dudley Clarke, un ofițer de stat major, prezentase deja o propunere de înființare unor unități de elită generalului John Dill, șeful Statului Major General Imperial. Dill, care aflase de intențiile lui Churchill, a aprobat planul lui Clarke. După
Lista raidurilor de comando împotriva Zidului Atlanticului () [Corola-website/Science/332958_a_334287]
-
neașteptate de un vultur, lovit de o mașină sau poate fi martor la un animal ce atacă o persoană. Jucătorii pot acumula karma prin efectuarea de acțiuni cordiale față de rebeli, precum ajutarea lor atunci când sunt atacați de animale sălbatice sau inamici. Aceste acțiuni le vor oferi jucătorilor reduceri la achiziționarea de noi iteme și le vor permite să radiotelefoneze pentru ajutor și întăriri la Golden Path. Jucătorii pot câștiga experiență și prin colectarea de iteme, precum măști și afișe de propagandă
Far Cry 4 () [Corola-website/Science/333527_a_334856]
-
rând pe rând de către săgeți, lănci, iar camarazii lui Husayn își luau la revedere rând pe rând de la imam. Al-'Abbas ibn 'Ali s-a remarcat în lupta sa împotriva lui Să’ad și a reușit să răzbată din rândurile inamice ajungând la malurile râului Eufrat să ia apă pentru oamenii care erau campați, însă a fost surprins de către inamici. I s-a tăiat mâna dreaptă și cea stânga ,iar mai apoi au reușit să îi spargă burduful cu apă. A
Bătălia de la Karbala () [Corola-website/Science/333585_a_334914]
-
French 75", "75", "Soixante-Quinze" sau "75 mm Puteaux" (România). Inițial, tunul francez de 75 mm a fost proiectat ca un sistem de armă anti-personal, destinat să lanseze o cantitate mare de proiectile cu șrapnele, cu focos de timp, asupra trupelor inamice, în câmp deschis. După 1915 și apariția „războiului tranșeelor”, au început să prevaleze alte tipuri de misiuni care cereau un nou tip de proiectil, exploziv și cu detonare la impact. Începând cu 1918 tunul de 75 a a devenit principalul
Tun de 75 mm model 1897 () [Corola-website/Science/333691_a_335020]
-
și cele două mari unități de cavalerie (Divizia 2 Cavalerie și Brigada 4 Călărași) în rezerva armatei. La rândul lor, diviziile de infanterie și-au organizat forțele pe șase „grupuri de acoperire”, denumite după numele trecătorii în care acționau. Forțele inamice aflate în fața Armatei de Nord erau Divizia 61 Lanstrum austro-ungară (17 batalioane de infanterie, 3 escadroane de cavalerie și 9 baterii de artilerie) dispusă în fața grupurilor de acoperire ale Divizie 14 Infanterie, Brigada 19 Landstrum (6 batalioane de infanterie și
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
Obiectivele principale ale operațiilor Armatei de Nord au fost realizarea și menținerea joncțiunii cu Armata 9 rusă la flancul drept, respectiv Armata 2 la flancul stâng, concomitent cu continuarea înaintării forțelor din flancul stâng în vederea scurtării și rectificării frontului. Forțele inamice erau reprezentate de Divizia 61 austro‑ungară și Brigada 1 Husari (Landsturm), ocupând aliniamentul: vârful Pietrosul (2.100 m) - Lunca Bradului - 12 km est Praid - imediat est Vlăhița - Sânpaul (în valea Homorodul Mare). Divizia 14 Infanterie și-a reorganizat la
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
valea Homorodul Mare). Divizia 14 Infanterie și-a reorganizat la 10 septembrie 1916 forțele în două grupuri "„Detașamentul Colonel Colori”" și "„Detașamentul Căliman”" cu misiunea asigurării flancului drept al armatei, interzicerii acțiunilor inamicului dinspre Bilbor și Toplița și izgonirea forțelor inamice de pe dealul Negri și vârful Pietrosul. Ca urmare a finalizării cu succes a acestor operații, forțele diviziei au atins aliniamentul: Răstolița - pantele vestice ale munților Gurghiu. Divizia 8 Infanterie a respins inamicul pe tot frontul, atingând la 19 septembrie aliniamentul
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
lunii octombrie 1916, având trei obiective principale: oprirea ofensivei declanșate de inamic pe frontul din Transilvania, menținerea și consolidarea unui dispozitiv defensiv pe aliniamentul Munților Carpați și crearea condițiilor pentru reluarea inițiativei strategice și trecerea la ofensivă. Gruparea de forțe inamică era comandată de arhiducele Carol, moștenitorul tronului austro-ungar și era formată din trei armate: Armata 7 austro-ungară, acționând în Bucovina, Armata 1 austro-ungară acționând între Târnava Mare și Olt și Armata 9 germană acționând în partea sudică a frontului, aflată
