2,689 matches
-
care au fost influențate de civilizația chineză și indiană, vor atinge apogeul între secolele VII și XI, iar după aceea vor fi anexate treptat de Regatul Khmer. Începând din secolul al XIII-lea, vin aici un nou val de popoare migratoare din China: Lao-Thai. Aceștia se vor emancipa de sub dominația Khmerilor și își vor forma propiile state, care vor fi reunite de Phraya Fa Ngum în cadrul Regatului Lan Xang în anul 1353. Cu timpul, o parte din populațiile Lao-Thai, Mon-Khmer și
Laos () [Corola-website/Science/298115_a_299444]
-
ajunge până la lungimea de 6,6m. Venezuela găzduiește un total de 1 417 de specii de păsări, 48 dintre care sunt endemice. Fauna aviară este reprezentată de 1 300 specii dintrre care 46 sunt specii endemice și 120 sunt păsări migratoare. Specii importante de păsări includ ibiși, vultur pescari, pescărușul albastru și trupialul galben-portocaliu, pasărea națională a Venezuelei. Printre mamiferele notabile se numără furnicarul uriaș, jaguarul și capibara, cea mai mare rozătoare din lume. Mai mult de jumătate dintre speciile de
Venezuela () [Corola-website/Science/298155_a_299484]
-
în orașe, numite colonii, dar, după un timp, alocarea parcelelor de pământ arabil veteranilor (la originea cuvântului românesc „bătrân”) i-a răspândit pe aceștia în „villae” (gospodării familiale) rurale, ca ulterior, în Antichitatea târzie, împărțirea imperiului și valurile de popoare migratoare, să fi provocat regruparea populației în „fossatele” (localități întărite) din „sapos” (hinterlandul de dealuri și munți, mai ușor de apărat, si ulterior denumit de Slavi „posade”. Denumirea „vlahi” („Βλαχοι”, „Власи”) a fost folosită de greci și de slavi, fiind preluată
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
lucrarea sa "Corpus Historiae Byzantinae", pentru a deosebi istoria antică romană de istoria medievală greacă. "Așadar din șederea lor în "Romania" și-au luat țiganii denumirea de "romi"." La sfârșitul secolului al XIV-lea apare o nouă categorie de populații migratoare: țiganii, oameni lipsiți de libertate sau alte drepturi. Prima atestare documentară a robiei romilor pe teritoriul românesc datează din 3 octombrie 1385. Conform statisticilor, în jurul anilor 1850, o treime din țiganii Europei locuiau în Moldova și în Țara Româneacă, iar
Țigani () [Corola-website/Science/297477_a_298806]
-
goții se împărțeau în vizigoți (goți apuseni, ramura tervingilor), care erau localizați între Nistru și câmpia răsăriteana a Daciei, și ostrogoți (goți răsăriteni), care locuiau la est de Nistru. Muntenia și Dobrogea au fost un culoar de trecere al popoarelor migratoare, trecerea goților și bulgarilor lăsând suficiente urme, apoi invaziile cumane care pun chiar bazele unui stat Cumania neagră ce cuprindea mai ales Moldova cu Muntenia și tătare (care stăpâneau îndeosebi zonele de câmpie din Muntenia și Moldova la momentul pomenirii
Muntenia () [Corola-website/Science/296691_a_298020]
-
care pleca dintre localitățile de azi Curtea de Argeș și Pitești, bifurcând-se, în afara provinciei, spre Câmpulung și spre sudul Munteniei. Această relativă izolare de restul lumii a oferit locuitorilor o anumită protecție naturală în fața năvălirilor; nordul Olteniei, neaflându-se în calea migratorilor, cum s-a întâmplat cu zonele joase din sudul regiunii. Explicabile sunt și numeroasele ruine daco-romane păstrate într-o stare mult mai bună în Oltenia decât în Transilvania, ruinele castrelor de la Drobeta, dar în special cele de la Sucidava și Pelendava
Oltenia () [Corola-website/Science/296690_a_298019]
-
