2,584 matches
-
ca el să fi introdus elemente luate din civilizațiile din Asia Mică, unde tatăl său trăise o perioadă lungă de timp. Dar la organizarea panteonului grec și-ar fi putut aduce aportul și ar fi putut contribui la Îmbogățirea patrimoniului mitologic grec și frecventele contacte și schimburi culturale care, pe parcursul precedentei vârste a bronzului și chiar și În timpul neoliticului, avuseseră loc Între Grecia continentală și insulară și civilizațiile Orientului Apropiat. Rămâxe "Uranus"ne oricum valabil faptul că elementele sau influențele derivate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a templelor, Între secolele al VIII-lea și al VII-lea Î.Hr., organizarea universului divin suferă o sistematizare ulterioară, care limitează numărul zeităților la douăsprezece. Circumscrisă la sfera cultuală, această limitare nu se reflectă semnificativ În tradițxe "Hades"ia mitologică și nu reprezintă complexul tuturor zeilor Greciei. Practic, lista canonică a „celor doisprezece zei” Îi exclude pe Hadesxe "Hades" și Persefonaxe "Persefona", stăpânii infernului, sau pe Ilitiaxe "Ilitia", zeița invocată În durerile nașterii, ori divinitățile locale ca Panxe "Pan", străvechi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
zeul Însuși poartă ca epitet numele eroului; adesea este chiar dificil de stabilit dacă era vorba despre o divinitate locală sau un erou, ca Trophonios, venerat și ca Zeusxe "Zeus" Trophoniosxe "Zeus Trophonios" la Lebadea În Arcadia. Dimpotrivă, În tradiția mitologică ei sunt frecvent fii de zei, ca Herakles, fiul lui Zeus și al Alcmenei, ca Eacusxe "Eacus", fiu al lui Zeus și al nimfei Eginaxe "Egina", ca Tezeuxe "Tezeu", fiul lui Poseidon, ori Phemonoexe "Phemonoe", fiica lui Apollo și prima
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lucrării zeilor, și celei a oamenilor. Într-o perspectivă analoagă se situa, probabil, și Teogonia scrisă În proză de Ferekyde din Syros, pe la jumătatea veacului al VI-lea Î.Hr. Dar, În acest secol, formele regândirii și ale criticii patrimoniului mitologic repetau, În cea mai mare parte a cazurilor, schemele creative ale acestuia, reproducându-i limbajul poetic, structura metrică și stilul. Tales, dar și Parmenide și-au compus operele adoptând limba poeților și nu se Întâmpla rar ca acestea să fie
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Tales, dar și Parmenide și-au compus operele adoptând limba poeților și nu se Întâmpla rar ca acestea să fie prezentate drept rodul unei inspirații, asemenea Întregii producții poetice grecești. Cu toate acestea, nici măcar poezia, care avea drept obiect patrimoniul mitologic tradițional, nu a rămas imună la acest proces de revizuire. Însuși Pindar, deși era poet al nobilimii, nu va fi insensibil la aceste argumente. Într-adevăr, În I Olimpice, el avea să respingă mitul lui Pelopsxe "Pelops", tăiat În bucăți
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de tensiunile sociale și economice. În opoziția lor față de modelul cultural tradițional sau În Încercările de a-l transforma, ele dovedeau o aspirație spre depășirea condiției umane și o tendință care se poate numi generic mistică. Refuzul lor lovea universul mitologic și cosmologia lui, Înlocuite de principii abstracte, ca nèikos și philìa, la Empedocle, sau ca monadele pitagoreicilor. Sau se construia o mitologie alternativă, așa cum au făcut orficii, unde pentru prima dată o cosmogonie nouă era unită cu o antropogonie. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Italia au transferat din centrul Europei centrale În sud nu numai limba lor, ci și unele instituții familiale stabilite (cf. numele de rudenie), tehnici de lucru și structuri sociale (sat, „trib”, rex) (Benveniste, 1969; Prosdocimi, 1978). Lingvistica comparată și cercetarea mitologică născută odată cu ea au Încercat să reconstruiască o „protolimbă” comună și, prin analogie, o „religie indo-germanică” (Roemer, 1985; Hartmann, 1956). Deși rămâne deschisă problema felului În care trebuie Înțeleasă relația ce există Între limbă, cultură, religie, „popor” și teritoriu, merită
