21,599 matches
-
În sensul că Statul ar putea să piară, (În Înțeles absolutizant), ci În sensul că, unei forme și organizări determinate, ar putea să-i succeadă o alta, ca urmare a unei crize, mai mult sau mai puțin sângeroase, dureroase. Filosoful italian ne Îmbie să Înțelegem că este vorba despre legea imanentă a vieții Statelor, sub acțiunea căreia „trebuie considerat că fiecare individ este, În mod firesc, o sursă de drept și de asemenea, prin urmare, un Stat in nuce”. Cu alte
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
În virtutea unui act de simplă toleranță”, prin organele de stat propriu-zise. Se stabilește, astfel, un fel de colaborare reală Între organele generatoare de reguli, având origini extrem de disparate și eterogene, susține, pe drept cuvânt, Giorgio del Vecchio. Desigur, recunoaște gânditorul italian, apar adesea contradicții de neîmpăcat: Între tendințele particulare (cu pretenții arbitrare sau extra-legale) și regulile coerente ale Statului. În scara evoluției juridice, există grade extrem de diverse ale unor astfel de contradicții firești, „naturale”. Toate Însă, trebuie să recunoaștem, aparțin „genului
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
de apărare a intereselor particulare: „corporații”, „consorterii”, „Întovărășiri” (compagnonages), „confrerii”, „fraternități” (fraglie), „consortiumuri”, „universități” etc., bazate pe scopul apărării și asistării mutuale (pe clase și profesiuni corespunzătoare: clerici, nobili, comercianți, marinari, burghezi, artizani, țărani etc.). Ceea ce este important - subliniază filosoful italian - este „valoarea pe care regulile sau statutele, adoptate de aceste organizații, au avut-o În fața regulilor edictate de organele centrale, care aveau autoritate asupra Întregului popor, care se numesc «organe de Stat» sau al «comunei»”. Fără nici o delegare sau autorizație
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
se constată, pe lângă asta, În realitate, o Întâlnire și o probă, o experiență Între diferitele elemente juridice pozitive; sistemul care devine preponderent În această experiență este exact cel pe care Îl numim «statal»”. Referindu-se, istoricește, la criza statului, gânditorul italian analizează situația din Europa și din Întreaga lume, cu dezechilibrele de după Primul Război Mondial, când În fața forțelor muncitorești revoluționare, a Început să se simtă, tot mai accentuat, „o parțială paralizie a organelor de stat”. Asociațiile sindicale - În special - au căpătat
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
adaptat la viața socială. Giorgio del Vecchio spune că nu este vorba de o negare actuală a Statului, negare catastrofică și revoluționară, ci de „preavizul unei eliminări progresive și pacifice, a unui crepuscul calm, a unei morți fără seisme”. Filosoful italian dă ca exemplu de doctrină individualistă, premisa din 1792 (publicată abia În 1851) a lui Wilhelm von Humboldt, când scria că: „orice activitate a Statului este blamabilă, dacă el se amestecă În afacerile private ale cetățenilor, În cazul În care
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
să fie reglate de către Drept și apoi de către Stat, care este exact subiectul ordinii juridice. Aceasta nu Înseamnă că Întreaga intervenție a Statului ar fi dreaptă, justă, nici că legislatorii sunt infailibili” - observă, pe drept cuvânt, Giorgio del Vecchio. Gânditorul italian socotea că problema trebuie pusă pe alte fundamente filosofice, decât acelea În care se posta filosoful englez. Giorgio del Vecchio enunță În preajma imediat premergătoare celui de al Doilea Război Mondial, ideea că poate fi admis „ca un ideal de ordin
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
o legătură pentru toate generațiile”. Giorgio del Vecchio apreciază că nu poate fi ignorată „contribuția psihologică a indivizilor și a diferitelor clase sociale la elaborarea persuasiunilor și a regulilor comune”. Un fel de mit al „sufletului poporului”. Dar, susține filosoful italian, „există Între indivizi un șoc de opinii și un contrast În producerea dreptului pozitiv; și nu numai Între individ și individ, ci Încă și mai mult Între diversele grupuri sociale”. Contează foarte mult opiniile juridice ale acestora. Ceea ce apare ca
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
constituie ceea ce se numește Dreptul pozitiv) (Ă) Dar totuși există o altă lege - Legea Dreptății - care nu trebuie niciodată să fie abolită, sau violată În esența sa și În valoarea ideii sale”. „Numai conformându-se acestei Legi Supreme - apreciază gânditorul italian - Statul, ca și Individul, pot dobândi demnitatea etică și pecetea ideală, totodată baza organizării politice a unui Stat de drept.” Statul nu trebuie acceptat să devină „stăpânul absolut al individului”, după cum nici reciproca nu poate fi admisă, anume ca „Statul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
