3,149 matches
-
independența șase dintre Emirate și au format Emiratele Arabe Unite. Emiratele Arabe Unite formează o federație de șapte state, care sunt conduse de un monarh absolut sau șeic cu puteri specifice. Guvernul central este format dintr-un consiliu suprem, format din 40 de membri. Monarhul federației este și emirul celui mai mare emirat din uniune, Abu Dhabi, iar prim-ministrul uniunii este emirul Dubaiului, cel mai dezvoltat emirat. Fiecare stat are propriul guvern, iar conducătorul actual al Emiratelor Arabe Unite este Khalifa bin Zayed Al Nahayan. Diferențele dintre
Emiratele Arabe Unite () [Corola-website/Science/298097_a_299426]
-
mai mare oraș, se află la Kingston. Orașul are o populație de 937.700 de locuitori. Jamaicanii sunt, în mare parte, descendenți ai africanilor, dar există și europeni, chinezi, indieni, și alte minorități multi-rasiale. Jamaica este membră a Comunității Națiunilor, monarh și șef de stat fiind regina Elisabeta a II-a. Reprezentantul ei stabilit în această țară este guvernatorul Patrick Allen. Prim-ministrul Jamaicăi este Portia Simpson-Miller. Jamaica este o monarhie constituțională, puterea legislativă aflându-se în mâinile Parlamentului, care este
Jamaica () [Corola-website/Science/298111_a_299440]
-
raportat la populație) Zile de sărbătoare Peisajul agrar istoric de la Kuk a fost înscris în anul 2008 pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Sărbătoarea națională: 16 septembrie (aniversarea proclamării independenței - 1975) Formă de guvernământ: Monarhie constituțională (în cadrul Commonwealth). Șeful statului: În calitate de monarh britanic, Elisabeta a II-a a Regatului Unit este suverană statului de la 6 februarie 1952, fiind reprezentată de guvernatorul general Șir Paulius Matane. Șeful guvernului este Șir Michael Somare (Prim Ministru). Puterea executivă este exercitată de un Consiliu Național Executiv
Papua Noua Guinee () [Corola-website/Science/298135_a_299464]
-
s-a folosit de un nivel foarte redus de impozitare a afacerilor pentru a atrage în țară numeroase mari companii și devenind astfel una dintre cele mai bogate țări din lume. Principele de Liechtenstein este al șaselea cel mai bogat monarh din lume cu o avere estimată la 5 miliarde de dolari. Populația țării se bucură de unul din cele mai ridicate niveluri de trai din lume. Liechtenstein are ca șef de stat un monarh constituțional, în timp ce puterea legislativă aparține unui
Liechtenstein () [Corola-website/Science/298119_a_299448]
-
este al șaselea cel mai bogat monarh din lume cu o avere estimată la 5 miliarde de dolari. Populația țării se bucură de unul din cele mai ridicate niveluri de trai din lume. Liechtenstein are ca șef de stat un monarh constituțional, în timp ce puterea legislativă aparține unui parlament ales. Este și o democrație directă, în care alegătorii pot propune și pot adopta legi și chiar amendamente constituționale fără vreo intervenție din partea legislativului. Constituția Liechtensteinului a fost adoptată în martie 2003, și
Liechtenstein () [Corola-website/Science/298119_a_299448]
-
mare grup de triburi originare din Asia centrală. Prima atestare a etnonimului „turc” a fost menționarea sau "kök türk" („turcii albaștri”, la singular) într-o scrisoare trimisă în 585 de împăratului Chinei lui Isbara, hanul tribului göktürk. În misiva respectivă, monarhul i se adresează destinatarului cu apelativul „Mare Han Turc”. În inscripțiile Orhon, datate cam în aceeași perioadă, este folosită varianta „turuk”. Utilizări mai vechi ale unor termeni similari, precum acelea pe o tabliță din secolul 20 î.Hr găsită în
Popor turcic () [Corola-website/Science/298161_a_299490]
-
