KorAP: Find »[drukola/base=lisă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...99 100 101 ...104 >

2,581 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933

să ne dăm seama și, deci, fără să avem nici un merit. Iar, în cazul meu, nici n-a fost vorba de o "trecere" a Rubiconului. Din contră, "zarurile au fost aruncate" în sensul că nu l-am trecut! 36. În Lisa, băieții reprezentau, potrivit tradiției, temeiul unei familii. Ei moșteneau casa părintească, ei duceau mai departe numele, ei erau garanția că în curte nu va crește iarbă. Căci o curte năpădită de iarbă constituia în ochii celor din Lisa semnul unui

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
reproș tatei: "Vrei să crească iarbă în curtea noastră? Asta vrei?" Ceea ce a făcut-o să cedeze, în cele din urmă, a fost asigurarea tatei că voi ajunge preot și mă voi întoarce, în această calitate, să păstoresc parohia din Lisa. I-a zis, știind că poveștile de la cârciumă cu "subsecretari de stat" și cu locuitul "într-un bloc, la etaj", o lăsau indiferentă: "Tu nu vrei să-l vezi ieșind din altar în odăjdii?" Astfel, a convins-o pe mama

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
să se îndoiască de dreptatea lacrimilor ei. Ideea că voi rămâne "prin străini" numai până ce voi începe o carieră preoțească i-a oferit o mângâiere. N-am îndrăznit să-i mărturisesc tatei că nici eu nu vroiam să plec ― prin Lisa copiii nu erau consultați când se luau hotărâri în privința lor ―, dar cum primejdia era fixată pentru toamnă, nu mă arătam din cale-afară de tulburat. Acesta a fost totdeauna cusurul meu, de câte ori pericolele mi-au lăsat un răgaz, m-am grăbit

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
cum vorbesc, la Cehov, cele "trei surori" despre Moscova. Îmbătrânesc, ca arborii care se usucă pe dinlăuntru, golindu-mă de esențele mele. Ce altceva decât miresme mi-a lăsat copilăria? Dar țin să repet: nu mă simt un dezrădăcinat. Probabil, Lisa e ultimul loc unde m-aș retrage, dacă aș crede în refugii. Am impresia că tună. M-am înșelat. Cerul e și azi pârjolit de secetă. Nu se vede nici un nor, iar frunzele oțetarilor par amorțite. 38. Când se prăbușeau

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
din viața mea cu automobilul. Dar șoferul nu e obligat să fie politicos și cu mine. Eu nu sunt decât un mic țărănoi care e rudă cu "domnul subdirector". Sunt tuns zero, cu mașina, fiindcă nimeni n-are freză în Lisa, și ars de soare. Sunt sperios, dar foarte mândru de bocancii mei soldățești. Tata se urcă în mașină și el, să meargă până în capătul din jos al satului unde e vila "unchiului George". Mama a ieșit în curte și, încrucișîndu-și

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
geam, pe bancheta din spate, lângă Norița, în vârstă de doi sau trei ani, și mătușa Terica ("unchiul George" stă în față, lângă șofer, îi dă indicații pe unde să meargă) și nu scot o vorbă. Acum, nu plecarea din Lisa mă sperie. De fapt, nici n-am sesizat când am ajuns la șoseaua națională și am trecut prin Făgăraș, din care n-am văzut nimic. Întreaga mea ființă e concentrată asupra răului care îmi dă amețeli. Doamne, dacă voi vărsa

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
ne-am dat jos. În memorie mi-a rămas o baltă de întuneric, în mijlocul căreia se coborau bagajele. Să fi fost trecut de miezul nopții? Tot ce se poate. Altă explicație nu găsesc pentru acel București la fel de întunecat, noaptea, ca Lisa. Mă uitam cum căra șoferul valizele și așteptam încordat, lângă cufărul de lemn cu care tata a traversat primul război mondial, să mi se comande ce trebuia să fac. 45. În puținele ceasuri în care am izbutit să dorm, azi-noapte

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
rugăciunea. Când a terminat-o, a pus-o deoparte printre hârtii. Abia în secolul trecut a fost găsită și publicată. Poate, ar trebui să-mi compun și eu o rugăciune proprie. Cu siguranță, aș avea ce pune în ea. 46. Lisa de azi nu mai seamănă cu Lisa în care am copilărit eu. Casele sunt mai arătoase acum, au jaluzele, în loc de obloane, verande, în loc de pridvoare, și trei-patru odăi fiecare. Cele vechi erau construite din bârne. Acum se construiește numai din cărămidă