Bătălia de la Sibiu (1916) () [Corola-website/Science/333750_a_335079]
-
germane n.n.], "din noaptea de 15/16 septembrie, trebuia privită ca foarte critică. [...] Exista posibilitatea, ca Armata 2-a română" [comandată de Crăiniceanu n.n.] "va putea interveni încă la trecătoarea Turnul Roșu, asupra grosului Armatei a 9-a. Dacă grupul inamic scăpa la timp din trecătoare, ar fi însemnat desigur o trecere a Armatei a 9-a de la ofensivă la defensivă, cu rezultat pierderea campaniei din Transilvania. [...] Mai rar în viața mea, nu tocmai săracă în puncte culminante dramatice, am așteptat
Bătălia de la Sibiu (1916) () [Corola-website/Science/333750_a_335079]
-
Țărilor de Jos și să neutralizeze sau să ocolească o serie de poziții defensive, cele mai puternice fiind cele din Olanda și Belgia. Unele dintre aceste poziții defensive nu erau bine fortificate, fiind destinate doar încetinirii german, nu opririi asaltului inamic. În regiune au existat și mai multe construcții concepute special pentru apărare, unde fuseseră ridicate fortificații puternice, cu garnizoane numeroase și bine înarmate. Linia Grebbe-Peel din Olanda, care se întindea de la malul sudic al golfului Zuider Zee până la frontiera cu
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
geniști să construiască noi poduri, ceea ce a întârziat mult ritmul înaintării. După ce parașutiștii au fost înlocuiți pe câmpul de luptă, geniștii și regimentul de infanterie sosit în zonă au organizat un atac împotriva intrării principale a fortului. În fața atacului conjugat inamic, garnizoana belgiană a capitulat la 12:30. Garnizoana fortului a pierdut 60 de soldați morți și 40 de răniți. Germanii au luat prizonieri aproximativ 1.000 de soldați belgieni. Parașutiștiii grupului „Granit” au pierdut 6 morți și 19 răniți. Atacul
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
Parașutele erau lansate la altitudine de 180 m, având atașate cabluri de oțel de 150 m lungime. Avioanele care atacau la altitudine mică ar fi intrat în această „perdea” de cabluri. În momentul în care cablul se agăța de avionul inamic, se deschidea o parașută la cel de-al doilea capăt al cablului, ceea ce făcea ca aparatul de zbor să fie de necontrolat. Acest dispozitiv a fost folosit pentru prima oară pe 18 august 1940. Pe lângă aceste parașute cu cabluri, au
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
la jumătatea distanței dintre Dieppe, Seine-Maritime și Beachy Head și încercau să se strecoare sub altitudinea de intercepție a radarelor britanice. În total, la raidul german participau 108 bombardiere și 150 de avioane de vânătoare. Britanicii țineau sub observație avioanele inamice care se îndeptau spre obiective, cu excepția bombardierelor care zburau la joasă altitudine din "9 Staffel". Radarele din regiunea Dover au identificat și raportat formarea valurilor de atac a bombardierelor din zona Pas-de-Calais. Această activitate a crescut în intensitate până la 12
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
să participe la luptă se aflau în aer. Cinci escadrile RAF - No. 17, No. 54, No. 56, No. 65 și 501 - cu un total de 17 Supermarine Spitfire și 36 Hurricane au început patrularea în zona Canterbury-Margate pentru blocarea raidului inamic împotriva porturilor din Estuarul Tamisei și a aeroporturilor din nordul acestuia. Escadrilele RAF No. 32, No. 64, No. 601 și No. 615, cu 23 Spitfire și 27 Hurricane au ocupat poziți deasupra aeroporturilor Kenley și Biggin Hill. Raidul german urma
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
deplasau la joasă înălțime. Cum direcția de zbor părea să fie spre vest, dar nu se putea face o previziune sigură, el și controlorii de zbor au hotărât ca escadrilele No. 64 și 615 să decoleze pentru contracararea unui atac inamic probabil la mare înălțime. Bombardierele germane au depășit Lewes până au ajuns deasupra linie de cale ferată Brighton-Londra. De aici, ele au schimbat direcția spre nord-vest. Controlorii de zbor britanici au beneficiat de rapoartele rapide și corecte ale observatorilor aerieni
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]