2,575 matches
-
netă a celor trei porțiuni musculare nu apare decât la primatele inferioare, la lemurieni fiind cea mai evidentă. Inserția superioară se face corespunzător celor trei porțiuni ale sale: De la origine, fasciculele musculare coboară spre humerus în felul următor: porțiunea claviculară oblic dinainte înapoi; porțiunea acromială vertical; iar porțiunea spinală oblic dinapoi înainte. Toate cele trei porțiuni converg inferior spre un tendon triunghiular puternic ce se inserează pe tuberozitatea deltoidiană a humerusului, fiind delimitat de mușchiul pectoral mare prin șanțul deltopectoral. Inserția
Mușchiul deltoid () [Corola-website/Science/316877_a_318206]
-
la primatele inferioare, la lemurieni fiind cea mai evidentă. Inserția superioară se face corespunzător celor trei porțiuni ale sale: De la origine, fasciculele musculare coboară spre humerus în felul următor: porțiunea claviculară oblic dinainte înapoi; porțiunea acromială vertical; iar porțiunea spinală oblic dinapoi înainte. Toate cele trei porțiuni converg inferior spre un tendon triunghiular puternic ce se inserează pe tuberozitatea deltoidiană a humerusului, fiind delimitat de mușchiul pectoral mare prin șanțul deltopectoral. Inserția deltoidului pe humerus are loc sub cea a pectoralului
Mușchiul deltoid () [Corola-website/Science/316877_a_318206]
-
amplasată Statuia „Avânt”, monument din bronz realizat de către sculptorii Ernest Kaznovsky și Elena Marinescu-Kaznovsky și dezvelit în anul 1967. Statuia înfățișează o tânără femeie, sprijinită pe gamba piciorului drept, celălalt picior fiind întins în continuarea corpului ei, pe o direcție oblică. Brațele femeii sunt împreunate peste cap la spate. Monumentul este o reprezentare alegorică în stil modern a aspirației spre desăvârșire. Are 1,90 metri înălțime, 2,50 metri lungime și 0,55 metri lățime. Statuia se află pe un soclu
Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava () [Corola-website/Science/328903_a_330232]
-
groasă, dințată și cea mai lungă; se întinde de la bregma la lambda și se articulează cu cea de partea opusă, formând sutura sagitală ("Sutura sagittalis"). Marginea inferioară sau solzoasă ("Margo squamosus"). Porțiunea anterioară a marginii este scurtă, subțire și trunchiată, oblică la exterior și acoperită în parte de aripile mari ale sfenoidului, și se articulează cu marginea superioară (parietală) a aripilor mari a sfenoidului, formând sutura sfenoparietală ("Sutura sphenoparietalis"). Porțiunea mijlocie a marginii inferioare este concavă și acoperită în parte de
Osul parietal () [Corola-website/Science/325330_a_326659]
-
Mars" (2007) de Jean-Marc Lofficier & Randy Lofficier. În "Murder in the Madhouse" (1935), primul din seria romanelor polițiste cu detectivul William Crane ale lui Jonathan Latimer, Crane se prezintă în sanatoriu ca C. Auguste Dupin. Povestirea conține mai multe referiri oblice în formă de elemente stilistice (crime în afara scenei, teoriile de deducție ale lui Crane), care sugerează că Poe a avut o influență asupra scrierii lui Latimer. Dupin este personajul principal al volumului "Les ogres de Montfaucon" de Gérard Dôle (2004
C. Auguste Dupin () [Corola-website/Science/325983_a_327312]
-
de peste 20.000 de iobagi români aduși din toată Transilvania. Cărămida s-a confecționat pe plan local, piatra brută a fost adusă de la Șard, iar cea fasonată de la Ighiu, nisipul din Mureș și piatra de var de la Meteș. Zidurile - ușor oblice - s-au ridicat din cărămidă și piatră printr-o tehnică fără denivelări, pentru a provoca ricoșarea ghiulelelor metalice. Din vechea cetate medievală s-au utilizat totuși cele două bastioane construite în secolul al XVII-lea, care au devenit în cadrul a
Cetatea Alba Carolina () [Corola-website/Science/327431_a_328760]
-
