2,868 matches
-
cu mîna ei Înmănușată. — Domnule Prentice? Doar nu plecați atît de curînd? Încă nu s-a Întîmplat nimic. — Ba cred că s-a Întîmplat deja totul, i-am replicat. Nu vă faceți griji, o să stau pînă la final. Păreți foarte neliniștit, spuse Blanche Îndreptîndu-mi cravata. Înțeleg că ți se cască un mormînt la picioare, dar nu Încăpeți acolo, chit că ea era așa un vlăstar micuț. De fapt, aproape că le-ar fi ajuns un sicriu de copil. Aș fi vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
capul cu lene și iar se aplecau. Paraschiv numără căruțele. Erau șase, una lângă alta. Oamenii căutară sub paiele de pe fund și scoaseră câteva sticle de rachiu. - Hai să ne cinstim nașul! se auzi o voce înfundată. Coborâră. Ucenicul era neliniștit. Gheorghe îi spuse: - Ai răbdare. Lasă-i să se matolească nițel. Din groapă nu se auzi multă vreme nimic. Se potoliseră și armăsarii. Bozoncea se tîrî până la ei. - Acum, Paraschive! șopti. Trecuseră trei sferturi de ceas și le amorțiseră oasele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mână străină pe el, încercă să muște și lovi cu copitele. Caramangiul îi apucă zăbala rece și-o răsuci. Fierul intră în gingiile calului și acesta bătu aerul cu picioarele dinainte. Degeaba încercă să-l potolească. - Lasă-l! strigă bătrânul neliniștit. Ia altul... Pungașul se încăpățînă. Îl lovi cu cotul sub greabăn și-l dezlegă. Cârlanul se smuci într-o parte și scăpă. Drept spre țarc o apucă, unde simțise armăsarii nechezând și aruncând din copite. Oacă u sări înainte să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Ei se spurcaseră. Cum să nu pui muia când vezi atâta bănet?! Alți cirezari se îndreptau spre cârciumă, târând după ei vitele legate de coarne, niște boi cât streașină hanului, costelivi și murdari de balegă, viței roșcovani care mugeau ascuțit, neliniștiți, adulmecând, și câteva vaci leneșe însemnate cu fierarul roșu pe pântece. Ăștia rămaseră în soare posomoriți. De-abia dacă unu-ldoi vânduseră la prețul cerut și numai dacă găsiseră vreun prost. Or, boi nu cumpăra 65 oricine. Negustorii erau înțeleși. Nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dandysmului, provine din caracterul ambivalent al Însuși fenomenului: În fapt, el reunea, Într-un amestec insolit, apologia ideilor progresiste și o tendință net reacționară”1. Prin ultimele sale romane, Dickens propune Europei un nou tip de erou dandy: ratatul, marginalul neliniștit, Însă stoic În fața dezastrului, tot mai departe și de aristocrație, dar și de filistinismul burghezilor, Înrudit cu boema și, cu toate acestea, păstrându-și amprenta distinctivă. Cine citește atent Casa groazei sau Timpuri grele poate Înțelege mai bine adevărul acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dacă e ultima, dacă e pusă la locul său, de ce să o disprețuiești? Însă e chiar ultima? Valoarea sentimentelor e dată de importanța lor socială. Care anume dintre ele poate fi de o utilitate mai mare pentru societate decât căutarea neliniștită a confirmării de către ceilalți, decât această sete de nestins după aplauzele galeriei care, atunci când e vorba de lucruri importante, se cheamă iubirea gloriei, iar În cazul celor mărunte - vanitate? Să fie iubirea, prietenia, orgoliul? Iubirea, În miile sale de nuanțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Va trebui să fiu la înălțime. —Să nu-ți vină rău, acolo sus, Vi, spuse Hugo. Cred că e rândul tău. Îi făcu semn cu capul lui Sophie. —Ultima oară m-am măsurat acum o sută de ani, spuse Violet neliniștită. Îndreptându-se către Sophie, își ținea brațele întinse, cu aerul de martir care așteaptă să fie crucificat. Ia stai un pic, Vi. Sophie trase o dușcă zdravănă din cana ei cu cafea. —Scuze, dar iau niște antihistaminice pentru guturai și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
fără să fi fost în program. Speram din tot sufletul că au reușit s-o urce la loc pe Tabitha; pe lângă rușine, probabil că mai avea și niște crampe. Lumina continuă să rămână stinsă și, simțindu-mă dintr-odată extrem de neliniștită, am bătut-o pe Janey pe umăr, am făcut cu semn către scenă și am șoptit: „Ne vedem la pauză“, după care m-am strecurat afară, călcându-i pe câțiva vecini mai puțin atenți pe picioare. Ieșind din amfiteatru, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Doamne, capul meu! Am remarcat că părea foarte sinceră; nu se simțea nici urmă de exagerare în vocea ei, nu juca pentru a fi compătimită mai mult. —Să-i aducă cineva o aspirină sau altceva! zise Sophie, privind în jur, neliniștită. Matthew ezită un moment. Nu prea avea talent la luat decizii pe cont propriu; se pricepea mult mai bine la îndeplinit ordine; când MM se înclină și-i șopti ce să facă, acesta o zbughi imediat să-i îndeplinească porunca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