la 24 martie 1268, regele își anunță hotărârea de a mai conduce o cruciadă. La 1 iulie 1270, vasele cu cruciați pornesc spre Siria, dar corăbiile își schimbă ruta spre Tunisia. În Tunisia, puterea o deținea dinastia berberă a hafsidilor, monarh fiind emirul Abu’Abd Allah. Schimbarea destinației s-a explicat prin politica personală a lui Carol d’Anjou, ajuns rege al Siciliei, care nu-i ierta emirului din Tunisia că oferise azil celor fugiți din Sicilia și că dinastia hafsidă
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
apare în Europa Occidentală pe la începutul secolului al XII-lea, fiind contemporan cu stilul romanic. Au apărut noi forme de sculptură, ca parte a arhitecturii, marcând trecerea artistică de la arhaicul stil romanic la suplul și delicatul stil gotic. Anterior, doar monarhii și Biserica comandau lucrări de arta, acum însă acestora li se adaugă și elitele orașelor, care s-au îmbogățit din comerț sau cămătărie. Portretele donatorilor și sculpturile funerare exprimau conștiința propriei valori. Ordinele căalugărilor cerșetori propovăduiau cultul Fecioarei Maria. Alături de
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
persoană” și „inventar al banilor”, adjectivul "monetar" / "monetară", din sintagmele "sistem monetar" / "emisiune monetară", substantivul "monetărie", verbele "a monetiza" / "a demonetiza" sunt considerate corecte. Fața monedei are de obicei o imagine, care poate fi stema țării emitente, capul/bustul unui monarh sau denumirea sau simbolul altei autorități emitente și se numește "avers", sau colocvial "cap". Partea cealaltă se numește "revers" sau colocvial "pajură". În numismatică, pastila monetară se numește "flan", iar diferitele metale sau aliaje sunt desemnate prin abrevieri: AE pentru
Monedă () [Corola-website/Science/297478_a_298807]
-
Europă în 1940, savanții străini clasifică ca predominantă în cadrul indivizilor respectivi grupa de sânge de tip B, ceea ce încă o dată înrădăcinează ideea că originea țiganilor este străină de Europa, aceștia provenind din cadrul continentului asiatic. O legendă din 950 vorbește despre monarhul persan Bahram Gur ce și-a încheiat domnia în jurul lui 438. De aici aflăm primele mărturii despre niște nomazi, care se ocupau cu muzica, cunoscuți sub numele de "luri". Astfel regele Persiei îi va cere suveranului Indiei 12.000 de
Romi () [Corola-website/Science/297476_a_298805]
-
, numită și Dubla Monarhie împărătească și crăiască ("kaiserlich und königlich Doppelmonarchie" sau "k. u. k. Doppelmonarchie") sau Monarhia Dunăreană, desemnează statul condus de monarhii Habsburgi în Europa Centrală și în Europa de Sud-est între 1867 și 1918. Acest stat a existat după transformarea Imperiului Austriac într-o dublă monarhie pe baza compromisului austro-ungar din 8 iunie 1867, recunoscut în Austria prin constituție începând cu
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Ungariei în care termenul de „imperiu” era folosit exclusiv pentru a face referință la partea austriacă a Dublei Monarhii. Austro-Ungaria nu avea un drapel de stat unic și comun ambelor părți ale monarhiei. În schimb, avea: Printr-un decret al monarhului, la 12 octombrie 1915 a fost adoptată o nouă serie de steaguri pentru marină, inclusiv pentru marina militară și de război. Cu toate acestea, din cauza condițiilor de război, noile steaguri nu au intrat niciodată în uz. În schimb, noul steag
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
în cele din urmă, să fie zdrobită între Imperiul German și Imperiul Rus. Din acest motiv, o alianță cu Austria slăbită de problema internă a naționalităților ar fi de preferat în condițiile în care ar fi făcută sub conducerea unui monarh care, prin jurământul de încoronare, s-ar pune în slujba națiunii maghiare. În plus, Deák i-a convins pe nobili cu observația că compromisul ar prezenta posibilitatea de a păstra integritatea teritorială și politică a marilor proprietăți și de a
