47,342 matches
-
scris. Trebuie să-mi notez toate acestea ca să mă asigur că n-am fost indus în eroare, trebuie să explic toate acestea umbrei mele proiectate pe perete. Da, o singură satisfacție îmi rămânea, o foarte mică satisfacție: între cei patru pereți ai camerei, desenam pe învelitori pentru truse de scris, îmi petreceam timpul cu o asemenea distracție ridicolă. Dar, după ce am văzut cei doi ochi, după ce am văzut-O pe Ea, am încetat cu desăvârșire să mai înțeleg sensul și valoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
bătrânului. Am petrecut a doua zi pradă acelorași stări. Puteam să renunț la a O vedea? Până la urmă, în ziua următoare, plin de temeri și tremurând, m-am hotărât să pun sticla de vin la locul ei. Am tras perdeaua; peretele era acolo, în fața mea, negru, tenebros, acoperit de acea obscuritate care îmi invadase viața. Nici gând de deschizătură, nici gând de fereastră dând în exterior. Lucarna pătrată era astupată ermetic, iar amplasamentul pe care-l ocupase nu se mai distingea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
în fața mea, negru, tenebros, acoperit de acea obscuritate care îmi invadase viața. Nici gând de deschizătură, nici gând de fereastră dând în exterior. Lucarna pătrată era astupată ermetic, iar amplasamentul pe care-l ocupase nu se mai distingea de restul peretelui, ca și când n-ar fi fost acolo niciodată. Am tras scaunul mai în față. Degeaba am bătut cu pumnul în perete, ca un nebun, în zadar am ascultat cu urechea și am căutat la lumina lămpii, n-am dat de nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
dând în exterior. Lucarna pătrată era astupată ermetic, iar amplasamentul pe care-l ocupase nu se mai distingea de restul peretelui, ca și când n-ar fi fost acolo niciodată. Am tras scaunul mai în față. Degeaba am bătut cu pumnul în perete, ca un nebun, în zadar am ascultat cu urechea și am căutat la lumina lămpii, n-am dat de nici o urmă de deschizătură - pură pierdere de timp să lovesc peretele gros, masiv, ca un bloc de plumb. Puteam oare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
scaunul mai în față. Degeaba am bătut cu pumnul în perete, ca un nebun, în zadar am ascultat cu urechea și am căutat la lumina lămpii, n-am dat de nici o urmă de deschizătură - pură pierdere de timp să lovesc peretele gros, masiv, ca un bloc de plumb. Puteam oare să renunț pentru totdeauna? Însă nu depindea de mine să O revăd. Ca un suflet chinuit am așteptat, am pândit, am căutat. Zadarnic! Am explorat pas cu pas împrejurimile casei, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
viermilor și șobolanilor din măruntaiele pământului. Iar eu, eu trebuia să petrec o noapte lungă, obscură, rece, fără sfârșit în compania unui cadavru, în această cameră asemenea unui mormânt, printre tenebrele eterne care mă înconjurau infiltrându-se până și în pereți. Atunci mi se păru că de când lumea și pământul, de când existam eu însumi, am avut drept însoțitor, în lumea tenebroasă, un cadavru - un cadavru inert și inteligent. În această clipă gândurile îmi înghețară. O viață singulară și stranie se năștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
dinți de ferăstrău, copaci bizari, cu capetele retezate, blestemați, și, printre ei, apăreau case cenușii, în formă de triunghi sau prismă, cu ferestre mici, sumbre, lipsite de geamuri. Păreau mai degrabă ochii tulburați ai cuiva care delirează. Nu știu ce particularitate aveau pereții, dar îți semănau frig în inimă. Era de neconceput ca o ființă vie să fi locuit vreodată aici. Să fi fost oare locuințe construite pentru umbra creaturilor celeste? Vizitiul alesese fără îndoială un itinerar insolit sau un drum ocolit. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
împrejurimile drumului. De-a curmezișul, se zăreau case, unele joase, altele înalte, dar mereu cu o anume formă geometrică, conice sau trunchiuri de con, cu ferestre strâmte și strâmbe, din care ieșeau nuferi albaștri, ce se cățărau de-a lungul pereților. Dintr-odată, spectacolul dispăru dincolo de ceața groasă. Nori grei, încărcați de umiditate, apăsau pe creasta colinelor; o ploaie fină se pulveriza în aer ca un praf rătăcit și nesigur. După ce rulase atâta timp, drișca se opri la piciorul unui munte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Copacii suciți, cu ramurile lor strâmbe, păreau că se țin de mână, de teamă să nu alunece în obscuritate și să cadă. Case bizare, ca dinții de ferăstrău, de forme geometrice, cu ferestre întunecoase, de parcă erau părăsite, străjuiau drumul. Dar pereții revărsau aceeași lumină alburie și bolnavă ca a licuricilor. Copacii treceau înfricoșători, grupuri-grupuri, rânduri-rânduri, fugind unul după altul, ai fi zis că tulpinile de nuferi le puneau piedică și ei cădeau la pământ. Mă năpădi un miros de cadavru, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
