KorAP: Find »[drukola/base=noroi & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...99 100 101 ...182 >

4,526 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441

păpușile ocupară treptat spațiul din fața casei, și atunci Cipriano Algor intră în olărie și retrase cu mare grijă de pe raft statuetele defectuase pe care le adunase acolo, și le alătură surorilor lor corecte și sănătoase, ploaia le va transforma în noroi, iar apoi soarele le va usca, preschimbându-le în praf, dar acesta e destinul fiecăruia dintre noi, acum statuetele nu mai fac de gardă numai în fața casei, apără și intrarea în olărie, la sfârșit vor fi peste trei sute de păpuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

întruna cu Dinu, nu-și ascundea dezamăgirea din ce în ce mai adâncă pe care i-o provocam eu. Mă purtam anume ca să nu mai fie posibilă nici o confuzie între mine și cel dispărut. Stricam tuburile cu vopsele sau intram în casă plin de noroi murdărind covoarele. Și de câte ori tata avea accese de mânie sau crize de disperare, mulțumirea de sine se clătina, se prăbușea; de aceea a început să vadă cu timpul în mine un adevărat pericol, un conspirator împotriva fericirii sale. Într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
plăcea să mă simt așa lângă un om pe care-l consideram slab. „Ai răbdare, domnule Dinu, mi-am zis în gând, o să-ți arăt că maimuțele sunt duioase pe lângă mine. Îți închipui că mă sperie puțin sânge amestecat cu noroi? Cu stomacul meu sensibil nu prea fac față când îmi e greață, dar nici o grijă, am luat înainte de a pleca de la azil un antivomitiv. Nu sunt idiot să-mi vărs mațele ca să mă fac de râs. N-o să mă las

