KorAP: Find »[drukola/base=lingvistică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...99 100 101 ...193 >

4,823 matches

Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799

agree (to disagree): The fine art of 'phi' and 'art' (ms.), http://web.gc.cuny.edu/dept/lingu/dendikken/papers.html. Densusianu, Ovid, 1961, Istoria limbii române, II, Secolul al XVI-lea, București, Editura Științifică. Densusianu, Ovid, 1975, Opere, II. Lingvistica. Histoire de la langue roumaine, I. Les origines, II. Le seizième siècle, ediție critică și note de V. Rusu, prefață de B. Cazacu, București, Minerva. Depiante, M., P. Masullo, 2001, "Género y número en la elipsis nominal: Consecuencias para la hipótesis

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Revue Roumaine de Linguistique, 8 ("Numărul și genul substantivului românesc", în Studii și cercetări lingvistice, XV, 1964, nr. 3). Diaconescu, Paula, 1970, "Mărcile semantice distinctive ale genurilor în limba română", în Actele celui de-al XII-lea Congres internațional de lingvistică și filologie romanică, București, Editura Academiei Române. Dinică, Andreea, 2008, Acordul adjectivelor participiale în limba română actuală, comunicare susținută la Simpozionul Internațional de Lingvistică, București, 28-29 noiembrie 2008. Dobrovie-Sorin, 1990, "Clitic doubling, wh-movement, and quantification in Romanian", în Linguistic Inquiry, 21

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
semantice distinctive ale genurilor în limba română", în Actele celui de-al XII-lea Congres internațional de lingvistică și filologie romanică, București, Editura Academiei Române. Dinică, Andreea, 2008, Acordul adjectivelor participiale în limba română actuală, comunicare susținută la Simpozionul Internațional de Lingvistică, București, 28-29 noiembrie 2008. Dobrovie-Sorin, 1990, "Clitic doubling, wh-movement, and quantification in Romanian", în Linguistic Inquiry, 21, p. 351-398. Dobrovie-Sorin, Carmen, 1993, The Syntax of Romanian. Comparative Studies in Romance, Berlin, New York, Mouton de Gruyter (versiunea în limba română: 2000

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
două subiecte", în Limbă și literatură, XXV, p. 91-95. Gruiță, Gligor, 1970a, "Eliminarea greșelilor de acord", în Limbă și literatură, 28, 1, p. 164-169. Gruiță, Gligor, 1970b, "Limite și tendințe în realizarea acordului părților multiple de propoziție", în Cercetări de lingvistică, XV, 1, p. 105-113. Gruiță, Gligor, 1972, "Sintagmatica numelor proprii românești (o cercetare din punctul de vedere al acordului)", în Cercetări de lingvistică, 17, 1, p. 33-39. Gruiță, Gligor, 1973, "A propos de la notion d'accord", în Cercetări de lingvistică

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
164-169. Gruiță, Gligor, 1970b, "Limite și tendințe în realizarea acordului părților multiple de propoziție", în Cercetări de lingvistică, XV, 1, p. 105-113. Gruiță, Gligor, 1972, "Sintagmatica numelor proprii românești (o cercetare din punctul de vedere al acordului)", în Cercetări de lingvistică, 17, 1, p. 33-39. Gruiță, Gligor, 1973, "A propos de la notion d'accord", în Cercetări de lingvistică, 18, 2, p. 279-295. Gruiță, Gligor, 1981, Acordul în limba română, București, Editura Științifică și Enciclopedică. Guțu Romalo, Valeria, 2002, Corectitudine și greșeală

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
lingvistică, XV, 1, p. 105-113. Gruiță, Gligor, 1972, "Sintagmatica numelor proprii românești (o cercetare din punctul de vedere al acordului)", în Cercetări de lingvistică, 17, 1, p. 33-39. Gruiță, Gligor, 1973, "A propos de la notion d'accord", în Cercetări de lingvistică, 18, 2, p. 279-295. Gruiță, Gligor, 1981, Acordul în limba română, București, Editura Științifică și Enciclopedică. Guțu Romalo, Valeria, 2002, Corectitudine și greșeală. Limba română de azi, București, Humanitas. Guțu Romalo, Valeria, 2002, "Despre acord: reguli și abateri", în Gabriela

