10,333 matches
-
era ambuteiaj. La Tsukiji circulația era oprită. Am mers drept înainte pe bulevardul Harumi. Era foarte, foarte aglomerat. Ne-au făcut consultație la ochi și ne-au pus imediat perfuzii. Părea un spital de pe frontul de luptă. Era plin de perfuzii pe hol... Mie mi-au pus două. Atunci nu îmi era chiar atât de rău. Nu m-au internat, m-am întors acasă. L-am întrebat pe doctor: «Să plec sau să rămân?» Tocmai mă întorsesem de la «război», eram foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
-mi dea drumul acasă. Eram surprins să aud așa ceva. În fiercare an îmi făceam analizele de la A la Z și toate îmi ieșeau perfect. Până la urmă am stat treisprezece zile în spital. În tot acest timp mi s-au pus perfuzii. Îmi schimbau fluidele din corp. Cel mai frică mi-a fost cu urinatul. La fiecare cinci minute îmi venea să mă duc la toaletă. Mă duceam degeaba. Făceam doar puțin. Aveam doar senzația și, din această cauză, nu puteam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
un pic răcit dinainte și nu îmi era rău. Am mers la spitalul Kantō-teishin. Acolo doctorul mi-a spus că sarinul îmi afectase ochii. Nu am conștientizat lucrul acesta nici o clipă. Nu vedeam întunecat. Aveam pupilele contractate. Mi-au pus perfuzie imediat și m-au internat. M-au dezbrăcat până la piele, m-au băgat în baie și m-au îmbrăcat cu un fel de robă. Nu aveam lenjerie intimă și mă simțeam ciudat. Am sunat-o pe soția mea să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
bine. Mă gândeam că poate îmi fac un test de imunitate (râde). În sala de terapie intensivă mi-am revenit, am deschis ochii și m-am întrebat ce era cu mine acolo. Aveam o groază de lucruri lipite de corp: perfuziile, tubul, cardiograful. Tocmai am văzut că venea soția mea. Pentru că eram în sala de terapie intensivă, trebuia să poarte halat alb, mască și bonetă de plastic. Eu eram întins pe pat. «De ce am ajuns aici?» Nu cunoșteam motivul. Eram convins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
apropiere și m-a consultat. Pupilele nu aveau decât un milimetru. Aveam picioarele moi, mă durea capul, tusea continua. Mi-au făcut analiza sângelui și au observat că nivelul nu știu cui (colinesterazei) era scăzut. Mi-au pus mai multe feluri de perfuzii, mi-au făcut câteva injecții. M-au anunțat că ar fi indicat să stau o noapte la spital. Le-am spus că, în cazul în care chiar trebuie să mă internez, mă voi duce la un spital mai aproape de casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
lucrul acesta. Asta a fost tot. Am intrat ca într-un beci negru, negru, fără nici o luminiță. Mi-am revenit în simțiri mult mai târziu în sala de urgențe înconjurat de personal medical prins cu tot felul de furtunuri de perfuzii și oxigen cu o sondă băgată în penis pentru a preveni un blocaj renal și cu tensiunea arterială destul de mare dar nu 25 cât o aveam când am ajuns acolo. Mi se părea că sunt într-o sală foarte
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
fost adus mort la spital. Au stat ele pe hol până am fost scos pentru a fi dus la reanimare unde am stat apoi șase zile începând cu ziua aceea. În seara aceea până după ora 23 am stat în perfuzii și Katy a stat continuu cu mine cu toate că de acum îmi revenisem și o trimiteam să meargă acasă. Am rămas apoi singur acolo cu tuburile de oxigen în nas conectat la un monitor care măsura continuu diferiți parametri vitali, dar
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
ȘI SPAȚIU Dincolo de timp și spațiu Este ce-i esențial, Către care cu nesațiu Visu-i preferențial. Iar aicea-n timp și spațiu Unde-n drum mă simt stingher, Pe Luceafăr și Horațiu Îi admir ca din ungher. Cu tablete și perfuzii Mă strecor ca prunc timid Cu oceanul de confuzii Adunate-n scris hibrid. Negru e-n trupescu-mi templu, Candela s-a stins de mult; Nu sunt bun ca om-exemplu Pentru cult, pentru incult. Și mulțimea de regrete Vin precum un
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