eu că te readuc la tribul tău? Vei fi acolo peste o lună. Asta doar dacă nu vrei să mă însoțești la Tombuctu, apoi în Egipt. În chip de răspuns, s-a mulțumit să spună un „Inchallah!“1 enigmatic și neliniștit. Patru zile mai târziu treceam prin trecătoarea Corbilor, pe o vreme simțitor mai rece decât aș fi presupus pentru luna octombrie în care ne aflam. Când a trebuit să facem popas pentru noapte, gărzile au așezat tabăra într-o mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Washington, duminică, 10.43 a.m. Nu era o surpriză. Și-a dat seama de asta imediat ce a menționat Africa și ONU. Povestea viața ei, ca și cum ar fi fost a lui. Era o șmecherie perfidă. Totuși, nu de asta era ea neliniștită: a mai avut de-a face cu lichele. Omul ăsta părea să știe totul despre ea. Inclusiv despre - cum o numise? - „greșeala“ ei. Nu sunt aici să te cert. — Dar nici pentru o mediere nenorocită de divorț, nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Și, iată al Treilea Război Mondial. Maggie încuviință din cap, dându-i de înțeles lui Davis că mica lui dramatizare își atinsese scopul. — Până acum lucrurile au decurs cum trebuie. Dar a sosit momentul încleștării, R&I, iar taberele devin neliniștite. N-au tot vorbit despre refugiați și Israel până acum? Voia ca Davis să-și dea seama că știe codul. Ca orice domeniu, diplomația avea jargonul ei; iar în cadrul acestuia, diplomația Orientului Mijlociu avea propriul dialect. După un an petrecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
de droguri, acesta era domeniul lor de interes. Directivele veniseră de sus. Politicienii, presați de tabloide, voiau să țină la distanță cocaina, heroina și albanezii - nu ciudatele fragmente mozaicate. După cum îi explicase Henry de mai multe ori soției sale extrem de neliniștite, oamenii în uniforme de la Heathrow jucau în The Sweeney, nu în nenorocirea aia de Antiques Roadshow. Într-adevăr, Tony ieși în curând cu un teanc de hârtii și zâmbetul lui obișnuit: probabil că funcționarii de la vamă făcuseră semn că actele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
îi spusese la telefon că ar trebui să primească suvenire pentru turiști. Henry fusese intrigat, presupunând că acesta e un cod pentru lucrurile aduse în Iordania din alte părți. Dar cum dezlipi primele straturi de spumă și bandă adezivă, deveni neliniștit. Văzu un set de șase cutii muzicale, toate în formă de cabane elvețiene, pictate în culori țipătoare, de prost gust. Ridică acoperișul primeia și, spre mare lui dezamăgire, începu să răsune o melodie. Edelweiss. Sub ele erau niște sticluțe oribile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
că acele suvenire îmi aparțin și m-au costat foarte mulți bani. Sper că nu mă vei dezamăgi. Pentru binele tău. Henry începea să transpire. Ascunsese obiectele în cel mai mare seif cu uși duble din magazin, dar era încă neliniștit. Știa că erau obiecte de mare valoare: Jaafar nu ar fi investit atâta efort ca să le ascundă dacă nu ar fi fost așa. O sună pe Lucinda de la Sotheby’s, o mutare care avusese întotdeauna un iz de disperare. Bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Costello. Țara asta arde mai repede ca o cruce Ku Klux Klan. Acum s-au răsculat arabii israelieni: Galileea, Nazaret, nenorocita de Grădină Ghețimani, din câte știu eu. Și Hezbollahul trage șapte clopote de rahat în nord. Israelienii devin foarte neliniștiți. Înțeleg. — Sper că înțelegi, domnișoară Costello. Fiindcă trebuie să-ți spun, președintele și o grămadă de alți oameni au investit prea mult în acest proces de pace ca să-l vadă transformându-se acum într-o grămadă de rahat. Ăsta, Maggie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
mai puțin de-o săptămână, dinainte de asasinarea lui Guttman, pare atât de departe... două părți care fac schimb de învinuiri... zvonuri ostile din partea statelor arabe, zăngănit de săbii în Iran și Siria... lobby pro-Israel în Statele Unite condus de evanghelici creștini neliniștiți, lucrând cu grupurile mișcării teroriste israeliene ca să organizeze un teleton difuzat pe Rețeaua Creștină de Difuziune duminică noaptea... izbucnirea violenței în zona Muntelui Templului astăzi, după ce forțele de ordine israeliene interveniseră cu gaz lacrimogen asupra adoratorilor Moscheii Al-Aqsa, doi palestinieni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ud. De pe acoperișul gării se scurg picături de apă. Impresia unei ploi repezi, care tocmai a trecut, și a soarelui care a ieșit din nori de câteva minute. Pe acest fond calm și relaxat apare CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE. Este ușor neliniștit, parcurge de câteva ori peronul dintr-un capăt în altul, se oprește, încearcă să ghicească sensul lucrurilor, își reia mersul agitat. În sfârșit, observă ghișeul deasupra căruia scrie CASA. Se apropie de CASIER, care se joacă netulburat cu zarurile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
