3,057 matches
-
Istoriografia română: trecut și viitor Paul E. MICHELSON, Despre viitorul trecutului recent al României Steliu LAMBRU, Trecut, timp, narațiune. Istorie și național-comunism în România Daniel NAZARE, „Junimea” și Titu Maiorescu în istoriografia română (1946-1989) Gabriel CATALAN, Rezistență și compromis în istoriografia anilor 1944-1948 Pagini de politică externă a României Vasile BUGA, Relațiile româno-sovietice în anii ’80 Cristian VASILE, Imposibila reconciliere: România comunistă și Vaticanul (1950-1989) Liu YOUNG, Factorii care au influențat relațiile sino-române în anii ’60 Dan CĂTĂNUȘ, PMR și evoluțiile
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Lavinia STAN, Cultural Enterprises of the Romanian Diaspora in Paris (1945-1956). Associations. Papers. Gheorghe I. FLORESCU, The Romanians in US and Canada Jill MASSINO, „They told us we had to rebuild what the Germans have destroyed”. Stories from women deportees ISTORIOGRAFIA ROMÂNĂ: TRECUT ȘI VIITOR Despre viitorul trecutului recent al României „Trecutul este un prolog”. Paul E. MICHELSON 1. Introducere Lucrarea de față a fost prezentată întâia oară cu ocazia sesiunii IRIR din iulie 2001, având ca temă Istoria recentă în
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
au dobândit un grad atât de ridicat de popularitate ca istoria în anii regimului politic al lui Nicolae Ceaușescu, popularitate materializată în ceea ce se numește îndeobște „cultură istorică”. Deși în rândurile care urmează mă voi referi în mod particular la istoriografia românească și la echivalențele date termenului „istorie” în perioada regimului Ceaușescu, nu este mai puțin adevărat că formarea și persistența unor înțelesuri date istoriei nu pot fi atribuite mediului academic românesc; dar contribuțiile românești și îmbogățirea lor au fost diseminate
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
protocroniști în anii ’70-’80 cu singurul scop al aproprierii genealogice. Introducerea puterii politice în analiza privind sensurile și semnificațiile disciplinei istoriei poate părea irelevantă pentru acele spații geopolitice în care regimul democratic s-a menținut. însă implicarea puterii în istoriografia națională și în diversificarea semantică a termenului „istorie” în țările Europei Centrale și de Est este evidentă tocmai în instrumentalizarea istoriei în vederea creării de legitimitate în fața propriilor cetățeni, dar și în producția de cunoaștere istorică. în România, discursul ideologic al
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
nesigure»”. Al doilea exemplu l-am preluat dintr-una dintre cele mai valoroase lucrări dedicate formării principatelor medievale românești: “însemnătatea istorică a procesului explică și atracția pe care a exercitat-o asupra unora din reprezentanții cei mai de seamă ai istoriografiei române moderne [...] sunt doar numele cele mai ilustre [...] care [...] și-au închinat eforturile încercării anevoioase de a așeza pe baze cât mai solide înțelegerea genezei statului în istoria românească [...] interpretarea acestei complicate chestiuni a istoriei românești a trecut din sfera
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
s-au insinuat în cercetarea academică, și cultivarea conformismului în gândire de către aparat au avut ca rezultat fenomenul de suspendare a reflecției și interogației în domeniul istoriei și o lenevire a spiritului istoricului. Daniel NAZARE „Junimea” și Titu Maiorescu în istoriografia română (1946-1989) Literații din București socoteau „Junimea” în secolul al XIX-lea o societate de bețivi, cu sediul într-o crâșmă ieșeană, iar pe membrii ei îi acuzau că voiau să germanizeze „țările române” și să vândă „țara jidanilor”. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
și nu doar literar decât era capabil să își dea seama” (N. Manolescu). De altfel, în 1959 este punctul maxim al unei noi epoci/ere glaciare, care a început în 1958. încă înainte de 1964 se constată o reorientare națională a istoriografiei, un dezgheț ideologic și o desprindere de Moscova și în plan cultural, iar în 1963-1964 dispar Institutul de Studii Româno-Sovietic, Muzeul Româno-Rus, Institutul „Maxim Gorki”. Pe plan cultural se poate vorbi de o „libertate controlată”, dirijată din umbră de comuniști
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
care începea să capete contur. Orgoliul său a fost atât de mare, încât, aproape concomitent cu P. Georgescu, prefațează o ediție maioresciană ce poartă titlul Din Critice. în tratatul de istorie din 1964, prima sinteză colectivă de mare amploare din istoriografia română, nu este deloc înregistrată dezbaterea din presa literară. Este posibil să fi fost dat la tipar înainte de a fi receptate ecourile reabilitării. Un indiciu l-ar putea constitui dezbaterile privind macheta volumului IV, încheiate încă din 1961. Limbajul referitor
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Burlacu). Timpurile de stabilitate marcau astfel despărțirea de Maiorescu, doar pericolul dictaturii făcându-l actual, la fel cum s-a întâmplat și în timpul celui de-al doilea război mondial. Despre „Junimea” și T. Maiorescu există, în vârsta de mercur a istoriografiei române (1945-1989), pentru a relua o fericită expresie a lui F. Kellogg, o vastă exegeză, cu multe lucrări de ținută, în majoritatea lor tratând chestiuni literare. Ne-am oprit numai asupra unora, fiindcă o altă parte dintre ele respiră aerul
