4,420 matches
-
51 La granița dintre secole prezenta operei leopardiene se întrevedea la mai multe niveluri: în surdina crepuscularilor, în sinceră adeziune a lui Pascoli sau a veriștilor; apoi în elocventa carducciană și, mai tarziu, în cea dannunziană, iar după 1900, în insistența futuriștilor de a distruge clarul de luna (ce în Italia amintea de Leopardi). Pe tărâmul poeziei emulația i-a avut ca actori principali la granița veacurilor și în primele decenii ale celui trecut pe Giovanni Pascoli și Guido Gozzano, iar
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
caracterizează, de exemplu, pe Eugenio Montale. Refuzul acestuia de a face referiri la versurile poetului și prozatorului din veacul trecut a fost probabil o reacție la emulația creată în jurul romanticului de revista 'La Ronda', care în anii douăzeci propunea cu insistență proza Micilor opere morale. Autorii din jurul acestei publicații erau mânați de un sentiment general de admirație, îndeosebi pentru proza scriitorului nostru, sentiment insuflat mai cu seamă de directorul ei, Vincenzo Cardarelli, care a avut grijă să includă în diferite numere
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
parcă în plan politic întoarcerea la ordinea clasică pentru care milită revista română 'La Ronda' în universul literelor regimul mussolinian a impus imaginea Imperiul român că oglindă ideală a noii orânduiri fasciste. Prin mistificarea ideologiei și filozofiei partidului și prin insistența asupra modelului antic, trâmbițat în capitala cu mai mult aplomb decât în restul teritoriului, se avea în vedere crearea unei autarhii alimentate de aspirații imperialiste. Cenzură impusă de regim și necesitatea de a produce un număr mare de poezii și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
pe care scriitorul și-l dezvoltase în urmă experiențelor trăite în preajma debutului în volum l-a împiedicat să se apropie, în anii următori, de scriitorii din epoca. Recursul la Leopardi era, în aceste condiții, mai sigur și de aici provine insistența cu care se succed referirile la acestă în Discursurile din anii patruzeci-cincizeci. Fără îndoială că poezia sicilianului se îmbogățise cu cele mai diverse înrâuriri într-o manieră deloc condamnabila; evidente pentru contemporani au fost cea pascoliană, cea ungarettiană și cea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
originalității noului poet, care își conturează propriul profil literar original în cadrul tradiției. Stabilindu-se în capitala în anii douăzeci, Quasimodo a avut ocazia să observe modul în care Vincenzo Cardarelli, imitata prea servil opera lui Leopardi și să asiste la insistența cu care publicația 'La Ronda' propunea reîntoarcerea la cuvântul maestrului și la ordinea clasică. Viitorul debutant în volum a înțeles să răspundă acestui imperativ al literaturii, recitindu-i pe autorii din vechime și studiind limbile și literaturile antice. Trecută inițial
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
frasi, di concetti, riesca bellezza, perchè obbliga l'anima piacevolmente all'azione, e non la lascia în ozio (Zibaldone, 2055-2056). 271 Una stanchezza s'abbandona / în me, (Nell'antica luce delle maree); Batteva l'ora șu estrema / riva d'Europa, insistențe (În una città lontana); Îl suono non ha eco, prende un cerchio / trasparente, mi ricorda îl mio nome (Îl silenzio non m'inganna). 272 Mă a me doleva ultimo sorriso // di frescă donna rinversa în mezzo ai fiori (Di frescă
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
scutiți de prea multe demonstrații. Întinderea ei se poate stabili prin legăturile ce se vor găsi pas cu pas între opera eminesciană și literatura germană" (Călinescu: vol. I, 1999, 301). Deși combate căutarea surselor, criticul stabilește linii de corespondență fără insistențe stilistice asupra rezultatului preluării eminesciene (îl interesează întinderea, nu neapărat adâncimea). În schimb, fiecare legătură intertextuală este ilustrată cu textul original pus alături de pagina eminesciană, asociere care duce la o contabilitate convingătoare a punctelor de corespondență. Tabloul cu două ferestre
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
la nivelul epidermic al structurii de suprafață a textelor: "ideea teoretică a lui Shopenhauer, acceptată de Eminescu în plan abstract, este binișor dejucată de natura intimă, de straturile autentice ale eului său, care se strecoară cu iscusință și cu mare insistență în decursul demonstrației" (Liviu Rusu: 1981, 54). Ion Negoițescu se aliază în discursul critic captat de ideea pesimismului eminescian, temperând repetarea și accentuând diferirea. Pentru a descoperi fecunditatea în adevăr lirică a filosofiei lui Schopenhauer în opera lui Eminescu dincolo de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pentru a introduce partea a II-a: "După ce-mi propusesem să-nmărmuresc figura sa cea frumoasă în vro nuvelă a mea, a[m] căutat negreșit să fac cu el o cunoștință mai de aproape" (Eminescu: 2011, II, 100). Motivul insistenței noastre asupra introducerilor de text sau de capitol are legătură cu analiza intratextualității, în sensul că toate aceste elemente arhitecturale ale prozei marchează diferența dintre hipertext și hipotext. Numai în opere (texte publicate sau variante finale, aproape-opere) identificăm aceste linii