dar atât de imediat, atât de intim, încât aici mă regăseam în ambianța mea normală. Tocmai mă nășteam într-o altă lume, antică, dar mai apropiată și mai naturală. Era la lăsarea nopții. O lampă cu ulei ardea în nișa peretelui. Într-un colț al camerei era un pat, dar nu puteam dormi. Trupul mi-era în flăcări; pete de sânge îmi ardeau abaua, fularul, mâinile. În ciuda febrei și migrenei, eram pradă unei tulburări, unei frenezii deosebite, chiar mai puternice decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
nu-mi pasă absolut deloc! Nu scriu decât din nevoia de a scrie, care, pentru moment, a devenit indispensabilă. Am nevoie, din ce în ce mai multă nevoie, să-mi comunic gândurile ființei mele imaginare, umbrei mele. Umbra asta sinistră care se apleacă pe perete, la lumina lămpii, și care pare să citească cu atenție, să devoreze tot ce scriu. Cu siguranță, ea înțelege mai bine decât mine. Numai umbrei mele pot să-i vorbesc cum trebuie. Ea mă obligă să vorbesc; numai ea poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
avut decât un singur și uniform anotimp. S-ar zice că ea s-a scurs într-o regiune rece, în mijlocul tenebrelor fără sfârșit, în timp ce, veșnic, în corpul meu, ardea o flacără, la căldura căreia mă topeam precum ceara. Între patru pereți care îmi delimitează camera, în interiorul zidului de apărare care îmi închide existența și gândurile, viața mea se topește puțin câte puțin, ca lumânarea. Nu greșesc, ea seamănă mai degrabă cu un buștean căzut la marginea vetrei consumându-se, carbonizat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de flacăra celorlalți butuci, fără să ardă și fără să rămână, în același timp, neatins. A fost doar sufocat de fum, de răsuflarea celorlalți. Camera mea, asemenea tuturor celorlalte, a fost construită din cărămizi, peste ruinele miilor de case antice. Pereții, tencuiți cu var, poartă o inscripție sub formă de friză, exact ca aceia ai mormântului. Cel mai mic detaliu al acestei încăperi îmi mănâncă o groază de timp. De exemplu, pânzele de păianjen din colțuri - pentru că, de când am căzut la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
ca aceia ai mormântului. Cel mai mic detaliu al acestei încăperi îmi mănâncă o groază de timp. De exemplu, pânzele de păianjen din colțuri - pentru că, de când am căzut la pat, mă ocup mai puțin de mine. Cuiul lung plantat în peretele gros a suportat leagănul meu și al soției mele, poate și greutatea altor copii. Puțin mai jos, s-a desprins molozul, iar pe bucata de zid dezgolită, respir mirosul lucrurilor și ființelor care au locuit aici cu mult timp în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
se poate vedea strada și tot ea mă leagă de orașul Rey. Un oraș supranumit Mireasa Lumii, având mii de străduțe încâlcite, case turtite, școli, caravanseraiuri. Un oraș, care trece drept cel mai mare din lume, respiră și trăiește dincolo de pereții camerei mele. Când, în ungherul meu, închid ochii, îi ghicesc umbrele amestecate - e tot ce mă interesează cu privire la oraș, la palatele, moscheile și grădinile sale. Doar aceste două lucarne refac legăturile mele cu lumea exterioară, cu lumea canaliei; dar există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
ungherul meu, închid ochii, îi ghicesc umbrele amestecate - e tot ce mă interesează cu privire la oraș, la palatele, moscheile și grădinile sale. Doar aceste două lucarne refac legăturile mele cu lumea exterioară, cu lumea canaliei; dar există în cameră, agățată de perete, și o oglindă în care pot să-mi văd fața. În viața mea restrânsă, oglinda capătă o importanță cu mult mai mare decât lumea canaliei, aceasta fiindu-mi complet străină. Din toate priveliștile pe care mi le oferă orașul, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
nevoia. Aspiram din tot sufletul să fiu numai eu cu ea, într-o insulă pierdută, departe de oameni. Invocam cu toată voința mea un cataclism care să facă să crape această canalie care respira, se agita și se bucura dincolo de pereții camerei mele. Dar, chiar așa să se fi întâmplat, oare n-ar fi preferat nu știu ce animal, un șarpe indian, un dragon? O noapte cu ea, apoi să murim amândoi, unul în brațele celuilalt. Pentru mine era scopul suprem al vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