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Philadelphia. Pană Dindelegan, Gabriela, 2003, Elemente de gramatică. Dificultăți, controverse, noi interpretări, București, Humanitas Educațional. Paul, Radu I., 1932, Flexiunea nominală internă în limba română, București, Editura Academiei Române. Pătruț, I., 1956, "Despre genul "neutru" în limba română", în Cercetări de lingvistică, I, p. 29-40. Pătruț, I., 1957, "Sur le genre "neutre" en roumain", în Mélanges Oslo, p. 291-301. Pesetsky, David, Esther Torrego, 2007, "The Syntax of Valuation and the Interpretability of Features", în S. Karimi, V. Samiian, W. Wilkins (eds), Phrasal

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
București, Editura Științifică și Enciclopedică. Tigău, Alina-Mihaela, 2011, Syntax and Interpretation of the Direct Object in Romance and Germanic Languages, București, Editura Universității din București. Tiktin, Hariton, 1945, Gramatica română, ediția a III-a, București, Tempo. TILR - Academia Română, Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan - Al. Rosetti", Tratatul de istoria limbii române, I-III, ms. (nepublicat). The Surrey Database of Agreement, bază de date alcătuită de Dunstan Brown, Greville Corbett, Carole Tiberius și Julia Barron, University of Surrey, Guildford, Surrey, United Kingdom (http

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
copulatives dans les langues romanes, Gottfried Egert Verlag, Wilhelmsfeld. Van Peteghem, Marleen, 2003-2004, "Le redoublement clitique en roumain et en espagnol et l'opposition accusatif vs. datif", în Analele Științifice ale Universității "Al. Ioan Cuza" din Iași, secțiunea III e. Lingvistică, tomurile XLIX-L, p. 423-441. Vasilache, Gh. N., 2004, " Unele aspecte ale acordului în limba română", în Limba și literatura română, nr. 3, p. 3-9. Vasiliu, Laura, 1965, "Acordul în caz al atributului adjectival în limba secolelor al XVI-lea

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
nu sunt precedate de un alt numeral cardinal, nu pot fi însoțite de cel: (i) a. *cele milioane de lei b. *cele mii de euro 34 Exemplul a fost sugerat de un vorbitor pe serviciul de consultanță al Institutului de Lingvistică "Iorgu Iordan - Al. Rosetti" din București. 35 Conform lui Avram (2003: 102), fac excepție situațiile în care cele două nominale în genitiv "formează o unitate, [...] exprimând noțiuni identice sau strâns legate: Ministerul Educației și Învățământului, predarea limbii și literaturii române

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
intrinsec reciproce - a se asemăna, a coexista - sau contextual reciproce - a se saluta, a-și zâmbi), adjective (intrinsec reciproce - adiacent, asemănător, coexistent, concomitent, paralel sau contextual reciproce - drag, înțelegător, prietenos), adverbe (aidoma, aproape, asemenea) sau substantive (frate, cumnat, coleg). În lingvistica engleză, acest tip de predicate sunt numite simetrice (având același sens indiferent de ordinea argumentelor, însă cu diferențe de structurare a informației în funcție de topică, cf. Allan, 1986: 177-178): Ion se înrudește cu Gheorghe - Gheorghe se înrudește cu Ion, Ion s-

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
referențial, semantic, iar CONCORD, pe cele de tip formal. 163 Vezi definiția din DSL: "Acord al complementelor (direct și indirect) cu verbul Manifestare a acordului caracteristică numai anumitor limbi, constând în preluarea de către verb a particularităților gramaticale ale complementelor. În lingvistica recentă, se atribuie cliticelor pronominale, în limbile în care există această clasă, rolul de mărci ale acordului complement - verb. Cliticele, forme cu autonomie limitată, alcătuind o unitate fonetică și, sub anumite aspecte, și morfosintactică împreună cu suportul lor verbal, au rolul

