3,184 matches
-
lui Batu - Han, care a vizat și spațiul românesc, datorită bogățiilor și posibilității de a transforma zona într-o bază de atac împotriva statelor vecine. o informații despre invazie sunt oferite de călugărul Rogerius, în lucrarea „Carmen miserabile” („Cântec de jale”) o invazia tătaro-mongolă a avut implicații asupra teritoriilor din această parte a Europei: a descurajat inițiativele expansioniste ale regalității maghiare; a pulverizat cnezatele și voievodatele românești; a intârziat procesul de constituire a statelor românești la sud și est de Carpați
Istoria românilor : sinteze de istorie pentru clasa a XII-a by Cristina Nicu, Simona Arhire () [Corola-publishinghouse/Science/1128_a_1947]
-
îi primește ruga, înclinându-și capul în semn de fermă hotărâre. Iar după ce Ahile află de la Antiloh că Patrocles e mort, scoate un strigăt cumplit, pe care îl aude Tetis în adâncul mării și dă glas tânguirii funebre, însoțită în jale de toate Nereidele, care își bat pieptul în marea peșteră plină de lumină. Tetis le spune 75 durerea ei, că l-a născut pe cel mai slăvit dintre eroi și l-a crescut ca pe un arbore tânăr, ca pe
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
semn de doliu. Tetis, împreună cu toate zeițele mării, a ieșit din valuri cu un țipăt care i-a înspăimântat și s-ar fi împrăștiat cu toții dacă nu i-ar fi liniștit Nestor. Tetis și nereidele, plângând și scoțând țipete de jale, i-au îmbrăcat trupul în veșminte divine. Cântecul funebru a fost cântat de Muze. A fost plâns, de oameni și zeițe, 17 zile și 17 nopți. Într-a optsprezecea a fost ars pe rug, 102 împreună cu jertfe, miere și miresme
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
neașteptată de lumi, aceea a mării furtunoase, apoi alinate, și cea a unei gospodării țărănești ori păstorești pierdută în nevăzutul insulei. Ferdinand este sensibil doar la partea muzical-maritimă: „Ăst cântec m-a ntrecut, zorind spre ape, / Strunind mânia lor și jalea mea / Cu melodia lui.“ Dar nu e pregătit să înțeleagă sensul sunetelor pământene, care par să fie gândite de Ariel ca o aluzie la mica gospodărie încropită de Prospero pe insulă, pentru Miranda și pentru el, și transcrisă de spirit
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
curând, în fața lui Prospero și a Mirandei, se prevalează de noua lui condiție de rege al Neapolului. Despre cântec spune doar, cu platitudine: „De bietul meu părinte amintește“, și, cu naivitate, că melodia lui strunește nu doar valurile, ci și jalea lui; și, neînțelegând mare lucru din vorbele vrăjite, crede că Miranda „E, negreșit, zeița / Slăvită-n aste cânturi!“ Poezia lui Ariel este, mai mult pentru el însuși, un exercițiu poetic în sine, un avânt al imaginației sale. Dangătul de clopot
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
îi primește ruga, înclinându-și capul în semn de fermă hotărâre. Iar după ce Ahile află de la Antiloh că Patrocles e mort, scoate un strigăt cumplit, pe care îl aude Tetis în adâncul mării și dă glas tânguirii funebre, însoțită în jale de toate Nereidele, care își bat pieptul în marea peșteră plină de lumină. Tetis le spune durerea ei, că l-a născut pe cel mai slăvit dintre eroi și l-a crescut ca pe un arbore tânăr, ca pe o
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
semn de doliu. Tetis, împreună cu toate zeițele mării, a ieșit din valuri cu un țipăt care i-a înspăimântat și s-ar fi împrăștiat cu toții dacă nu i-ar fi liniștit Nestor. Tetis și nereidele, plângând și scoțând țipete de jale, i-au îmbrăcat trupul în veșminte divine. Cântecul funebru a fost cântat de Muze. A fost plâns, de oameni și zeițe, 17 zile și 17 nopți. Într-a optsprezecea a fost ars pe rug, împreună cu jertfe, miere și miresme. În jurul
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
neașteptată de lumi, aceea a mării furtunoase, apoi alinate, și cea a unei gospodării țărănești ori păstorești pierdută în nevăzutul insulei. Ferdinand este sensibil doar la partea muzical-maritimă: „Ăst cântec m-a ntrecut, zorind spre ape, / Strunind mânia lor și jalea mea / Cu melodia lui.“ Dar nu e pregătit să înțeleagă sensul sunetelor pământene, care par să fie gândite de Ariel ca o aluzie la mica gospodărie încropită de Prospero pe insulă, pentru Miranda și pentru el, și transcrisă de spirit
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