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
cărui cabinet fusese numit încă din 26 octombrie „cabinetul lichidării”). În 12 noiembrie 1918 a avut loc în Viena ultima ședință a Consiliului Imperial și în aceeași zi Adunarea Națională Provizorie a proclamat Republica Austria Germană. În 13 noiembrie, ultimul monarh Habsburg al Ungariei, regele Carol al IV-lea, s-a retras în aceeași măsură. Trei zile mai târziu, Ungaria devenea în mod efemer republică și a rămas mai târziu un regat fără rege. În două tratate - Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye din
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
erau state membre parțial autonome și aveau o istorie seculară. Înainte de obținerea lor de către Habsburgi, aceste țări își formaseră uneori state autonome, iar de la Patenta din Februarie 1861 aveau iarăși în posesie unele instituții statale proprii. Șeful de stat era monarhul, în continuare împărat și rege prin uniune personală, care era reprezentat în teritoriu de un Landeschef / Landespräsidenten ("Statthalter"). Bosnia și Herțegovina, care mai înainte aparținuse de Imperiul Otoman și care în 1878 a fost ocupată iar în 1908 a fost
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
scop doar finanțarea domeniilor comune. Acest construct politic a fost denumit "uniune reală". Instituțiile care priveau ambele jumătăți ale monarhiei au primit apelativul „k. "u." k.“ („kaiserlich "und" königlich“ — „imperial "și" regal”), formulă care se referea la două dintre coroanele monarhului (la coroana imperială a Austriei și la coroana regală a Ungariei) și, prin metonimie, la cele două state ale Dublei Monarhii. Guvernul "Cisleithaniei" era identificat drept „k. k.“ („kaiserlich-königlich“ — „chezaro-crăiesc”), formulă în care "königlich" ("crăiesc, regal") se referea la coroana
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Austriei o avea de asemenea. Guvernul și instituțiile jumătății ungare a Dublei Monarhii aveau apelativul „m. kir.“ („magyar királyi”) sau „kgl. ung.“ („königlich ungarisch” — „regal maghiar”). După Compromisul din 1867, în 14 noiembrie 1868, Împăratul și Regele a stabilit titlul monarhului și numele statului: Numele "Austria" a fost utilizat cu parcimonie în practica administrației de stat din interiorul granițelor, probabil din considerație pentru majoritatea negermană din Imperiul Austriac. Pe de o parte, constituția din 21 decembrie 1867 stabilea că există „o
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
teritoriul statului a fost adesea numit prin parafraza „Regatele și Țările reprezentate în Consiliul Imperial“, o formulă stânjenitoare, care, în afara textelor oficiale, a fost mereu înlocuită prin "Austria". În 1915, pentru prima dată statul a fost numit așa și oficial. Monarhul (vezi Uniune personală) domnea în Cisleithania ca Împărat al Austriei, iar în Transleithania ca Rege Apostolic al Ungariei. La instigarea lui Francisc Iosif, în sensul unei uniuni reale, precum aceea consimțită prin Compromisul din 1867, politica externă, armata și marina
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Ungariei. La instigarea lui Francisc Iosif, în sensul unei uniuni reale, precum aceea consimțită prin Compromisul din 1867, politica externă, armata și marina de război erau administrate de ministere comune, responsabile pentru ambele părți ale monarhiei; miniștrii erau numiți de către monarh și trebuiau să nu fie în același timp miniștri într-unul din cele două state. Austro-Ungaria ca întreg nu avea un șef de guvern, dar avea un: În luarea deciziilor, împăratul era ajutat de un Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
