6,060 matches
-
propria-i stea, iată-l (într-un Autoportret) afirmând cu emfază juvenilă că "fiece idee"a sa e "aripă". Satul blagian se constituia într-un centru cosmic; cel al lui Ioan Alexandru, spațiu de intimitate, nu introduce atât într-o mitologie cât într-o ordine integratoare. Mai puțin decorativ decât satul pillatian, cel al transilvăneanului de la Topa Mică e un locus solus cu aură baladescă, situs modelator, inclusiv un bestiarium; o rezervație în care răposații din cimitir dialoghează cu cei vii
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Și de-am ajuns cu fruntea la izvor Socot norocul pribegiei mele. Cuibul sărac în care odihnesc Cu pruncii mei și-o brumă de muiere. E aici o împăcare horațiană, solară. E, totodată, un preafrumos epitaf. CEZAR IVĂNESCU NELINIȘTI ȘI MITOLOGII Ce răsuciri interioare (și nu numai) în biografia poetului de la "Baaad"! Impulsuri din toate zările: ecouri de clasicitate elină și reverie romantică, un tempo rememorativ elegiac și răbufniri tonale dure, insule de pax magna și accente de "blues" american, toate
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
mnemonic rezonanțe empatice. Departe de a fi un paradis pierdut, tărâmul plăsmuit numit Baaad e, se-nțelege, sursă de melancolie; lipsit de aura unui joc secund mai pur, Baaad-ul său, asimetric, încremenit într-un timp închis, întreține (în subtext) o mitologie crepusculară. Subcurenți de adâncime sugerează zădărnicia. Timpul, noi îl știm, nu se măsoară, / îl căutăm prin spini, prin iarba verde, / într-un mușuroi care se mișcă..." (Metanoia). Memorialistul, un virtuoz al construcțiilor mentale, fabulează liber: la Baaad, i s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
fi argumentat cineva vreodată că toată această lume ar valora mai mult decât sufletul Celui Crucuficat strigând: "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?"" (Interviu, în Dacia literară, 20004, nr. 1). Trimiteri în clar la taoism, la Platon, la mitologia Heladei, la "anabasa" și "catabasa" ori la repere pioase (Rosarium, Mirungere, Apocalipsis, Metanoia), se învecinează cu trimiteri încifrate, difuze; iscoditoare, repezi, privirile se mută de la "Regina din Saba"spre "vălul Mayei" sau spre rostandiana "Princesse lointaine" ori trec de la "Cetatea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
modulații de anotimpuri, și orizontul abisal (cu altă distribuție de voci și sunete) determinând o cunoaștere vizionară. Natura e un datum. Orientarea spre ea ține de caracterul răsăritean al ființei noastre comunitare. Poeta Cu fața spre munți, modelată structural de mitologia spațiului, veghează lângă arbori și ape atentă la "graiul plantelor", de unde un sistem de metafore deschis înconjurimii, "pomi verzi", "vântul galben", "berzele neduse", plopi și paltini, păsări și fluturi, ploi, ninsori și herghelii. Vegetalul pune în contact cu miracole, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ea va fi un fluid continuu, lipsit de orice constrângere sistematică", ceva "aidoma vieții" (p. 15, 21). Sunt repuse în chestiune situații din Missa solemnis, revin pe podium apariții diverse din poeme, Aspasio, Pelicanul, melcul Adeodatus. În Zidirea e multă mitologie personală. Revine, ușor modificată, o constatare ca: Res intensissima, res realissima. Clasificările în poezie "clasică, romantică, modernă, post modernă, șaizecistă, nouăzecistă etc." irită. Câte ceva din toate acestea, tentații din toate unghiurile, grefe din marii antici, din Eminescu și alții, plus