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
său în filozofia indiană. Ni se pare că Eminescu a intuit o legătură între filozofie și științele exacte; de aceea s-a documentat în cele două materii pentru a ajunge la descifrarea enigmei începutului lumii (Bhose: 2010 a, 55)91. Insistența noastră asupra componentei traducerilor din opera eminesciană se datorează faptului că și acest demers se circumscrie intertextualității. La rândul lor, traducerile produc efecte intratextuale în proză, ca și în lirică și dramaturgie difuze sau bine luminate.Astfel, Arta reprezentărei dramatice
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pe mine. Ar fi trebuit să vezi cît de inteligent am procedat, cu cîtă precauție, cu cîtă prevedere și cu cîtă prefăcătorie m-am pus pe treabă" (p.45). Nici un detaliu nu scapă atenției supradimensionate a eroului care este după insistența cu care încearcă să o sugereze un rațional. Întreaga lui acțiune evidențiază inteligență, eficiență și, mai presus de toate, posibilitatea de premeditare. Împreună, ele nu converg spre profilul socio-psihologic al unui psihopat. Cel puțin așa crede și se stăduiește să
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
eseuri și articole distincte (precum The Philosophy of Composition/ Filozofia compoziției), cea de-a doua variantă pare mai apropiată de adevăr. Chiar naratorul ne spune, în introducere, că textul nu îi aparține integral. El a început să-l scrie la insistențele "domnului Poe", scriitorul. Ultimul a intervenit în povestire din rațiuni stilistice -, dar a redactat și capitole întregi atunci cînd eroul l-a rugat să o facă. Foarte interesant rămîne faptul că "dl. Pym" nu consideră necesar să ne spună care
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
în confuzie. În articolele sale teoretice (pe lîngă amintita The Art of Fiction, se pot menționa și prefețele la romanele importante, grupate într-o carte esențială, intitulată The Art of the Novel/Arta romanului), scriitorul răspunde implicit criticilor, sugerînd, cu insistență, faptul că "revelația absolută", nu ar avea nici un sens în construcția epică. Lumea nu "revelă" decît discontinuități și traiectorii suspendate. Cum ar putea atunci literatura să o contrazică? De altfel, pentru edificare, așa cum spuneam, el a mutat accentul, în roman
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
persecuții). Frecvent, se autoflagelează, întrucît are impresia că gîndul îi fuge la lucruri păcătoase. Suportă bîrfele pline de insanități ale doamnei Semprill și se strecoară "diplomatic" printre "riscurile" unei relații "camaraderești" cu domnul Warburton Don Juan-ul "oficial" al tîrgului. În ciuda insistențelor lui Warburton, marcate de gesturi fizice elocvente (se spune chiar că bărbatul ar fi încercat, la un moment dat, să o violeze pe tînără!), domnișoara Hare îl respinge constant, nepunînd totuși capăt, definitiv, întîlnirilor cu el, întîlniri care, aparent, îi
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ca asistent în laboratorul său de experimente atomice. În plus, îi oferă și posibilitatea de a locui la el acasă (inițial, aranjamentul este făcut pentru o perioadă scurtă, în care Rivers ar fi trebuit să-și găsească locuință, apoi, la insistențele lui Maartens însuși și a soției lui, Katy, ambii atașați afectiv, treptat, de tînărul protagonist, înțelegerea ajunge permanentă). Intrarea lui John în casa lui Maartens are certe conotații inițiatice. Spațiul în cauză pare cînd exotic, cînd morbid, purtînd, în ansamblu
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Visează să-și ucidă soția casnică, supraponderală și mereu nemulțumită și își urăște pînă la disperare studenții rudimentari. În sfîrșit, în urma unui lanț de evenimente suprarealiste, declanșate la o petrecere libertină (unde nu dorise să participe, dar a cedat la insistențele ultimative ale consoartei), Wilt reușește să fie arestat și anchetat, sub suspiciunea de omor. La bairamul amintit, protagonistul, în stare de ebrietate, fusese umilit public de amfitroană, o americancă postmodernă, femi nistă și nimfomană, care l-a înțepenit într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
o zonă a incandescenței estetice care a dat ritm și semnificație adâncă, inedită, relației fixate în titlu. Analiza operei a fost realizată dintr-o perspectivă pluralizatoare, urmărindu-se cronologia volumelor, regăsindu-se critică tematică, retorică-stilistică, de poetică a elementelor, cu insistență asupra marilor toposuri, a modului lor de materializare textuală, ca și focalizări generalizatoare asupra artei poetice. O atenție specială este acordată metaforei, în funcție de care Alina-Iuliana Popescu stabilește două mari etape în devenirea creației Anei Blandiana: o etapă a metaforizării sau