a câte 60 de persoane alese de către Consiliul Imperial și de către Dieta Ungariei. Fiecare dintre cele două jumătăți ale monarhiei a avut începând cu 1867 propriul ei ministru-prezident care, la fel ca miniștrii cabinetului său, erau numiți și destituiți de monarh. În baza constituției și a dezvoltării real-politice a Monarhiei Habsburgice, ministru-prezident-ul Cisleithaniei a rămas dependent exclusiv de voința împăratului (în Consiliul Imperial nu exista procedura moțiunii de cenzură care să oblige cabinetul să se retragă), iar ministru-prezident-ul Transleithaniei a rămas
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Regele Ungariei care, de exemplu, semna personal fiecare promovare a fiecărui ofițer. Din punct de vedere administrativ, forțele armate comune erau subordonate Ministerului Imperial și Regal de Război, iar conducera tehnică era asigurată de șeful Comandamentului suprem, care raporta direct monarhului. Cele două forțe de apărare (k.k. Landwehr și Honvéd) erau subordonate Ministerului apărării cezaro-crăiesc, respectiv Ministerului regal maghiar al apărării. O amplă restructurare a Armatei Comune a avut loc pentru prima dată în timpul Primului Război Mondial, între 1914 și 1918. Forțele
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
ar putea fi prezentate drept multiple contraexemple.” Mai răul tratament aplicat minorităților naționale din Ungaria nu avea un fundament constituțional, ci își avea originea în rutina autorităților, în greșelile justiției, administrației și politicii. Cum și în jumătatea austriacă a Dublei Monarhii relațiile, în special între germani și cehi, s-au înrăutățit progresiv, cererile pentru o reformare a monarhiei s-au făcut tot mai presante. În timpul celei mai mari părți a ultimelor două generații ale Dublei Monarhii, pe primul loc al planurilor
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
fost adesea descris ca un reacționar dur și ca un birocrat rigid, cultura umanistă a înflorit în Austro-Ungaria în timpul guvernării lui, în special în jurul anului 1900, ca niciodată înainte sau după. Cu toate acestea, spre deosebire de fiul său, prințul moștenitor Rudolf, monarhul nu a luat niciodată parte în mod activ la noile curente culturale și intelectuale; nici nu a fost afectat sau influențat de ele, în contrast cu sucesorul său la tron, arhiducele Franz Ferdinand, care adesea li se opunea cu înverșunare. Viena era
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Manciuriei. Numeroasele dovezi istorice și arheologice arată că în secolul al IV-lea î.Hr. Gojoseon a fost un stat înfloritor și declarat regat. Regatul Buyeo (secolul al II-lea î.Hr. - 494 dHr) a fost pe locul Manciuriei din zilele noastre . Monarhii au continuat să folosească titlul de Dangun. Câteva scrieri spun că existau : Bukbuyeo (Buyeo de nord) și Dongbuyeo (Buyeo estic). El a fost absorbit în Goguryeo. Conducătorii regatului Dongbuyeo au schimbat numele statului în Bukbuyeo în 86 î.Hr. și luau
Lista monarhilor din Coreea () [Corola-website/Science/317020_a_318349]
-
om stau ca străjeri la porțile palatelor. În interior, zidurile erau ornate cu basoreliefuri reprezentând scene de vânătoare, bătălii, festivități. În timpul domniei lui Hammurabi (1750 î.Hr.), sculptura babiloniană cunoaște o remarcabilă înflorire. O celebră lucrare sculpturală reprezentându-l pe marele monarh, cunoscut mai ales pentru celebul cod juridic, este realizată din diorit și are privirea fixă specifică modei perioadei. La fel de celebră este sculptura numită "Iamassu", un leu înaripat cu chip uman descoperit în urma unor săpături efectuate la Nimrud (Mesopotamia de nord
Istoria sculpturii () [Corola-website/Science/317081_a_318410]