4,107 matches
-
îl întinde clientului. După ce primește carboava, duce mâna la piept și se înclină cu respect...Merg încet, cu atenția trează. După cele pe care le văd mi se pare că sunt într-o altă lume...La ușa unei prăvălii se leagănă o legătură de opinci nou-nouțe, atârnate de nojițe alături de o pereche de ciubote. Din dugheană se aud lovituri surde de ciocan. Cred că e o ciubotărie...Larma uliței crește pe măsură ce timpul trece. Lumea a început să viermuiască. Unii se grăbesc
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
o învață românii de la mama lor, ce le mai trebuie cartea de limba română. Matematica o pot învăța copiii de la femeia de serviciu de pe scară, care în răgazurile sale ar putea să-i învețe număratul după sistemul: „Un elefant/ se legăna/ pe o pânză de păianjen/ și fiindcă nu se rupea, a mai venit un elefant./ Doi elefanți/ Se legănau/... ș.a.m.d. Și tot așa, până la zece elefanți, fiindcă este de ajuns numărarea până la zece, pentru a nu stresa națiunea
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
de la femeia de serviciu de pe scară, care în răgazurile sale ar putea să-i învețe număratul după sistemul: „Un elefant/ se legăna/ pe o pânză de păianjen/ și fiindcă nu se rupea, a mai venit un elefant./ Doi elefanți/ Se legănau/... ș.a.m.d. Și tot așa, până la zece elefanți, fiindcă este de ajuns numărarea până la zece, pentru a nu stresa națiunea română din punct de vedere intelectual. Pentru cei trecuți de vârsta pubertății Daniel pe Funeriu, sau Funeriu pe Daniel
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
fel. Să te simți regină peste ape, să le stăpânești cu puținul tău trup, și ea, uriașa fantasmă, ca o știmă neîmblânzită să te asculte, să-ți cânte valuri pe care nu le-a mai cântat nimănui și să-ți legene visele. Te așteaptă undeva, departe, casa cu nucul cel falnic de la poartă. Nucul cu mirosul iodului purificator, păstrător fidel al gândurilor tale de mic faun, cu pătucul dintre ramuri unde veneau prietenii să ți se alăture ca într-un altar
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
zborul frânt al păsărilor de ghips și al păpușilor cu ochi sticloși. Și azi mai simt mâinile moșului Caletcă pe față, parcă avid să îmi ia ochii să-i dăruiască ultimei păpuși. Oarba Femeia ședea ziua întreagă pe prispa casei legănându-și trupul brăzdat de timp și își tot arunca ochii goliți de vedere înspre poartă, semn că aștepta de prea mult timp pe cineva. Mă opream adeseori lângă gardul din bețe de floarea soarelui, ca să îi zăresc chipul de bătrână
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
uitată în sfeșnic de o veșnicie și eu îi promit că o să-l scot. Chiar mă rog să iasă mai repede, să pot curma durerea asta de ființă încercată... Timpul își numără secundele într-o liniște de biserică. Bătrâna își leagănă trupul împuținat de vreme și nevoi și eu tac... tac... așteptând să se arate moartea. Stau toată ziua alături de bătrână, așezate pe treapta de beton a digului și privim întinderea aceea ucigașă de apă tulbure și agitată sau care, poate
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
pe aripa întronatei. Deasupra lor, sufletul meu se golește într-un dans al liniștii și epuizării... Mi-e atât de aproape ziua aceea, încât dacă aș întinde mâna, aș atinge-o. Din clipa aceea, pentru mine viața și moartea sau legănat în același balansoar. Îmi privesc mâinile și-mi vine să-mi strig: -Ești o ticăloasă! Ai împins cu mâinile tale moartea! Ce mai vrei de la viață? Privesc mâinile și parcă aș vedea niște ramuri împodobite cu aripi de molii uscate
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
cap. Dar Chris n-a făcut decât să râdă. —John Joe a vrut să știe de unde le-am luat, a rânjit el. Zicea c-ar fi bune la mulsul vacilor. Și așa am ieșit în frigul de-afară. Copacii se legănau sub vântul puternic, iar părul îmi biciuia fața. Pe când înotam împreună printr-un petic de iarbă înnoroiată de vreo patru metri pătrați, mă întrebam ce-ar fi dacă m-aș preface că alunec și dacă, atunci când Chris s-ar apleca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
cam stranie. Am terminat împreună restul de cocaină pe care-l mai aveam. însă, în momentul în care trebuia să sărim în pat, ca să ne dăm gata unul pe celălalt, tipul s-a făcut ghem și a început să se legene înainte și-napoi, repetând cu o voce de copil: —Mama. Ma. Ma. Mami. Mam. Mama. La început, am crezut că glumește, așa că am intrat și eu în joc și am început să mă mămăiesc și eu. Asta până când mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