curând, în fața lui Prospero și a Mirandei, se prevalează de noua lui condiție de rege al Neapolului. Despre cântec spune doar, cu platitudine: „De bietul meu părinte amintește“, și, cu naivitate, că melodia lui strunește nu doar valurile, ci și jalea lui; și, neînțelegând mare lucru din vorbele vrăjite, crede că Miranda „E, negreșit, zeița / Slăvită-n aste cânturi!“ Poezia lui Ariel este, mai mult pentru el însuși, un exercițiu poetic în sine, un avânt al imaginației sale. Dangătul de clopot
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
sl. leniv, lin, din lat. *lenus (=lenis), despre leneș se spune că este lene + suf. -eș, calc după fr. paresseux, germ. Faultier etc. Cuvântul este analizabil: a-lea-n și se explică prin viața limbii române: a-gale (cf. galeș, jale), a lene (cf. lene, lent, leneș), a-tât (cf. tot); le-păda, lă-sa, la-ș, la-ț, le-ne, li-n, le-nt (cf. alb. lë „a lăsa, a ceda”, lënë „delăsat, uitat”; sl. laska „mângâiere”, visl. elska, „a iubi”, lat. laxo „a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Isca, 57 islam, 74 Italia, 48 iță, 95 a se iți, 95 a iubi, 102 iute, 95 iuțeală, 95 înalt, 56 a încăpea, 95 a începe, 95 a îngrădi, 43 a îngurzi, 134 între, 46 întru, 43 a învăța, 135 jale, 45 jilav, 129 Jiu, 129 jivină, 129 jos, 145 jupân, 66 a jupi, 135 a jupui, 135 jur, 145 la, 44 labă, 48 lacăt, 131 lamură, 48 laș, 45 latin, 46 Latium, 46 laț, 45 laudă, 46 lauruscă, 129 a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
evrei împotriva Chaldeei. Vor fi înfrânți, iar Ierusalimul, asediat, umplut de foamete și boli. Același Nabucodonosor, supunând, întreaga Iudee, duce locuitorii în captivitate, unde mai înainte fusese dus și profetul Ezechiel. Puținii care au mai rămas, plângeau în cântări de jale și-n taină, prăbușirea cetății și a țării. Până la urmă profetul, cu un grup de răzvrătiți vor fugi în Egipt. în 592 î.Chr. toți evreii care au mai fost găsiți au fost duși în robia Babilonului, după ceilalți. Dar
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
însă, puterea de a produce seisme de insubordonare prin disprețuire și batjocură. Despre o finalitate socială precisă a comicului vorbește Fr. Dürrematt în eseul Probleme de teatru: "Tiranii acestei lumi nu pot fi mișcați de poeți. La cântecele lor de jale ei cască. Eroii din operele lor sunt considerați niște proști, iar în fața poeziilor religioase tiranii adorm. Ei se tem de un singur lucru, batjocura." 62. Atitudinea critică de negare și refuz subversiv a unei ordini universale, percepută dureros ca antagonică
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
iarna până la dezgheț, umbla pe uliță, sprijinit într-un toiag, îmbrăcat în blană de lup, urla și scheuna, mârîia..., se întărâta ca lupii; gemea, plângea, ridica gura în sus către cer ăuind, de te cuprindea frica, dar și mila și jalea văzându-l... Schilav, de șale îndoit și cu un singur ochi, așa cum a scăpat cu viață de sub grinzile casei în flăcări căzute peste el, era chiar înfricoșător. Îți trebuia tărie să-l vezi, cum ochiul acela adânc și cenușiu, care
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
n-ai mai văzut!“, zise moșierul cu mândrie, netezindu-și toiagul cu palma tremurându-i... „...Sărmanu‟ di el, sărmănelul“, își zise compătimitor, cu inima frântă, fostul hăitaș. Și lacrimile îi scăldau obrajii, fără să plângă, uitându-se furiș, cu o jale fără margini, la ruina de om din fața lui, altădată bărbat falnic și vânător strașnic, cum rar a mai văzut. ... Fanachi, țăran înțelept și isteț, îi făcea pe plac boierului, deși, de când ei se știau pe lume, n-au auzit ca
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
se lăsa înserarea... ...Da, măi Fanachi... pentru ca ei să-i știe!... repetă el, uitându-se din nou roată pe cer. Cum trece vremea, măi Fanachi, cum trece... Acuș se întunecă... Și în sufletul meu e întuneric... murmură moșierul cu o jale nesfârșită în glas. Se însera... - Hai, Coani Griguță... hai, să mergem acasă, că-i târzâu șî să lasă ger mari! Îl îndemnă Fanachi. - Nu, măi Fanachi... îl aștept pe Tudor! - Hai, coani Griguță... pentru Dumnezău, nu mai aștepta. Fostul hăitaș
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
-l până în suflet, și, zâmbindu-i de dincolo de viață... În acelaș timp, când își dădu sufletul, copilul scoase un țipăt care îi înfricoșă pe toți din casă, iar de afară, de la marginea pădurii, izbucniră niște urlete tânguitoare... niște urlete de jale... cum nu s-au mai auzit. Lupii reveniră pe lizieră. La Schitul din inima pădurii clopotele băteau rar, cu sunet adânc, la sfârșitul slujbei Sf. Liturghii a Bobotezei. Schimnicii se închinau și se împărtășeau cu Sf. Cuminecătură. Bătrâna moașă, ca
