4,202 matches
-
omonim al consăteanului meu I.N. Oprea, care sper că va fi o completare a recenziei similare ce a publicat dl. Constantin Ostap în „Academia Bârlădeană”, nr. 4/2009. Duminică, 21 februarie 2010. O dimineață optimistă, cu mult soare, ce-mi inundă casa încă de la primele ore. La televizor mă lămuresc - dacă mai era nevoie de așa ceva - că Mircea Geoană pierde și președinția PSD, așa cum a pierdut și alegerile prezidențiale la 6 dec. 2009. Așa e în viață uneori, cu urcușuri, dar
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
realitate, nu acum cînd suia cu mare atenție În Cadillacul său ca un avion pe drumul Încă neterminat care ducea la casa de cristal. „Am făcut-o de oaie“, se gîndi bietul Lastarria ajungînd În dreptul locului de parcare, În fața casei inundată de lumini: nu mai era nici o mașină, venise cel dintîi: „Juan Lastarria e grăsanul ăla fandosit care vine Întotdeauna primul și pleacă ultimul la toate cocteilurile din Lima“, spuseseră odată și el aflase. Întoarse volanul și era cît pe-aci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pesemne așa erau toți cei care veneau la cocteil și că o să rămînă cu pantalonii ei murdari și minunați. Toate camerele dădeau spre enormul patio cu o mică lagună În mijloc și nimeni nu știa de unde vine lumina care o inundă atît de minunat. Casa de cristal avea formă de U și Închidea acest patio din trei părți; rămînea o latură deschisă, care, ceva mai Încolo, se transforma Într-o grădină unde se Întrezărea o piscină luminată la fel de misterios și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
a lui Ernesto Pedro de Altamira. Suedeza, goală În camera ei, dăduse la o parte un colț al draperiei uriașe și privea automobilul care se pierdea În noapte printr-o placă de sticlă care era unul din pereții casei minunate, inundată de lumină. În patio, vreo treizeci și cinci de persoane albastre continuau să converseze cu Însuflețire, fără a reuși să descopere de unde provenea misterioasa lumină care făcea ca acest patio foarte modern să pară fermecat, o acceptau pur și simplu, la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Academia de muzică. De trei săptămîni de cînd el pătrunsese În acest imens auditorium cu cele patru bănci Întotdeauna lipite de peretele din fund, totul cufundat În Întuneric și În partea cealaltă estrada la fel de Întunecoasă, numai cele două piane erau inundate de lumină și la cel din stînga Frau Proserpina Îl aștepta de trei ori pe săptămînă și pe scaunul desfundat Își pusese toate șalurile, bună ziua, Frau Proserpina. „Trei minute de Întârziere, trei minute de lecție mai puțin“, așa Îl primi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
că i-a fost tare dor. Atunci se apropie din nou de el și-l sărută simțind că se topește de dragul lui și-i spuse Încă o dată mi-a fost tare dor de tine, darling și acum Își simți sufletul inundat de dragoste și putu În sfîrșit să se liniștească. Juan Lucas, glumind, Îl Întrebă dacă avea vreo plîngere cu privire la purtarea fratelui său Bobby. Julius Îi spuse că nici una și jucătorul de golf se bucură și-l felicită fiindcă numai pîrÎcioșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
n-aveți a face cu vreo femeie“, le poruncea atunci Iehova. Zile-ntregi, uneori săptămâni înainte de-a ajunge la mare îmi refuz sexualitatea, și asta-mi dă o ciudată voluptate. Fiindcă-n toate fantasmele mele trăiește marea, care-mi inundă craniul și se revarsă din el ca vinul ce se varsă peste buza unui potir. Iar la mare nu fac dragoste decât o singură dată, de obicei în ultima noapte, cu o femeie pe care-abia o cunosc, mereu alta și
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
nu, eu am o coloană vertebrală prostesc de țeapănă, care încă n-a învățat să fie flexibilă, cât mai flexibilă. Iar lucrul ăsta, pe mine mă cam costă... 7 ... tic-tac... Razele poznașe ale soarelui primăvăratic s-au instalat pretutindeni, au inundat aproape toate băncile, după ce, la început, au cotropit, pur și simplu, catedra. Acum, stingheresc discret munca încordată a elevilor care, absorbiți de locuri geometrice, cotangente, matrice și ecuații de tot felul nu mai au nici cum, nici când să le
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
valori maxime, se-nșeală. Păi, profesorul de servici e director atunci...” “Dar directorul?...” întreabă o voce rămasă neidentificată din sală. “Directorul are și alte treburi, mai tu o ședință, mai ... altceva...” V.4. ... Jupiter! Acordurile maiestuoase ale muzicii mozartiene îmi inundă sufletul. Zeul e, parcă, mai altfel aici. Sigur, la fel de puternic, de măreț, însă mai pământean, mai uman. Ai crede că Wolfgang Amadeus Mozart l-a surprins exact în momentele sale de supremă slăbiciune. Sau de măreție fără seamăn. Forța nu
