4,211 matches
-
jocuri și tradiții legendare impulsionate de dezvoltarea literaturii epice desprinsă din rădăcinile locale. Marea invenție a perioadei, remarcă istoricul, o constituie templul, ca spațiu în care locuiește zeul, și care nu mai este redus la altarul privat, familial, ci aparține obștii, cetății, inserându-se într-o rețea de sanctuare urbane, suburbane și extraurbane, care antrenau procesiuni rituale din centru spre periferie, care modelează însuși pământul, teritoriul, conform unei ordini religioase, marcând o simbioză între oameni și glie, din care cei în
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
, periodic social-economic-cultural apărut la Abrud, săptămânal, de la 1 decembrie 1927 până la 9 septembrie 1928, sub direcția lui Ioan Micu. Articolul-program semnat de Ioan Micu, vorbește de nevoile obștilor țărănești din moțime. Apare și un apel Către cărturarii din Munții Apuseni, îndemnându-i să ia parte la dezbaterea gravelor probleme ale Țării Moților. Încă din numărul inaugural se acordă spațiu monografiei Abrudul de Gh. N. Alexandrescu, apoi unor articole
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287293_a_288622]
-
grabnic risipit de „grijile veacului”. În fostele orașe muncitorești ale țării, fără a mai vorbi de sate, bisericile sunt pline cu aceiași oameni de vârsta a treia, fie că este vorba de liturghia duminicală, de populara slujbă a „maslului de obște”, de pomenile din sâmbetele morților sau de marile praznice. Tinerii încă entuziaști pentru credință prind foarte greu rădăcini și nu sunt integrați în comunități bisericești vii și lucrătoare. În cele din urmă, în pământul uscat al acestor timpuri sărace sămânța
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de frecvent neglijată - au rolul de a cerne vocația autentică de situațiile improprii sau, mai grav, de atentatul la impostură. Monahismul nu este un târg de consolări sentimentale, tânguiri de pension sau eroisme prost plasate. Dimpotrivă, ceea ce caracterizează o adevărată obște monahală - ne sugerează arhimandritul Emilianos - este verva bucuriei, entuziasmul necondiționat și prospețimea scânteietoare a dăruirii desine. Nunta filocalicătc " Nunta filocalică" Ca orice cununie, monahismul e o alegere liberă, nu o impoziție conjuncturală. Fecunditatea vieții călugărești fiind pur spirituală, monahismul este
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
aspirație la deplinătatea înțelepciunii (telomudrie, în limba slavonă), experiența catolicității iubirii ar rămâne, ca în familie, la un stadiu incoativ. Același lucru se petrece și cu sărăcia. Este un vot care riscă să rămână, pentru cei mai mulți membri ai mănăstirilor de obște, un act inert și fără miză spirituală. La adăpostul acestui vot, prosperitatea economică sau puterea financiară a mănăstirilor poate crește nestingherit, contrastând cu starea celor mai mulți dintre creștinii din lume. Sărăcia trebuie practicată deci nu doar la nivel individual sau doar
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
prețioasă valoare duhovnicească. Părintele Sofronie, cu învoirea starețului mănăstirii și urmând mai ales profeția Sfântului Siluan, pleacă în pustia Athosului pentru a adânci rugăciunea și pentru a intensifica luptele duhovnicești prin care sufletul său va dobândi pregustarea învierii celei de obște în darul vederii luminii necreate, precum și puterea lui Hristos peste începătoriile, domniile și stăpâniile întunericului. Rugăciunea de mijlocire pentru milioanele de victime jertfite în absurdul război mondial (1939-1945) s-a lipit zi și noapte de inima părintelui Sofronie, transformându-i
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
În anii mai de pe urmă, starețul Sofronie s-a concentrat asupra redactării unor importante scrieri teologice și spirituale, o bună parte din manuscrisele rusești rămânând încă needitate (mai cu seamă corpul epistolar 2 și cuvintele de îndrumare duhovnicească adresate săptămânal obștii mănăstirii). Extraordinara bogăție teologică a scrierilor părintelui Sofronie, multe dintre ele redactate într-un limbaj având un pronunțat caracter filozofic, au atras atenția publicului educat și chiar a cercurilor academice din diferite ramuri ale științelor umaniste 3. „Scriitorul iscusit”tc
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
iar tu vei lovi în stâncă și va curge din ea apă și va bea poporul”(Ieșire 15, 5-6); „A luat, deci, Moise toiagul din fața Domnului, cumpomenise Domnul și au adunat Moise și Aaron obștea la stâncă și azis către obște: Ascultați, îndărătnicilor, din stânca aceasta vă vomscoate apă? Apoi și-a ridicat Moise mâna și a lovit în stâncă cu toiagul său de două ori și a ieșit apă multă și a băut obștea și dobitoacele ei. Atunci a zis
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