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-o deoparte printre hârtii. Abia în secolul trecut a fost găsită și publicată. Poate, ar trebui să-mi compun și eu o rugăciune proprie. Cu siguranță, aș avea ce pune în ea. 46. Lisa de azi nu mai seamănă cu Lisa în care am copilărit eu. Casele sunt mai arătoase acum, au jaluzele, în loc de obloane, verande, în loc de pridvoare, și trei-patru odăi fiecare. Cele vechi erau construite din bârne. Acum se construiește numai din cărămidă, într-un stil cam greoi, împrumutat de la

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
nici muncitori. Unii lucrează pe la fabrici în Făgăraș. Un autobuz prăfuit îi aduce spre seară și îi deșartă în fața primăriei. Ceva mai la vest de mijlocul satului, curge și azi un râuleț strâmb și prizărit ("vale" i se zice în Lisa) cu apă puțină, suptă vara de arșiță, dar suficientă pentru a pune în mișcare, pe vremuri, roțile a două mori și o piuă sau pentru a fi utilizată toamna la cazanele de făcut rachiu. Ulița principală e paralelă cu "valea

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
scris, în două veri, o parte din "Reabilitarea Evului Mediu". Dar progresul, cu părțile lui bune și părțile lui proaste, este o fatalitate, chiar și pentru un defazat sentimental cum sunt eu. Și nu modernizările îmi dau sentimentul confuz că Lisa nu mai e "satul meu". E doar "satul în care m-am născut". Lisa îmi confirmă, din păcate, ideea că progresul exterior e însoțit, uneori, de regres interior. Satul nu mai e "o lume". Are parcă orizonturile sparte. Mica sa

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
lui bune și părțile lui proaste, este o fatalitate, chiar și pentru un defazat sentimental cum sunt eu. Și nu modernizările îmi dau sentimentul confuz că Lisa nu mai e "satul meu". E doar "satul în care m-am născut". Lisa îmi confirmă, din păcate, ideea că progresul exterior e însoțit, uneori, de regres interior. Satul nu mai e "o lume". Are parcă orizonturile sparte. Mica sa eternitate s-a prelins prin ele și a rămas, pe aceleași temelii, o haltă

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
istoria, adică în anul plecării mele la liceu, nu dispăruse satul aproape autarhic, cu orizonturi rigide, bănuitor și prudent în fața noutăților. În București se încinsese de mai bine de un deceniu "cearta dintre antici și moderni", în versiune românească, dar Lisa trăia liniștită într-un timp semipatriarhal. Tehnica modernă se reducea atunci la locomobilele care puneau în funcțiune batoza la treier sau cu care ― puțini ― tăiau lemne. Se folosea forța apei la moară, la joagărele de tăiat scânduri sau la piua

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
Dimineața, mai eram încă în preistoria existenței mele. Seara, mă găseam în București, unde am aflat, treptat, că există electricitate, autobuze, pantofi, semafoare, mic dejun, agenți de circulație, concerte, vitrine, cerșetori, bănci, pastă de dinți, publicitate, limba latină, folclor (căci Lisa făcea folclor fără să știe) și multe alte noutăți absolute, în comparație cu care "competențele" mele nu mai valorau nimic. 47. Uitasem. Și în Lisa spusesem "eu". Nu-mi era necunoscut cuvântul când am venit în București. Dar de-abia aici l-

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
mic dejun, agenți de circulație, concerte, vitrine, cerșetori, bănci, pastă de dinți, publicitate, limba latină, folclor (căci Lisa făcea folclor fără să știe) și multe alte noutăți absolute, în comparație cu care "competențele" mele nu mai valorau nimic. 47. Uitasem. Și în Lisa spusesem "eu". Nu-mi era necunoscut cuvântul când am venit în București. Dar de-abia aici l-am înlocuit definitiv pe "noi". Acum, nu mai puteam conta decât pe mine. Trebuia la fiecare pas să mă uit în jur, bănuitor

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
deveneau din ce în ce mai amenințători. Ziarele vremii vorbeau, presupun, și de aceste presimțiri sumbre și de procesele din Rusia unde Stalin își lichida ultimii adversari. Dar eu mă aflam într-o stare de ignoranță istorică încă și mai mare decât aceea din Lisa. Nici măcar de informațiile date de omul cu goarna nu mai beneficiam. "Unchiul George" poseda, bănuiesc, un aparat de radio și era abonat, probabil, ca mulți intelectuali, la "Universul". Socotea, însă, și pe bună dreptate, că istoria nu era de nasul

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
suferind, pe care-l accentua pielea, de un galben nesănătos, de pe obrazul său neras și îmbătrînit prematur. Domnul Iftodiu m-a scos la lecție după primele ore de franceză. Căpătasem între timp uniformă și nu mai eram îmbrăcat ca în Lisa. Și cum domnul Iftodiu se uita la oameni fără să-i vadă, neapărat, n-avea cum să bănuiască, probabil, că nu eram inițiat, precum ceilalți, din familie, în tainele limbii franceze. De aceea s-a încruntat când s-a lămurit

