2,874 matches
-
șef de trib, era nevoit să-și justifice rangul urcând mai sus decât cel mai mărinimos dintre cei aflați în subordinea sa. — Două sute de dinari! le aruncă el mândru celor din jur. Nu-mi credeam urechilor, dar seara, când stăteam lungit în camera unde mă poftise șeful tribului să-mi petrec noaptea, Hiba veni să mă vadă aducând întreaga sumă, adică mai mult de o mie opt sute de dinari. — Pe Dumnezeul care te-a făcut așa frumoasă, Hiba, fă-mă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să mă ia pe „djerma“ sa. În acea ambarcațiune plată, el transporta deja o mare cantitate de grâne și de vite, dar mai putea, făgăduia el, să-mi facă un locșor destul de confortabil. Înainte de a urca la bord, m-am lungit pe burtă pe mal și mi-am cufundat îndelung obrazul în apa Nilului. Când am dat să mă ridic, am avut certitudinea că, după furtuna care-mi risipise avutul, o viață nouă mi-era oferită în acea țară a Egiptului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
câteva persoane acasă pentru a cina împreună de întreruperea postului, dar nici una nu avusese curajul de a trece dincolo de ușa asta. Viața devenise pentru el o povară. A doua zi, la ceasul siestei, m-a trezit zgomotul unei căderi. Era lungit pe jos, în patio, unde se plimbase nervos încă de dimineață. Capul i se lovise de marginea bazinului. Nu mai sufla. O fiebințeală îngrozitoare mi-a năvălit în piept. Mi-am ascuns obrazul. Maică-mea a continuat fără să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Șovăiam s-o fac până în clipa când am aflat că sultanul Selim luase hotărârea de a surghiuni la Constantinopol câteva mii de locuitori. S-a vorbit la început de calif, de dregătorii mameluci și de familiile lor. Dar lista se lungea mereu: zidari, dulgheri, cioplitori în marmură, pavatori, fierari, meșteșugari de toate felurile. Am aflat curând că funcționarii otomani se ocupau cu întocmirea de liste nominale ale tuturor maghrebinilor și ale tuturor evreilor din oraș în vederea trimiterii în surghiun. Hotărârea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
împreună cu doi prieteni, spre poarte Trittona. Era ceață deasă, declară el, dar am putut desluși silueta conetabilului călare. Am tras un foc de archebuză. Câteva clipe mai târziu, ceața s-a risipit în locul acela și l-am văzut pe Bourbon lungit pe jos, în mod vizibil mort. Când l-am auzit, m-am mulțumit să dau din umeri. Alții l-au repezit cu asprime: lupta era în toi pe zidurile orașului, mai cu seamă spre Borgo, iar împușcăturile nu fuseseră niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sau nu o noră bună atunci când tatăl lui Brett era bolnav, în timp ce Kathy afirma insistent că Brett se comporta întotdeauna nepoliticos când veneau părinții ei în vizită. I se acrise de soții George. Cei doi au stat pe canapeaua aia, lungind-o vreme de patru săptămâni, fără să ia în considerare nici cea mai mică remarcă a ei. Încercase varianta elegantă, în care vorbea puțin, oferind câte o sugestie modestă din când în când. Încercase să apuce taurul de coarne, intervenind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
dacă n-are sare și piper? N-ai decât să-i pui tu, dacă te crezi așa deștept. GRUBI: Sigur! MAJORDOMUL: Așa! VIZITATORUL (Acceptând.): Binee... Da’ cel puțin să fie mai scurt. BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Aici are dreptate. Prea o lungim. BRUNO: Unde-am rămas? GRUBI (Către culise.): Intrați cu toții! Hai! MAJORDOMUL: Ce faci? GRUBI: Lasă-i să intre toți și să-și spună fiecare rolul. Așa e scurt. MAJORDOMUL: Bine, da’ în ordine... (Către VIZITATOR.) Începem? VIZITATORUL: Începem. (S-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
până ce se scurge tot.) Pentru tine o fac. E bine să te obișnuiești cu bătaia. PARASCHIV: Dar nu mă lovi așa tare... La început e bine să mă lovești mai încet... MACABEUS: De ce să pierdem timpul? (Ia altă sticlă.) Se lungește prea mult... E bine să știi de la bun început despre ce e vorba... PARASCHIV: Dar nu vreau să mă lovești așa de tare de la început... Vreau ca totul să meargă firesc... Pas cu pas... MACABEUS (Așteaptă cu răbdare scurgerea picăturilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