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
rând, tabloului, dar efectul ar fi același și pentru propria-mi persoană ...-tac,... Căci abia acum înțeleg: eu sunt totul pentru el, viața aflată într-o luptă continuă cu acea culoare perfidă și atotpătrunzătoare, negrul cel plin de cutezanță care inundă și-ncearcă să analizeze totul... ...tic-... Însă, mai presus de toate, sunt convins că eu sunt cel care aduce întunericul culorii pe pânză, eu sunt, cu sau fără voie, autorul acestui tablou... -tac... Așa este. Iată, cum înțeleg mult mai
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
ea. N-o să ne distrăm chiar așa de bine. Mai întâi nu-i niciunde, apoi e. Schimbarea pleacă pe furiș, o viață pășind prin alta. Când se întoarce, vede nicăieriul unde fusese. Nici măcar nu-i poți spune loc, până când îl inundă simțirea. Și atunci pierde tot nimicul care fusese. Aici e un pat în care trăiește el. Dar un pat mai mare decât orașul. Zace de-a lungul întinderii lui uriașe, o balenă în stradă. O creatură eșuată, lungă de mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mulți ani în urmă, aceste idei fuseseră pentru Weber doar niște scrieri, fără aromă sau ton. Acum, vorbele se întorceau, scrâșnind și zăngănind, răsărind oriunde s-ar fi uitat - culori marțiene, nuanțe pe care ochii lui nu le puteau vedea, inundându-i creierul... În august, zbură la Sydney, ca vorbitor invitat la conferința internațională despre „Originile conștiinței umane“. Avea problemele lui cu gașca psihologilor evoluționiști. Această disciplină era prea înclinată să explice totul în termeni de moduli din Pleistocen, identificând caracteristici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
dărâma îl și însuflețea, îl și înălța până într-atât încât plutea deasupra propriului său trup. Era în prag de șaizeci de ani, iar ziua de mâine amenința să dezvăluie misterul pe care luptase să-l dezlege toată viața. Îl inundase un val de așteptare, mai rău decât un medicament. Se îndrăgostise de un cifru total, de o femeie pe care n-o putea deosebi de Eva. Îl sună pe Christopher Hayes la Bunul Samaritean, iar acesta îl salută cu căldură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
biserici coloniale îl linișteau întotdeauna. Trecu de curba lungă de la Strong’s Neck, portul cafeniu-verzui în reflux. Întoarse pe Bob’s Lane, pasajul acela imposibil de găsit pentru cine nu mai fusese niciodată pe acolo. Ploile de iarnă continuau să inunde curtea din față. Toată toamna, o familie de lișițe verzi se aciuase pe malul lacului efemer. Dar acum lacul înghețase și păsările zburaseră. Sylvie ajunsese prima acasă. Mai nou, încerca să vină acasă devreme de la Wayfinders, asta de când el își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pasărea-fantomă până când dispare după un pâlc de copaci. Se ghemuiesc și rămân la pândă, multă vreme după ce câmpul se golește. Amândoi sunt înghețați și plini de noroi. Ea îl trage din nou spre ea, pierzându-și din nou mințile. Se inundă unul pe altul, valuri de oxitocină și o împreunare sălbatică. Ușurarea- să dispară în mijlocul preriei, să se elibereze de tot - planează sus, unde n-o poate atinge. Un râs întretăiat vine de prea aproape - ceva străin de corul din zori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
bizară și unică în viață; argint și aur în alert joc de rubine ideale, în întunericul incert în fața zorilor în zale, lungi coliere care-acu-s o puzderie de flori, râuri legănând în sus roiurile de culori; vii emoții, extaz cum te inundă să nu moară; aripi îngerești la drum pe a cerurilor scară tinerețe nimic nu ne poate întrerupe avântul... enigmatică minune, enigmatic e Pământul! și am renăscut la bordul visurilor mele când tu incendiai tot Nordul cu mici arii, fredonând. 2
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
cu noi. Chiar dacă dăinuie de peste patru secole, frumusețea icoanei Maicii Domnului “Cipriota” este dată nu neapărat de aspectul material ce o împodobește sau de meșteșugul plin de duh al zugravului ce a pictat-o, ci mai ales de starea ce inundă sufletele în acele clipe sfinte în care cele două lumi, puse față în față, uită de spațiu și de timp. Icoana Maicii Domnului „Cipriota” din biserica mare a Mănăstirii Secu 15 Aerul de 400 de ani Dintre prețioasele obiecte de
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
