4,844 matches
-
încă și mai arogantă, aprobă energic, reluând întrebarea: — Da, ia spune-ne, soldățelule, pe cine trimite împăratul tău? Concubinele lui? Sau poate o armată de eunuci pictați? Din nou, un cor de râsete se ridică din masa de oameni. Sebastianus intui că acel războinic trebuia să fie de rang mai înalt, căci era înconjurat de o suită consistentă de oameni înarmați, care îl sprijineau cu sporovăiala lor. în sarcasmul său, în privirea sa arogantă putea citi o ostilitate bine înrădăcinată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
imediat în picioare, reproșându-și că pierduse prostește ocazia. Se găseau acum iarăși unul în fața celuilalt, hotărâți amândoi să termine treaba cât mai repede. Gualfard gâfâia din nou, iar în ochii săi plini de cruzime apăruse o lucire de alarmă. Intuindu-i nervozitatea, Sebastianus se retrase puțin, sperând că celălalt va mușca momeala și, atacând, se va descoperi încă o dată. într-adevăr, Gualfard, hotărât să termine cu el și poate împins de îndemnurile mulțimii, îl asaltă vijelios, pentru a nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de un mingan, unitatea de bază a armatelor lui Atila, formată dintr-o mie de oameni; mai puteau fi, însă, și alte detașamente, pe care nu le vedea din locul în care se găsea, dincolo de cotul râului. în ciuda distanței, putea intui în mulțimea aceea pestriță de războinici cât de eterogene erau armamentul și echipamentul hunilor - lucru, de altfel, specific lor. Sub stindarde mari de culoare verde, semn distinctiv al clanului căruia îi era afiliat detașamentul, se adunaseră războinici aproape goi ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
își reveneau din năuceala produsă de intervenția arcașilor lui Sebastianus, iar burgunzii păreau a fi, în punctul acela, în mare dificultate - și pentru că acum arcașii nu mai reușeau să distingă țintele și trăgeau aproape la întâmplare, în direcțiile în care intuiau grupuri de dușmani. Cu toate acestea, Sebastianus, care îi vedea pe cei trei diavoli apropiindu-se primejdios, îi arătă alanilor săi: — Cei trei de colo! strigă. Doborâți-i! Soldații executară ordinul în unicul mod posibil: o ploaie de săgeți se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
peste tot și mai sunt și zgârieturile de pe gât. E o minune că frânghia nu ți l-a frânt. Oricum, o să-ți revii repede. Vorbea pe un ton sigur, cu simplitatea aspră specifică femeilor cu un caracter puternic și, cu toate că intuise că el era de rang, nu părea deloc stânjenită în prezența sa. — Cum... te cheamă? o întrebă. — Lidania. Și pe tine? își spuse numele, apoi vru să afle dacă în locul acela era singura femeie. — Glumești? Sunt pe puțin treizeci numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aflase că Audbert, în loc să se întoarcă la scroafa lui, apăruse într-un mod de necrezut la Genava, unde îl demascase pe Gualfard în adunarea capilor burgunzi. Balamber scăpase cu bine, doar cu o baie zdravănă, fapt care îi confirmase ceea ce intuise de la bun început, anume că Onegesius nu se bazase absolut deloc pe neutralitatea burgundă: putând conta, pentru trecerea Rinului, pe trădarea lui Reinwalt, considera mai importantă asasinarea lui Waldomar. Oricum, fusese totuși o pedeapsă, ca să spunem drept, dat fiind că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fu deschisă și, cu izbitură zdravănă, un războinic robust îl împinse înăuntru pe prizonierul roman. Râsetele se stinseră puțin câte puțin, în timp ce Sebastianus înainta spre centru sălii, cu o atitudine demnă, care stârni hunilor o și mai mare admirație, întrucât intuiau că, fiind un roman de rang, cu siguranță se simțea de-a dreptul umilit, nu doar fiindcă fusese luat prizonier, dar și din cauza bărbii lungi și a hainelor zdrențuite. Pentru câteva secunde, gâfâitul tot mai înăbușit al lui Odolgan, singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
hotărâtă și de o vie inteligență, ușor ironică, sub sprâncenele încruntate, ori poate siguranța dezinvoltă pe care fiecare gest a său o lăsa să se vadă și care e proprie oamenilor de caracter, obișnuiți să comande - ce îl făcu să intuiască în acel războinic un individ de o valoare superioară celorlalți prezenți în sală. De aceea, oprindu-se înaintea bivuacului, își concentră privirea numai asupra lui. Da, nu era nici o îndoială: acela era teribilul Shudian-gun. Se întreba ce ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