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
apoi, tot ce se întîmplase. Cum a alunecat pe scara înghețată a cârciumii, cum s-a lovit de colțul unei trepte de ciment ruptă, cum l-a căutat sora mea pe doctor toată noaptea în zadar, în vreme ce lupii urlau în jurul Lisei, cum l-au adus în zori la spital și cum acolo, înainte de operație, i se ceruse adeverință că era "colectivist". Și, cum tata nu era, directorul spitalului i-a comunicat sorei mele că așa sunau ordinele: țăranii care nu se

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
curte, mama aștepta fără să zică nimic. Imediat după înmormîntare, am plecat. Marele viscol care a urmat a ținut două zile și două nopți trenul, înțepenit pe șine, în gara Brașov. Aveam sufletul pustiu și simțeam că mă despărțeam de Lisa. iulie 1. Împlinesc șaptezeci și patru de ani. Ca să mă cruț de bilanțuri, am încercat să mă uit la televizor. N-am avut, însă, ce vedea. Aproape totul e vulgar și de prost-gust. Inevitabil, mi-am adus aminte că "aniversările

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
pe care blestematul de oraș le corupea cu desfrâul său modern. Simțeam, la rândul meu, Bucureștiul ca pe o realitate ostilă, unde eram obligat să trăiesc departe de părinți, de sora mea, de foștii mei colegi de la școala primară din Lisa și de Calea Secii. Pe la cincisprezece ani, am scris cam o jumătate de roman, după toate poncifele sămănătorismului, pe care, mai târziu, am aruncat-o în foc. Căci, pe măsură ce complexele mele s-au mai atenuat, n-am mai suportat nici

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
nu cred că mă înșel (după cum nu cred că, luată într-un ulcior, apa din Niagara mai e "interesantă"). Ceea ce a făcut din mine un caz aparte, de om cu identitate nesigură, a fost descoperirea, consolidată cu timpul, că, în Lisa, sensibilitatea mea excesivă mi-ar fi creat serioase dificultăți, dacă aș fi rămas acolo. De la distanță, puteam să iubesc un sat unde grijile materiale anihilau sentimentele. Trăind în el, obligat să mă împart între muncă, biserică și cârciumă, pentru a

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
descurcat. Relativ devreme, am priceput că într-o lume care ar fi arătat ca lumea copilăriei mele romantismul n-ar fi apărut niciodată și, probabil, greutatea de a mă vedea dominîndu-mi slăbiciunile a sfârșit prin a mă îndepărta, treptat, de Lisa. Mama a murit tot iarna, ca tata. Și, tot în ianuarie, unsprezece ani mai târziu. Am plecat spre Lisa, cu o mașină de împrumut, într-o noapte cu zăpadă apoasă care înălbea întunericul. Mama suferise o congestie cerebrală, la fel

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
Și nu e singura împrejurare în care au precumpănit vanități de moment, deși am vrut mereu să disting între "vanitate" și "orgoliu". Cu o ușurință pe care n-o pot pune decât pe seama superficialității, am neglijat, sistematic, ceea ce oamenii din Lisa au intuit instinctiv; că lumea nu e făcută pentru visători; mai ales pentru visători care se mulțumesc să-și viseze viața. În principiu, civilizația nu suprimă "gorila" din noi (îi pune, în schimb, la dispoziție mijloace superioare pentru a-și

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
tablourile lui Grigorescu, să dispară, iar căruțele trase de cai să devină la fel de rare ca trăsurile cu care se plimbă, vara, excursioniștii în stațiunile balneare. Atunci, unde e, azi, locul meu? M-am dus cu o strângere de inimă la Lisa, prima oară, după ce au murit și mama și sora mea. Ceea ce n-am prevăzut a fost că mă voi plictisi după o singură zi. A trebuit să născocesc un pretext ca să pot pleca, mai ales că ploile mă obligau să

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
iar aerul se îmbibase de o umezeală rece. Și n-a fost singura oară când mi-am scurtat șederile, și așa rare, cu sentimentul că aș putea să petrec oriunde, la țară, o vacanță de câteva săptămâni. Nu, însă, la Lisa unde compar tot timpul, involuntar. Cu toate acestea, nu voi spune niciodată îndeajuns ce înseamnă Lisa pentru mine. Târgoveții consideră că un sat e o așezare mai mică ai cărei locuitori se îndeletnicesc cu agricultura. Ei habar n-au că

Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]