2,594 matches
-
integrat În ordinea sacră a universului (pruncii care mureau Înainte de botez erau Înmormântați În marginea cimitirului, fără cruce, fără nume sau cu mențiunea „moroi”. Mai multe credințe magice Îi asociau cu diavolul, pricolicii sau vârcolacii, precum și cu actele de vrăjitorie malefică). După șase luni sau un an de la naștere, avea loc obiceiul tăierii moțului (băieți) sau ruperii turtei (fete), care marca sfârșitul statutului de nou-născut: acum, diferite microrituri de divinație (copilul trebuia să aleagă Între mai multe obiecte oferite lui) urmăreau
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
se oprea În mijlocul curții și stropea cu un mănunchi de busuioc În cele patru zări. Fetele se stropeau cu apa rămasă ca să se căsătorească mai repede ( În acest caz, apa funcționează ca substanță magică ce apără acel teritoriu de intruziunile malefice și ca agent ori numai simbol al fertilității). Apoi, lăutarii cântau și tinerii jucau o horă. După aceea, mireasa intra În casă și era Îmbrăcată cu rochia de mireasă și Împodobită cu beteală și flori: un rol aparte Îl avea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
petrecerea, iar dimineața lăutarii și nuntașii se Îndreaptă spre fereastra camerei mirilor și le cântă „zorile”. Riturile funerare Asemenea riturilor de naștere, trecerea propriu-zisă era precedată de numeroase rituri legate fie de interpretarea unor semne prevestitoare și apărarea de forțele malefice, fie de separarea de rude și cunoscuți (iertăciunile și Împărtășirea), fie de ușurarea morții (ținerea luminii, rugăciuni de dezlegare, mutarea dintr-un loc Într-altul, acoperirea vaselor goale sau a celor cu apă, deschiderea ferestrelor). Un alt grup de acte
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
mort, Îl va transforma În strigoi. Despărțirea de lumea celor vii era marcată de trei zile În care rudele și sătenii veneau să Își ia rămas bun și de nopțile de „priveghere” În care cei apropiați păzeau mortul de spiritele malefice. În această perioadă se pregătesc și se consumă alimente ceremoniale, În special colivă. Dacă În unele zone priveghiul era caracterizat de sobrietate, În altele era prilejul unor petreceri, dansuri ceremoniale, jocuri cu măști și glume fără perdea (fapt care a
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
zi, dansatorii-bivol și cei care Întrupează alte animale ies de 12 ori pentru a dansa În piața satului, În timp ce Okipa Maker Îl imploră pe Lone Man să le fie favorabil. În aceste dansuri apare și Nebunul cel Rău - o figură malefică, distrusă de spirite pentru că a omorât șerpii sacri și a profanat alte obiecte sfinte. Prin dansul și mascaradele sale Nebunul cel Rău (Foolish Evil One) mimează un act sexual cu o mască de femeie (sub care se află tot un
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
calendaristice În funcție de patru mari familii de ceremonii. a) Riturile de mortificare precedă momentul de trecere și au ca scop semnalarea simbolică a crizei produse de slăbirea vechilor puteri divine (spre exemplu, soarele la solstițiul de iarnă) și pericolul ca figurile malefice să Își impună dominația asupra lumii. În acest interval au loc posturi ceremoniale, diverse forme de abstinență (de la viața sexuală, de la activitățile publice), precum și rituri de inversiune: suspendarea ordinii normale, umilirea celor puternici, Înlocuirea lor cu lideri „carnavalești” proveniți din
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
prin gonire - zgomote asurzitoare făcute de clopote sau alte instrumente, pocniturile produse de artificii sau arme de foc anunță eliberarea spațiului și a timpului pentru marea Înnoire. c) Riturile de Învigorare exprimă renașterea forțelor binelui și victoria lor asupra duhurilor malefice. Frecvent, acest mesaj este transmis prin punerea În scenă a bătăliei mitice dintre divinitățile primordiale cu ajutorul unor lupte Între măști. Un alt rit de Învigorare este „căsătoria sacră”, În care regele sau preotul suprem se Însura cu o femeie, reluând