pe pământ, dar omu’ nici nu mă mai auzea, nici nu mă mai vedea. Soarele răsărise deja. Am rămas în picioare, în apartamentul superb, aerisit, cu pereți albi de pe West Ninth Street, uitându-mă la un bărbat matur care se legăna ca un sugar pe podeaua lustruită, din lemn de cireș. Și m-am simțit atât de singură. Ca și cum aș fi fost goală pe dinăuntru. Am privit particulele de praf dansând în lumina dimineții și m-am simțit ca și cum aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
imediat. Barry era într-adevăr foarte frumos. Arăta ca un heruvim cu părul întunecat. Era întotdeauna vesel și binedispus, părând să trăiască într-un soi de transă, într-o lume a lui. Mă întrebam câți ani avea. Eamonn a intrat legănându-se și aproape împiedicându-se de Barry. Ce se întâmplă aici? a întrebat el. E periculos! N-ar trebui să faci așa ceva! Lasă copilul în pace să-și facă zenurile lui, a protestat Mike. După asta a venit și Chaquie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
avut ca invitați pe directorul băncii și pe soția lui. Eu încercam să obțin un împrumut ca să-mi extind clădirea, când Chaquie a început să cânte „La mulți ani, domnule Președinte, cucușu“, de parc-ar fi fost Marilyn Monroe. își legăna posteriorul și-i arăta directorului decolteul... Am aruncat o privire către Chaquie. Chipul ei exprima numai oroare. Eram cuprinsă de un sentiment amestecat, de milă și bucurie. —...băuse toată după-amiaza. Dar când am întrebat-o dac-a luat ceva la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
a părut neprietenos. Nu prea avea tangență cu spiritul iertării și al gestului prin care oferi ramura de măslin. Bănuiam că filmul ăsta nu avea să se termine cu imaginea mea și a lui Luke cu mâinile împreunate deasupra capului, legănându-ne și cântând „Războiul s-a sfârșit“ sau „Abanos și Fildeș“ sau orice alt cântec pupincurist pe tema încheierii conflictului. Dezamăgirea a fost cruntă. Ba chiar m-am simțit puțin ofensată. Asta până când mi-am amintit cât de oribil mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
să zâmbească, retrăgându-se cu un pas. — Doctorul Pompiliu lipsește, este la un congres. Se întoarce vineri. Dacă sunteți programată pentru... — Nu, voiam doar să... — Mă rog, poftiți în cabinet, decise bătrânica, pornind deja înainte. Șchiopăta, parcă, sau doar își legăna mersul. Intrase în a treia cameră. Vizitatoarea citi pe ușă: dr. docent Veta Apostolescu. Femeia trecuse în spatele biroului, pe care se afla o pereche de ochelari. Se aplecă, își puse ochelarii. Deci, nu îngrijitoare, ci... Savanta! Făcu un semn, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și șireți, gata de marile fieste ale năruirii. Însemnați cu toții: o cicatrice-rid, la capătul sprâncenelor. Un abia perceptibil semn, în care se citea ticul speței șmechere și degenerate: ticul făcutului cu ochiul. Adormise cândva, pierdut în stratosferele nopții. Avionul se leagănă lin, domnul se apleacă puțin în stânga, spre mica fereastră. Scaunele vibrează ușor, un scurt curent de alarmă frisonează pântecul de știucă metalică al avionului. Pasagerii privesc spre distinsul turist, ca și cum comportarea acestuia ar fi, de fapt, adevăratul test al zborului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
haotice, scurtă flamă verzuie, înjurături și alcool. Și iarăși tăcerea tenebroasă și bocancii blindați, lovind ritmic caldarâmul. Întunericul scrâșnește, țâșnesc rafale de lumină. Tablă roți șuruburi lovite, zgomot de start enorm și infirm. Namila se urnește din loc, farurile se leagănă în oceanul negru și gros. Camionul olog, umple cu zgomot pustiul, o uriașă sălbăticiune beteagă, avansând nesigur, defrișând bezna, felii felii. Dunga unei streșini ruginite. Lăzile mari de gunoi. Ghidonul unei biciclete. O ușă, mătura rezemată de topor, în pragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
antenele clădirilor. Zbârnâie îndelung, cu fulgere iuți, cucuvele electrice. Hodoroaga se spulberă, scufundată, undeva, în adâncul tenebrei. Văzduhul deschide imense aripi negre și, simultan, uriașe plase de pradă, să adune liliecii și avioanele și fantomele brusc întinerite. Avionul se tot leagănă, de pe o parte pe alta, să scape de ghearele urmăritoare. Un interior curat, funcțional. Geometrie și luciu. Domnul se apleacă ușor spre stânga, spre pătratul ferestrei aburite. Ochi albaștri, rotunzi, mari, în care nu se citea nimic. Costum cu batistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