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
azil un antivomitiv. Nu sunt idiot să-mi vărs mațele ca să mă fac de râs. N-o să mă las privit cu îngăduință să știu că trag cu ochii închiși, astupându-mi nasul cu cealaltă mână ca să nu mai simt duhoarea noroiului...” — Aici locuiește, zise Dinu, întrerupându-mi monologul. Dacă ții neapărat s-o cunoști, eu te aștept la cafenea. Până atunci iau puștile. În prima clipă nici n-am înțeles despre ce anume vorbea. Ne aflam în dreptul unei case încă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
porci cu coarne, încât nu ne-a fost greu să împingem doi cerbi în mlaștina din stânga pădurii, unde ne-am început vânătoarea. Propriu-zis nu era vânătoare, ci un măcel murdar. Odată intrați în mlaștină, cerbii se cufundau până la burtă în noroi și nu mai reușeau să iasă de-acolo. Încercând să scape, nu făceau decât să se afunde și mai rău. Așa că vânătorul își putea îngădui luxul să nu se grăbească, să fixeze ținta, cu răbdare, un ceas întreg dacă vroia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
acelor vânători, că vânătorul putea amâna momentul final, prelungind plăcerea de a ține moartea în vârful degetului. Fiindcă vânatul rămânea pe loc. Prinși în mlaștină, cerbii n-aveau cum să scape. Vânătorul risca cel mult să intre în concurență cu noroiul, care se transforma până la urmă în destin. Încât, văzând cerbii afundați până la gură în mlaștină, vânătorul își putea găsi chiar o scuză: că-i salva de o moarte încă și mai scârboasă. Aflasem de la Domnul Andrei, care se jura că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
întâlnit într-o zi pe țărm, că alții, înainte, se dedaseră acolo la adevărate orgii. Aduceau pe malul mlaștinei sticle de bere și se îmbătau. Pe urmă împușcau cerbii fără să-i omoare și îi lăsau așa până ce le intra noroiul în gură. După care se mânjeau la rândul lor cu noroi și se băteau între ei. Le plăcea să simtă gustul morții. Asta îi excita. Erau simple povești? Nu știu. S-ar putea. Dar eu am aflat de la mine cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
acolo la adevărate orgii. Aduceau pe malul mlaștinei sticle de bere și se îmbătau. Pe urmă împușcau cerbii fără să-i omoare și îi lăsau așa până ce le intra noroiul în gură. După care se mânjeau la rândul lor cu noroi și se băteau între ei. Le plăcea să simtă gustul morții. Asta îi excita. Erau simple povești? Nu știu. S-ar putea. Dar eu am aflat de la mine cât de adânc poți să decazi uneori. Mizerabilele mele vânători m-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
morții. Asta îi excita. Erau simple povești? Nu știu. S-ar putea. Dar eu am aflat de la mine cât de adânc poți să decazi uneori. Mizerabilele mele vânători m-au învățat în privința asta aproape totul. Am și acum gust de noroi în gură. Păcat că îmi e silă să vorbesc despre această învățătură. Aș spune lucruri interesante despre civilizația noastră care ridică pușca și țintește. Și tot noi vorbim despre milă. Nu vedeam ce făcea Dinu. Eram atent numai la mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
să vorbesc despre această învățătură. Aș spune lucruri interesante despre civilizația noastră care ridică pușca și țintește. Și tot noi vorbim despre milă. Nu vedeam ce făcea Dinu. Eram atent numai la mine. Mă simțeam rău, nu-mi plăcea mirosul noroiului dospit de soare și mai eram și foarte nervos. Zbătându-se, cerbii îmi sfredeleau creierii cu mugetele lor. Experiența mea de viață nu era dintre cele mai trandafirii, totuși nu mă pregătise să fiu chiar atât de câinos. Fără Dinu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mea; mi-a insuflat o vitejie dementă. Vroiam acum să-i dovedesc că eu eram clădit dintr-o altă fibră. M-am întors spre mlaștină. Cerbii ridicau disperați boturile în sus ca să respire și se zbăteau ca să iasă la suprafață. Noroiul nu ierta, urca mereu, le prindea treptat nările, asfixiindu-i. Am dus pușca la ochi și am tras. Apoi am țintit și celălalt cerb, grăbit; agonia lui îmi făcea rău. Între timp, pescarii ieșiseră în marginea cătunului și, nemișcați, înghesuiți unul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
vânătoare ca asta e o imagine destul de exactă a vieții, nu crezi? Unii, norocoși, stau pe marginea mlaștinei cu pușca la ochi sau privind. Alții, cei fără noroc, se trezesc azvârliți în mlaștină și acolo așteaptă îngroziți să le intre noroiul în gură ori să pice glontele care să-i scape de asta. Și de ce să ne mințim? Cine e aiuritul care să se dorească vânat, nu vânător? Dinu tăcea. Dar, spune-mi, l-am întrebat, de ce mai ții puștile în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
clătinându-se. Ne-am pomenit, beți amândoi, pe marginea mlaștinei. Dinu a început să țopăie, gata să alunece în ea. Mie îmi era rău și stăteam puțin mai departe. Poate altfel m-aș fi dus și eu să dansez în noroi, să facem amândoi pe cerbii. „Daniel, ia-mă la țintă”, mi-a strigat Dinu și m-a înjurat. Atunci am ridicat capul. N-avea decât să se bălăcească în noroi, dar de ce mă înjura? M-am îndreptat mânios spre el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
altfel m-aș fi dus și eu să dansez în noroi, să facem amândoi pe cerbii. „Daniel, ia-mă la țintă”, mi-a strigat Dinu și m-a înjurat. Atunci am ridicat capul. N-avea decât să se bălăcească în noroi, dar de ce mă înjura? M-am îndreptat mânios spre el; el s-a dat înapoi și, brusc, râsul s-a transformat în urlet, deoarece Dinu a alunecat de pe pragul de pământ unde se afla și s-a scufundat în noroi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
noroi, dar de ce mă înjura? M-am îndreptat mânios spre el; el s-a dat înapoi și, brusc, râsul s-a transformat în urlet, deoarece Dinu a alunecat de pe pragul de pământ unde se afla și s-a scufundat în noroi până în gât. Beția i-a trecut fulgerător. Îngrozit, a început să răcnească: „Ajutor! Daniel, ajută-mă!”, dar eu nu eram atât de beat încât să mă duc să murim împreună. Și s-ar fi înecat poate dacă n-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
eu nu eram atât de beat încât să mă duc să murim împreună. Și s-ar fi înecat poate dacă n-ar fi intervenit Profetul. Încruntat, acesta s-a apropiat lipăind cu cismele lui uriașe de cauciuc, a intrat în noroi până la brâu, a întins mâna lui mare și grea și l-a tras pe Dinu afară. L-a aruncat apoi ca pe un obiect în marginea mlaștinei și s-a reîntors la grupul de pescari, lăsând o dâră de noroi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
noroi până la brâu, a întins mâna lui mare și grea și l-a tras pe Dinu afară. L-a aruncat apoi ca pe un obiect în marginea mlaștinei și s-a reîntors la grupul de pescari, lăsând o dâră de noroi în urma lui. Apoi, au dispărut toți, pescarii și Dinu. Cineva, a cărui față n-o distingeam din pricina luminii prea puternice, îmi spunea cu o voce uscată și tristă: „Domnule sculptor, nu știu dacă dumneata cunoști o pasăre neagră, împestrițată cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
cu ură. „Tâmpitule”, a șuierat printre dinți. 23 decembrie Pornind de la dispensar, am vrut să scurtez drumul. Am nimerit pe o stradă unde se demolau niște case. Molozul de la zidurile dărâmate, amestecat cu apa ploilor și zăpezilor, se transformase în noroi. Camioane vechi, cu roțile murdare, lăsau urme adânci în care se strângeau băltoace tulburi pe care, când mi-am mânjit cu totul pantofii, am încetat să le mai ocolesc. Un șofer arțăgos m-a înjurat. Ce căutam acolo? îi încurcam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
să le mai ocolesc. Un șofer arțăgos m-a înjurat. Ce căutam acolo? îi încurcam și se putea să-mi cadă ceva în cap. N-am protestat. Avea dreptate, ce căutam? O amintire? Amintirile nu mai existau. Erau amestecate cu noroi. 24 decembrie Augusta e plecată. M-a lăsat singur. E ceață, seară? Uneori se aude câte un autobuz trecând. Apoi liniște. O pâclă umedă învăluie zidurile și copacii. Ieslea e rece. Christos se naște mort. 25 decembrie Fratele Augustei a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Augustei să divorțăm. Nu vrea. Mi-a râs în nas. „După opt luni? Nu. Mă simt bine așa”. Bestia. Sigur că se simte bine. Are în căsătoria cu mine o perfectă acoperire pentru toate depravările ei. Se poate tăvăli în noroi. După aceea se înfășoară cu cearceaful căsniciei, scăpând de oprobriu. Nici nu e nevoie să se mai spele. Mai ales că a doua zi se bălăcește din nou. Și face totul fără nici o rușine. Nu vrea să se încurce oficial