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
lumina, căldura) erau ajutate să Înfrângă puterile morții (Întunericul, frigul) prin aprinderea unor ruguri ceremoniale și, deseori, prin săritul ritualic peste foc (metaforă a saltului de la o etapă calendaristică la alta); f) apariția măștilor: acestea reprezentau diferitele figuri, benefice sau malefice, care, Într-un fel sau altul au contribuit la drama cosmică a sfârșitului unei etape și a Începerii alteia noi. Măștile consacrate din sărbătorile de iarnă trimit fie la evenimente cosmogonice - precum Țurca și Capra -, fie la ipostaze ale duhurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
dorit. Aceste rituri erau deseori duse la Îndeplinire de către grupuri specializate, cum ar fi cetele de colindători (copii și tineri), ceata drăgaicelor sau a călușarilor: În plus, acestea aveau și funcții magice de asigurare a fertilității, vindecare, protejare de puterile malefice etc.; i) riturile de profilaxie și purificare, care Însoțeau Întregul ansamblu ceremonial, vizau apărarea de diferite animale sau insecte dăunătoare (prin ungeri cu substanțe benefice, fixarea de plante protectoare, trecerea prin foc, fumigațiile, stropirea cu apă sfințită și alte operațiuni
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
să se prăbușească. Riturile de protejare (apotropaice) reprezintă a doua categorie importantă: ele implicau acte de abstinență (diverse forme de post), acțiuni de purificare, practici magice de protejare Împotriva animalelor dăunătoare, a evenimentelor neașteptate, a fenomenelor meteorologice sau a figurilor malefice de tip mitologic: conform statisticii aceluiași autor, lupul era inamicul dominant (35 de zile ținute pentru lup), urmat de grindină (19 zile), tunete și trăsnete (11 zile), boli În general (15 zile), foc (9 zile), pocituri și ologeală (6 zile
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ales pentru Înmormântare: ape, zone cu mărăcini sau lanurile de „bucate”. Mai mult, Îngroparea este urmată de un alt act ritual - dezgroparea - efectuat, În lumea rânduită a adulților, În forme strict reglementate ceremonial sau În situații excepționale, Încărcate de conotații malefice (S.F. Marian, 1995, pp. 266-269). Aceasta conduce la o succesiune de gesturi magice, cu scop fertilizator: spargerea statuii și risipirea peste ogoare, aruncarea În fântână sau pe apă, formulele propițiatorii. În final are loc un ospăț, acțiune ceremonială specifică sărbătorilor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ca ele să nu se stingă. De asemenea, toate ușile trebuie să fie lăsate deschise pentru ca Însăși Laksami, zeița Abundenței, să poată intra În case și să aducă belșug pentru tot anul. În vreme ce copiii aprind petarde (pentru a Îndepărta spiritele malefice), adulții joacă cărți. Este Îngăduită chiar și prezența femeilor tinere Împreună cu cea a fetelor tinere. Se schimbă daruri și dulciuri. (M. Hulin, L. Kapani, 1996, p. 382) Alte complexe ceremoniale, deși aduc În prim-plan diferite divinități, au În comun
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
intervalului temporal care o va Închide În limitele sale - ceea ce autorul a numit, cu o formulă devenită canonică, „timpul din afara timpului” (time out of time); b) rituri de purificare: cu ajutorul focului, apei sau aerului curat, aceste rituri magice gonesc puterile malefice În afara comunității sărbătorești. Alte rituri de apărare, precum binecuvântările sau procesiunile cu obiecte sacre au menirea de a proteja acest spațiu de intervențiile ulteriore ale spiritelor rele; c) rituri de trecere: permit marcarea trecerii de la un stagiu la altul pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