o înfige în vârful unui țigaret.) DOAMNA CU VOAL: Nu se prea fumează aici, da’... BĂRBATUL CU ZIARUL (Care nu se poate concentra să citească ziarul.): Fumați, doamnă, fumați. Acu’ tot un drac. BĂTRÎNUL CU BASTON: Văd că le cam lungește dumnealui. DOAMNA CU VOAL: Așa sunt compozițiile astea pentru coarde. Lungi. BĂTRÎNUL CU BASTON: Ăsta trebuie să fie oboi, nu? BĂRBATUL CU ZIARUL: Oboi sau violoncel. BĂTRÎNUL CU BASTON: Da. Una din două. DOAMNA CU VOAL: A, nu! E violoncel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pentru a mi se zâmbi drăgăstos și a primi niscai scuze și explicații. Da’ de unde! Plasat sub un reflector, am fost interogat brutal - nu Întrebat, interogat! - despre modul În care Îmi petrecusem noaptea, iar În final, ca să n-o mai lungesc, am fost acuzat de asasinarea doctorului Wagner. El era acela care dormea cu capul pe birou. Cel puțin așa crezusem eu. Ora morții coincidea cu perioada În care Îmi părăsisem camera, iar eu am recunoscut că pătrunsesem În Încăperea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
așa naivitate, cum Îți poți Închipui că ne-am coborî la compromisul de a-i trânti cuiva un glonte În ceafă, ne subestimezi, ne jignești, credeam că suntem Între oameni serioși, ce naiba!? Și pentru ca efectul să fie deplin, „nu” era lungit oleacă: nuuu... Dimpotrivă, „un glonț În frunte” Îl spusese cu o simplitate jucată, candidă și perversă, În același timp, pentru că anticipa șocul provocat interlocutorului și aglutina satisfacția că Îl pune În fața unei alternative pe cât de surprinzătoare, pe atât de implacabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
confere relief și greutate actului de adeziune la noua cauză. Occidentalilor le vor fi necesari ani buni, Încă, până să se descurce onorabil În meandrele discursului labirintic cu care cei din Est Își Înveșmântează ascunzișurile gândirii. Ca să n-o mai lungesc, În cele din urmă, urechea mea superexcitată de așteptare a perceput bipul providențial. N-am avut curajul să mă uit la ceas - eram În picioare, iar gestul nu putea trece neobservat. Trebuia să mai acopăr Într-un fel sau altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
micul lift hidraulic al casei noastre din St. Petersburg refuza În mod constant și destul de jignitor să funcționeze), Mademoiselle susținea că se ciocnise de ea intenționat, o Împinsese, o doborâse și parcă-l și vedeam călcând În picioare trupul ei lungit pe jos. Pleca de la masă din ce În ce mai frecvent și desertul pe care-l rata era trimis diplomatic după ea. Din camera ei aflată la celălalt capăt al casei, Îi scria o scrisoare de șaisprezece pagini mamei, care, urcând repede la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
este purtat de vânt pe planeta Venus, un oarecare doctor Jacques Hirsch din Grenoble Își pune ochelarii de citit și miliarde de asemenea nimicuri se petrec - toate alcătuind un organism momentan și transparent de evenimente, al cărui nucleu este poetul (lungit Într-un șezlong, În Ithaca, statul New York). În vara aceea, eram mult prea tânăr pentru a zămisli o bogăție de „sincronizare cosmică“ (pentru a-l cita din nou pe filozoful meu). Dar am descoperit cel puțin că o persoană care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
reverențioși pe un genunchi, Îl surprind În momentul când face un salt spectaculos În gura porții pentru a respinge cu vârfurile degetelor un șut jos, fulgerător și stadionul Își exprimă printr-un muget admirația, În timp ce el rămâne o clipă, două, lungit acolo unde a căzut, În cadrul porții Încă intacte. Dar În Anglia, cel puțin În Anglia tinereții mele, repulsia națională față de oamenii care-și dau aere și preocuparea prea Îndârjită pentru solidaritatea de echipă nu Încurajau Înflorirea excentricei arte a portarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
lucitoare ale orașului alăturat, mai conștiente de faptul că sunt observate. În acest Grünewald se petreceau lucruri ciudate. Vederea unui schelet de pat din fier care-și expunea anatomia arcurilor În mijlocul unei poienițe sau prezența unui manechin de croitorie negru, lungit sub un gherghin Înflorit, te făceau să te Întrebi cine oare se ostenise să care aceste obiecte și altele răspândite peste tot, Într-un loc atât de depărtat dintr-o pădure fără poteci. Odată am descoperit o oglindă grav mutilată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
apoi se prefăcea Într-un drum de pământ bătătorit ce ți se mișca iute sub picioare și pe care erau imprimate grosolan copite de cai. Grădinile și parcurile păreau să se miște tot mai repede pe măsură ce picioarele copilului nostru se lungeau și când avea vreo patru ani, copacii și tufele cu flori au pornit hotărâte spre mare. Așa cum vezi câteodată În viteză un șef de gară plictisit stând singur pe peronul unei halte În care trenul tău nu oprește, tot așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