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
fiind mult mai rare. Cât despre monografii, între 1970 și 1989 au fost scrise nu mai puțin de opt cărți despre T. Maiorescu. Perioada 1948-1960 a impus reducții ideologice de o mare severitate, din care au rezultat distorsiuni și mistificări, istoriografia consacrată lui T. Maiorescu fiind mai degrabă citabilă decât citibilă, multe studii fiind total incompatibile cu cerințele neutralității științifice. Maiorescu ajunsese, deopotrivă, atât cosmopolitul cel mai înverșunat, cât și naționalistul cel mai înfocat (Dan Mănucă). „Este adevărat, schimbările de atitudine
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
în anii ’50 a avut mare trecere chemarea “înainte, împotriva lui Maiorescu”, neasumată însă de nimeni în mod explicit, pentru ca apoi, după reabilitarea criticului, să apară deviza “înainte, cu Maiorescu” (E. Todoran). Avea dreptate L. Boia atunci când făcea constatarea că istoriografia burgheză a evoluat de la evenimențial la structuralism, în timp ce cea comunistă a parcurs un drum invers de la structuralismul marxist la evenimențial. Cunoaștem data când a murit Maiorescu, dar nu știm exact nici astăzi când a dispărut „Junimea”, dacă ea a dispărut
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Cunoaștem data când a murit Maiorescu, dar nu știm exact nici astăzi când a dispărut „Junimea”, dacă ea a dispărut cu adevărat sau încă a rămas o stare de spirit ce supraviețuiește prin oameni. Gabriel CATALAN Rezistență și compromis în istoriografia anilor 1944-1948 După cum este îndeobște cunoscut, ocupația militară sovietică și noul regim politic instaurat în martie 1945 au folosit toate mijloacele pentru a transforma România într-un stat totalitar de tip comunist. în acest scop, propaganda comunistă a încercat să
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
martie 1945 au folosit toate mijloacele pentru a transforma România într-un stat totalitar de tip comunist. în acest scop, propaganda comunistă a încercat să utilizeze atât instituțiile, cât și personalitățile culturale; între acestea au fost vizate și cele aparținând istoriografiei. încetul cu încetul, compromisurile s-au înmulțit, până când în 1947-1948 s-au generalizat, legitimând și în acest domeniu schimbarea impusă de comuniști: adoptarea ideologiei marxiste și a materialismului istoric. Până acum nu există un studiu temeinic al acestei chestiuni. în
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
la același fenomen, petrecut însă în domeniul literaturii, artelor plastice și cinematografiei. Este drept că există totuși unele pagini de generalități sau trimiteri destul de vagi la unele persoane implicate în acele evenimente ori la instituțiile respective. Câteva fericite excepții sunt: Istoriografia română a anului 1946, Clio în derută: istoriografia română a anului 1947 și Despre anul istoriografic 1948 în România: Impactul stalinist, de Alexandru Zub, și studiul lui Paul Cernovodeanu, Activitatea Institutului de Istorie „N. Iorga” în perioada 1948-1952. 1. Disputa
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
artelor plastice și cinematografiei. Este drept că există totuși unele pagini de generalități sau trimiteri destul de vagi la unele persoane implicate în acele evenimente ori la instituțiile respective. Câteva fericite excepții sunt: Istoriografia română a anului 1946, Clio în derută: istoriografia română a anului 1947 și Despre anul istoriografic 1948 în România: Impactul stalinist, de Alexandru Zub, și studiul lui Paul Cernovodeanu, Activitatea Institutului de Istorie „N. Iorga” în perioada 1948-1952. 1. Disputa teoretică asupra colaboraționismului Unii cercetători, mai ales cei
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Sacerdoțeanu, A. Boldur, C.C. Giurescu). De remarcat că proveniența socială a acestor intelectuali era la fel de diversă ca și cea politică: de la originea țărănească sau oricum modestă până la cea boierească. în 1944, tendința colaborării cu ideologia comunistă este foarte firavă în istoriografie, aș spune chiar cvasiabsentă. De altfel, ofensiva comunistă era incipientă. Astfel, amintim apariția unui volum de Texte rusești ușoare pentru începători. Urmate de un glosar, cu transcrierea fonetică și indicația accentului, care conține atât autori clasici: Tolstoi, Cehov, Pușkin, Lermontov
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
de Litere și, totodată, asistent la Institutul de Istorie Națională condus de C.C. Giurescu. El a ținut și un curs de limba rusă la institutul sus-numit. Tot el a susținut în ședința din 18 ianuarie 1945 a aceluiași institut comunicarea „Istoriografia sovietică și principiile materialismului istoric” în care a elogiat viziunea determinismului economic, principiile materialismului dialectic și filosofic și periodizarea după criteriul relațiilor sociale, conchizând că „istoriografia sovietică, pe care n-o cunoaștem încă decât fragmentar, a pășit la realizări de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
