3,374 matches
-
devine însă din ce în ce mai vizibil faptul că textele sunt mai mult decât rodul unei trude poietice altoite pe o erudiție de excepție. Raportul antropos-logos-cosmos este tratat adesea cu cerneală postmodernă, ceea ce înseamnă că Apocrife-le... au și un adstrat substanțial de ludic și parodic. De urmărit, spre exemplu, jocul auctorial inteligent, alternanța de registre și roluri din poeme precum Erată, Teatrală, Arheologie și Dilemă. Sau, de ce nu, Altfel un aspru rechizitoriu adus bietului Adam (căruia nevasta îi descoperă "lipsuri mari la capitolul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sau Ultimul paradis (Editura Spiru Haret, Iași, 1993) dovedesc îndeosebi apetența poetului pentru rescrierea în maniera celui pe care E. Lovinescu l-a considerat "adevăratul stegar al mișcării simboliste" românești. Mai mult decât orice altceva, rescrierea (uneori într-o cheie ludică, relaxată, alteori într-una apăsat parodică) denotă, firește, admirația nedezmințită pentru modelul poetic minulescian, ceea ce implică mai întâi utilizarea unei recuzite de împrumut, specifice primei vârste a simbolismului românesc. Astfel se explică preferința pentru teme și motive precum marea călătorie
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
temporalitatea umană și cea cosmică (Numai prezent), raportul viață moarte (Înțelepciune). După cum se observă, temele sale predilecte sunt iubirea și relația om divinitate. Erotica lui Dumitru Spătaru are, în esență, o gravitate nepervertită nici când sonurile ei par mai degrabă ludice (așa cum se întâmplă, spre exemplu, în Hetaira) și se traduce în efuziuni extatice amintind, cel mai adesea, de Ultimele, splendide, sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de V. Voiculescu. "Sămânța eternității" pe care o cântă Voiculescu este sădită
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
divinitate are treptele și miza așteptate (Cum depărtările gândurilor dor, Cântarea Cântărilor, Doamne, lumina mea, Nevrednic sunt, Doamne, de Tine). Fiorul trăirii este însă autentic, iar lirismul capătă adesea străluciri îmbietoare, ca în această Rugă unde inplozia de candoare și ludic echilibrează încărcătura de solemnitate inerentă acestui tip de comunicare poetică: "Dulce Domn/ copil din somn/ gând deschis,/ copil din vis,/ gând curat,/ copil de-mpărat,/ pe tron de aur,/ pe frunte cu laur;/ rugă stelară,/ la pragul de seară,/ de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
jucându-și, astfel, propria biografie literară. Majoritatea cărților sale de poeme și în special cele cuprinse între Întoarcerea menestrelului (Centrul de Creație Botoșani, 1979) și Ultimul vorbitor de umbră (Editura Opera Magna, Iași, 2009) nu fac excepție de la această necesitate ludică prin care se dă relief unei sensibilități lirice în esență (și uneori, și în aparență) retro. Pastelurile, sonetele și libațiile incluse în ele se nutresc în modul cel mai evident dintr-o predispoziție apăsat melancolică, ușor bucolică, prin care se
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
teribilul Bocet al bărbatului urlându-și singurătatea, înmormântarea, doliul, visul-coșmar, spaima de uitare nu lipsesc, e adevărat, din volum. Prevalează însă frumusețea "de nepătruns" a femeii, "sfârșirea sălbatică" prelungită în imaginația ce refuză întotdeauna moartea imaginii. Chiar când scrie aparent ludic sau incantatoriu, uzând mai ales de intertextul folcloric, de cel eminescian sau arghezian ("Îngere, îngere/ lasă să sângere/ rana din mine/ până la plângere./ Binecuvântă/ și o descântă/ pe cea înfrântă./ Vino cu steaua/ lină, pe neaua/ ca un polei./ Fă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Mead, E. Goffman) și sugerează o tehnică de investigație și un mod de explicare. Teatralitatea traduce o matrice etnică franceză și genurială feminină 150. La prima vedere, s-ar părea că seriosul secol al XIX-lea este puțin predispus spre ludic [v.Huizinga, p.284; Mureșanu-Ionescu, Le "stupide" XIXe siècle. Un "cas" pour l'esthétique de la réception, 2000]. Pariziana sare din această schemă, impunându-se pe scena pariziana. Viziunea lumii că teatru permite să pătrundem în ceea ce este latent, ascuns dincolo de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