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nu Înseamna măcar „abator”, „măcel”. La fel, nici litare nu Înseamnă „a tăia, a ucide”, ci Înseamna, la origine, „a cere”, „a ruga” (cf. grecescul litè „rugăciune” și lìssomai, „a se ruga”). Lipsa unui jargon fascinant și a unor ornamente mitologice poate explica motivul pentru care teoriile cele mai recente despre originea și natura sacrificiului neglijează Într-o asemenea măsură religia romană. Civilizația romană este faimoasă pentru cunoscutul ei potențial de violență interioară și exterioară. Însă ucigând animalele, romanii au elaborat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Duchesne-Guillemin, 1963; Gnoli, 1984a; Pirart, 1992, pp. 5 sq.), iar natura sa pare a fi aceea a forței focului și luminii, noroc și izvor de putere pentru cel care o deține. O asemenea entitate benefică este În centrul unui eveniment mitologic care cuprinde În mod egal figuri din religia iraniană prezoroastriană, precum Yimaxe "Yima", dar și din tradiția religioasă a zoroastrismului, În cadrul căruia devine mai ales un atribut al regalității. Nu are o paralelă clară În India antică, dar pare să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mesajului lui Zoroastruxe "Zoroastru", sunt mitul și epica. Unele teme legate de acestea abia au fost atinse vorbind de Yimaxe "Yima" și Verethraghnaxe "Verethraghna" (chiar cu considerațiile făcute mai sus despre relația problematică cu Indraxe "Indra"), dar alte numeroase motive mitologice și epice conferă o valoare aparte tezei unei eredități mitico-legendare comune, deși Îndepărtate, a arienilor din Iran și India. Mai ales cazul semnificativ al iranianului Yima, fiul lui Vivanhant, și al indianului Yamaxe "Yama", fiul lui Vivasvantxe "Vivasvant", precum și cel
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
rupsese lanțurile cu care Îl legase eroul Thra¶taonaxe "Thrae>taona". Deși Îl onorează, tradiția zoroastriană Îi atribuie deschis un sentiment ostil față de religia profetului, exprimat, desigur, În termeni anacronici (cf. Nyberg, 1993). Au avut contribuții importante la studierea motivelor mitologice și epico-legendare ale Iranului antic și la relativa aprofundare a comparației indo-iraniene, pe baza puținelor date din Avesta, precum și a literaturii zoroastriene În general, și, de asemenea, a tradiției epice a Evului Mediu persan: E. Benveniste și L. Renou În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
1983a) și, cu o referire specială la teza trilogiei tripartite a indo-europenilor, G. Dumézil (1968-1973), S. Wikander (1959), M. Molé (1951; 1953; 1959a; 1959b). Deși asemenea studii oferă multor probleme soluții diferite, uneori contrastante, nu există nici un dubiu că patrimoniul mitologic, epic și legendar al Indiei și al Iranului a fost marcat de un fond comun existent Înainte de Zoroastruxe "Zoroastru" și, Într-o mare măsură, chiar și după. De fapt, zoroastrismul l-a asimilat și reelaborat, uneori cenzurându-i și adaptându
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mai ilustru dintre devaxe "deva" panteonului vedic, căruia, În mod semnificativ, i se adăuga epitetul divin și eroic adhrigu, „puternic, ne-slab, non-dhrigu” (cf. avesticului drigu, În G³th³ sau drighu), și care se afla În centrul unui complex ritual și mitologic, În cadrul căruia jertfa animal și consumarea de soma (Gonda, 1962, pp. 70 sqq.) erau părți absolut esențiale. Chiar și această respingere - care face din Indra În Iran arhidemonul opus Adevărului (cf., mai sus, subcapitolul 2.7), fapt atestat clar În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