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Supuse aceleiași soarte". Moarta dintr-un Cântec se adresează unui alt iubit decât Ieronim: unui Natanael simbol masculin și acesta. Și solilocviile din Crini pentru domnișoara mireasă (1973) se integrează stilistic tiparelor mentale de până acum; altfel spus într-o mitologie deja consolidată. Deviată în fantastic, Nunta ceremonial cu apariții dematerializate e, în realitate, un monolog înlăcrimat despre moarte. "Domnul mire zboară peste noi" iar mireasa e doar amintire; abstract, letargic, mirele a fost adus "să se cunune cu mireasa moartă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
complete ale lui Shakespeare, / Mici plăpumioare cusute cu fir (...) / Și chiar o banchetă Biedermayer"; fugarii îndrăgostiți se duceau la Jeny care "le dădea voie să-i lingă, / doi câte doi, talpa stângă". Termeni din cele mai diverse domenii, referiri la mitologie, istorie și religii, la arte și mașini, toponime românești și străine, ecouri orientale și extrem occidentale, lexic citadin, marinăresc, geologic și din alte arii duc la impresia de redundanță. Într-un "dulap bătut de amurg" dintr-un canton de cale
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
schimbător ca un pui de demon". Mai potrivit, autorul Primelor iubiri era un Ionuț Jder al Lirei! Cu certitudine, sadovenismul lui Labiș e un principiu activ, necanonic, un potențial stimulator cu urmări notabile orientând spre arhei și istorie, favorizând o mitologie a pădurii și introducând într-un bestiarium propriu. Consonant cu Sadoveanu, în autorul Primelor iubiri acționează un filon elegiac, gingaș generator de priveliști interioare fluide. Moartea căprioarei devine motiv de meditație cu suport patetic: "Seceta a ucis orice boare de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în reluate discursuri impresive; rămase întocmai ca la începuturi, izvoare, dihănii și celelalte sunt repere familiare, niște constante afective într-o geografie a sacrului arhetipal. Preludiul antologic, multicord al poemului Primele iubiri, un fel de cantată patetică și eșantion al mitologiei personale, s-ar cuveni citat integral. Ne limităm la un segment: Azi, iată, am văzut un curcubeu deasupra lumii sufletului meu. Vin cerbii mei în goană să se-adune Și către ei privirile-și țintesc Un codru nesfârșit de coarne
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în 1966 îi apărea placheta Singurătatea în doi, Ioanid Romanescu avea douăzeci și nouă de ani; aparținea promoției Nichita Stănescu-Marin Sorescu-Nicolae Labiș. Format în mediul cultural ieșean și rămas în cetatea "Junimii" și a "Vieții românești", s-a sustras totuși mitologiei locale. Precipitat, inflamabil, rebel, foarte productiv sub semnătura lui se aliniază peste douăzeci de volume, uneori câte două pe an! Solitudinea la care trimitea întâia-i culegere e a unui sceptic patetic; de o izbitoare forță interioară, romantic (la nivelul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
o diferențiază prompt. Prospețimi silvestre (sub frecvent-repetatul titlu Pădureanca) relevă la nivel existențial consonanța cu sufletul transilvan. Trăsătură intens-particularizantă, "pădureanca" (arădeancă din Vidra) pune în pagină palpitul spațiului natal, acesta cadru de semiografie lirică, inclusiv de axiologie (verificată multisecular), de mitologia vegetală și faunistică. Vivacitate, voluntarism, stări tensionale întrețesute confirmă parcă opinia lui Eugenio d'Ors că sufletul e "o stare a peisajului". Timiditățile, gestica retractilă, feminitățile desuete îi sunt străine; structură deschisă, o Venus barbata independentă respingând falsele pudori și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
gest, prin Vorbă, prin Vis; spațiul memoriei devine "un Muzeu-de-Amintiri; o colecție "Unică". Un pod și o apă invită la fantazare: "Ce mai decor pentru doi oameni tineri Ce niciodată nu s-au atins!" Nici haos, nici coșmar, nici lamentații. Mitologia poetei exclude disimetriile; melancolia n-o paralizează. Urmând codul existențial inexorabil, viață și moarte se întrepătrund: "Din foc și din gheață-i făcută / Viața ta. Viață dublă". Într-un Ephemeris acționează consolator o filozofie multimilenară: Stau pe mal; lângă râu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