vol. IV, p. 237). Carnavalurile Europei rurale (creștine, dar necontrolate integral de Biserică) instituiau o dezordine analoagă haosului primordial, funcționând ca dramatizări calendaristice ale confruntării dintre viață și moarte. Ele musteau de rituri magice care vizau asigurarea fertilității, alungarea duhurilor malefice (reprezentate de măștile grotești), stimularea bogăției prin consumul excesiv de alimente și băuturi, suspendarea sau inversarea atât a ordinii sociale, cât și a celei cosmice. La fel, În Evul Mediu catolic, Între Crăciun și Epifanie avea loc (În Anglia) Sărbătoarea Nebunilor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
răzbuna pe stăpâni. Batjocorirea sau pedepsirea pisicilor era o ceremonie veselă (și crudă) destul de răspândită În Europa postmedievală (R. Darnton, 2000, pp. 77-79). Pisica avea o aureolă simbolică negativă - Întrupare a diavolului, purtătoare a puterilor oculte și agent al vrăjitoarelor malefice; simbol al gospodăriei, fiind singurul animal domestic care Împarte masa și patul cu stăpânii (vezi M. Coman, 1996); reprezentare a sexului excesiv, eventual satanic (R. Darnton, 2000, pp. 84-87). În felul acesta, tinerii organizează un charivari, care poate fi interpretat
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
În locul nobilului, băncile În locul preoților, copacul libertății ca dovadă a victoriei revoluției, a faptului că vechea ordine s-a schimbat și că nu este nevoie de alte schimbări, adică de acte suplimentare de violență. Ne Întâlnim aici cu tema violenței malefice, contagioase, dezvoltate de René Girard În teoria sa asupra sacrificiului. Riturile de rebeliune apar ca un substitut al sacrificiului, ca un mecanism simbolic de transferare a violenței asupra unor obiecte (Întrerupând astfel „reciprocitatea violenței”) și de purificare a societății prin
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
regele George, amiralul Byng) și forme de teatru popular incluzând episoade ale luptei Împotriva opresorilor sau ale morții vechiului an și nașterii noii epoci. În aceste constructe, un rol aparte revenea grupului de tineri eroi, care se luptă cu forțele malefice și care, În final, triumfă Împotriva acestora. Aceste structuri carnavalești au fost reactivate de patrioții americani În lupta lor simbolică pentru delegitimarea Coroanei britanice și condamnarea dominației engleze În colonii. Manifestările lor au avut caracterul unor rituri de rebeliune, care
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
gestul cosmogonic este continuat prin acte teogonice (aducerea pe lume a divinităților) și prin transmiterea sarcinii cosmogonice unei noi generații divine (este ceea ce Mircea Eliade a numit modelul deus otiosus). Aceste divinități aduc pe lume sau eliberează de sub stăpânirea figurilor malefice noi elemente și diverse ființe vii. Prin unele dintre actele lor, ele pun bazele unor instituții fundamentale cum ar fi regalitatea, căsătoria (sau interdicția incestului), sărbătorile calendaristice etc. - ceea ce poate plasa aceste mituri și În categoria celor etiologice. Felul În
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
s-a băgat pe sub pământ, a ridicat munții, a făcut gârlele, a scos izvoarele și de la dânsul pământul e așa deluros și râpos cum Îl vedem” (E. Niculiță-Voronca, 1903, pp. 16-17) În raport cu modelul dualist, axat pe cuplul divinitate benefică - divinitate malefică (fapt care explică existența lucrurilor bune și rele pentru om prin bătălia dintre o ființă sacră binevoitoare și una răuvoitoare), aceste constructe cosmogonice sunt mult mai subtile. Ariciul nu vrea răul umanității - dimpotrivă, el posedă o Înțelepciune practică prin care