obștea la stâncă și azis către obște: Ascultați, îndărătnicilor, din stânca aceasta vă vomscoate apă? Apoi și-a ridicat Moise mâna și a lovit în stâncă cu toiagul său de două ori și a ieșit apă multă și a băut obștea și dobitoacele ei. Atunci a zis Domnul către Moise și Aaron: Pentru că num-ați crezut ca să arătați sfințenia mea înaintea ochilor fiilor luiIsrail, de aceea nu veți duce voi adunarea aceasta în pământul pecare am să i-l dau” (Numeri 20
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
duhurile răutății, ci suindu-secu bucurie și cu îndrăzneală și graiuri de mulțumire, până va ajungesă se poată închina Făcătorul și de acolo să primească hotărârea de-ase rândui cu cei asemeni și de aceeași măsură în virtute, până la în-vierea cea de obște”<footnote Ibidem. footnote>. Atât scrierile duhovnicești, cât și relatările științei medicale contemporane vorbesc despre o retrospectivă a vieții, pe care o trăiește sufletul în momentele premergătoare morții, în cadrul căreia suntrevăzute și retrăite, cu viteza gândului, secvențe și evenimente im portante
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
duhovnicesc, mai mult ca stări de fericire sau de osândă spirituală, decât locuri fizice concrete. Nu putem ști însă exactdacă nu cumva sufletele „mutate”, fiind de natură spirituală, trăiesc într-o formăde existență materială pnevmatizată, urmând ca după învierea de obște, atuncicând vor redobândi trupurile, păstrând în ele însele corporalitatea, dar fiindcopleșite de elementul spiritual, însuși chipul raiului și al iadului să se prefacă,astfel încât să poată primi fiecare dintre ele pe „locuitorii” lor pentru veșnicie. footnote>.La cei sfinți, la
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
categoriile de negustori, de la vânzătorii de postav până la aceia de mercur, așa cum figurează în majoritatea categoriilor de meseriași, de la măcelari și până la lumânărari. Privilegiile acordate în acest sens de Constantin Brâncoveanu sunt edificatoare. Școlile evreiești și rabinii nu vor lipsi, obștile având și aici organizarea lor interioară, unde educația și învățătura au fost prețuite așa cum se cuvine. Manifestările de intoleranță apar relativ târziu. 1715 e anul în care are loc primul pogrom la București (epitaful unui rabin îl califică drept „martir
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
operele de artă”. Poate că cea mai plauzibilă formă de înțelegere a istoriei continentale a evreilor o dobândim în momentul în care pășim în cimitirele lor. Căci prin ele se reflectă un arc peste timp, o unitate, nicicând zdruncinată, o obște care se deschide spre a dialoga cu umanitatea, și care se închide spre a depăși momentele ei de criză. Și de ce tocmai pietrele tombale am ajuns să le invocăm? Probabil că dincolo de inscripții, de simbolistica lor, vom fi în măsură
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
El este o credință, după cum și o filosofie în sensul că ceea ce propagă el e strâns legat de ceea ce este omul. Demersul său: o comunicare directă, nemediată, cu Dumnezeu. Cum altfel să-mi explic „durata lungă” (două milenii) a unei obști aflate în diaspora pe întregul pământ? Universal și particular în istoria iudaismului Ce reprezintă diaspora pentru evrei? Ce semnificație are ea în plan cultural? Dincolo de conjuncturile politice, economice, sociale, dincolo de vicisitudinile străbătute, de la pogromuri, până la expulzări în masă, să recunoaștem
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
purtat și continuă să poarte o uriașă tradiție sacră, lăsând moșteniri nu mai puțin sacre evreului modern (și nu numai lui, dar și nouă, tuturor europenilor), care, chiar și îndepărtat de religie, chiar asimilat fiind, poartă zestrea Torei și a obștii care a dat naștere părinților și strămoșilor săi. E aici o simbolistică încifrată în regula interioară a viețuirii și conviețuirii și care, ca o corabie pe valuri, oricâte furtuni se abat asupra ei, nu poate fi nicicând abandonată. O voință
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
sau de o anumită națiune în mod deosebit; eu slujesc întreaga umanitate, considerând cerul ca și patria, precum și pe toți oamenii de bună credință ca pe niște cetățeni ai acestui cer. Înclinația și gustul meu mă îndeamnă spre binele de obște”. Tocmai o asemenea gândire va fi înlocuită odată cu filosofia politică naționalistă a romanticilor. Să rămânem însă în limitele idealului profesat de Weltbürgeri. Există și un alt palier pe care funcționează comunicarea Vest - Est și el trebuie evidențiat cu atât mai
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
societății evreiești. Vorbind de instituția comunitară În ansamblul său În perioada de tranziție 1944-1948, trebuie să spunem că au existat Încercări și reușite În refacerea ei. O problemă importantă a fost cea a principiului suveranității comunității, ca reprezentantă a Întregii obști evreiești, și a considerării necesităților acesteia deasupra tuturor instituțiilor comunitare. Aceasta nu era numai o cerință de ordin teoretic ce viza reîntoarcerea la tradiție, ci, Înainte de toate, o necesitate pragmatică, o Încercare de a concentra toate resursele interne evreiești În
[Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
lider al vieții evreiești, În acel moment șeful Secției Cultului din Comunitatea xe "București"București. Într-o scrisoare către conducerea Comunității, el subliniază că „templele și sinagogile prevalându-se de o așa-zisă «autonomie» sfidau orișice inițiativă sau dispozițiune a obștei, singura depozitară a autonomiei existente”; apoi sunt relevate toate aspectele care scapă controlului religios și financiar al Comunității: sinagogile ce nu-și declară veniturile, cei 36 de hahami, din care doar patru sunt recunoscuți, nici unul neplătind un impozit comunității pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
xe "Fielderman"Fielderman revine În fruntea Federației Uniunilor de Comunități, dar vârsta Înaintată, boala și În special noile condiții politice l-au Împiedicat să-și reia, cu adevărat, rolul de lider. O altă personalitate ce s-a impus În conducerea obștii evreiești a fost dr. Alexandru xe "Șafran"Șafran, din 1939 rabin-șef al evreilor din România. De altfel, cele două personalități, xe "Fielderman"Fielderman și xe "Șafran"Șafran, vor ieși de pe scena evreo-română aproape În același timp - la finele anului
[Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
Cotter"Cotter, directoarea unei școli elementare, Dr. xe "Finkel"Finkel, directoarea spitalului de copii, Dr. xe "Lerner"Lerner, oculistă” și indicând la unii dintre aceștia calitatea de membru de partid 3. Este evident că plecarea acestor personalități respectate de Întreaga obște va determina un tip de comportament model. Astfel de exemple sunt numeroase: la xe "Bucecea"Bucecea, orășel cu 264 de evrei, 60% au depus formular de plecare, printre ei și președintele comunității, Eli xe "Zalmanovici"Zalmanovici, care era și membru
[Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
Așa cum arată Ilie Bădescu, "Istoria rom(nilor s-ar fi "rupt" (n acel mileniu "nescris" dar plin de bogăția probelor arheologice ș( etnografice, dacă societățile țărănești din aria "Romaniei orientale" n-ar fi (nălțat acele uimitoare "confederații intercomunitare" de tipul "obștei celei mari a Vrancei toată" pe a căror temelie s-au așezat voievodatele ș( cnezatele rom(nești" (Bădescu, 1984: 15). Perioada scursă de la retragerea aureliană petrecută (n 271 ș( p(nă la invazia mongolă din 1241 a fost marcată de
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
de presiunea constantă exercitată de populațiile migratoare. Cum zonele urbane erau cele ce atrăgeau cu precădere pe migratori, s-a petrecut fenomenul de ruralizare. Formele comunitare de stăp(nire ș( exploatare a păm(ntului au acaparat (ntreg spectrul structurilor agrare. "Obștile sătești au constituit celula de bază a societății daco-romane, apoi rom(nești, (n mileniul migrațiilor. Ea a fost expresia unei multiple solidarități de rudenie, de activitate economică, de viață socială, de afirmare militară" (Constantiniu, 1999: 44). Confederațiile intercomunitare, de la care
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
știe unde să caute, iar dacă știe și una și alta nu înțelege. Și atunci totul se transformă în grotesc. Dar ceea ce a păstrat românul este repulsia față de orice fel de supunere. Să ne amintim respingerea intenției de împroprietărire a obștii din 1921, la I.G. Duca. Dar, oricum, ideea rămâne și este observabilă și astăzi, ba chiar mai mult la oraș. "La noi toți ar fi voit să fie stăpâni pe ei, și să nu aibă nici un stăpân pe capul lor
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
culturale latine este pură fantasmagorie. Singură, limba romanică nu poate face desigur acest lucru" (Keyserling, 1993: 277). 5. Suflete nediferențiate Cât de departe am fost noi în istorie de ideea acțiunii concertate, a unirii cum spunea Golescu! "Unirea spre folosul obștii ne fericește, unirea slăvește, unirea întemeiază tot binele" (Golescu, 1993: 201). Golescu vedea cum se poartă oamenii din diferite pături sociale unii față de alții, fără teamă, cu politețe, cu toții față de fiecare, consecință atât a educației, cât și a cunoașterii poziție
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
astăzi, ce putem spune dacă vedem că la începutul secolului al XIX-lea și desigur, mai de demult, viața monahică precum și cea a preoților era de fapt lipsită de religiozitate, iar pilda acestora nu putea fi câtuși de puțin folositoare obștii? În loc ca veniturile mânăstirilor să fie folosite pentru acțiuni în sprijinul celor mulți, erau folosite de o mână de călugări "în desfrânări și în desfătări petrecând. Cine poate zice că aceste persoane, mulțumindu-să din veniturile mănăstirilor, iar nu toată patria
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]