continuum liric nostalgic, tandru, amintitor de Eminescu, insistând pe magic și grație. Cu accente păstrând dimensiunea durativă a vocilor de altădată, autoarea Sonetelor imperfecte se instalează imaginar într-un trecut-prezent: timp transparentizat! Că poeta și-a rotunjit dintru început o mitologie personală, se observă de la primele pagini; dedându-se cu voluptate auscultării înaintașilor ("auscultare" în modul lui Nietzsche), ea intră în rezonanță cu un trecut esențializat, cu reverberații fascinante. Uneori trebuie să stăm în loc ori să ne regăsim sinele autentic privind
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
semiton și rostiri în clar, chemări voalate și gesturi restrictive; se împletesc dorințe și reprimări, însemne din afară și din interior, repere plasticizante și simbolisme de infra-text; în totul, figurație naturistă și transpoziții în melos dualități în serie configurând o mitologie subiectivă pe fundalul erosului universal. Bipolarități în care nu e nici tristețe, nici narcisism. Autoscopia merge în pas cu apropierea de Ceilalți. Frazarea clară, liniară, nu exclude efectele metafizice de adânc. Dincolo de unduiri și dubii se succed refrene tonifiante; numai
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
fiecare dată intervine CORUL în rol de comentator sagace; ca la antici, Strofa, Antistrofa și Epoda configurează liric presiunea unui moment. În tentativa ajungerii în centru (focar al gnozei), individul din labirint trece prin încercări totdeauna terorizante; întocmai ca în mitologia elină, iată "Caverna"; Dansul sacru" evocă simbolic pășirea zigzagată prin labirint; "Securea cu două tăișuri" amintește de tărâmul Minotaurului. Antropologii văd în simbolistica labirintului un stimul spre purificare: "mersul și întoarcerea din labirint ar fi simbolul morții și al învierii
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Vieru nu e nici auroral, adamic, nici vesperal, ci un poet al amiezii, un solar fără nimic criptic ori încifrat; opera sa, în totul, se vrea un portret al vocilor din juru-i în dialog cu vocea-i interioară. Că în mitologia sa din primii ani chipul mamei deține de departe prioritatea, că din trei poezii una are ca impuls generator principiul matern, icoana reală a celei dintr-un sat basarabean de pe Prut (învecinat, pe celălalt mal, cu Miorcanii lui Ion Pillat
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ochi de pasăre"). La începuturile sale, Grigore Vieru se voia autor de cântece (a și compus melodii), slăvind spre neuitare arborele, pasărea, trandafirul, punând în cuvânt o mare gingășie emoțională. Puternic împlântat în originarul românesc, întreținând contacte de adâncime cu mitologia și istoria, rostirea lui liniară, de tradiție clasică, se bazează consecvent pe notații plasticizante, naturiste: "Lin ca stelele pe munte, / Îmi curge liniștea pe chip" (Mai sunt); Îmi curge pe mâini tăcerea" (Trandafirul din vază); "O stea de sus / M-
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
patrie, acesta consonant cu cel de autohtonie, inclusiv cu cel de istorie. La creatorii reprezentativi, patria e, în esență, o triadă, Pământul, Neamul, Limba maternă, câteștrei sintetizate afectiv în formula de "casă străbună". Din unghiuri variate se manifestă concomitent o mitologie specifică la care participă codrul, apele, strămoșii, vatra, doina, biserici și clopote, ruini de demult, lacrima, cântecul și altele, cu funcții configuratoare. Toate acestea sugerează, într-un fel sau altul, implantarea într-o durată proprie, într-un orizont etnic distinct