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

al verbelor a fi și a avea........................................................ 227 2. Verbul a fi....................................................................................................... 227 2.1. Din istoria interpretării verbului a fi..................................................... 228 2.1.1. Interpretarea din logică............................................................... 228 2.1.2. Abordări logico-semantice.......................................................... 229 2.1.3. Interpretarea din lingvistica generală și din gramatica comparată................................................................... 229 2.1.4. Abordări sintactice...................................................................... 230 2.2. Date din limbi ergative: concordanțe.................................................... 231 2.3. Date din latină și din limbile romanice................................................. 231 2.4. Datele din limba română....................................................................... 232 2.4.1

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
română................................................................................... 242 4. Concluzii comparative ............................................................................. 243 Concluzii................................................................................................................... 245 Anexa 1: Limbi ergative.......................................................................................... 247 Anexa 2: Inventarul verbelor inacuzative/ergative din limba română............... 277 Bibliografie................................................................................................................ 339 Introducere Ergativitatea reprezintă o temă de cercetare complexă, aflată la intersecția mai multor domenii ale lingvisticii − așa cum reiese din titlul cărții, acestea sunt, în primul rând, tipologia, sintaxa și semantica. Complexitatea cercetării vizează însă mai multe aspecte: bibliografia străină foarte bogată a problemei; limbile foarte diferite (multe fiind foarte puțin cunoscute) pentru care a fost studiat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ci de același fenomen, prezent în grade diferite în majoritatea limbilor. Necesitatea unei astfel de cercetări este determinată, în mod logic, de lipsa unei monografii românești consacrate acestei teme ample, care a beneficiat de o atenție cu totul specială în lingvistica străină și de lipsa unei descrieri a clasei verbelor ergative din limba română. Concepută astfel, lucrarea de față nu se intersectează decât în câteva puncte, în care sunt prezentate studii despre verbele ergative/inacuzative din limba engleză, cu cea a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
mai amplu, Semantica și sintaxa verbelor ergative/ inacuzative din limba română, m-am oprit asupra descrierii semantico-sintactice a verbelor ergative/inacuzative, în general, și a celor din limba română, în special. Capitolul conține o prezentare a studiului verbelor inacuzative în lingvistica românească și o prezentare "istorică" generală a cercetării verbelor inacuzative, precum și a abordărilor actuale ale fenomenului, din care am extras aspectele relevante pentru descrierea acestei clase de verbe din limba română. Alte obiective ale acestui capitol sunt: clasificarea semantică și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și de ateliere despre ergativitate (de exemplu, Workshop on Ergativity, University of Toronto, Canada, 2002; MIT Ergativity Research Seminar, 2007; EHU International Workshop on Ergative Languages, Bilbao, 2009). 2. CE ESTE ERGATIVITATEA? Ergativitate și ergativ sunt termeni care circulă în lingvistica actuală cu foarte multe accepții, determinate, de obicei, de domeniile lingvistice diferite în care este folosit termenul. În continuare, voi încerca să răspund la întrebarea " Ce este ergativitatea?" din punctul de vedere al tipologiei lingvistice. Alte utilizări ale termenului vor

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
un hibrid tipologic. O opinie radicală este formulată de Van de Visser (2006: 188), conform căruia construcțiile tranzitive din limbi ca basca sunt întotdeauna pasive, subiectul tranzitiv fiind realizat prin pronume încorporate. 6. ANTIPASIVUL Spre deosebire de pasiv, termenul antipasiv are în lingvistică o vechime de numai 40 de ani și nu a fost cercetat în detaliu în lingvistica românească. Se pare că el a fost introdus de Michael Silverstein, în 1968, 1969 (apud Coyos 2002, 2003) sau 1972 (apud Polinsky 2005). Ezitările