invaziile, alte evenimente militare, mai puțin cunscute din izvoare, par să se fi produs în 589/590, 593/594 și 597/598. Evidența numismatică în spațiul Olteniei iluminează, indirect, situația strategică a Munteniei, care a fost teritoriu de pasaj a migratorilor. Un alt indiciu al latinizării avansate, îl constituie diferențele de înfățișare ale oltenilor, mai bruneți, cu debit verbal mult mai alert și gesticulări frecvente, colerici, expansivi, caracteristici moștenite direct de la colonizarea masivă cu legionari a unui teritoriu în care populația
Oltenia () [Corola-website/Science/296690_a_298019]
-
Un alt indiciu, este utilizarea frecventă a perfectului simplu în vorbirea populară, perfectul simplu fiind un timp al verbului specific doar limbilor de origine latină. În secolele IV-XII sudul Olteniei a fost un important culoar de trecere a diveselor popoare migratoare. Vestigii slave au fost descoperite la Ostrovu Mare, Plenița, Vârtop, Coșovenii de Jos, Nedeia, Orlea, Sucidava, dar și la Râureni în nord-est. Aceștia au emigrat la sud de Dunăre sau au fost asimilați de populația romanică majoritară, dar au lăsat
Oltenia () [Corola-website/Science/296690_a_298019]
-
sud Dunărea, iar spre răsărit râul Hierosos. Crișana, Muntenia, Maramureș, Bucovina, Basarabia și Moldova erau locuite de dacii liberi. La granițele Daciei a fost liniște cât timp a trait împăratul Traian. După moartea sa (11 august 117) încep năvăliri ale migratorilor și ale dacilor liberi din nord. În perioada stăpânirii române (106 - 271), în provincia cucerita au loc evenimente și transformări importante: Coloniile erau locuite de coloni, adică cetățenii români cu toate drepturile. Coloniile au constituit o lovitură grea pentru viața
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
secol. Conform miturilor, însuși apostolul Andrei, unul dintre discipolii predicatorului galileean Isus, a predicat nouă credință în Scytia Minor, în Dobrogea de azi. Creștinismul, persecutat de autoritățile imperiale în primele trei secole, a avut un rol decisiv în privința integrării populațiilor migratoare ce s-au stabilit pe teritoriul imperiului. S-au găsit dovezi literare și arheologice ce datează din secolul IV în spațiul nord-dunărean, ca gema de la Potaissa, donariul de la Biertan, discul cu monograma lui Christos, opaițe din bronz decorate cu semnul
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
i-a așezat în Moesia și a numit(nouă așezare) Dacia să Aureliană ,care acum desparte cele două Moesii". În plus, Historia Augusta nu-l învinuiește pe Gallienus pentru pierderea provinciilor nord-dunărene. Vizigoții, ramura apuseana a goților, au fost primii migratori ce și-au făcut apariția în teritoriul Daciei părăsite de Aurelian, lăsând vestigii materiale că cimitirul de la Santana de Mureș și tezaurul de la Simleul Silvaniei, ce aparțin culturii Santana de Mureș-Cerneahov, cimitirele de inhumație de la Spantov și Tirgsor. Goții au
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
sud-dunăreni se vor pierde în cea mai mare parte în masă slavilor și vor păstra doar unele insule izolate în diferite regiuni ale peninsulei Balcanice. Finalizarea etnogenezei românilor. În sec. VII-VIII, În condițiile presiunii tot mai puternice din partea diferitelor popoare migratoare, la nord de Dunăre are loc un proces de generalizare etnoculturala și etnolingvistica a populației romanice. În acest context se finalizează procesul etnogenezei și profilării poporului român, popor nou cu trăsături distincte și originale. Apariția limbii române. Odată cu încheierea etnogenezei
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
din oraș și din împrejurimi, precum și a unor localități din apropiere (Obrocari - azi strada Tudor Vladimirescu, Dealul Grădiștea, Clocociov, Dobrotinet, Milcov, Brebeni, Sopot, Teslui etc.). Tot în favoarea acestei ipoteze vin consemnările istoricului A.D. Xenopol, care vorbește despre slavi ca populație migratoare: „între anii 500-600, slavii locuiau în regiunile înconjurătoare munților Daciei pe dinafara (se înțelege că până la Slatina sau și mai jos...)”. O a doua ipoteză susține că numele orașului provine din limba latină arhaică: „Salaatina”, „Salatina”, „Slatina” - rezultând așadar că