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
unor simboluri -, iată metoda acestui poet de cultură elevată; îl delectează la modul superior amintiri despre Shakespeare și Turner, despre Beethoven și Rimbaud, figuri monumentale întreținând iluzia solidarității spirituale planetare. Cicluri precum Orfeu îngenunchiat și Nopțile Albionului instaurează punți între mitologii diverse. Din Salonul olandez îi vorbesc (prin intermediul unor pânze faimoase) Rembrandt, Van Gogh, Vermeer van Delft și alții; se conturează siluete lirice (atinse de didacticism); îl interesează cromatica, ritmurile, compoziția. Pe Cavalerul Tristei Figuri îl zărește "plutind cu trupul profilat
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
eruptiv, "nebun după pictură", cheamă în pagină exponenți ai freamătului mundan precum Géricault, norvegianul Munch, Van Gogh, japonezul Hokusai. Trei ani mai târziu, în Poeme din Ev-mediul odăii (1991, un George Vulturescu pasional, un imaginant bine așezat în propria-i mitologie și în prorpiile tipare mentale, se adresează (ca odinioară Vinea, Emil Botta, Tonegaru, Roll) unei Doamne -, fantomă mută, simbolizare spectrală a feminității. "Cel singur, Doamnă, intră pe străzi / Ca soarele-n nouri" (Dialectica străzilor). Se înțelege, această Doamnă, o privitoare
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
CUPRINS POEZIA UN UMANISM MAGIC 5 PORTRETE 27 ȘTEFAN AUGUSTIN DOINAȘ POEZIE GÂNDITOARE 29 UN SENTIMENTAL LUDIC GEO DUMITRESCU 40 NICHITA STĂNESCU UN GLADIATOR TANDRU 50 MARIN SORESCU: PRIVILEGIUL SPIRITULUI 72 MĂȘTILE LUI IOAN ALEXANDRU 83 CEZAR IVĂNESCU NELINIȘTI ȘI MITOLOGII 96 ANA BLANDIANATRANSPARENȚE ȘI MISTER 109 "IRONIA ONTOLOGICĂ" SAU DESPRE MIHAI URSACHI 121 DINCOLO DE TRISTEȚE ILEANA MĂLĂNCIOIU 140 LEONID DIMOV JOCUL DE-A VISUL CONTROLAT 152 FASCINAȚIA CERBULUI SIMBOL NICOLAE LABIȘ 164 IOANID ROMANESCU ÎNTRE ORGOLIU ȘI SCEPTICISM 172 EMIL
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în continuare diferențele dintre legendele pe care trebuie să le pună de acord "Vandanii pot pierde totul: bogății, teritorii, inteligențele migrând în locuri mai prietenoase, un singur lucru nu le poate lua nimeni: poveștile." Creatori și beneficiari ai unei originale mitologii foarte bogate, viața vandanilor se desfășoară mereu simultan pe două planuri: în realitatea cenușie și în încântătoarele basme ce-i însoțesc fără încetare. Astfel, ei încearcă să-și explice fiecare eveniment trăit nemijlocit prin întâmplările similare din vechile lor eresuri
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
tranzacțiile financiare și marile averi ? Pentru că ar pleca capitalul ? Și așa pleacă, dar nu va putea niciodată părăsi de tot piața europeană. De ce nu se iau astfel de măsuri salvatoare ? Pentru că nu se vrea. Popoarele trebuie supuse, asemenea danaidelor din mitologia greacă (iar greacă !?), la pedeapsa eternă de a umple un butoi fără fund... Știința economică contemporană strălucește prin absența unor idei noi, rămînînd ancorată într-un trecut convențional, încurcată în propriile axiome și construcții tot mai fictive. Extrem de obedientă politic
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
motiv, Dumnezeu ar fi spus: Voi face din noaptea aceasta o noapte de plâns pentru generații"vv. Ființa care suferă nu este singură, Dumnezeu veghează asupra ei. Nu există ruptură, nici istorie, ci doar un lanț intergenerațional întărit printr-o mitologie controlată și explicații menite să facă suferința acceptabilă, inclusiv când ea depășește înțelegerea umană. Interpretările acestei zile de doliu anual sunt diverse, dar în toate cazurile este vorba despre o zi pentru a plânge împreună, dincolo de frontiere, peste tot unde
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]