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
construcțiile tranzitive din limbi ca basca sunt întotdeauna pasive, subiectul tranzitiv fiind realizat prin pronume încorporate. 6. ANTIPASIVUL Spre deosebire de pasiv, termenul antipasiv are în lingvistică o vechime de numai 40 de ani și nu a fost cercetat în detaliu în lingvistica românească. Se pare că el a fost introdus de Michael Silverstein, în 1968, 1969 (apud Coyos 2002, 2003) sau 1972 (apud Polinsky 2005). Ezitările terminologice sunt frecvente: de exemplu, Tchekhoff (1978: 40) numește antipasivul diateză ergativă, iar Coyos (2003) vorbește

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
3.) am arătat că pasivul poate să apară și în limbile ergative, dar nu reprezintă un mecanism la fel de sistematic și de productiv ca în limbile acuzative. În secțiunea 6. am prezentat definițiile și funcțiile antipasivului, un termen destul de recent în lingvistică, considerat frecvent ca fiind "imaginea în oglindă a pasivului". Am oferit un spațiu mai larg acestui concept atât ca urmare a absenței sale din bibliografia românească, cât și deoarece definițiile care i-au fost date și funcțiile care i-au

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
proprietăți se îndepărtează de tiparul dominant, ci ca o schimbare abruptă, care afectează o întreagă clasă de verbe intranzitive (de exemplu, în akhvakh). 5.3. Concepția scalară a tranzitivității Conform lui Lazard (1998: 55), concepția scalară a tranzitivității − adoptată în lingvistica românească de Pană Dindelegan (2003a și alte studii) − nu este incompatibilă cu cea tradițională, însă are avantajul de a permite comparația enunțurilor nu numai în interiorul aceleiași limbi, ci și între limbi diferite (din perspectiva lingvisticii generale). Articolul realizat de Hopper

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
scalară a tranzitivității − adoptată în lingvistica românească de Pană Dindelegan (2003a și alte studii) − nu este incompatibilă cu cea tradițională, însă are avantajul de a permite comparația enunțurilor nu numai în interiorul aceleiași limbi, ci și între limbi diferite (din perspectiva lingvisticii generale). Articolul realizat de Hopper și Thompson (1980) este studiul cel mai citat despre tranzitivitatea scalară, potrivit lui Lazard (1998: 56). La acești autori, tranzitivitatea este un continuum 60 − de la cea înaltă, la cea slabă − în funcție de anumiți parametri ai tranzitivității (Desclés

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sunt mereu la pasiv, și, de aceea, nu pot fi urmate de un obiect direct: Il entre dans la pièce (imperfectiv) Il est entré dans la pièce (perfectiv). O analiză în care ergativul este subordonat pasivului a fost propusă în lingvistica românească de Pană Dindelegan (1999 [1974]) − vezi Capitolul 3, 2.2. Mackenzie (2006: 11−12) arată că Analiza Ergativă (subiectul aparent al verbelor inacuzative/ergative este obiect de adâncime; subiectul inacuzativelor are o poziție structurală inițială mai joasă decât subiectul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ele, cât și a unităților verbale dintr-o limbă dată. Faptul că verbele considerate în mod tradițional ca fiind intranzitive (în special folosindu-se drept criteriu incapacitatea acestora de a avea complemente directe) au comportament eterogen a fost consfințit în lingvistică de Ipoteza Inacuzativă, formulată de Perlmutter (1978) și anticipată, între alții, de Hall-Partee (1965)4. Perlmutter (1978: 162, apud Grimshaw 1987) a făcut următoarea clasificare a verbelor intranzitive: (a) inergative, predicate care descriu acte dorite sau voliționale, verbe care denotă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
conjugă în felul celor pasive, dar păstrează totuși un sens activ sau neutru" −, folosindu-se ca exemple verbe încadrabile în clasa ergativelor: mă primblu, te duci, să suie. 2.2. Termenul ergativ a fost însă pentru prima dată folosit în lingvistica românească de Pană Dindelegan (1999 [1974]: 82−96), în capitolul al IV-lea, "Construcții rezultate din transformare". Pornind de la clasificarea cauzativelor propusă de Lyons (1968) − ergative, morfologice, lexicale și perifrastice − autoarea se oprește asupra cauzativelor ergative de tipul Frigul crapă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]