Slatina, România () [Corola-website/Science/296713_a_298042]
-
Colegiului Național „Carol I”) și în Cireașov , în punctele “Leasă” și “Săliște”. După retragerea ocupației romane din Dacia (271 d.Hr.) rămâne în urmă o populație autohtonă, daco-romană, care sprijinindu-se pe romanitate și creștinism, a ținut piept valului populațiilor migratoare, păstrându-și indentitatea peste secole. În contextul generalizării vieții rurale, comunitatea rurală existentă se va organiza în obști teritoriale sau romanii populare (cum sunt cunoscute în tradiția noastră istorică), reprezentând nuclee solide demografice, lingvistice și de cultură romanică. La Ipotești
Slatina, România () [Corola-website/Science/296713_a_298042]
-
lui Ptolemeu. După cucerirea romană, rolul de punct fortificat a dispărut, dar continuarea locuirii pe teritoriul orașului s-a menținut. Evul Mediu începe cu un nivel de locuire al așezării de la Lutărie - datat din secolele V-VI - când influența popoarelor migratoare dar și cea a civilizației romane sau romano-bizantine a dus la apariția culturii Costișa-Botoșana (secolele V-VII e.n.). Pentru perioada secolelor VIII-IX, semnificativă este așezarea limitrofă de la Brășăuți-Dumbrava Roșie, care aparțin culturii Dridu. Informațiile privitoare la primele două secole ale
Piatra Neamț () [Corola-website/Science/296700_a_298029]
-
14 specii de reptile și amfibii. Dintre mamifere se întâlnesc mai des cârtitele, aricii, șoarecii de câmp, liliecii, diferite rozătoare, veverițele ș.a.. Dintre animalele răpitoare pot fi enumerate nevăstuicile, dihorii, jderii. Își fac cuib 53 specii de păsări, altele sunt migratoare, celelalte obișnuiesc să rămână numai în timpul iernii. Cercetările efectuate demonstrează că în prezent pe teritoriul or. Chișinău populează cca 89 de specii de pasari. Printre acestea predomina speciile arboricole-arbusticole, care își construiesc cuiburile în coronamentul arborilor (Fringilla coelebs, Oriolus oriolus
Chișinău () [Corola-website/Science/296703_a_298032]
-
brună sau cenușie cu desne de culoare albă, femele având culori mai puțini vii ca masculii. Păsările zboară rar, speciile mari fiind săptămâni la rând pe sol. Cu toate acestea păsările pot zbura distanțe mari, unele dintre ele fiind păsări migratoare. Intestinul are un apendice dezvoltat, care permite păsărilor să digere plantele bogate în celuloză. Dropiile se hrănesc cu hrană de natură vegetală și animală care diferă după specie anotimp și mediul de trai. Hrana constă din bulbi de plnte, fructe
Otididae () [Corola-website/Science/317080_a_318409]
-
statului, arta Romei antice, era dominată de spiritul utilitar și practic al romanilor. De la arhitectura etruscă și greacă, romanii au preluat: Tipurile de construcții: Creșterea și expansiunea Imperiului Roman s-a reflectat în grandoarea arhitecturii. Intensificarea amenințărilor externe și popoarelor migratoare din secolul III, lipsa banilor, succesiunea împăraților incompetenți și prăbușirea lentă a imperiului au oprit evoluția arhitecturii. Un adevărat simbol al Chinei, Marele Zid Chinezesc a fost construit într-o perioadă îndelungată începând cu epoca dinastiei Han timpurie (secolul al
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
Carnuntum (capitala provinciei romane Panonia Superioară), "Vinurum" (lângă actualul Maria Saal), "Teurnia" (lângă Spittal an der Frau), "Flavia Solva" (lângă Leibnitz), "Juvavum" (Salzburg), "Ovilava" (Wels), "Lauriachum" (lângă Enns). Ulterior și Tirolul intră în componența provinciei romane Raetia. Datorită atacului popoarelor migratoare, romanii pierd din influență, fiind în cele din urmă alungați prin intervenția unei armate conduse de Hümmgor II. În perioada migrațiilor barbare, teritoriul este invadat de vandali, huni, goți, lombarzi, slavi și avari care se contopesc cu populația locală celto-romană