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
se poate să fie numai unul!... murmură moșierul cu glas tremurat, uitându-se către pădurar. - Hm...?! Același gând îi străfulgeră pe amândoi. Peste puțin timp, un alt fel de urlet, mai tânguitor și mai prelung frânse tăcerea codrului sfâșiind de jale, parcă, sufletul lumii. - Doi! ..zise boierul, abia șoptit, către pădurar. - Ș-o găsit perechea... murmură Anton. Din copaci, în tăcere, cădeau frunze uscate de pe crengile sure de promoroacă, spulberate de vânt cu sclipiri în razele lunii. Dar, liniștea codrului fu
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
în jur, pășește prudent, lung, trăgând cu urechea și adulmecând în direcția vântului, cu aparentă indiferență. Se așează pe coadă, asemeni câinelui, întinse gâtul lung și gros spre lună, slobozind un urlet spre cer, tânguitor de-ți frângea inima de jale. Pe boier îl lua cu frig. Anuca, fata pădurarului 153 Pădurarul, simțindu-i spaima, îi șopti: - Farmecul, cucoani... farmecul începe a se simți..! Fiara stătea ca încremenită, sub clar de lună, adulmecând cu nările în direcția vântului. Sub razele lunii
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Anton, care a rugat-o cu lacrimi în ochi... - Anuca, fata mamii, nu ti mai chinui atâta, digeaba, fata me‟! Plângea Domnica cu un blid de mâncare în tindă, la ușa fetei. Din casă, fata i-a răspuns cu o jale de-ți frigea inima. Ea nici nu vroia să audă de nimic și o ținea într-un plâns. Pe Domnica o podidiră lacrimile. - A să moară, ghiata fată... a să moară de foami șî di săti... șî di inimă ră
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
codrului în miez de noapte, un urlet jalnic, neînchipuit de jalnic, din marginea lizierei, din apropierea casei pădurarului, îi făcu pe toți să sară din pat. Era urletul lui Suru... l-au recunoscut. Din casă, Anuca i-a răspuns cu aceeași jale. Lupul s-a luat, mirosindu-le urma, cu toate ocolișurile folosite de Anton și bătrânul Toma, și într-o goană nebună a ajuns la casa unde a crescut. Înapoierea lupului la stăpâna și prietena lui, îl emoționa pe bătrân, dar
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ales de Anuca... și, cu toată chemarea ancestrală pe care o simțea, porni agale spre casă... Când ajunse în marginea lizierei se opri. Se așeză pe labele dinapoi, ridică botul spre cer și începu să urle. Era un urlet de jale, tânguitor, de dor. Fumul de pe hogeag se înălța drept în sus. De ore întregi stătea la marginea lizierei nemișcat, și aștepta s-o vadă în ceardac pe Anuca. Anton era în pădure... l-a văzut în câteva rânduri de departe
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
podelele scârțâiră jalnic sub greutatea pasului său, și se opri lângă tejghea. În crâșmă lăutarul le suspina din gură și din vioară, la ureche, bătrânilor, cântece vechi, neauzite... neascultate, din alte vremuri, care bucurau dar și întristau sufletul... Era atâta jale în cântecul lui, că-ți frângea inima, sufletul, de piatră să fi fost. Toți, la intrarea lui Lisandru, își țineau răsuflarea. Crâșmarul mic, spânatec, răsări de după tejghea clipind des din ochii lăcrimoși, în fața lui Lisandru. - Rachiu, măi Șmil... rachiu!.. îi
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
o mai văzuse pe mama lor plângând în halul ăsta. Uitându-se la un film, i se mai întâmpla să lăcrimeze la o scenă cu adevărat sfâșietoare. Plânsese și la înmormântarea socrului ei, moș McGonigle. Dar acestea erau episoade de jale reținută, iar Minette își păstrase demnitatea chiar și atunci când se ștergea la ochi. Acum era altceva. —De trei zile încoace e așa, se plânse Amelie, apoi se aplecă spre mama ei. Haide, maman, Martin nu merită să te macini atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
nici că mânca aiurea și nici că el se amuza. Și mai târziu, plimbându-se mână-n mână pe străzile șerpuitoare ale orașului, oprindu-se să arunce bani în cutia de chitară a cântărețului care îngâna balade de dor și jale, îi povesti de ce se întorsese în Irlanda și ce șoc fusese pentru ele plecarea tatălui său. — Îmi pare rău de mama ta, spuse el cu compasiune. Tatăl tău e... cam dobitoc? Nu obișnuiam să gândesc așa, spuse Darcey. Dar e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]