de punctuație etc. Cuvântul "grafem" vine de la cuvântul grecesc γράφω "gráphō" ("a scrie") și sufixul "-em". Studiul grafemelor se numește grafemică. Grafemele sunt deseori scrise în paranteze ascuțite, de exemplu ⟨a⟩, ⟨B⟩ etc. Prin analogie, fonemele se scriu între bare oblice (de exemplu, /a/, /b/), iar parantezele pătrate sunt folosite pentru transcrierile fonetice ([a], [b]). Principalele tipuri de grafeme sunt logogramele, care reprezintă morfeme (de exemplu, caractere chinezești, semnul "&", care înseamnă „și” sau „cu”; de asemena cifre arabe; semnele silabice care
Grafem () [Corola-website/Science/327460_a_328789]
-
decupare, cu ajutorul unei pile mijlocii, se netezesc părțile tăioase de pe marginile foii de metal. Tabla curățată se așează pe fața nicovalei îmbrăcată cu lemn de brad și, cu ajutorul creionului amplificator de contururi, se copiază modelul cu mâna liberă, apăsând creionul oblic pe folia de cupru, uniform și cursiv. Pe partea opusă a tablei, desenul apare ușor în relief. După aceasta, tabla trasată se așează pe suprafața nicovalei prevăzută cu un covor de cauciuc cu grosimea de cel puțin 10 mm. Se
Metaloplastie () [Corola-website/Science/327508_a_328837]
-
parietooccipital. Șanțul parietooccipital formează limita anterioară a lobului occipital și separă pe fața internă a emisferei cuneusul de precuneus. Șanțul parietooccipital coboară de la marginea superioară a emisferului cerebral sub un unghi care este foarte aproape de un unghi drept, se îndreaptă oblic în jos și înainte pe fața internă a emisferei, și se termină posteroinferior de spleniul corpului calos, unde se unește sub un unghi ascuțit cu șanțul calcarin. Șanțul parietooccipital este constant; el este remarcabil prin direcția sa rectilinie, claritatea și
Șanțul parietooccipital () [Corola-website/Science/326940_a_328269]
-
("Sulcus centralis cerebri"), sau scizura centrală, scizura Rolando este o fisură relativ profundă, în formă de dublu "S", care se extinde oblic în sus și înapoi pe fața laterală a fiecărei emisfere cerebrale, între girusul precentral și girusul postcentral, separând lobul frontal de lobul parietal. Șanțul central a fost descris de Luigi Rolando în 1829. Șanțul central se îndreaptă oblic în jos
Șanțul central cerebral () [Corola-website/Science/326991_a_328320]
-
se extinde oblic în sus și înapoi pe fața laterală a fiecărei emisfere cerebrale, între girusul precentral și girusul postcentral, separând lobul frontal de lobul parietal. Șanțul central a fost descris de Luigi Rolando în 1829. Șanțul central se îndreaptă oblic în jos și înainte și acestă oblicitate este cu atât mai mult pronunțată cu cât lobul frontal este mai dezvoltat. Șanțul central începe în sus, pe marginea fisurii longitudinale a creierului, unde el crestează lejer fața internă a emisferei, apoi
Șanțul central cerebral () [Corola-website/Science/326991_a_328320]
-
întotdeauna separat de un pliu anastomotic mai mult sau mai puțin subțire, situat uneori adânc în șanțul lateral - pliul de inserție a girusului frontal inferior pe girusul precentral (partea operculară a girusului frontal inferior). De aici, șanțul precentral se îndreaptă oblic în sus și înapoi, paralel cu șanțul central Rolando, dar ajunge numai foarte rar la fisura longitudinală a creierului. Șanțul precentral este adesea întrerupt de numeroase pliuri de anastomoză, superficiale sau profunde, din care principalele sunt constituite de picioarele de
Șanțul precentral () [Corola-website/Science/327005_a_328334]
-
în urma acului, deoarece acul la fiecare împunsătură se intoarce o porțiune spre pasul anterior. Este o cusătură executată pe marginea pieselor pentru a preveni destrămarea rezervei de țesătură. Firul de ață cusut acoperă marginea țesăturii. Poziția pașilor de cusătură este oblică față de marginea pieselor de țesătură. Este o cusătură cu ajutorul căreia se fixează o piesă aflată în poziție superioară, de piesa care se află sub ea. Este o cusătură cu legătură în cruciulițe, utilizată pentru fixarea marginilor tivului sau la îmbinarea