Istoria Austriei () [Corola-website/Science/317150_a_318479]
-
familia rândunicilor, răspândită în Europa, Africa de nord și în zonele temperate ale Asiei. Ca și porumbelul de stâncă, odinioară întâlnit numai în locurile stâncoase, lăstunul de casă s-a adaptat rapid la condițiile urbane de viață. Este o specie migratoare, iernând în centrul Africii și în Asia tropicală. Se grupează în stoluri, populând orașele cu construcții din piatră; deseori pot fi văzuți pe cablurile de tensiune electrică. Se hrănesc cu insecte zburătoare pe care le prind în aer. Întrunesc anumite
Lăstun de casă () [Corola-website/Science/317234_a_318563]
-
landșafturi similare, dar duc un mod de viață nomad, fiind observați mai rar decât rândunicile de casă și zburând la înălțimi mari. În regiunile tropicale, cum ar fi Africa de est și Thailanda, preferă locurile ridicate. Lăstunul este o specie migratoare în tot arealul său de viețuire. Populațiile vestice iernează în Africa mai la sud de Sahara, iar cele estice — în sudul Chinei, pe podișurile himalayene și în Asia de Sud-Est. Zboară în stoluri mari, de regulă ziua (unii indivizi preferă să călătorească
Lăstun de casă () [Corola-website/Science/317234_a_318563]
-
trestie, papură de baltă și nuferi, iar la adâncime sunt alge și alte plante acvatice. De asemenea, aici se află și specii rare de plante cum ar fi castanele de baltă (Trapa natans). Pe malurile lacului își fac cuiburi păsările migratoare. Principalele specii de pești care populează apele limanului sunt bibanul, cleanul, crapul, plătica, roșioara, somnul și știuca. Mai rar sunt întâlniți și pești din speciile guvid, sabiță sau văduviță. Pescuitul are caracter industrial, în apropierea limanlui existând iazuri de reproducere
Lacul Catlabuga () [Corola-website/Science/318209_a_319538]
-
limanul Thiagola, lângă brațul Psilon (azi Chilia), fără să fim siguri că acest Thiagola este Catlabuga de azi. Timp de mai multe veacuri din sec. VII până în sec. XIII, zona este disputată între Bizantini (adică Greci), Bulgari și felurite popoare migratoare precum Uzii, Maghiarii, Pecinegii și Comanii (ziși și Polovți), ca până la urmă să se impună aici Tătarii, care dau denumirile astăzi oficiale ale limanelor. În 1328, regiunea este inclusă în voevodatul Țării Românești, independent de Ungaria în 1330, și ia
Lacul Catlabuga () [Corola-website/Science/318209_a_319538]
-
apei atinge vara un maxim de 24-25°, în timp ce iarna lacul îngheață la suprafață. Limanul este acoperit la suprafață în special cu stuf și nuferi, iar în adâncime are alge și alte plante acvatice. Pe malurile lacului își fac cuiburi păsările migratoare. În apele sale viețuiesc aproximativ 40 de specii de pește. Pe lângă pește, viețuiesc mai mult de 10 specii de șerpi, raci, broaște, scoici șifonate și așifonate (mai mult de 8 specii), câteva specii de melci, viermi, larve, crustacei, moluște etc.
Limanele basarabene () [Corola-website/Science/318225_a_319554]
-
vara un maxim de 28-30°, în timp ce iarna lacul îngheață la suprafață. Limanul este acoperit la suprafață în special cu stuf și nuferi, iar în adâncime are alge și alte plante acvatice. În tufișurile de pe malurile limanului își fac cuiburi păsările migratoare. În mlaștinile de pe malul de sud-est al limanului este o colonie de pelicani creți ("Pelecanus crispus") unică în Ucraina. În apele sale viețuiesc mai multe specii de pește cum sunt crapul, bibanul, plătica, știuca etc. Pescuitul are caracter industrial, în
Limanele basarabene () [Corola-website/Science/318225_a_319554]