care atingeau ciudate forme geometrice: cubice, prismatice și conice: erau străpunse de lucarne joase și întunecate, șubrede, părăsite, provizorii. Era de neconceput ca o ființă vie să fi locuit vreodată în ele. Ca o lamă de aur, soarele reteza umbra pereților, străzile se alungeau între vechile ziduri albe. Totul era liniștit și mut, ca și când elementele respectaseră legea sacră și alinătoare a liniștii pe care o impunea aerul fierbinte. Pretutindeni se simțea misterul la pândă. Plămânii nu mai îndrăzneau să respire. Deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
toate încăperile unui astfel de domiciliu. Treceam din una în alta, dar, ajuns în ultima, când m-am găsit față în față cu târfa, în spatele meu, ușile al căror prag îl trecusem se reînchiseră de la sine; singure umbrele tremurătoare ale pereților cu unghiuri șterse mă păzeau ca niște sclavi negri. Ajunsei aproape de râul Suren. Un munte golaș se ridica în fața mea. Profilul său uscat mă făcu să mă gândesc la cel al doicii mele. Nu știu ce asemănare era între cele două siluete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
și nimic. Aveam impresia că rătăceam printr-un oraș necunoscut. În jurul meu, case stranii, diforme, cu diferite forme geometrice erau străpunse de lucarne negre și păreau părăsite. Era de neconceput ca vreo ființă vie să fi locuit cândva în ele. Pereții lor albi răspândeau o lumină morbidă și, lucru bizar, incredibil, de fiecare dată când mă opream în dreptul unuia dintre acești pereți, lumina lunii placa pe suprafața lui umbra mea, imensă și compactă, dar lipsită de cap. Umbra mea era fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de lucarne negre și păreau părăsite. Era de neconceput ca vreo ființă vie să fi locuit cândva în ele. Pereții lor albi răspândeau o lumină morbidă și, lucru bizar, incredibil, de fiecare dată când mă opream în dreptul unuia dintre acești pereți, lumina lunii placa pe suprafața lui umbra mea, imensă și compactă, dar lipsită de cap. Umbra mea era fără cap! Auzisem spunându-se că dacă îți vezi pe un perete umbra fără cap, în anul acela mori. Înspăimântat, am intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de fiecare dată când mă opream în dreptul unuia dintre acești pereți, lumina lunii placa pe suprafața lui umbra mea, imensă și compactă, dar lipsită de cap. Umbra mea era fără cap! Auzisem spunându-se că dacă îți vezi pe un perete umbra fără cap, în anul acela mori. Înspăimântat, am intrat în casă și m-am refugiat în camera mea. De îndată, începu să-mi sângereze nasul. După ce am pierdut mult sânge, m-am prăbușit pe pat, fără cunoștință. Doica mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
culca, m-am examinat în oglindă. Fața mi-era răvășită, flască și cadaverică. Atât de flască, încât nu o recunoșteam. M-am urcat în pat, trăgându-mi cuvertura peste cap. După ce m-am frământat un timp, m-am întors cu fața la perete. Mi-am îndoit picioarele, am închis ochii și am continuat să-mi urmez gândul. Șiruri compunând destinul meu sumbru, trist, teribil și extrem de plăcut - locuri unde viața se amestecă cu moartea și unde se nasc imagini deformate, locuri în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
întâmplat să merg de câteva ori la moschee, fiindcă nu aveam încotro. Mă străduiam atunci din răsputeri să-mi pun inima în acord cu a celorlalți, dar nu reușeam nicicum să mă smulg din contemplarea plăcilor de faianță care acopereau pereții. Motivele cu care erau ornați mă purtau în visări plăcute, împotriva voinței mele găseam astfel un mijloc de evadare. În timpul devoțiunilor, închideam ochii, îmi acopeream fața cu mâinile și numai în noaptea asta artificială spuneam rugăciunile inconștient, ca în vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Nu deschisesem gura. Dar sunetul vocii mă sperie. De altfel, îmi pierdusem vechea îndrăzneală. Era asemenea muștelor care invadează casele, când începe toamna, asemenea muștelor descărnate și fără viață, care se sperie de bâzâitul propriilor aripi. Rămân un timp pe peretele despărțitor, strânse unele în altele, apoi, când înțeleg că sunt vii, se aruncă prostește asupra ușilor și pereților, iar cadavrele lor cad peste tot în cameră. Din momentul în care pleoapele mi se închideau, o lume vagă, fulgurantă lua formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]