cu siguranță, căci sunt adăpostite bine, zidurile albe ale unei biserici: este biserica Mănăstirii Secu. Fără sfială - căci de jur împrejur sunt chiliile călugărilor ce o-nconjoară ca un brâu, dând mănăstirii un aer de cetate - ea stă în mijlocul curții inundate de verdeață și de liniște și își trimite solie de pace către cer: turlele (ce vor parcă a simboliza frăția dintre cele două țări atât de mult timp 103 despărțite - Moldova și Țara Românească) ce se înalță asupra colinelor împădurite
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
noi cei care ne numim urmașii urmașilor lor. Fie binecuvântați acei care au lăsat în fiecare piatră, în fiecare zbor, în fiecare cânt o parte din sufletul său, peste care ne aplecăm cu mândrie și respect și spunem cu sufletul inundat de bucurie și recunoștință: Mulțumesc ! Arhimandritul Mitrofan * 29 mai 1985 Poposind la Mănăstirea Secu, te întărești duhovnicește mai ales gândind la viețile atâtor călugări cu viață sfântă care s-au nevoit înălțând rugăciuni zi și noapte la atotputernicul Dumnezeu pentru
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
hainele ponosite se aprinseră, omul păși orbește Înainte Într-un gol amețitor și se prăbuși, torță strălucitoare aprinsă de un singur țipăt. Așa căzu țipătul acela arzător, străbătînd aerul viu și strălucitor. Mi s-a părut că strigătul acela a inundat Întreg pămîntul - pentru o clipă am avut senzația că tot ce era viu a rămas neclintit și tăcut În afară de țipătul acela. Poate că era adevărat. Categoric, tot ce era viață În clădirea aceea a Încremenit - acolo unde cu o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
În timp ce privea pe fereastra trenului, zăpezile alpine singuratice și pădurile Întunecate vrăjite, trăi sentimentul firesc al recunoașterii imediate, sentimentul că locurile acestea Îi fuseseră totdeauna cunoscute, că se afla acasă. Și acest sentiment ciudat, necunoscut, sălbatic, Înălțător Îi cuprinse, Îi inundă sufletul, ca o muzică măreață și obsedantă auzită Într-un vis. Iar acum, după ce se stabilise Între ei o legătură amicală, muribundul Începu, cu acea curiozitate lacomă și posesivă a neamului său, să-și asalteze tovarășul cu nenumărate Întrebări privitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
lăsa. Războiul pătrunsese În toate sunetele și tăcerile, În tristețea, dorul și bucuria, misterul, dorința și bucuria sălbatică ce se nășteau din inima atotcuprinzătoare a nopții parfumate ce Învăluia totul. Pătrunsese În foșnetul tainic și dulce al frunzelor de pe străzile inundate de vară, În pașii ce Înaintau Încet și singuratic prin Întunericul străzii Înfrunzite, În zgomotul ușilor din plasă trîntite, În tăcere, În lătratul Îndepărtat al unui cîine, În glasurile stinse, În rîsul, În ritmul slab al muzicii de la o petrecere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mișcarea mîndrelor vapoare călătoare, cu bucuria și puritatea dimineții Înveșmîntate În aur. — Ne Îndreptăm spre tine, stradă scăldată În zi, plină de nenumăratele făgăduințe ale vieții cu o mie de picioare! au strigat ei. Stradă scăldată În vuietul roților, stradă inundată de lungi șiruri de bărbați, de zăngănitul fanfarei strălucitoare În marș, de fîlfîitul drapelelor mîndre, stradă inundată de țipete și de chemări, de forfota picioarelor... stradă năpădită de trăsuri hurducăite, de copite răsunătoare, de tramvaie cu cai În clinchete de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
scăldată În zi, plină de nenumăratele făgăduințe ale vieții cu o mie de picioare! au strigat ei. Stradă scăldată În vuietul roților, stradă inundată de lungi șiruri de bărbați, de zăngănitul fanfarei strălucitoare În marș, de fîlfîitul drapelelor mîndre, stradă inundată de țipete și de chemări, de forfota picioarelor... stradă năpădită de trăsuri hurducăite, de copite răsunătoare, de tramvaie cu cai În clinchete de clopoței, calul din mijloc mereu Întorcîndu-și capul cu tristețe spre vecinul cel slab și răbdător din dreapta - stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
scăldată În aerul mișcător al dimineții poleind valurile, stradă cu docuri vechi și ruginite, pe unde bacul teșit intră spumegînd, Împovărat de un zid de fețe mici și albe, ce privesc fix, atent, În tăcere, către tine, mîndră stradă! Stradă inundată de mirosul greu și Înțepător de cafea proaspăt rîșnită, de mirosul verde și plăcut al banilor, de mirosul proaspăt al portului, ce-ți amintește de portul tău Înțesat de catarge și puzderia sa de vapoare, măreață stradă! Stradă plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]