chiar dacă războiul mergea înainte cum nu se poate mai bine, odată cu marșul acela către miazănoapte, se stingea pentru el, încet, orice posibilitate de a o vedea. Venind din urmă în galop, Odolgan i se alătură. Mandzuk, aflat mai la distanță, intui că existau probabil noutăți, astfel că, ieșind din rândurile războinicilor, veni și el acolo. Balamber își încredințase prietenului său conducerea ariergărzii, iar din expresia feței sale înțelese că avea să-i spună ceva important. — Ce e? îl întrebă. — Sunt niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dezertări trebuia căutat în incapacitatea Flaviei de a susține mai departe, pe termen lung, propriul rol, cel de martor neputincios al efuziunilor pe care Cilonus și Hippolita și le împărtășeau, practic, sub ochii săi. Preocupată de prelungirea absenței sale și intuindu-i cauzele, domina, neliniștită din pricina ei, ar fi vrut să meargă să o caute, și chiar era pe punctul de a o face, când Cilonus atinse, în discuția cu Claudianus, delicatul subiect al jefuirii cetății Divodorum. întrucât în austera cetate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe un ton nesigur, nu lăsa durerea să te cotropească... Acum totul s-a sfârșit.“ „Da, repetase ea pe un ton amar, reținându-și un sughiț de plâns, chiar așa e, Mabertus: totul s-a sfârșit de acum; totul... pierdut!“ Deși intuia că înțelesul deplin al acelui răspuns trebuia căutat dincolo de acele cuvinte și probabil scăpa, în parte, înțelegerii sale, nu acesta fusese motivul pentru care renunțase la a o consola, făcând-o să vadă lucrurile într-un mod simplu și firesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
turnurile de pază, ce lăsau să se vadă doar crenelurile, făcându-le să pară, în beznă, suspendate parcă în aer, într-un cer fără stele. Pe malul stâng, în schimb, luminile pâlpâitoare ale numeroaselor focuri îl ajutau pe Sebastianus să intuiască poziționarea detașamentelor hune ce vegheau podul, închizând accesul în cetate dinspre miazăzi. De undeva, de foarte departe, la intervale regulate și însoțite de un vacarm nedeslușit, răsunau sumbru bubuiturile loviturilor de berbec ale atacatorilor în zidurile de apărare ale cetății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cărui contururi rămâneau neclare în întunericul acelei ore. Cățărându-se cu greutate, Sebastianus înțelese de ce barcagiul îi adusese chiar acolo: panta era într-adevăr atât de abruptă, încât hunii nu supravegheau acel punct. Deși focurile din turnuri abia se vedeau, intui că se găseau acum sub bastionul de la miazăzi, iar când bătrânul se opri, putu chiar să atingă cu mâna zidul. Barcagiul scoase pietrele din plasă și i le puse în mână: — Să bați de două ori, una după alta, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu zeci de cai și, de jur împrejur, pe o rază de cel puțin cincizeci de pași - după cum aprecie Sebastianus - era foarte puțină mișcare, astfel că, de aici de pe ziduri, reușea să identifice santinelele, vigilente și nemișcate, ba chiar să intuiască, în siluetele ce se mișcau într-o parte și în alta, cu pasul mic și grăbit, concubinele căpeteniei hune. Liniștea din zona aceea, în jurul căreia palpita și se vânzolea monstruoasa armată, putea fi asemănată cu liniștea dintr-un ochi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fim pavăză vizigoților și Aquitaniei. Ultimele sale cuvinte îl speriară pe Sebastianus, fiindcă păreau să îndreptățească temerile pe care i le dezvăluise Anianus cu privire la încrederea pe care puteau s-o aibă în alani și în căpetenia lor. Pesemne că Sangiban intuia câte ceva din ce gândea el, căci pe chipul său reapăru surâsul amar de mai devreme: Dar nu te teme, romanule, îi spuse, bătându-l pe braț cu o neașteptată familiaritate, n-o să se lase, îi urăsc prea tare pe huni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
noroioase, în direcția opusă dușmanului, care înainta mereu. Forțele ce acopereau retragerea păreau, în mod evident, inferioare ca număr avangărzii armatei lui Etius; și totuși, angajară cu ea, în fața zidurilor Aurelianei, o luptă confuză, al cărei rezultat putea fi doar intuit de către cei aflați pe taluzuri, fie din cauza distanței, fie pentru că, foarte curând, norul de praf ridicat de combatanți îi ascunse în mare parte vederii spectatorilor. Ochiului încercat al lui Sebastianus nu-i scăpă însă ce se întâmpla, în același timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