Refuzând pe moment să mânânce altceva decât propriile sale flori și frunze, Oliver se Împotrivea din răsputeri, apelând la tot felul de strategii, care de care mai sofistificate, să fie hrănit prin intermediul aparatelor. Și așa venele sale erau numai flenduri... Perfuzia ar fi avut consecințe dezastruoase atât pentru trup, cât și pentru suflet. Desigur, domnul Perjovski avea tot interesul să facă din Oliver o legumă, un cadavru ambulant. Atât Înalta somitate, cât și asistența Încercaseră de atâtea ori fără folos să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mai pricepe sensul. A obosit de atâta joacă. Într o noapte senină, va privi cu mare curaj luna sidefie, fantomatică arătare cântată cu glas răgușit de trubadurii întârziați și liniștea o să-i pătrundă n suflet, picătură cu picătură, ca o perfuzie uitată-n venă... Așa gândesc marionetele când păpușarul le sucește bezmetic brațele, capetele, și trupurile lor fac plecăciuni la comandă. Degeaba râd copiii.Totul e durere. Cortina se lasă ca o pânza a întunericului peste chipurile nedespărțite. E liniște în
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
o noapte întreagă de destrăbălare. BANG! Curgându-mi sânge din nas la fiecare două zile. PUF! Trezindu-mă plină de vânătăi, fără să am nici cea mai vagă idee cum mă căptușisem cu ele. BASTA! Trezindu-mă în spital, cu perfuzii și conectată la un monitor. O altă viață pierdută. Dându-mi seama că mi se făcuseră spălături stomacale. încă una. Dându-mi seama c-aș fi putut să mor. înc-o viață, și-altă viață și iar alta. Sfârșitul jocului. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
zbătut să mă rup din mrejele somnului și să urc la suprafață. Aș fi putut fi oriunde. în patul oricărui străin. Până când am deschis ochii, aș fi putut fi în oricare din milioanele de paturi din lume. Când am văzut perfuzia al cărui capăt îmi stătea înfipt în braț și am simțit mirosul ăla ciudat de dezinfectant, am înțeles unde eram. Dar nu aveam nici cea mai vagă idee cum ajunsesem acolo. Sau ce era în neregulă cu mine. Dar aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
tragă) și, cu excepția unei vizite la radiologie, care era la capătul culoarului, tot timpul cât am stat acolo n-am făcut decât să zac în patul îngust. Corpul îmi era conectat la un monitor cardiac și, cu un ac de perfuzie înfipt în braț și tuburi de plastic pentru oxigen vârâte în nări, nu aveam de ales, trebuia să stau întins pe spate. Mi se lua sânge o dată la patru ore. Dacă aș fi suferit un atac de cord, bucățele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
fumeze o țigară. Ce părere am, dă de bucluc dacă se duce la toaletă și își aprinde o țigară? N-o să știi până nu-ncerci, i-am răspuns și a șters-o, deconectându-se de la monitorul cardiac și ducându-și perfuzia cu el pe coridoare. Când s-a întors, câteva minute mai târziu, mi-a zâmbit și mi-a spus: — Misiune îndeplinită. La ora două, asistenta a tras perdeaua și l-a informat că urmau să îl transfere sus, la cardiologie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
medicali care plutiseră pe deasupra trupului nemișcat al lui Susan. Numai cuvintele „acut“ și „critic“ i se întipăriseră în minte. Acum, după o operație de trei ore, Susan zăcea pe pat, în comă, conectată la mai multe aparate și pungi de perfuzie. Piciorul îi fusese reparat, numai că una dintre asistente îi avertizase pe Nick și pe Fiona că era posibil ca pacienta să meargă șchiopătând pronunțat. Asta era o problemă gravă, dar, pe lângă ea, cei doi mai aveau și alte motive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
nimica-nimicuța. Stai că acuma-i sănătos, da’ când l-am avut la creșă... După două săptămâni, a trebuit să-l iau acasă, că era bolnav copt, de-am zis că moare. Am stat cu el în spital o lună, cu perfuzii și penicilină, ca să-l pun pe picioare și pe urmă l-am ținut acasă înc-o lună, după care m-a mâncat în fund să-l dau iar la creșă. Am zis că să mă mișc dracului să caut ceva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ani până primim o locuință sau o mașină. Așteptăm să se găsească cineva care să facă ce trebuie. Un puci. Să-l omoare.” „Ssst, ssst.” „Timpul ni se scurge ca într-o pușcărie și atârnăm permanent de un furtun de perfuzie, prin care partidul ne dă, când și când, ceva ce ne ține în viață. Puțin. Cu picătura. Cât să ajungă pentru legume, dar nu pentru oameni. Respirăm ca sub un clopot de sticlă groasă, care ne reduce semnele vitale la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