cadrarea scenei, temporalitatea legată, mișcarea spațială. Interpretarea românului realist/naturalist că teatru duce la lectură textului că "text al spectacolului". Fiecare scenă romanesca miniaturizează în felul său teatrul existenței în care Pariziana își trăiește propriul eu că spectacol prin construcții ludice de sine. Am incercat sa intelegem modurile în care sinele individual prezintă în diferite spații închise/deschise, ocupații ritualizate/libertine prin delimitarea scenelor mondene/private/intime. 3) Spectacolul personajului Viața că teatru și lumea că scena sunt clișee cu vechime
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
cele desfășurate în spațiile publice. Expusă vederii noastre și a altora, reprezentarea devine spectacol. Titlurile celebre Divină Comedie și La Comédie humaine ne reamintesc despre faptul că, în universul social, fiecare individ este în reprezentare 154. Principiile estetice ale culturii ludice au fost dezvoltate cu predilecție în timpurile moderne în tradiția germană, predispusa la visare, abstractizare, romantism, mai ales la Schiller, Wagner, Nietzsche, Hesse. Secolul XX face din ludic un principiu general al culturii. Pe la sfârșitul anilor '30 apar lucrări fundamentale
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
universul social, fiecare individ este în reprezentare 154. Principiile estetice ale culturii ludice au fost dezvoltate cu predilecție în timpurile moderne în tradiția germană, predispusa la visare, abstractizare, romantism, mai ales la Schiller, Wagner, Nietzsche, Hesse. Secolul XX face din ludic un principiu general al culturii. Pe la sfârșitul anilor '30 apar lucrări fundamentale în domeniu: cea a lui J.Huizinga, pentru care orice cultură are un aspect ludic, deoarece este impulsionata de simțul libertății, și cea a lui M.Bahtin, pentru
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
abstractizare, romantism, mai ales la Schiller, Wagner, Nietzsche, Hesse. Secolul XX face din ludic un principiu general al culturii. Pe la sfârșitul anilor '30 apar lucrări fundamentale în domeniu: cea a lui J.Huizinga, pentru care orice cultură are un aspect ludic, deoarece este impulsionata de simțul libertății, și cea a lui M.Bahtin, pentru care acest aspect ține mai mult de cultura populară. În jumătatea a doua a secolului XX, aspectul ludic nimerește tot mai mult în vizorul teoreticienilor culturii, cum
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
J.Huizinga, pentru care orice cultură are un aspect ludic, deoarece este impulsionata de simțul libertății, și cea a lui M.Bahtin, pentru care acest aspect ține mai mult de cultura populară. În jumătatea a doua a secolului XX, aspectul ludic nimerește tot mai mult în vizorul teoreticienilor culturii, cum ar fi O.Blonow, E.Fink, R.Callois, G.Debord ș.a. Conform cercetărilor unor sociologi de vază că E. Goffman, P.Linton ș.a., comportamentul omului în societate trebuie să fie considerat
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
teoria postmodernista a simulacrelor. Ea personifica triumful esteticii asupra eticii, o estetică a aparentei și a surprizei, prin recurs la efectul spectacularului și imprevizibilului. Pariziana anunță anumite trăsături postmoderniste, cum ar fi: integrarea în cultura spectacolului, bazată pe improvizare, dimensiunea ludica a fanteziei, indeterminarea, spontaneitatea, triumful esteticii asupra eticii, accelerarea stilului de viață și al activității etc. Cu veleități de independență și de alegere liberă, voluntară și doritoare de dominație, femeia pariziana o prefigurează pe urmașa să de astăzi. Vom constata
