6,112 matches
-
iscălită Maxim Hoinaru și lăsată neterminată. O cronică având și nuanțe de analiză contextuală pe marginea traducerii făcute de Zaharia Stancu poeziilor lui Serghei Esenin îi aparține lui Vlaicu Bârna (sub pseudonimul Bunea Vornicu), care explică reușita „de o senzațională originalitate” a tălmăcirii printr-o oarecare înrudire spirituală între cei doi poeți (Un poet revoluționar: Esenin). Dar textul cel mai surprinzător în portofoliul revistei, Pontifii culturii, este o dezicere de modernism cu accente de manifest venind de la Gherasim Luca, scriitor recunoscut
UMANITATEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290335_a_291664]
-
musca-odaliscă/ și mii de răni, rubine, se zugrăveau sub zări/ ca-n coviltirul verde al carelor de Lipsca”. În pofida propriei opinii, formulată în termeni disprețuitori, despre G. Topîrceanu, considerat „poet de poșta redacției”, T. e un liric de aceeași speță, originalitatea lui constând într-o „combinație de sentimente și spirit” comparabilă cu cea remarcată la antecesor de G. Ibrăileanu. Asemenea lui Topîrceanu, autorul Bibliotecilor fericite (1994) e un poet inteligent, un spirit eminamente lucid care, scriind versuri, își dăruiește plăceri intelectuale
TOMOZEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290221_a_291550]
-
nu a reușit mai mult decât publicarea, în 1971, în revista „Convorbiri literare”, a povestirii Odaia din livadă. U. scrie literatură ocazional, iar paginile sale se resimt de timiditatea celui care nu se socotește scriitor, își cenzurează orice efect de originalitate, intrând cu bună știință sub tutela unui model. Volumul Amintiri de vânătoare, aflat la granița dintre pseudomemorialistică și pseudoficțiune, face figură anacronică în peisajul literar al deceniului al șaptelea din secolul trecut. Prima secțiune, Vânători din codri, este excesiv îndatorată
ULEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290326_a_291655]
-
publicațiilor avangardiste care au precedat-o (între care „75 HP”), U. se lansează cu fervoare negativistă și intransigență, trezind ecou în presa vremii. Fără opțiunea unei orientări explicite în peisajul experimentalist al avangardei, revendicându-se doar din izolarea orgolioasă și originalitatea șocantă a patronului spiritual al cărui nume îl poartă, U. adoptă maniera suprarealismului, curent care din anul 1928 atrage cam toate grupările avangardei românești, deși termenul ca atare nu apare în articole, înlocuit prin noțiunea mai generală modernism. Editorialul din
URMUZ-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290381_a_291710]
-
Cluj, 1971; I.C. Chițimia, Umanism occidental și umanism sud-est european, RITL, 1972, 1; Petre Vaida, Dimitrie Cantemir și umanismul, București, 1972, 73, passim; G. Lăzărescu, N. Stoicescu, Țările Române și Italia până la 1600, București, 1972, passim; Alexandru Duțu, Sinteză și originalitate în cultura română (1650-1848), București, 1972, 90-168; Alexandru Duțu, Umaniștii români și cultura europeană, București, 1974; Dan Horia Mazilu, Barocul în literatura română din secolul al XVII-lea, București, 1976; Muthu, Lit. rom., 55-92; Alexandru Duțu, Cultura română în civilizația
UMANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]
-
dezvolte organic, în strânsă legătură cu civilizația propriului popor, susține el, literatura română de după 1850 ar fi evoluat prea repede, prin imitarea formelor străine, pe care le-a adoptat fără să le asimileze; clișeul a covârșit astfel deceniul 1860-1870, dăunând originalității. Atenția lui s-a îndreptat și spre probleme de limbă, constatând aceeași ruptură de tradiție, agravată de invazia neologismelor; limba veche și cea populară, vie, au fost neglijate, iar limba literară era coruptă. Singura ieșire i se părea a fi
VARNAV-LITEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290436_a_291765]