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cu duhurile rele, În riturile funerare, În care practicile ceremoniale sunt justificate prin prezentarea călătoriei presărate cu obstacole către tărâmul celor morți, În riturile calendaristice, În care prezența agresivă a figurilor mascate reprezintă invazia În lumea celor vii a figurilor malefice din celălalt tărâm, sau În riturile de inițiere, prin Înscenarea morții simbolice și revelarea „tainelor” legate de universul chtonian. Miturile sfârșitului lumii Ca și miturile cosmogonice, aceste constructe culturale se bucură de o răspândire universală. În India, Mahabharata prezintă viziunea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
substratul local, fie din mitologiile indo-europene, fie din imaginarul oriental: mitul celor trei vârste ale umanității, uriașii - oamenii - blajinii sau rohmanii (vezi sinteza dezbaterilor În A. Oișteanu, 1998), motivul Pământului sprijinit pe un stâlp și mereu amenințat de o figură malefică, transformarea lui Iuda În divinitatea cosmogonică și escatologică (vezi M. Coman, 1983), imaginea zmeilor sau a păsărilor cu cioc de fier (venite probabil odată cu povestirile despre Alexandru cel Mare), lupta cosmică dintre divinitățile Binelui și cele ale Răului. Este interesant
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Domnului, vidra, lupul, bradul etc.) și se realizează prin activarea unor operatori mitici precum călătoria, vânătoarea, metamorfoza, somnul, spălatul, datul peste cap ș.a.m.d.; c) temele etiologice, În care se adună istorisirile legate de acțiunea unor protagoniști benefici sau malefici (precum Maica Domnului, Dracul, Solomonarul, Meșterul Manole, Ielele, Toderii, Priculicii, Joimărița) care, folosindu-se de operatori mitico-magici precum vraja, dansul, darul magic, obiectul fermecat, sacrificiul etc., fie făuresc diverse lucruri ieșite din comun, fie le strică pe cele ce sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de scheme epico-simbolice, dinamizate de operatori narativi (metamorfoza, blestemul, binecuvântarea, lupta, vânătoarea) și articulată de numeroase figuri și categorii de figuri (de la divinități creștine la animale, de la plante la locuri personificate, de la stihii și astre la micii demoni benefici și malefici). Coerentă și mobilă, În ceea ce privește structurile ei profunde, gândirea mitică generează, În manifestările ei, texte, risipite În numeroase genuri folclorice și În complexe simbolice (gestuale În ceremonii, figurative În arta populară) de o mare și deseori derutantă varietate. În consecință, folosind
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
1996 sub titlul Bestiarul mitologic românesc). În studiul amintit, Constantin Eretescu propune o tipologie a ființelor mitologice (având ca bază numai textele de tip legendă) În care identifică patru clase: a) benefice (Zânele, Baba Dochia, Rohmanii, Spiridușii, Blajinii etc.); b) malefice (Muma-Pădurii, Zmeul, Vârcolacii, Dracul, Pricolicii, Căpcăunii etc.); c) benefice și malefice (Șolomonarul, Urieșii, Știma Apelor, Ielele etc.); d) justițiare (Ursitoarele, Marțolea, Sfânta Vineri, Joimărița). Clasificarea de mai sus, având ca axă atitudinea ființelor dotate cu puteri supranaturale față de om, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
propune o tipologie a ființelor mitologice (având ca bază numai textele de tip legendă) În care identifică patru clase: a) benefice (Zânele, Baba Dochia, Rohmanii, Spiridușii, Blajinii etc.); b) malefice (Muma-Pădurii, Zmeul, Vârcolacii, Dracul, Pricolicii, Căpcăunii etc.); c) benefice și malefice (Șolomonarul, Urieșii, Știma Apelor, Ielele etc.); d) justițiare (Ursitoarele, Marțolea, Sfânta Vineri, Joimărița). Clasificarea de mai sus, având ca axă atitudinea ființelor dotate cu puteri supranaturale față de om, nu este exhaustivă (nu face apel la figurile invocate În alte genuri
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]