și ea intră în joc. S-a răzgândit, brusc. — Bine. Ai doi. Și cu optul de data trecută, ai scăpat. Poți să pleci. Cred că-i cel mai dur șut în fund pe care l-am luat vreodată. Acum îmi lungesc așteptarea, trecerea în zadar, cu citiri din dicționarul latin. Îmi par, uneori, atât de cunoscute aceste cuvinte, pe care nicicând nu le-am mai întâlnit și pe care aproape că îmi vine să cred că le-am rostit cândva. Digressio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
îl știi. Am făcut unul din fier forjat, artistic. Mai spre vale, aveam liliac și straturi de lalele. Înfloriseră toate și mă minunam de minunea lor. Minune de la Dumnezeu, simțeam asta. Visător, popa se tolăni și mai comod pe canapea, lungindu-se pe spate, cu picioarele larg desfăcute, privind spre tavanul localului, de parcă aștepta să se dea la o parte și să i se arate cerul înstelat și bucuriile nevăzute ale tăriilor. Surâse satisfăcut. — Și când mă uit eu așa mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
bob de mazăre -, lăsînd-o să bîntuie pe punte luni Întregi după aceea. Pentru toate astea și cunoscîndu-le cum le cunoștea, după miezul nopții Iguana Oberlus, mînjit de sînge și cu mintea Încețoșată de alcool, zvîrli cît colo cuțitul și se lungi pe o stîncă, ferm convins că zeița Elegbá nu fusese cîtuși de puțin mișcată de efortul lui obositor și de sacrificarea unui animal care putea fi socotit, la drept vorbind, aproape o plantă. Bău ultimele picături din băutura Împuțită pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și Întunecați strălucind de dorință, atît lui Diego Ojeda, cît și bărbatului care pîndea din Întuneric li se păru că apariția Niñei Carmen În acel moment era cea mai minunată și mai incredibilă din tot ce se putea imagina. Se lungi pe pătură, Își Înclină capul și Îi zîmbi lui Diego Ojeda, care Începu s-o mîngîie tremurînd, uimit fără Îndoială de faptul că acea făptură ireală și aproape divină urma să fie a lui. Se aplecă apoi s-o sărute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pînă le Împrăștie mațele la jumătatea drumului. Cincisprezece minute mai tîrziu, tăcerea puse stăpînire pe insulă și miile de păsări marine Începură să se Întoarcă, tremurînd, la locurile lor. CÎnd Niña Carmen se trezi, după ce trecuse amiaza, descoperi că era lungită pe un pat grosolan, goală și legată cu un lanț lung terminat la capăt cu un cîrlig care fusese Înfipt În mijlocul unei peșteri imense, cu pereți Înalți și lumină difuză. Îi trebui multă vreme ca să-și dea seama de realitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
garantez că o să trăiești liniștită pînă cînd o să mă satur de tine... Ai priceput? Încuviință În tăcere, convinsă că vorbea cît se poate de serios, iar Iguana Oberlus Începu să-și dea jos pantalonii, În timp ce-i poruncea: - În cazul ăsta, lungește-te pe pat și desfă picioarele. Năucită, incapabilă să scoată un singur cuvînt, mută de groază, lipsită de apărare și hipnotizată ca o pasăre În fața privirii unei anaconda, Carmen de Ibarra se Întinse pe pat, Închise ochii, Își desfăcu picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
zeiță neagră putea să putrezească În mlaștinile pestilențiale din Dahomey, pentru că el, Oberlus, nu avea să mai ceară nimic nimănui. Nici măcar zeilor. Ceea ce dorea lua cu forța, iar pe cel care i se opunea Îl anihila. Și astfel, lumea Înțelegea. Lungit pe stînca lui, Își plimba luneta asupra insulei și Își zărea supușii, cu spinarea Încovoiată, muncind cu sîrg douăsprezece ore pe zi fără să scoată o vorbă sau să lase să le scape vreo tînguire. Disciplinați și supuși, nu Îndrăzneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pe-acolo. La fiecare două zile se vedea nevoit să elibereze temporar restul prizonierilor, a căror stare fizică și mentală se deteriora văzînd cu ochii, murdari, slabi și terorizați - și Își dorea cu ardoare să se Întoarcă la rutina zilnică, lungit pe culmea falezei, veghindu-și regatul, citind ore Întregi și bucurîndu-se de frumosul trup al prizonierei sale. Se gîndi chiar la posibilitatea ca portughezul să se fi sinucis, dar ideea i se păru improbabilă, fiindcă pentru asta nu s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]