-
sub raportul informației, ca și al argumentației, mergând pe aceeași idee uzitată: omul trebuie să aibă ca mod specific de existență individualitatea morală, garantată doar de raționalul etic, până la relevarea eului rațional creator. O carte de maturitate este Conceptul de originalitate în critica literară românească (1988), care acoperă o perioadă vastă, de la 1800 și Țiganiada lui Ion Budai-Deleanu până după al doilea război mondial. Abordând contribuții și destine controversate (Lucian Blaga, C. Rădulescu-Motru, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, V. Voiculescu ș.a.), cercetătorul
VASILE-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290448_a_291777]
-
tragic, a unui bătrân filosof pentru o tânără femeie) și La fabrica de nisip. SCRIERI: Avangarda literară. Termeni și semnificații, București, 1972; Disocieri în teoria culturii și artei moderne, București, 1975; Olteni în cetatea de scaun, Craiova, 1982; Conceptul de originalitate în critica literară românească, București, 1988; Teoria literaturii, București, 1995; Introducere în teoria genurilor literare, București, 2000; M. Bahtin. Discursul dialogic, București, 2001. Repere bibliografice: Râpeanu, Interferențe, 243-245; Ulici, Prima verba, II, 222-224; Voicu Bugariu, Un roman istoric, LCF, 1982
VASILE-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290448_a_291777]
-
1988; Teoria literaturii, București, 1995; Introducere în teoria genurilor literare, București, 2000; M. Bahtin. Discursul dialogic, București, 2001. Repere bibliografice: Râpeanu, Interferențe, 243-245; Ulici, Prima verba, II, 222-224; Voicu Bugariu, Un roman istoric, LCF, 1982, 16; George Alboiu, „Conceptul de originalitate în critica literară românească”, LCF, 1989, 32; Mihai Zamfir, „Conceptul de originalitate în critica literară românească”, RL, 1989, 41; Mihai Ungheanu, „Conceptul de originalitate în critica literară românească”, LCF, 1989, 44; Liviu Papadima, „Conceptul de originalitate în critica literară românească
VASILE-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290448_a_291777]
-
M. Bahtin. Discursul dialogic, București, 2001. Repere bibliografice: Râpeanu, Interferențe, 243-245; Ulici, Prima verba, II, 222-224; Voicu Bugariu, Un roman istoric, LCF, 1982, 16; George Alboiu, „Conceptul de originalitate în critica literară românească”, LCF, 1989, 32; Mihai Zamfir, „Conceptul de originalitate în critica literară românească”, RL, 1989, 41; Mihai Ungheanu, „Conceptul de originalitate în critica literară românească”, LCF, 1989, 44; Liviu Papadima, „Conceptul de originalitate în critica literară românească”, LL, 1991; Marian Barbu, Trăind printre cărți, I, Petroșani, 2001, 304-306. A
VASILE-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290448_a_291777]
-
Prima verba, II, 222-224; Voicu Bugariu, Un roman istoric, LCF, 1982, 16; George Alboiu, „Conceptul de originalitate în critica literară românească”, LCF, 1989, 32; Mihai Zamfir, „Conceptul de originalitate în critica literară românească”, RL, 1989, 41; Mihai Ungheanu, „Conceptul de originalitate în critica literară românească”, LCF, 1989, 44; Liviu Papadima, „Conceptul de originalitate în critica literară românească”, LL, 1991; Marian Barbu, Trăind printre cărți, I, Petroșani, 2001, 304-306. A. Ml.
VASILE-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290448_a_291777]
-
George Alboiu, „Conceptul de originalitate în critica literară românească”, LCF, 1989, 32; Mihai Zamfir, „Conceptul de originalitate în critica literară românească”, RL, 1989, 41; Mihai Ungheanu, „Conceptul de originalitate în critica literară românească”, LCF, 1989, 44; Liviu Papadima, „Conceptul de originalitate în critica literară românească”, LL, 1991; Marian Barbu, Trăind printre cărți, I, Petroșani, 2001, 304-306. A. Ml.