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de marii reprezentanți ai Generației 60, cea a neomodernismului literar, scoate în evidență o particularitate esențială a acestei paradigme și anume aceea de a fi fost un puternic antidot estetic la acțiunea sterilizantă a literaturii proletcultiste, idee importantă, subliniată cu insistență în carte. Ana Blandiana, al cărei har a fost unanim recunoscut, rafinată, subtilă și sensibilă, în interiorul neomodernismului, a avut un rol esențial în relația acestuia cu marea tradiție a scrisului românesc interbelic și, în special, cu poezia lui Blaga. Afinitățile
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
școlii, Carol Mihalic de Hodocin, care punea astfel bazele învățământului tehnico-profesional în Moldova, într-o vreme când influxul mărfurilor de "modă nouă" și concurența străină, facilitate de noua doctrină economică de stat, antitradițională, semnifica amurgul vechilor bresle și reclama cu insistență stimularea apetitului industrial în rândul localnicilor. Firește, transpunerea în practică a acelor principii n-a fost lipsită de impedimente, pentru că, așa cum avea să remarce câțiva ani mai târziu "Albina românească", în cuprinsul unui foileton serial, a fost destul de greu "a
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
spate povara figurii tutelare a unui tată exigent, sever și rece, care nu se împăca defel cu voioșia și pasiunile turbulentului său fiu, astfel încît primul roman al acestuia a fost publicat (la Minuit, ce-i drept!) sub pseudonim, la insistențele austerului părinte. Abia al doilea roman, Prince et Léonardours, din 1987, marchează ieșirea autorului de sub tutela tatălui, chiar dacă trece de puțin pe lîngă cenzura Ministerului de Interne, din cauza violurilor și torturilor suferite de un cuplu de adolescenți, relatate în volum
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Amélie Nothomb și pe care criticii se pot amuza să le facă bucăți. Cert e că efectul incontestabil e aproape irațional. Greu de spus ce-ți place, sau ce nu-ți place la această scriitoare, dar vraja pogoară cu subtilă insistență chiar și asupra celor mai lucizi, care se scutură încercînd să scape prin acuze brutale: romane de gară, scriitură facilă, neverosimil, redundant etc. Nu-ți trebuie mai mult de două-trei ore ca să citești un text de Amélie Nothomb, dar îți
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
preferă logica terțului inclus, a lui "și-și" față de alternativa "nici-nici", acceptându-se astfel ideea nuanțată a identității în diferență. Cu un ton ușor ironic, sarcina deconstrucției, o "strategie spicuită din lecturile cărților lui Heidegger, este de a pune cu insistență întrebări referitoare la propriile noastre texte, precum și ale altora, și de a nega că vreun text este definitiv ori stabil. Atitudinea logocentrică a lumii moderne este radical perturbată de scoaterea în evidență a indeterminării limbajului"288. A deconstrui înseamnă deci
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care cineva ar putea încerca să-l reconstruiască". 178 Matei Călinescu, Cinci fețe ale modernității, p. 300. 179 David Harvey, op. cit., p. 70. 180 Ibidem, p. 113 ("Însă postmodernismul, cu accentul pe care îl pune asupra efemerității acelei jouissance, cu insistența asupra impenetranței celuilalt, cu concentrarea asupra textului și nu a operei, cu predilecția sa pentru distrugerea vecină cu nihilismul, cu preferința sa pentru estetică mai degrabă decât pentru etică, împinge lucrurile prea departe"). 181 Ibidem, pp. 112-113. 182 Deoarece este
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
În practică nu există. Legat de acest aspect, din practică am constatat destul de frecvent devieri sau modificări ale unor acțiuni parțiale componente ale tehnicii elemntului respectiv, care nu concordă cu modelul și totuși mișcarea reușește la parametrii normali. Constatăm că insistențele noastre nu au efecte favorabile, ci chiar din contra. În această situație, măestria noastră profesională trebuie să ne determine a obține maximum de Îmbunătățiri calitative, pe forma personală a elementului respectiv. In caz contrar, greșim noi mai mult decât gimnasta
Paralele inegale: concepte şi metodologii moderne by Tatiana Dobrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1785_a_92283]
-
vremea când eram membru PDL și nu pot decât să mă bucur că s-au schimbat mentalitățile comuniste. Nu mi s-a dat cuvântul (au vorbit cei mai „Înfigăreți” și cei care au fost numiți În mod special), dar, la insistența mea, am fost prezentat ministrului mai la sfârșit, În timpul consacrat socializării la un pahar de vin și gustări apetisante. I-am oferit ultimul număr al revistei Destine literare, la care s-a uitat mirat, acel 10 (10 ani de existența
De ştiut şi reţinut. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Alexandru Cetaţeanu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1441]