KorAP: Find »[drukola/base=lingvist & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...99 100 101 ...106 >

2,632 matches

Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666

altă parte, aceste cauze pot coopera la schimbarea limbii, dar nu se întîlnesc în cazul schimbărilor în limbă, în sensul că nu realizează împreună sau separat același tip de schimbări. Baza de articulație și baza psihologică (sau spirituală), cărora unii lingviști le-au atribuit rolul principal în schimbarea limbii populare, trebuie privite, în același timp, și ca principii ale existenței limbii și ale stabilității ei relative. Ele sînt privite de neogramatici ca manifestări ale substratului în modificarea unei limbi însușite dar

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
factorul fizic, exterior, în vreme ce elementul de esență este producerea unei noi imagini acustice și a unei reorganizări a sistemului imaginilor acustice. O asemenea perspectivă a întîietății imaginii unui sunet în raport cu producerea lui exista și în concepția unora dintre antecesorii acestui lingvist, în primul rînd la Croce, însă Alexandru Philippide a demonstrat că este imposibil de admis ideea despre un sunet înaintea producerii lui181, căci, chiar dacă s-ar considera că "slăbirea" științei lingvistice privește limba care se adoptă la un moment dat

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
nu trebuie pusă în termeni cauzali și, ca tare, nu este firesc să se vorbească de cauze ale acestei schimbări, întrucît schimbarea intră în însăși forma de existență a limbii. Căutarea unor cauze ale schimbărilor lingvistice ar presupune −crede acest lingvist− considerarea limbii ca ceva static, ca ceva "care nu ar trebui să se schimbe" și în care schimbarea ar necesita o cauză exterioară pentru a o scoate din această stare 182. Dar, arată Coșeriu, limba fiind funcțională (enérgeia), schimbarea corespunde

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
stilistice sau culturale (obiecte sau concepte noi) etc.187 Schimbările lingvistice nu sînt niciodată de la început generale și simultane, precizează Coșeriu, ci provin întotdeauna de la un act individual, de la o inovație care se difuzează prin imitație. Prin urmare, după acest lingvist, schimbarea se produce inițial numai într-un act de vorbire (într-un act lingvistic) sau într-un cuvînt și, apoi, se difuzează în alte acte lingvistice sau se aplică și altor cuvinte. De aceea, sub acest aspect al genezei, "schimbarea

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
ca unicitate în transformarea unui sunet sau a unui grup de sunete 191. Prin stipularea faptului că originea schimbării lingvistice se află în vorbire, Coșeriu este în acord cu teoria dezvoltată de Ferdinand de Saussure, dar numai în parte, fiindcă lingvistul genevez aprecia că, înainte de a intra în uz, o schimbare este lansată inițial de un anumit grup de indivizi 192. Într-un mod apropiat lui Saussure vedea lucrurile și A. Philippide, căci baza de articulație este trăsătura unui grup etnic

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
baza de articulație este trăsătura unui grup etnic și, cînd aceasta devine cauză a schimbării, în mod normal, fenomenul privește întregul grup. Așadar, în vreme ce Coșeriu consideră inovația cu geneză punctuală, la un singur individ și într-un anumit moment, alți lingviști (pre-cum Saussure și Philippide) o atribuie unui grup, realizîndu-se, din acest punct de vedere, concepții total opuse, însă, cu toate acestea ambele admisibile dacă se are în vedere schimbarea lingvistică în aspecte diferite ale limbii. Opiniile lui Coșeriu în legătură cu modul

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
instabilitate, iar, uneori, prin izolarea unor grupuri ale comunității. De altfel, însuși Coșeriu precizează că "toate inovațiile lingvistice sînt în mod necesar individuale; dar inovațiile care se adoptă și se răspîndesc corespund, cu siguranță, unor exigențe expresive interindividuale"193. Acest lingvist nu precizează însă de unde pornesc aceste "exigențe expresive" și nu specifică faptul că, dacă sînt "interindividuale", înseamnă că, de fapt, ele sînt sociale. Dacă s-ar avea în vedere cele două condiții generale amintite (vezi supra), slăbiciunea (instabilitatea) tradiției lingvistice

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
care inovația individuală reprezintă progresul absolut în limbă, iar răspîndirea inovației, dezvoltarea, reprezintă progresul ei relativ. La Coșeriu însă197, tocmai răspîndirea inovației are importanță pentru limbă, în alte condiții inovația ținînd numai de obișnuita variabilitate de la nivelul vorbirii. Apoi, acest lingvist concede totuși că "în afară de artă, inovația poate avea chiar cauze fizice" și că, în principiu, "toate determinările psihofizice pot fi motiv de ‹alterare›"198, adică de producere a unei inovații. În acest context, Coșeriu consideră că s-ar putea accepta