priviri cu HAMALUL.): Nu v-ar interesa, domnule, o partidă de zaruri? Am putea să vă inițiem, nu-i așa, în jocul de zaruri... V-am putea arăta atâtea lucruri frumoase... (Confesiv.) chiar misterioase... în ce privește zarurile... Ehe... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Neliniștit, învârtindu-se pe loc, uitându-se la cer.): Hm! S-au dus... (Către ceilalți.) Nu, nu... Pentru mine, jocurile... (Din nou, privind în sus.) Cum de s-au dus atât de repede? HAMALUL: Ce? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Norii. HAMALUL (Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
întâmplă ceva ciudat... Știți, aici niciodată nu s-a întâmplat... să se oprească ceasul... ceasul gării... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu? HAMALUL: Nu. În timp ce vorbeam noi... s-a oprit ceasul... Dumneavoastră nu simțiți ceva, în aer? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu. HAMALUL (Neliniștit, privește în jur, se răsucește, se învârte.): Hm. Nu știu ce am... Poate că e o părere... (Face câțiva pași pe lespezile peronului și lespezile sună altfel.) Auziți? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce să aud? HAMALUL: Ia faceți câțiva pași... (Călătorul face câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
dârele săpate de picătura de apă și vom intră și noi până în adâncul acela alb, ne vom culca acolo, în fiecare seară, ne vom visa picături de apă... ȘEFUL GĂRII: Ioana, Ioana... Toate astea sunt povești, sunt... (E abătut, înfricoșat, neliniștit, chinuit.) N-are nici un rost... (Către CĂLĂTOR.) Ce rost are, domnule, să ne amăgim, să ne amăgim, să ne amăgim... Ce rost are? CASIERUL: Poate că... totuși... (Către ȘEFUL GĂRII.) Eu plec! HAMALUL: Și eu plec! ȘEFUL GĂRII: Bine, bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pamfletele lui revoluționare. Învață limba germană ca să citească pe filosofi și se trudește o viața întreagă să-și găsească echilibrul zdruncinat prin pierderea credinței. Amână mereu expunerea sistemului lui de filosofie. "Sunt un filosof inedit", mărturisește cuiva. Dar este nefericit, neliniștit și abulic. Geniul lui își dă toată măsura în admirabile, obsedante poeme. Antero de Quental este poate cel mai genial poet pe care l-a creat pesimismul, alături de Leopardi și Eminescu. Nimeni n-a cântat mai frumos ca el neantul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
o grimasă acră, cel mult caraghioasă. Știam că ea putea vedea în ochii mei încordarea de care îmi vorbiseră și alte femei când, aflându-mă în fața lor, mă pomeneam dintr-odată privindu-le și ele rămâneau nedumerite la început, apoi neliniștite, incomodate de privirea mea, în timp ce gândul meu se desprindea de ele, cufundându-se tot mai adânc în mine până acolo unde doar întrebările foșnesc ca un prund cu puzderii de râme, târându-se una peste alta, încolăcite, săltându-și capetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
corectorilor, paginatorilor sau ale secretarilor de redacție? Și? S-a lăsat Arghezi de gazetărie? A renunțat el la pamfletele-i zilnice? Atunci de ce să renunț tocmai eu, acum, când lupta pentru noua dimensiune a trăirii românești de-abia începuse... Răsuceam neliniștit gazeta. Nu-mi venea să cred că nu apăruse articolașul. Poate se strecurase un exemplar greșit în teancul nimerit la vânzătorul din colțul berăriei. Am cerut un alt exemplar. Apoi un altul. Încă unul. Erau la fel. Le priveam și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
refuză s-o creadă. În cele din urmă, ca urmare a insistențelor ei și a luxului de amănunte, se dădu bătut, copleșit, În fața realității și Încercă, stupefiat, să Înțeleagă motivele. - Mi-a făcut plăcere, veni răspunsul. - Dar de ce? insistă el neliniștit. Nu mă mai iubești? N-am știut să te fac fericită? - Ba da... admise Carmen de Ibarra cu naturalețe. Te iubesc mai mult ca pe oricine de pe lumea asta, sînt În continuare Îndrăgostită de tine și mă faci foarte fericită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]