VASILE-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290448_a_291777]
-
sonetelor, placheta lui V. Alegerea poeziei cu formă fixă și a unui pseudonim, Aurel V. Sânger, denotă timiditatea autorului, care, ținând seama de reacțiile critice condescendente, lasă să treacă ceva timp până la apariția cărții următoare, Melopei (1943), însă voința de originalitate care îl animă nu duce la un salt valoric. Invocând „nufărul încărcat de stele și vis-Eminescu” (poet pentru care nutrește o necondiționată venerație), „condurii albi ai primăverii”, „zalele de azur”, „vasta veșnicie” și alte asemenea imagini deloc percutante, autorului îi
VASILIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290457_a_291786]
-
În general, triumful pădurilor) și cu proză (Proiect de câine) în 1969, iar acest dublu debut (remarcabil, între altele, și prin precocitate: autorul avea nouăsprezece ani) nu a trecut neobservat. El anunța un scriitor înzestrat, frondeur și novator, de o originalitate căutată, dar cu aparențele spontaneității, și în mod cert posesor al unei formule proprii. Poetul a fost înregistrat ca aparținând familiei de spirite a lui Marin Sorescu, cu descendență indirectă din Urmuz, și i s-au evidențiat în special intransigența
VASILIU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290461_a_291790]
-
mai bogată în Minutul îndumnezeit: „Acum suflet iau/ Acum al vieții beau/Nespus ceresc nectar;/ Când rodii c-un miros/Sfânt, dulce, prea frumos/ În buze mi-l dau dar”. În Hartomandia ghicitul în cărți devine pretextul, de o anume originalitate, al evocării iubitei. Dominantele eroticii lui V. se recunosc în Primăvara Amorului, cea mai cunoscută piesă lirică a sa, lungă și heteroclită poemă în care fiorul trăirii directe, senine, a iubirii, cum și percepția sentimentului și a naturii fruste ca
VACARESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
Inscripții într-un vers, Axiome într-un vers, Ispite într-un vers și Aforisme într-un vers) având rolul de a delimita rostul versului ca mesaj ce conține potențial un adevăr absolut. Multe „inscripții” se dezvoltă în jurul unui motiv autohton, originalitatea provenind tocmai din capacitatea de adaptare a unei structuri străine la imagini culturale românești. Astfel, Mihail Sadoveanu apare „de dincolo de neguri, sub creanga lui de aur”, în timp ce Voronețul e figurat prin simplitatea arhitectonică, provocându-l pe cititor să vadă aievea
VASILIU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290458_a_291787]
-
pe o întinsă și minuțioasă documentare, aduc date noi, completează, nuanțează și rectifică multe cercetări anterioare, explorând zone mai puțin sau deloc frecventate până atunci. Operele sunt analizate cu o percepție critică atentă, ce distinge nota specifică a fiecărui autor, originalitatea mijloacelor de expresie. Edificatoare sunt lucrările Începuturile romanului românesc, Ecourile literare ale cuceririi independenței naționale (1976), Interferențe literare româno-franceze (1977), Epopeea națională în literatura romînă (1980), Aspecte ale romanului românesc din secolul al XIX-lea, Scriitorii români și unitatea națională
VARGOLICI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290430_a_291759]
-
trăsătură a ei, definită în directă descendență pașoptistă, este caracterul național ca sumă a ideilor specifice unui popor, spiritul său general. Totodată literatura este un produs individual, iar din determinarea mai mult sau mai puțin clară a individualității artistului provine originalitatea operei. Atunci când talentul și forța de creație depășesc sfera naționalității, literatura poate căpăta atributul universalității. În același timp ea are o profundă menire socială, fiind una din principalele cauze ale evoluției societății. X. crede chiar că evenimentele revoluționare de la 1848
XENOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290679_a_292008]
-
1956 ca teză de licență, dar publicată în volum abia în 1992), se arată preocupat „de a pătrunde esența istoriei și a destinului spiritual românesc”. Medievist, bizantinolog și slavist, Z. asociază informația și sugestiile oferite de comparatism pentru a proiecta originalitatea, puterea de iradiere și supremația culturii române în diverse epoci istorice, mergând până la susținerea ferventă, în anii ’80 ai secolului trecut, a protocronismului, a unor idei excesive, puternic marcate conjunctural, servind ideologia naționalist-comunistă. Convingerea că manifestările spiritualității românești revelează o
ZAMFIRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290695_a_292024]
-
o pedeapsă divină, „un fel de biciuire sufletească”. Uneori nu mai rezistă și atunci se roagă de Dumnezeu să nu-i ceară să fie sfântă. Ideile nu sunt lăsate în anticamera jurnalului, dar viața din preajma ideilor are prioritate în confesiune. Originalitatea lor se manifestă în substanța reflecției și în calitatea portretelor. V. trăiește pasional ideile, se îndrăgostește de un autor sau de o operă și un timp experiența lecturii îi acaparează spiritul. „Se asvârle în Goethe”, de pildă, sau petrece o
VOINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290630_a_291959]
-
Bovary a misticii ortodoxe, cum crede autoarea, dar, mai sigur, roman povestit de o femeie autentic intelectuală, care încearcă să privească drept lumea prin fereastra nenorocirilor sale. Neavând o idee originală despre jurnalul intim, reușește să aducă o notă de originalitate în literatura confesivă - în afară de experiența ei unică - prin schimbarea radicală, imprevizibilă a strategiei diaristice și a destinatarului. Numai dragostea și tăria de caracter ale unei femei umilite de istorie pot transforma un martor indiscret și un lector nedorit într-un
VOINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290630_a_291959]
-
de comedie sunt utilizate cu măsură, spre sublinierea contrapunctică a filonului dramatic. Deschiderile către expresionism, realismul robust, care poate fi pus alături de cel din romanul Ion al lui Liviu Rebreanu, accentele naturaliste se contopesc într-o structură unitară, de evidentă originalitate. Alte piese, nereprezentate pe scenă în timpul vieții autorului - Sam, Grup revoluționar 8 (G. R. 8) (1930), Adonis -, cu tăietura lor de parabolă (veșmânt prețios al tezei), nimeresc o țintă diferită de aceea pe care și-o propun. Semețindu-se întru
ZAMFIRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290697_a_292026]
-
cuvinte”, „slugărniciile tardive”, totul în numele autenticității, singura care trebuie să canalizeze actul de cultură, talentul și creația, „tehnica”, adică „localismul esențial”, traductibil ca specific național. Rămâne atașat de marile valori naționale (Eminescu, Creangă), veștejește tradiționalismul de paradă, argumentează vigoarea și originalitatea culturii din Regat și prezența aici a spiritului critic (ceea ce îl apropie de G. Ibrăileanu), militează pentru modernizarea politică, e un spirit european, adept al liberalismului occidental și al căii industriale pentru prosperitate economică (la fel ca E. Lovinescu), situându
ZARIFOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
ulterior în A doua lumină (1930) și în Act de prezență (1932). Laitmotivul este pledoaria pentru înnoirea artistică. Explicitând enunțul programatic din Aviograma, inserată (în loc de manifest) în „75 HP” - „Artistul nu imită, artistul creează”, V. nu ostenește să afișeze principiul originalității, al ineditului, sub lozinca „Inventează, inventează”. După el, arta se definește prin surpriză, implicit exclude regulile, canoanele: „A hotărî dinainte că poezia trebuie să îmbrace cutare formă [...], a limita poezia înseamnă a o ucide”; „Opera de artă trăiește numai prin
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
dintre recenzenți, Perpessicius. Acestea („umeri ca grinzi”, „cuvintele în aer se sparg precum oglinzi”, „umbrele sfințite în amurguri cum cozi”, „tâmplele ca hățuri” etc.) par să ignore simțul limbii. Efecte analoage, de ordin mai mult decât lingvistic, provoacă și unele „originalități” propriu-zis poetice: asonanțe năstrușnice („voce”-„rocii”, „ramuri”-„armuri”, „sticlă”-„spilcă”, „sănii” -„sânii”, „cere-i”-„tăcerii”, „roz”-„orz”, „foamei”-„oameni” ș.a.), aritmii stridente (mai ales în Incantații, 1931), versuri greoaie, lutoase, sfărâmicioase. Cu toate acestea, definitorii pentru poezia lui V. nu
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]