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
în discuție în cercetarea limbii), fiindcă în domeniul cultural procesele sînt realizate prin actele intenționale și finaliste 204, dar concede că "finalitatea este un tip de motivație", iar motivația se încadrează în conceptul general de "cauză"205. De aceea, acest lingvist ar dori o concepere nuanțată a cauzei, în manieră aristotelică, cu manifestări și conținuturi diferențiate (cauză eficientă, cauză materială, cauză formală și cauză finală), și, în acest caz, finalitatea ar ține, desigur, de cauza finală. Se exclud însă prin aceasta

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
condiții sau de cauze care pot să aibă sau nu relație directă cu cele care l-au produs. Problema distincției între condiții și cauze și a determinării în fiecare situație a factorilor generatori ai schimbării lingvistice a stat în atenția lingviștilor de mai bine de un secol și, dacă încă pînă acum ea nu este pe deplin rezolvată, este un aspect ce ține de teoria lingvistică și de filozofia limbii. Elementul principal care poate aduce progres în acest caz este admiterea

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
regulat ale unor sunete sau ale unor grupuri de sunete, vizînd corespondențele între fazele din istoria unei limbi sau între mai multe limbi din aceeași familie. Era vorba, așadar, de legi fonetice, care reflectau regularitatea schimbării sunete-lor, și pe care lingviștii neogramatici le considerau ca fiind fără excepții și fără finalitate; acestea demonstrau, în concepția lor, originea comunitară, iar nu individuală, a modificărilor fonetice. Constatarea regularității schimbărilor fonetice este însă rezultatul firesc al metodei comparativ-istorice, ele caracterizează aspectele de tranziție fonetică

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
al metodei comparativ-istorice, ele caracterizează aspectele de tranziție fonetică din istoria unei limbi sau a unui grup de limbi și se instituie într-un îndreptar pentru stabilirea etimologiilor. De fapt, caracterul regulat al acestor schimbări a fost observat încă de lingviștii de la sfîrșitul secolului al XVIII-lea și de la începutul secolului următor, însă ei nu au folosit termenul lege pentru a denumi acest fenomen. În sensul acestei constatări, se realizau atunci adaptările analogice ale neologismelor, cărora li se aplicau modificări similare

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
al ei, adică dacă "ea nu se impune și se extinde la toate cazurile, bineînțeles între anumite limite de timp și de loc"210. Din perspectiva celor două aspecte sub care se poate cerceta limba, legile pot fi, după acest lingvist, sincronice și diacronice. Legea sincronică este expresia unei ordini existente și rezultă din constatarea unei stări de lucruri, dar ea nu este imperativă -deși este generală la un moment dat−, fiindcă este precedată și succedată de alte stări de lucruri

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
transformări (lat. ct corespunde rom. pt). Această concepție după care legea fonetică este în ultimă instanță un raport de corespondență a fost susținută argumentat de Antoine M e i l l e t și a fost acceptată în general de lingviștii care i-au urmat 214. În acest sens, legea fonetică este mai degrabă un produs al condiționalității, decît al cauzalității propriu-zise, limba fiind prin ea însăși o realitate procesuală, în continuă transformare, dar orientarea transformării se face potrivit condițiilor concrete

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
treia singular). În această situație, pronumele personal, a cărui exprimare devine obligatorie, preia sarcina marcării persoanei într-o formă analitică. Meillet vede în aceasta, performanța englezei de a fi atins un stadiu de superioritate înaintea altor limbi europene 216. Acest lingvist observă, pe de altă parte, că perfectul simplu a dispărut sau este pe cale de dispariție într-un mare număr de limbi (franceza, germa-na, româna, sîrba, slovena etc.), această tendință fiind în concordanță cu predispoziția minții moderne de a elimina categoriile

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
în linii mari și un caracter obiectiv. Situația nu este neobișnuită căci orice artefact este și un produs obiectiv și chiar produsele fanteziei nu pot fi acceptabile dacă nu au și o susținere în lumea obiectivă. De altfel, crede acest lingvist, voința este și ea o parte a naturii și nu poate avea în principiu altă tendință decît natura însăși, adică realizarea binelui și a frumosului 223. Binele și frumosul sînt însă elemente ale socialului, iar nu ale naturii, încît concepția

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
se scrie întotdeauna după o normă precisă sau unică. De altfel, Philippide însuși nu respecta, nici în ortografie și nici în ortoepie, normele pseudoetimologice păstrate în vremea sa în scrierea limbii române. Privitor la baza de plecare în normare, acest lingvist crede că maniera cea mai nimerită este să se fixeze scrierea prin stabilirea bazei fiziologice a articulațiilor, iar nu numai după sunetele tip, chiar dacă și printr-o asemenea procedare se păstrează un anumit grad de relativitate. (Titu M a i