totalității indivizilor. Bazele raționale ale Statului nu pot să fie la cheremul unei manifestări empirice a arbitrariului. Calitatea de persoană, proprie oricărui subiect, nu poate fi materie nici de votații, nici de deliberări, de-o parte sau de alta”. Filosoful italian sesizează (și incriminează, totodată!) că: „Eroarea cea mai funestă a tuturor sistemelor care se numesc democratice este exact aceea de a crede că totul În Stat, poate să fie obiect de deliberări făcute valabile printr-o majoritate oarecare de voturi
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Statul Așa cum am relevat, pe tot parcursul lucrării nostre, Statul reprezintă elementul central al filosofiei juridice a lui Giorgio del Vecchio, o dominantă a cercetării sale, o prezență conceptuală de fundamental Raport societal cu Dreptul. Reiterând definiția sa proprie, filosoful italian consideră că: „Statul este subiect de Drept (Ă). Toate celelalte subiecte de drept, fie persoane particulare, fie corporații sau fundații, pentru a dobândi În mod pozitiv această calitate, adică pentru a avea calitate de subiecte Într-o ordine juridică determinată
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
unitate profundă și Înnăscută de gândire și sentimente care alcătuiește conștiința națională și implică credința Într-un destin comun, cimentată de isprăvile eroice din trecut și de vicisitudinile comune; 2. Exteriorizarea sensibilă a celui dintâi, limba. „Identitatea vorbirii - scrie filosoful italian - e proba unei seculare vieți comune trecute, și arată o potrivire și o apropiere dintre individ și individ; ea ușurează raporturile sociale și permite comunicarea ușoară de tradiții, care se perpetuează ca temei al culturii”. Odată stabilit acest lucru, Statul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
criticată, pentru că, scrie și optează filosoful: „Statul se Întemeiază numai pe legătura politică, care poate exista chiar dacă lipsesc celelalte legături sociale. Pe de altă parte, națiunea constă În elemente naturale, care se pot menține chiar și În afara unității politice”. GÎnditorul italian trage următoarea concluzie: „Prin urmare, e natural ca orice națiune să aibă o tendință de a se constitui În unitate politică, adică de a-și da o organizare politică potrivită relațiilor sale de viață, care trebuie să se dezvolte În
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ca și când acesta ar fi ceva străin și dușman omului. A doua greșește, afirmă del Vecchio, prin atribuirea de funcțiuni politice cu caracter de suveranitate asociațiilor particulare, claselor sau grupărilor economice, reducând astfel viața Statului la o luptă de clase. Filosoful italian consideră că, dimpotrivă, Statul, dacă e Într-adevăr Stat, nu poate să nu fie deasupra claselor, ca și a indivizilor, adică el trebuie să fie „Suveranul lor moderator”. Teoria „Statului de Drept” a lui Immanuel Kant consta În faptul de
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
domeniul dreptului internațional, problema devine cu mult mai grea, deoarece trebuie să cercetăm dacă există un izvor de obligațiuni, deasupra voinței fiecărei entități, asemenea aceleia care, În domeniul raporturilor private, e reprezentat de Stat”. În argumentarea sa strictă, riguroasă, filosoful italian raționează astfel: „Dacă se pleacă de la conceptul că Voința Statului e absolut liberă - Înțelegând libertatea În sensul de putere arbitrară - nu e ușor de Înțeles cum, la un anumit moment dat, fie chiar prin efectul propriei sale voințe, un Stat
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
etc. Aceeași ordine de adevăr există și În domeniul raporturilor sociale care au ca subiect entități colective cum sunt, prin excelență, Statele. „Simplul fapt al voinței de a se Învoi sau de a se obliga, nu este suficient”, declară filosoful italian. „Un principiu care ar declara valabile a priori toate acordurile posibile, oricare ar fi caracterul și conținutul lor, a parte subjecti și a parte objecti, nu s-ar putea justifica În nici un mod. Validitatea acordului se poate deduce numai din
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
voim a deduce valoarea legii prin faptul unui acord precedent.” Astfel, a fost sesizată o „dificultate de logică În construcția sistemului juridic pozitiv”. Presupunerea care stă la baza sistemului juridic pozitiv nu rezistă. Și totuși, observă pe drept cuvânt filosoful italian, nu poate fi negat faptul că el „are un caracter juridic”. Giorgio del Vecchio explica această situație de fapt (deși este antinomică): „El impune, Într adevăr, În mod imperativ, o anumită coordonare Între subiect și obiect: stabilește o pretenție, căreia
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