1983, pp. 77 sqq.; Boyce, 1984a, p. 74). Desigur, acest lucru nu Înseamnă că toată escatologia zoroastriană, care se reflectă și În literatura apocaliptică de limbă pahlavi, trebuie să-și aibă originile, În mod anacronic, În concepțiile inițiale. Unele elemente mitologice și elaborări teologice, prezente În izvoare mult mai târzii decât G³th³, dintr-o epocă ulterioară sfârșitului imperiului sasanid, sunt În escatologia iraniană rodul unor speculații și dezvoltări succesive care ar fi putut să nu fi primit influențe străine elenistice și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
t½hmag) tuturor creaturilor vii, oameni și animale, și forța care există atât În centrul pământului, cât și În corpurile celeste luminoase (cf. Boyce, 1975a, pp. 140 sq.). Atât pentru pământ, cât și pentru celelalte creații există multe trăsături și elemente mitologice fie În Avesta, fie, mai ales, În textele de limbă pahlavi: muntele Us-hendava, „dincolo de hotare” (Thieme 1970, p. 449), aflat În centrul mării Vourukașa (Yașt 8, 32), alcătuit din aceeași substanță ca și cerul, adică din cristal (Marele Bundahișn, IX
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
păstrează o parte din sămânța lui Gay½-maretan, În timp ce cealaltă parte dă naștere unei plante numite rubarbă, din care se va naște primul cuplu uman, Mașyaxe "Mașya" și Mașy³nagxe "Mașya>nag" (Christensen, 1917, pp. 7-105). O parte dintre aceste elemente esențialmente mitologice sunt În mod cert mult mai arhaice - după cum arhaică și substanțial indo-iraniană este și cosmografia ale cărei urme se Întâlnesc În G³th³ (cf. supra, „Religiile Iranului antic și Zoroastruxe "Zoroastru"”, subcapitolul 1.2) - și au fost, În mare parte, absorbite
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
A RELIGIEI GERMANICE. ZEII PRIMEI FUNCȚII" În prima jumătate a secolului XX a existat printre cercetători (Începând cu Salin, 1904) o puternică tendință de a interpreta lupta și reconcilierea care a urmat dintre Aesir și Vanir ca pe o transpunere mitologică a unor evenimente istorice reale, străvechi. Vanir ar reprezenta populațiile indigene (preindo-europene) din peninsula scandinavă: populații de țărani, culegători, crescători de vite și pescari, care locuiau În regiunea În care se considera că Vanir Își exercitau funcția de protectori. În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Religion, Stuttgart, Berlin. Varenne,J. (1982), Cosmogonies védiques, Milano, Paris. Widengren, G. (1965), Die Religionen Irans, Stuttgart. Wikander, S. (1947), „Pändava-sagan och Mahäbhäratas mytiskaförutsättningar”, În Religion och Bibel nr. 6, pp. 27 sqq. INDEXTC "INDEX" tc "" INDEX DE DIVINITĂȚI, PERSONAJE MITOLOGICE ȘI EROITC "INDEX DE DIVINITĂȚI, PERSONAJE MITOLOGICE ȘI EROI" tc "" INDEX DE NUME DE PERSONAJE ISTORICE, AUTORI ANTICI ȘI MODERNITC "INDEX DE NUME DE PERSONAJE ISTORICE, AUTORI ANTICI ȘI MODERNI" tc "" INDEX DE TEXTE ȘI MITURITC "INDEX DE TEXTE ȘI
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
védiques, Milano, Paris. Widengren, G. (1965), Die Religionen Irans, Stuttgart. Wikander, S. (1947), „Pändava-sagan och Mahäbhäratas mytiskaförutsättningar”, În Religion och Bibel nr. 6, pp. 27 sqq. INDEXTC "INDEX" tc "" INDEX DE DIVINITĂȚI, PERSONAJE MITOLOGICE ȘI EROITC "INDEX DE DIVINITĂȚI, PERSONAJE MITOLOGICE ȘI EROI" tc "" INDEX DE NUME DE PERSONAJE ISTORICE, AUTORI ANTICI ȘI MODERNITC "INDEX DE NUME DE PERSONAJE ISTORICE, AUTORI ANTICI ȘI MODERNI" tc "" INDEX DE TEXTE ȘI MITURITC "INDEX DE TEXTE ȘI MITURI" tc "" LISTA FIGURILORTC "LISTA FIGURILOR" TC