Cusătură () [Corola-website/Science/326477_a_327806]
-
gradientul se scrie în general sub forma: iar rezultatul este un câmp vectorial. Folosind convenția de sumare a lui Einstein gradientul unui câmp scalar se scrie: Se poate defini gradientul unui câmp vectorial, dar numai într-un sistem de coordonate oblice, adică într-un sistem de coordonate în care axele nu sunt perpendiculare două câte două. Altfel se obține divergența unui vector. Pentru un câmp vectorial în coordonate oblice formula 1, gradientul se scrie în general sub forma: iar rezultatul este un
Identitățile calculului vectorial () [Corola-website/Science/323691_a_325020]
-
defini gradientul unui câmp vectorial, dar numai într-un sistem de coordonate oblice, adică într-un sistem de coordonate în care axele nu sunt perpendiculare două câte două. Altfel se obține divergența unui vector. Pentru un câmp vectorial în coordonate oblice formula 1, gradientul se scrie în general sub forma: iar rezultatul este un tensor. Acest tip de calcul nu este preferat, datorită complicațiilor matematice foarte mari. Rotorul unui gradient al "oricărui" câmp scalar formula 13 este întotdeauna vectorul zero: Calea de a
Identitățile calculului vectorial () [Corola-website/Science/323691_a_325020]
-
un câine de talie medie spre mare, cu corpul alungit, viguros, dar totuși suplu. Capul are o linie elegantă, cu o notă alungita, botul lung și el terminându-se cu o trufa de culoare neagră. Ochii sunt puternic migdalați, dispuși oblic ("privire asiatică"). Irisul este albastru sau în nuanțe de căprui, întâlnindu-se frecvent fenomenul heterocromiei (ochi de culori diferite). Urechile sunt destul de mari, cu varful ascutit, prinse în plan superior, erecte sau semi-erecte (cu vârful răsfrânt în fața), orientate spre în
Collie cu păr lung () [Corola-website/Science/323125_a_324454]
-
rotund, mare, cu botul scurt și lat, cu buza superioară în exces, acoperind ca un fald maxilarul inferior. Mușcătura acestui câine este foarte largă. Trufa mare, bine reliefată, este de culoare neagră (uneori prezintă mici pete roz). Ochii sunt mici, oblici, plasați la distanță, de culoare închisă. Urechile sunt de mărime medie, prinse sus și lateral pe craniu, lăsate pe lângă obraji în mod natural, dar de obicei sunt cupate. Coada este lungă, depășind jareții și este purtată atârnat, cu vârful ușor
Dog argentinian () [Corola-website/Science/323198_a_324527]
-
ce unește mâneca de părțile din față și spate ale iei), "încrețul", "altița" (bandă lată, bogat decorată pe mânecă care este elementul definitoriu al modelului și care nu se repetă în nici o altă parte a iei), "râurile" (benzi drepte sau oblice pe piept și mâneci) și "bibilurile" sau "cheițele" (cusături de îmbinare a bucăților de material). Modelele broderiilor și podoabelor diferă de la o zonă la alta pe meleagurile locuite de români de la Nistru până în Banatul sârbesc. În Moldova s-au purtat
Ie (vestimentație) () [Corola-website/Science/324222_a_325551]
-
cheițele" (cusături de îmbinare a bucăților de material). Modelele broderiilor și podoabelor diferă de la o zonă la alta pe meleagurile locuite de români de la Nistru până în Banatul sârbesc. În Moldova s-au purtat în special râurii costișați / chezuri / piezuri - adică oblici. În sud, s-au purtat râurii în șiruri verticale; fie multe și fine, ca în Râmnic sau Ilfov, fie râuri copleșitori, compuși din motive mari și late, cu nume specifice, pentru Muscel "codri", "șerpeasca", etc. Pe ambele maluri ale Oltului
Ie (vestimentație) () [Corola-website/Science/324222_a_325551]
-