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
în fața predecesorilor sau ironie. Cert este următorul fapt: împrumutul poate fi reperat, dacă este semnalat într-un fel sau altul, în text. Și mai important, consideră autoarea, identificarea intertextului depinde de cultura cititorului (Reuter : 2005, pp. 109-110). Una dintre formele ludice ale intertextualității, exploatate de puțini scriitori, rezidă în utilizarea pistelor furnizate de romane clasice ca punct de plecare pentru o nouă carte. Un exemplu în acest sens este oferit de Raymond Jean, autor al romanului Mademoiselle Bovary (Actes Sud, 1991
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
nivel de structurare"7 (Poétique: 1976, 262). Sintagma "orice nivel de structurare" trebuie reținută pentru analize intertextualiste care vizează aprecierea dimensiunii minime/medii frecvente/maxime a unității textuale suprapuse. Indiferent dacă accentul cade pe altul sau pe același în dialectica ludicului intertextual, un fapt este cert: nu există repetare pură. Intertextul comportă o relație dialogică. A repeta transformând. Și invers. Roland Barthes dezvoltă teoria stereotipului, în opoziție cu noul. Ideea repetării este abordată în proximitatea mitologiei: "a repeta la exces înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Lévi-Strauss și, de o manieră pe care urmează să o ilustrăm, gândirea sălbatică. Munca la un edificiu literar cu exploatarea "pretextelor" nu numai că nu amenință valoarea noului text, ci, mai mult, fortifică literatura însăși. Practica intertextuală comportă un demers ludic și serios pentru că jocul acesta angajează o viziune asupra lumii, conform nuanțării barthesiene. După cum observa Claude Lévi-Strauss, gândirea sălbatică, prin rituri și mituri, se prezintă ca știință a concretului, care pleacă de la organizarea și exploatarea speculativă a lumii sensibile în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
vorbea Roland Barthes. "Pentru postmoderni, intertextualitatea este o manieră, în timp ce la Eminescu ea echivalează cu raportarea critică și dramatică la sine (și la literatură, la operele corespunzătoare "cărții bizantine" invocate de Dionis-Dan)"9. Principiul participației se aplică și prin dinamismul ludic, atât în mit (ludus sacer), cât și în intertext: "Acțiunea înfățișează un eveniment cosmic, dar nu numai ca prezentare, ci ca identificare...Funcția lui nu este numai să imite (vezi repetiția intertextuală), ci să confere sau să aibă o participare
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
la onomastica protagonistului, Dionis-Dan. Jocul sacru înregistrează trei forme de manifestare importante: dansul mascat, inițierea și sacrificiul. Sacrificiul apare în momentul în care Riven se transformă treptat și dispare. Protagonistul nuvelei practică, mai mult sau mai puțin, toate aceste forme ludice ale sacrului. Ne oprim la inițiere, care presupune o tensiune numinoasă aparte, cu momente mai semnificative și cu altele estompate. Jocul inițiatic comportă trei etape: 1.un ritual de separare de lumea familiară, în care a evoluat neofitul. Desprinderea de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
3. Ritualul de confirmare autorizează renașterea la viață. În Sărmanul Dionis, jocul inițiatic nu este autentic, de vreme ce transformarea ființei nu este ireversibilă. Păcatului luciferic săvârșit doar pe jumătate (din fericire sau din nefericire) și căderea din rai reprezintă, în scenariul ludic, cauza eșecului. Astfel se explică și falsa recunoaștere (schimbarea statutului, revenirea la viață) din finalul nuvelei. Efortul inițiatic și întreaga călătorie sfârșesc într-un registru prozaic deoarece inițiatul a greșit, la un moment dat. Intratextualitatea prozastică: "Sărmanul Dionis" Intertextualitatea ilustrează