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
în degete. De câteva ori m-a urmat și în cătun. Din casa Martei, l-am zărit plimbându-se pe uliță. Ceva mai târziu, la mlaștină, s-a așezat în fața pescarilor, și mi-am dat seama că lupta cerbilor cu noroiul îl făcea fericit. Chițăia de plăcere de câte ori bănuia că mă pregăteam să trag. Mirosul de noroi și de sânge părea să-i priască. Țopăia, nu-și putea stăpâni veselia și scotea un adevărat chiot învârtindu-se într-un picior după ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
zărit plimbându-se pe uliță. Ceva mai târziu, la mlaștină, s-a așezat în fața pescarilor, și mi-am dat seama că lupta cerbilor cu noroiul îl făcea fericit. Chițăia de plăcere de câte ori bănuia că mă pregăteam să trag. Mirosul de noroi și de sânge părea să-i priască. Țopăia, nu-și putea stăpâni veselia și scotea un adevărat chiot învârtindu-se într-un picior după ce auzea detunătura. Odată, ridicasem pușca și ținteam când am auzit un râs puternic în spate. M-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
noaptea lui Dumnezeu. În realitate, ar fi putut să-l salveze. Luându-se după el, și-a dat seama că risca să nimerească în mlaștină, dar l-a lăsat să-și urmeze soarta. Și dacă soarta l-a împins în noroi însemna că o merita. N-a mai vrut după aceea alt soț și ani de zile i-a respins pe toți pescarii care i-au dat târcoale și i-au bătut seara la poartă în speranța că-i va pofti

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
dus mai rar la mlaștină, unde mă atrăgea să joc rolul destinului când fierbea drojdia din mine. Nu-mi vorbea niciodată despre asta. Era un subiect pe care-l ocoleam amândoi, de parcă ne-am fi înțeles. Mă vedea plin de noroi, dar nu zicea nimic. Dacă era soare, ne așezam afară pe trepte. Îmi plăcea să văd cum foiau fericite insectele prin urzici. Câte un câine se oprea, în uliță, să-și facă nevoile pe trunchiul gutuiului de la poartă și râdeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
din pricina Martei sau pus pe harță, putea să aibă chef să le dea celorlalți un spectacol; să mă lase, de pildă, gol pușcă. Soarele cobora dincolo de cătun, însângera pădurea de sălcii, iar din direcția mlaștinei vântul aducea miros puturos de noroi dospit. Nu era departe până acolo. Din locul unde ulița își vărsa praful în iarba măruntă de la marginea cătunului mai era foarte puțin. N-am mai putut să-mi beau cafeaua. M-am ridicat grăbit și am plecat. 15 Sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]