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
dacă o succesiune de sunete articulate este sau nu integrabilă limbii sale. Dar, dacă orice vorbitor are posibilitatea de a emite judecăți în legătură cu faptele de limbă, cu modul în care este folosită limba în vorbire, numai specialistul în știința limbii, lingvistul, obiectivează în mod programatic aceste fapte, le observă metodic, le analizează, le clasifică și, în cazul limbii literare, le orientează și le modifică în perspec-tiva unor scopuri determinate. În calitatea sa de cercetător al limbii, atunci cînd este vorbitor al

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
în mod programatic aceste fapte, le observă metodic, le analizează, le clasifică și, în cazul limbii literare, le orientează și le modifică în perspec-tiva unor scopuri determinate. În calitatea sa de cercetător al limbii, atunci cînd este vorbitor al ei, lingvistul se folosește desigur de propria cunoaștere a limbii, dar aceasta nu este suficientă, investigația sprijinindu-se pe extrase din opere scrise sau pe înregistrări ale folosirii limbii în diferite regiuni sau în diferite medii sociale 235. Problema vorbitorului, avută în

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
spre deosebire de substantive, pronumele eu orientează identificarea denotatului său numai prin raportare la activitatea de vorbire, la realizarea actelor vorbirii. Contextul de comunicare în func-ție de care se realizează indicarea denotatului (= realității la care se referă) pronumelui eu este numit de lingvistul francez instanță de discurs. De aceea, pronumele de persoana întîi nu are un conținut la nivelul limbii, acesta fiind atribuit numai de instanța de discurs în vorbire. Așa-dar, la fel ca variabilele individuale din logică, pronumele ia valori din

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
de a se institui în subiect vorbitor, obligîndu-l să folosească pronumele de persoana întîi și, astfel, forma "vidă" a pronumelui primește un conținut ce este însăși persoana vorbitoare. Acest fenomen de constituire a unei persoane ca subiect este denumit de lingvistul francez subiectivitate, ca relație nemijlocită cu actul vorbirii. Subiectivitatea fiind o trăsătură inerentă a discursului și a vorbitorului devine un garant al prezenței conștiinței și al permanenței ei. Această accepțiune acordată subiectivității de Benveniste nu exclude alte valori ale cuvîntului

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
vorbește. Desigur, o asemenea funcție nu este limitată la aspectele prezentate de Zgusta, actele de vorbire (mai ales în perspectiva în care le prezintă John Searle) avînd multiple implicații de acest tip. În sfîrșit, dintre speciile de cuvinte prezentate de lingvistul ceh, interesează cuvintele deictice (ca acesta, acela) folosite pentru indicarea obiectelor, dar nu prin trăsăturile lor, ci printr-o apreciere a poziției lor (în spațiu) de către vorbitor, care realizează în același timp o orientare a interlocutorului prin poziția obiectelor respective

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
limbă" din lingvistica structurală. Noam C h o m s k y a lansat în 1965 (în lucrarea Aspects of the Theory of Syntax) conceptul de "competență" vizînd în special domeniul gramatical și, în parte, compatibilitățile combinatorii ale cuvintelor. Acest lingvist a ajuns astfel la conceperea gramaticii ca un dispozitiv capabil de a produce și de a interpreta orice enunț corect format într-o limbă dată256. Cu timpul, termenul competență și-a extins întrebuințarea vizînd principalele compartimente ale limbii, încît în

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
organizarea și interpretarea de cunoașteri, în vreme ce competen-ța este manifestarea conform unor reguli și cunoașteri. Intenția sa este de a înlătura deficiențele ce decurg din identificarea competenței cu limba de către transformaționa-liști și de a îmbunătăți explicația în legătură cu funcționarea limbii, dată de lingviști precum Ferdinand de Saussure și Alan Gardiner 262. Prima constatare este aceea că limbajul se prezintă, înainte de orice, ca o activitate, iar acestă activitate se realizează după anumite reguli. Dacă limbajul este activitate, atunci limba este o proprietate a acestei

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
a preluat din greacă nu numai elemente lexicale, ci și tipuri morfologice, în primul rînd clase sub-stantivale, iar engleza și germana păstrează încă desinențe divergente sistemului lor tradițional, preluate din latină. Studiind elementele vocabularului din perspectiva ansamblului lexical al limbii, lingvistul francez Georges M a t o r é279 constată că fiecare etapă culturală și socială se caracterizează prin cuvinte-cheie sau cuvinte-martor, esențiale în distingerea particularităților epocii respective. În mod independent, gînditorul Raymond W i l l i a m s280

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]