batistă albă la rever,cravată, gâtul lung, ridat, ochii holbați. Scaunele vibrează ușor, neliniștea trece, subțire, prin pasageri. Se întorc cu toții spre domnul elegant și occidental, să ghicească, pe importanta sa figură, primejdia. Turistul e calm, nici o grijă. Avionul se leagănă lin, domnul se apleacă spre stânga, spre mica fereastră. Scaunele vibrează din nou, scurt curent de alarmă prin pântecul de știucă metalică al avionului. Pasagerii privesc iar spre distinsul pasager, ca și cum comportarea acestuia ar fi, de fapt, adevăratul test al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
prin nori. Erai obligat să arunci o privire spre pustiul pământesc, să zărești, undeva, în forfota de furnici turmentate, un ac arămiu, cu gămălia ruginită, să recunoști statura unui bărbat, oho, chiar pistruiatul, lunganul nostru amic Matei Gafton care se legăna în ritmul frazelor, la doi pași de ascultătorul apatic. „Cunoști scenariul. Operațiuni în doi timpi. Austriei i se propusese o reformă internă, apoi s-a pretins că nu și-a respectat-o. Cehoslovaciei i s-au cerut Sudeții, apoi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și verbe, comenzi limpezi, fără greș, izbind ținta, efficient, o dată și încă o dată, cum se cerea. Confuza clipă de siestă senilă. Tov Titi Tirbușon avea chef să-și descheie gulerul și cureaua, să arunce și el, taciturnul, undița, să-l legene în cârlig pe bufon, până scoate pe nas toate panglicile. „Cum zici, amantissime, Hitler ăla al dumitale ar fi fost un geniu? Scânteia de nebunie, cum zici mata... i-a zăpăcit pe toți. Povesteai despre invadarea Poloniei...“ Grosolană provocare! Lingușitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
tramvaielor. Lume, uriașul trup gros, înnodat al trupurilor înlănțuite într-unul singur. În fiecare stație se rup alte fragmente, se reface altfel aderența. Între cotul vecinului din stânga și broboada femeii din față se deschise o fantă telescopică, în care se leagănă, în ritmul vehiculului turmentat, icoana de madonă populară. Retina Vancea reține chipul de porțelan alb, privirea rănită, genele lungi, zbatere de fluturi negri. Ar vrea să se miște, s-o vadă, să întregească imaginea, să-i vadă brațele, bustul, gâtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nu se clinti. Doamna Venera făcu un ultim efort, amplifică vocea. — Să-ți arăt opera lui. M-am decis. Să ți-o arăt... Se sprijini de scrinul unde rămăsese tava cu ceștile de cafea. Comise câțiva pași legănați, nesiguri. Se legăna, parcă, amețită, șchiopăta, se clătina, emoție, ce-o fi fost. Se învârti, fără rost, câteva clipe, în jurul fotoliului. — Vino, am să-ți arăt opera lui. Hai, vino. Glasul își recăpătase vibrația, termicitatea. Avansa prudent, clătinându-se pe stânga, se îndreptau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
al cabinei. Cicatricea deasupra sprâncenei stângi ardea, dureroasă. Stinse din nou farurile. Pândea întunericul. Se auzea respirația speriată invadând, acoperind strada în beznă. Rondul, toxinele, surdina, spasmul bufniței lovind antenele de televizor. Văzduhul negru, uriașele sale plase perfide. Avionul se legăna calm. Un interior curat, funcțional, geometrie și luciu. Pasagerul se apleca spre fereastra din stânga, dar nu vedea decât noaptea compactă. Ochii lui mari, albaștri, se întoarseră spre vecin. Un tânăr îngust, tuciuriu, cu o cicatrice peste sprânceana stângă. Leit șoferul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
frântă de multe ori, dar acum nu mai era decât o grămăjoară de cenușă care îi astupa o gaură din piept. În ultima sa zi de libertate, și-a petrecut douăsprezece ceasuri așezat pe patul copilei, privind-o cum se leagănă în balansoar și ascultând-o cum striga alternativ „bucurați-vă“ și „jeliți“ în timp ce urmărea limba mică a ceasului deșteptător de pe noptieră în rotirea ei lentă. „Bucurați-vă! striga ea. Bucurați-vă pentru cei zece care se nasc, care se vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
mirarea mea, s-a întors spre mine și mi-a strâns mâna. Rămâne să ne vedem la prânz, da? Sigur, am răspuns, constatând cu ușurare că nu era atât de supărat cât crezusem. Aceeași oră, același loc. Și a plecat legănându-se, traversând cvartalul cu pasul lui greoi, micșorându-se tot mai mult în depărtare. Când s-a distanțat suficient ca să nu ne mai poată auzi, Nancy a spus: — E tare timid, nu? — Da, tare timid. Dar e un om bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]