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
sunt pline de desene prin care poetul își reprezintă conținuturi matematice, posibile surse ale adevărului). În "idila" Cezara, arta reprezintă un mod de a fi pentru Ieronim și pentru unchiul său sihastru: la primul figurile creionate par manifestarea unui spirit ludic și-atît, în timp ce bătrânul retras în insulă a sculptat pereții într-un act ce poate evoca picturile rupestre rămase din paleolitic, mesaje mitologice încrustate de membrii respectați ai tribului, cu o statură inițiatică recunoscută. (H1a) Acea fereastră dădea într-o chilie
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cu "Tot în gândiri...". Precizarea "în gând" s-a făcut prin adăugare la textul inițial, sub "radical", semn că autorului i s-a părut că este necesar să sublinieze caracterul interior al monologului. Din nou ni se pare că acest ludic grav de identități trimite la autorul intratextualist, așa cum se lasă văzut în succesiunea de metamorfoze din avantext eboșele, vorbire interioară exteriorizată (Almuth Grésillon): În ceea ce privește discursul neenunțat, nepronunțat, ceea ce se numește limbaj interior, el nu este decât un substitut eliptic și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Eminescu: 2011, II, 203). De la M.Riffaterre, jumătate sau mai bine dintre teoreticienii intertextualității au privit fenomenul de pe "malul" lectorial. Au fost chiar identificate patru planuri în care cititorul conlucrează cu textul prin intertextualitate: memoria, cultura, inventivitatea interpretativă și spiritul ludic (Samoyault: 2001, 68). Acestea sunt acționate în general împreună (nu neapărat toate odată), iar rezultanta lor determină nu cumu-i lumea livrescă, ci cum o vedem noi. Reprezentarea eckprastică 58 a potențialului arheic de eternitate, trans-orice ordine de lucruri, oferă posibilități
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
prefață asupra faptului că nu extrapolăm intertextualitatea : repetarea dictând producerea celorlalte trei efecte prezente și în MER, ea nu trebuie înțeleasă ca fiind oricând de natură mitologic-literară. Există multă repetare literară nu gratuită, dar artificiu tehnic sau ironică sau excesiv ludică. 6 [Il est donc impossible, parce que trop facile et donc insignifiant, d'imiter directement un texte.] 7 [Nous proposons de parler d'intertextualité seulement lorsqu'on est en mesure de repérer dans un texte des éléments structurés antérieurement à
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
manifestations, Paris : Payot, 1970, p.439. 9 Alexandru Goldiș Autoreferențialitatea eminesciană, (Univ. Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca), (file:// C:\windows\desktop\autoreferențialitate/eminesciană.htm). 10 J.Huizinga Homo ludens, Gallimard, "Tel", 1988, p. 37 (ed. rom. Homo ludens. Încercare de determinare a elementului ludic al culturii, traducere de H.R.Radian, București: Humanitas, 1998, p. 57). 11 Constelația semantică se definește ca "un grup de termeni lexicali între care se stabilesc diferite relații semantice, dominante fiind cele de sinonimie și antonimie. Își subordonează cel puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
o "texistență" postmodernistă!), dar, în privința lui Doctorow, situația este mai complexă. El încearcă să controleze istoria prin ficțiune (o istorie, să nu uităm, de atîtea ori imprevi zibilă și traumatizantă), transformînd întregul proces într-un joc. În realitate, pe dimensiunea ludică pune mereu accentul Doctorow, în excursurile sale ficționalizatoare, dimensiune ludică așteptată să supraviețuiască la sfîrșitul lecturii. În The Modern American Novel, Malcolm Bradbury face un comentariu extrem de elocvent vizavi de această preocupare a lui Doctorow. Criticul o vede ca pe
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]