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
evul mediu nordic 620 8. Analiza dumeziliană a religiei germanice. Zeii primei funcții 621 9. Zeul celei de-a doua funcții 627 10. Divinitățile minore 631 11. Știința profeției 635 12. Jertfa 636 Bibliografie 638 INDEX Index de divinități, personaje mitologice și eroi 643 Index de nume de personaje istorice, autori antici și moderni 657 Index de texte și mituri 665 Lista figurilor 667
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sleită de un realism terestru, la forme dinamice de expresie. Piesele sale refuză patosul optimist, promovat de sistemul totalitar, valorificând situații instabile și grotești, proprii teatrului absurdului. De aici proiecțiile lor accentuate în metafizic, aplecarea insistentă a autorului spre motivele mitologice, apelurile dese la motivele biblice. Piesa Iosif și amanta sa (1992) a fost distinsă de Academia Română cu Premiul „Ion Luca Caragiale”. SCRIERI: Iosif și amanta sa, Chișinău, 1992; Saxofonul cu frunze roșii, Chișinău, 1998; Cum Eclesiastul discută cu proverbele, Chișinău
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285966_a_287295]
-
celtică a pădurii, asimilată de romani zeului Silvan, reprezentat cu o coroană de iederă pe cap, un cosor în mână, iar pe umăr, un ciocan de dogar, Sucellus proteja oarecum băutura mitică. Prin aceste exemple, cultura viței de vie apare, mitologic vorbind, ca mărturie a unei epoci fabuloase în care zeii trăiau pe pământ și în care vinul însuși era considerat ca un mit viu. II. La originea civilizațiilor Specialiștii în mitologie și filologii cad de acord când afirmă că vinul
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
intimidată de perspectiva senzaționalistă, care a exploatat în Occident mitul vampirului și al strigoiului, în Șapte eseuri despre strigoi (1998) autoarea procedează metodic, lucid, la alcătuirea unui dosar al credințelor despre strigoi și la comentarea lui. După ce examinează terminologia complexului mitologic românesc al strigoiului („strigă”, „strigoaie”, „moroi”, „moroaie”, „moroiniță”, „priculici”, „vampir”, acesta din urmă substituindu-i pe ceilalți), evocă atestările despre vampiri datorate fie unor medici trimiși de Curtea vieneză, fie clerului ortodox român, care condamna credința ca fiind deșartă. Urmează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287423_a_288752]
-
trimiși de Curtea vieneză, fie clerului ortodox român, care condamna credința ca fiind deșartă. Urmează examinarea răspunsurilor la chestionarele lui B.P. Hasdeu, a studiilor lui S. Fl. Marian și Tudor Pamfile. H. tratează chestiunea de pe poziția etnologului interesat de reprezentările mitologice ale strigoilor vii și ale celor morți (acestei dihotomii îi alătură o alta, propusă de Marianne Mesnil: „strigoiul predestinat” și „strigoiul din întâmplare”), de sistemele rituale tradiționale, de riturile prefunerare, de complexul mitologic al strigoiului ca „parte integrantă a epicii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287423_a_288752]
-
chestiunea de pe poziția etnologului interesat de reprezentările mitologice ale strigoilor vii și ale celor morți (acestei dihotomii îi alătură o alta, propusă de Marianne Mesnil: „strigoiul predestinat” și „strigoiul din întâmplare”), de sistemele rituale tradiționale, de riturile prefunerare, de complexul mitologic al strigoiului ca „parte integrantă a epicii fantastice tradiționale”, dând o clasificare a principalelor subiecte narative (cele mai multe găsite în Mitologie românească de Tudor Pamfile). În Pentru o mitologie difuză (2000), autoarea afirmă că reconstituirea mitologiei românești, alcătuită „din mici fragmente
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287423_a_288752]