în locul bolții s-a construit un tavan cu stucatură iar sala s-a prelungit mult spre est, lucru observabil la cel de al doilea contrafort estic. Particularitatea contrafortului fiind poziția "nenaturală" a lui, el nu cade perpendicular pe perete, ci oblic, deoarece el era poziționat pe colțul corului demolat. Printr-un perete drept s-a închis noul cor și drumul de strajă, deși nu mai avea un rol defensiv, cu unul estetic, a fost refăcut peste partea nou construită. Incinta din jurul
Biserica fortificată din Stejărișu () [Corola-website/Science/326520_a_327849]
-
a ducelui Guido Ubaldo de Monte Feltro, apoi pentru educarea lui François Marie II, succesor al acestui prinț. S-a ocupat de traducerea lucrărilor matematicienilor din antichitate: Arhimede, Heron, Pappus, Euclid, cu ample comentarii. A generalizat definiția conurilor drepte și oblice, a cilindrilor drepți și oblici, formulând condițiile de asemănare ale acestor figuri. În 1565 a arătat că segmentele care unesc mijloacele muchiilor opuse ale unui tetraedru sunt concurente, iar punctul comun este la mijlocul fiecăruia. De asemenea a arătat că bimedianele
Federico Commandino () [Corola-website/Science/326879_a_328208]
-
Monte Feltro, apoi pentru educarea lui François Marie II, succesor al acestui prinț. S-a ocupat de traducerea lucrărilor matematicienilor din antichitate: Arhimede, Heron, Pappus, Euclid, cu ample comentarii. A generalizat definiția conurilor drepte și oblice, a cilindrilor drepți și oblici, formulând condițiile de asemănare ale acestor figuri. În 1565 a arătat că segmentele care unesc mijloacele muchiilor opuse ale unui tetraedru sunt concurente, iar punctul comun este la mijlocul fiecăruia. De asemenea a arătat că bimedianele unui tetraedru sunt concurente în
Federico Commandino () [Corola-website/Science/326879_a_328208]
-
această etichetare. Tonul narativ este similar cu cel al lui Kafka, în special în "Procesul", în care sentințele individuale au mai multe semnificații. Camus a inclus un personaj care interpretează eronat "Procesul" ca roman polițist mister, o formă de omagiu oblică adusă cărții citate. Romanul a fost interpretat ca o abordare metaforică a Rezistenței franceze la ocupației nazistă din timpul celui de-al doilea război mondial. Deși abordarea Camus din carte este severă, naratorul subliniază ideile că nu avem în cele
Ciuma (roman) () [Corola-website/Science/325581_a_326910]
-
în formă de potcoavă are 2 fețe (externă, internă), 2 porțiuni (superioară - porțiunea alveolară, inferioară - baza mandibulei) și 2 margini (inferioară, superioară); pe marginea superioară (arcada alveolară inferioară) se află dinții mandibulari. Ramurile mandibulei în formă de lame patrulatere îndreptate oblic în sus și înapoi prezintă 2 fețe (laterală, medială), 4 margini (anterioară, posterioară - parotidiană, inferioară și superioară), 2 procese (procesul coronoidian și procesul condilian). Procesul condilian se articulează cu temporalul (articulația temporomandibulară). Mandibula este străbătută de canalul mandibulei Corpul mandibulei
Mandibulă () [Corola-website/Science/325604_a_326933]
-
a arterei alveolare inferioare ("Ramus mentalis arteriae alveolaris inferioris"), vena mentonieră ("Vena mentalis") și nervul mentonier ("Nervus mentalis"). Gaura mentonieră reprezintă orificiul anterior al canalului mandibular. De la tuberculul mentonier, sub gaura mentonieră pornește, în sus și înapoi, o creastă - linia oblică ("Linea obliqua") - care se termină pe marginea anterioară a ramurii mandibulei. Pe linia oblică se inserează unii mușchi pieloși: anterior se inserează mușchiul coborâtor al buzei inferioare ("Musculus depressor labii inferioris"), iar posterior și sub această inserție se inserează mușchiul
Mandibulă () [Corola-website/Science/325604_a_326933]