unui corp și o oarecare apăsare în jurul taliei, se răsuci să se ridice și se lovi de cineva care stătea lungit în spatele lui. Auzi un geamăt de copil, apoi simți că brațul care îi încinsese mijlocul aluneca de pe el și intui în întuneric că persoana ce-i stătea alături pe podeaua de frasin prăfuită își schimba atunci poziția. Ciulind urechea în tăcerea nopții, prinse ritmul respirației sale firave: Go-Bindan, nu avea nici o îndoială. își plimbă gura prin gura încleiată și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de Comes al împăratului și îl voia în cercul adjutanților săi în raporturile de fiecare zi cu generali de calibrul lui Egidius ori Ricimerus, însă până în acel moment ignorase aspirația sa de a obține comanda unei unități. Acum, însă, Sebastianus intuia că venise, poate, momentul său. Se auzi, în schimb, întrebat câtă încredere consideră că poate avea în burgunzi. — Sunt luptători desăvârșiți, Eminentissime, iar sub comanda lui Chilperic vor face lucruri minunate. Ușurat de armura somptuoasă, Etius încuviință. — Și de Sangiban
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
stăpânire pe ea înainte să ajungă acolo dușmanul și să o păstrezi cu orice preț. O să primești curând întăriri. Sebastianus nu fu surprins de acel ordin; totuși, întrucât își făcuse deja o idee asupra terenului și a întinderii aliniamentului dușman, intui pe loc posibilele dificultăți. — Spune-i că o să execut ordinul imediat. Dar, dacă trebuie să păstrez colina, o să am nevoie și de alți arcași iar azi-dimineață am primit doar o centurie de alani. Curierul încuviință din cap. — O să-i duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
alerga către liniile dușmane, agitând sabia, și dobora deja primii adversari, simți lămurit, cu o siguranță fără greș, că nimic nu ar fi putut sta împotriva acelei forțe vulcanice dezlănțuite de armata aceea de proscriși: forța pe care deja o intuise în ei în timpul instrucției, dar asupra căreia își impusese să nu-și facă iluzii și care acum se elibera în toată puterea ei, cu neputință de controlat. într-adevăr, îi conducea tot atât cât ar fi putut conduce o mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai masiv decât celelalte, în care se vedeau și câteva femei, se adunase în jurul unui foc mare și al unei sulițe înfipte în pământ, pe care era arborat ceea ce Sebastianus recunoscu a fi însemnul, de acum faimos, al Legiunii Bagaudice. Intuind că acolo ar fi putut să-l găsească pe Ambarrus și să-i spună tot ce avea să le reproșeze, își îndemnă calul și se îndreptă repede în direcția aceea. Veselia pe care o simți în glasurile lor făcu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
hiung-nu de la adăpostul carelor. Aplecându-se, se feri de unul din acele proiectile și o porni direct către Frediana. înainte de ciocnire, avu timp să-i vadă ochii plini de ură și de triumf, gura strânsă, sabia ridicată să lovească. Ea intui doar în ultimul moment manevra lui disperată, dar nu-l putu împiedica să se năpustească asupra ei cu calul în plin galop. O izbitură teribilă, după care, în nechezatul celor două animale ce se prăvăleau pe jos, amândoi se rostogoliră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
obține pilitură de aur din călcâiul haiducului Zlota. Povestea acestuia, de o cruzime la limita suportabilului, ne este redată în durități de acvaforte. în sfârșit, retras printre obiectele strânse, arhivarul se lasă supus influențelor acestora, meditează asupra lor, ajungând să intuiască un sens obscur în procesul de revenire la condiția de obiect. Impresionează în acest roman simțul pentru materialitatea obiectelor, intuiția înscrierii lor într o temporalitate care le conferă memorie, deci sens al devenirii. "Bătrânul se delectase ore în șir mângâind
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
a ajuns din urmă. Sau aproape. Se ținea cu un pas în spatele lor, pentru a-și putea scoate discret portofelul și să verifice, pare-se, câți bani avea la el. Unchiul tatălui miresei și cu mine încheiam alaiul. Fie că intuise că îi eram prieten, fie, pur și simplu, pentru că eram posesorul unui carnet și al unui creion, bătrânul mai curând se cățărase decât se lăsase atras de gravitație într-o poziție verticală alături de mine. Calota frumosului său joben de mătase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
sfârșit, despre ființe bidimensioanle și unidimensionale, ce trăiesc la nesfârșit. Despre nu știu care bandă Moebius, despre găuri negre, care semănă cu trîmbițele apocalptice și transformă materia În antimaterie, iar antimateria În spirit. Pomenise și de babulea Tatiana, care În naivitatea sa, intuise un mare adevăr. Și anume că lumea celor morți se Învecinează cu lumea celor vii și că Între ele nu există decît o simplă peliculă, asemănătoare cu sticla micului ecran. Că imaginea a ceea ce a fost nu piere niciodată, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]