unul dintre ele ar comanda altuia!) nu rezistă criticii reale! Aceasta, pentru motivul exact că aici, nu este vorba despre o expresie unilaterală de voință, ci despre o necesitate rațională care se impune tuturor”. „Suveranitatea Statului, ne spune profund gânditorul italian al Dreptului, se afirmă Într adevăr ca atare numai atunci când Statul nu reneagă presupunerea sa, cu alte cuvinte calitatea sa de membru al unei Societăți posibile de State, pe care nu poate să o nesocotească, fără ca prin aceasta să-și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
și mai adecvată trebuie să se formeze În viitor care să urmeze acestui prim și defectuos experiment. Greșeala cea mai gravă ar fi aceea de a atribui fazei de astăzi o valoare definitivă”. În critica sa lucidă și responsabilă, gânditorul italian al Dreptului avertiza: „Aceia care Își fixează privirea asupra existenței, de acum Înainte neîndoielnică a unei comunități juridice internaționale, care nu trebuie să se confunde cu organismul particular al «Societății Națiunilor», având anumite puteri asupra fiecărui stat În parte, ajung
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
S-a declanșat, brusc, între ei, o nesăbuită aprindere, urmată de un și mai nesăbuit concubinaj, soldat, ceva mai târziu, cu un copil. Frumos, ca toți copiii de pe lume. Între timp, ea aflase, de fapt, el îi mărturisise, că este italian și că a venit în România să se procopsească. A mai auzit, pe unii, care au venit și s-au pricopsit, și, iată, că, s-a pricopsit: deocamdată, cu o concubină și cu un bastard. Ea, în continuare, și-a
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
de... spectacol. Depinde. Dacă Perșii lui Eschil, să zicem, este montată prost, atunci Cremieux are dreptate. Dar dacă Puricele În ureche are parte de un regizor genial? Ei?!... Culmea absurdului : spectatorii și pompierii i-au interzis interpretului principal al versiunii italiene a dramei lui Miller Vedere de pe pod să...fumeze pe scenă! Hm... În curînd, spectatori hachițoși ar putea merge mai departe cu interdicțiile ; și nu se va mai bea pe scenă, nu se va mînca, nu se vor săruta actorii
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
fost Îmbucurător. Ceea ce-nseamnă că nu există, În arta spectacolului, Întotdeauna, reguli ; regula de aur = inexis tența unei reguli de aur... Văd pe micul ecran un reportaj despre premiera constănțeană a celebrei comedii Scorpia Îmblînzită. Mă șochează faptul că regizorul italian care a montat textul are, pe alocuri, idei apropiate de viziunea mea - publicată Într-o carte, acum șase ani. Sigur că italianul nu a citit volumul meu, ci e vorba de o coincidență, din acelea care apar, deseori, pe scene
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
că era săltată direct, cu discreția necesară, de la locul de muncă al enoriașei. Dar nu se scandalizase câtuși de puțin, considerând că făcuse o faptă bună ajutând-o pe o amărâtă care, oricum, se spetea la bandiții ăia de patroni italieni pe o leafă de mizerie. În plus, făcuse o adevărată afacere, scutindu-l pe soț de bani cât pentru două botezuri, un luat de moț și o rupere de turtă sau, hai, socotind în mare, cât pentru o înmormântare mai
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
corectă bărbatul, cu gândurile duse în cu totul și cu totul altă parte. "Hai lasă-mă, tu!? Am zis-o la mișto, dacă vrei să știi. Chiar așa dă proastă mă crezi, dă să n-am habar dă un creator italian celebru ca Paco? Văd că acuma, na, ai ajuns să te pricepi și la modă de când te tot lipești de vaca aia șmecherită și cu bășini în cap." "Auzi?...", mârâi amenințător Ciucurel, încercând să se concentreze. "Mai lasă-mă, dreacu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
cu jeturi subțiri. În acea noapte, n-a mai contat nici una dintre acele opreliști așezate În fața lor de dorința Producătorului: că el funcționa pe benzină, iar ea se hrănea cu motorină, că Alfina purta haine desenate de un cunoscut designer italian, În timp ce Fauvé nu avea nici măcar un singur opțional În afara echipamentelor Înscrise În dotarea de bază; și-au desenat inimi de cauciuc ars pe asfalt, apoi s-au iubit din toate puterile, până la strâmbarea barelor și Îndoirea caroseriilor, până la istovirea curelelor
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
cheii În contact. Discursul liderului pe patru roți, reluat apoi neîncetat de televizorul din sala de consiliu, Îi dovedea incontestabilul talent oratoric. Desigur că noi nu puteam Înțelege toate nuanțele alocuțiunii sale - deși o femeie legată fedeleș traducea, În limba italiană, Într-un colț al ecranului -, Însă auzeam cum frazele abil ticluite Împingeau auditoriul Încet spre punctul de fierbere. Liderul făcea pauze de efect, oferind publicului acel bâzâit liniștitor al mașinii care rula cu viteză constantă pe autostradă, Își dregea discret
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]