materialismul istoric, aplicând la studiul societății principiile materialismului dialectic, ridică istoria la rang de știință pozitivă”. în aceeași Revistă istorică română din 1945, Racoviță publica o serie de „notițe bibliografice” semnificative pentru concepția sa și pentru descifrarea influenței marxiste în istoriografie. Prima notiță se referă la volumul lui Stalin, Marxismul și chestiunea națională, Editura PCR, București, 1944, 76 p., pe care-l prezintă ca fiind „un studiu de punere la punct a teoriilor greșite și nefaste cu privire la problema naționalităților”, insistând asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
dea o definiție istoriei și conchide că „materialismul istoric, fără să nesocotească totuși influența de ordin secundar ce formele politice, juridice și ideologice o exercită asupra fenomenelor economice, a lărgit considerabil orizontul cercetărilor și a adâncit toate problemele istorice”. Critica istoriografiei române. A. Boldur a prezentat, în ședințele din 7 februarie și 27 martie 1946 la institutul pe care-l conducea, două comunicări care vor forma o broșură de 98 pagini intitulată Știința istorică română în ultimii 25 ani. Constatări și
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
prezentat, în ședințele din 7 februarie și 27 martie 1946 la institutul pe care-l conducea, două comunicări care vor forma o broșură de 98 pagini intitulată Știința istorică română în ultimii 25 ani. Constatări și remedii. Autorul susține că istoriografia română se află în stare de criză, fără să dea exemple concrete, dar reproșându-le istoricilor români că „au un gust slab dezvoltat pentru problemele sociale din istoria națională”, ceea ce ar fi dus la lipsa unei istorii a claselor sociale
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
naționale și celei universale”. Ei „neglijează completamente metoda comparativă și astfel zac într-un perfect izolaționism”. Concluzia acestor rânduri nu este decât una: istoricii români trebuie să aplice metoda comparativă după exemplul marxistului P. Constantinescu-Iași, deci să se apropie de istoriografia sovietică. Relațiile româno-ruse. A. Boldur este cel care dă primul exemplu, aplicând ceea ce anunța în broșura amintită. Astfel, revista Studii și cercetări istorice (SCI), vol. XIX (1946), își face din „studierea obiectivă a problemelor din istoria raporturilor ruso-române, un comandament
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Andronic, asistent la catedra omonimă). Un al doilea centru istoriografic înclinat deja spre compromisuri istoriografice este Revista Istorică română, alături de Institutul de Istorie Națională din București. Directorul lor, prestigiosul istoric C.C. Giurescu, reîntors în țară, accentuează tendința de sincronizare a istoriografiei cu politica. Astfel, în 1946 sunt recenzate două volume despre relațiile româno-ruse (sovietice): Relațiile româno-ruse în cursul veacurilor, de T. Stoianovici și M. Magheru, și Relațiile economice româno-sovietice de V. Borcea. Ultima recenzie este realizată chiar de C.C. Giurescu, care
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Brainer, Gh.M. Vasilescu-Vasia, Nicolae Cristea, Vasile Roaită, Suzana Pârvulescu, Gheorghe Gheorghiu-Dej). De o atenție specială se bucurau la Conferința Națională a PCR (octombrie 1945) Gh. Doja, Horea, Cloșca și Crișan, Tudor Vladimirescu și Nicolae Bălcescu. Ultimul a devenit personajul-cheie al istoriografiei oficiale, modelul revoluționarului de profesie, al radicalului promarxist, după cum Revoluția din 1848 era prezentată drept evenimentul central al istoriei moderne românești. încă din 1931, la Congresul al V-lea, comuniștii susțineau că România se afla în faza desăvârșirii revoluției burghezo-democratice
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
la Academia de Științe. 1725-1945”, în Izvestia Akademii Nauc S.S.S.R, Seria Istorie și filosofie, tomul II, nr. 3, Moscova, 1945, pp. 191-200 (M.P. Dan - Revista istorică română); „Vizantiiskij Sbornic” - 1945 (V. Costăchel - RHSEE). în aceste note sunt prezentate teoriile istoriografiei sovietice, sunt lăudate rezultatele medievisticii și bizantinisticii (Levtchenko - prima prezentare marxistă a Bizanțului, 1940), sunt propagate dogmele sovietice (V. Costăchel scrie în acest sens: „punctul de vedere al școlii istorice a lui Pokrovskij, a cărui influență a fost atât de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
materialistă a istoriei, București, 1946, 36 p., făcându-i apoi o excelentă propagandă în rândul cercetătorilor și studenților prin abundente citate în discursul ținut la Școala de Arhivistică la 5 noiembrie 1947 cu ocazia deschiderii anului școlar. Este lăudată și istoriografia sovietică, una care aplică „cercetarea istorică obiectivă” specifică exclusiv marxismului. Tot în revista Hrisovul din 1947, același A. Sacerdoțeanu se arăta entuziasmat de apariția în limba română a „capodoperei” lui K. Marx și Fr. Engels - Manifestul Partidului Comunist, Editura PCR
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]