sunt surprinsă pentru o clipă să văd pe pat trupul lui, nu pe al ei, ambulanța oprește la Camera de Gardă, exact ca atunci, dar de data aceasta nu mai aleargă nimeni către noi cu tot felul de aparate și perfuzii, să ne ducă la deșocare, se mișcă toți fără grabă, ca și când viețile noastre, suferința noastră nu ar avea prea mare importanță pentru ei, cu multă răbdare. Suntem lăsați singuri în fața unei uși, Udi îmi aruncă o privire străină, degetele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
stă culcat, dezbrăcat asemenea unui copil, fără rușine; plin de obediență așteaptă să i se ia temperatura, îmi face un semn din cap fără a arăta prea mult entuziasm, de mâna lui este deja prins un tub transparent, legat la perfuzie, părea că lipsisem ore în șir, atât de mult avansase boala care îl cuprinsese. Acum aparține deja acelui loc, în ciuda aspectului său tineresc, în ciuda hainelor sale sport, iar eu o privesc plină de ostilitate pe sora aceea medicală elegantă, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
vedem dacă există vreo problemă cu coloana vertebrală, apoi vom merge mai departe, și cu asta medicul dispare. Trag patul de lângă zid, în peretele din sticlă se vede pentru o clipă imaginea noastră reflectată, iată-ne, Udi și cu mine, perfuzia și cateterul, două perechi ieșite la plimbare pe coridorul spitalului. Unde este secția de radiografie, întreb eu, unde este liftul, cum ne vom înghesui cu toții într-un singur lift, etaj după etaj, ajung la noi direct pline, iar eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
eu nu împing pe nimeni pentru a-mi face loc, dar iată că sunt lăsată să urc, oamenii se dau la o parte, lipindu-se de pereții ascensorului, își sug burțile, numai ca să ne putem alătura lor, eu și Udi, perfuzia cu săculețul transparent și cateterul cu lichid portocaliu, coborâm astfel până la secția de radiografie, cu camere întunecoase luminate doar de niște neoane fără intensitate, care nu se sting niciodată, mai conștiincioase ca lumina soarelui, dar la capătul coridorului observăm o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
el, te-a preocupat întotdeauna mai mult slujba ta decât persoana mea. Cum poți spune așa ceva, mă enervez eu, nu este deloc adevărat, asupra noastră se ațintesc deja privirile încurcate ale oamenilor din jur, cum te poți certa dindărătul unei perfuzii care îți picură în vene, din contră, această situație ar trebui să fie una care unește oamenii, eu tac, am lăsat-o în urmă pe Gheula, nu mă uit înapoi, nu pot decât să îmi imaginez câte eforturi disperate se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
îl pun la încercare. Ai încercat o dată și ai văzut cum se termină asemenea lucruri, mă grăbesc eu să înăbuș până și această micuță zvâcnire, deoarece acum este deja mult prea târziu, acum are loc adevărata noastră nuntă, la umbra perfuziei care continuă să picure, pentru că, dacă până astăzi nu am reușit să îl părăsesc, atâta timp cât a fost sănătos, cu siguranță că de astăzi înainte nu voi mai putea, porțile vieții mele s-au închis, nimic nu mai poate ieși de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ascund sub coapse, nu voi mai avea în viața aceasta altă pereche de mâini și nici un alt soț. Vrei să îți aduc ceva de băut, întreb eu, iar el îmi răspunde, nu sunt plantă, și îmi arată din priviri că perfuzia îi este de ajuns, dar eu nu renunț, poate ceva de mâncare? El îmi spune, nu vreau decât să dorm, Noam, nu mai am putere, iar eu mă înmoi imediat, nu este supărat pe mine, este pur și simplu obosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
fericită pentru tine, mă grăbesc eu să spun, sunt fericită că totul a trecut cu bine, dar ea scâncește, a fost groaznic, credeam că mor, a fost mult mai rău decât îmi imaginasem, eu îi mângâi mâna legată încă la perfuzie, dar a durat puțin, nici două ore, uneori poate dura zile întregi, știi. Poate că este mai ușor de suportat durerea pentru cele care își doresc pruncii, șoptește ea, pentru mine a fost cumplit, eu privesc în jur, unde este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]