64,416 matches
-
un cuvânt din textul original al operetei, scris de André Barde. Suprema reușită a acestuia sunt dialogurile (inclusiv cele cântate), pline de vervă și de calambururi. Regizorul francez face însă o altă modificare, în spiritul democrației textului (în care fiecare personaj are un rol la fel de important, cerut de complexitatea intrigii). Fiecare privește și se adresează direct spectatorului, solicitându-i aprobarea. În acest mod, personajele părăsesc statutul lor de marionete ale autorului - și această manevră e dificilă dacă luăm în calcul neplauzibilitatea
Din operetă în musical by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11612_a_12937]
-
și de calambururi. Regizorul francez face însă o altă modificare, în spiritul democrației textului (în care fiecare personaj are un rol la fel de important, cerut de complexitatea intrigii). Fiecare privește și se adresează direct spectatorului, solicitându-i aprobarea. În acest mod, personajele părăsesc statutul lor de marionete ale autorului - și această manevră e dificilă dacă luăm în calcul neplauzibilitatea lor - devenind, pentru scurt timp, voci naratoare. Aș vrea să adaug la această analiză câteva observații care nu îmi aparțin, dar cred că
Din operetă în musical by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11612_a_12937]
-
deplânge faptul că el nu va fi difuzat la "cinematografele comerciale" din S.U.A. Prin ochii lui Rosenbaum, pelicula e un omagiu adus musicalurilor clasice hollywoodiene. Dar nu doar atât. Conține aluzii la lumea teatrului, o intrigă de farsă tipic franțuzească, personaje care transcend stereotipia și o lecție de istorie: deși amănuntele din 1925 sunt respectate fidel, creația lui Resnais nu are nimic în comun cu filmele franțuzești din acea perioadă. Lungmetrajul e, afirmă Rosenbaum, un artefact dintr-un univers paralel, în
Din operetă în musical by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11612_a_12937]
-
Tudorel Urian Există prozatori, unii foarte bine cotați, cantonați definitiv într-o singură zonă a creației. Fiecare nou roman al acestora nu este decît o variantă a precedentului. Personajele, dialogurile, filozofia intrinsecă, viziunea autorului asupra lumii, tipurile de conflict și soluțiile pentru rezolvarea acestora lasă cititorilor, încă de la primele pagini, o puternică impresie de déjŕ vu. La polul opus, se situează acei autori neliniștiți pentru care scrisul este o
In Virto veritas by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11622_a_12947]
-
sînt multe și sofisticate, achiziționarea unor scaune electrice din SUA fiind unul dintre obiectivele sale primordiale. Scriind despre Virto, Filip (și, împreună cu el, Alexandru Ecovoiu) face un portret necruțător al României de ieri și de azi. Multe dintre faptele și personajele tranziției descrise în această carte sînt recognoscibile în viața reală. Cu siguranță, pentru scrierea acestei cărți autorul a folosit fișe cu articole din presă de care cititorii își vor aduce cu siguranță aminte. Filip observă cu multă acuitate tot ce
In Virto veritas by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11622_a_12947]
-
Mulți vor lua acest roman drept o pledoarie în favoarea instaurării unei dictaturi, chiar dacă sfîrșitul grotesc al eroului, sodomizat și apoi mort printre fecalele dintr-o latrină de arest, sugerează, în mod cert, dorința autorului de a se detașa net de personajul său. Învățătura acestei cărți este cu totul alta. Nu există societate perfectă. O dictatură poate avea și unele părți acceptabile (atîtea cîte sînt, unele dintre ele au fost reproduse într-un citat anterior), în vreme ce o democrație scăpată de sub control sau
In Virto veritas by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11622_a_12947]
-
literatură li s-a spus "generația '80" și "generația 2000". În restul vieții publice li s-ar putea spune "generația celor fără ideologie" și "generația re-ideologizaților". Ca unul care mă aflu în plină confruntare cu un grup de astfel de personaje ce privesc realitatea prin prismă exclusiv ideologică, știu câte ceva despre metodele folosite și scopurile urmărite. Realist vorbind, nu cred c-a sosit încă momentul ca oameni de talentul lui Cristian Tudor Popescu (dar și de încrâncenarea și, nu rareori, reaua-credință
Rușinea, dizgrația by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11620_a_12945]
-
atunci fostului lor dascăl, pictorul Ilie Marineanu. Actuala expoziție, intitulată sugestiv După 20 de ani, punctează evoluția lor artistică în acest răstimp. Titlul prezentului articol parafrazează, de altfel, titlul uneia dintre lucrările lui Nicolae A. Alexi, o compoziție cu cinci personaje, prietenii săi, îmbrăcați în costume de epocă, avându-l în plan central pe Aurel Bulacu, cunoscut încă din adolescență. Personalități bine conturate, deși antinomice ca demers artistic, ei reușesc să închege un spațiu plastic omogen, al cărui spirit coagulat este
"Niște artiști" by Catalin Davi () [Corola-journal/Journalistic/11614_a_12939]
-
conjugă optim într-un limbaj personal. Privite în ansamblu, lucrările sale accentuează ideea de decor, de scenă, artistul imprimându-le deliberat o anume artificialitate. Realizează astfel construcții epice bine cizelate, într-un ansamblu scenic post-renascentist, unde atât povestea, cât și personajele au un rol riguros determinat, într-o regie prestabilită de autor (Ah! Cât de artificial, Plimbare în grădină, La iarbă verde cu Boucher, Două lumi etc.) Într-un anume sens, imaginile sale sunt compuse în tehnica "colajului", cu o compoziție
"Niște artiști" by Catalin Davi () [Corola-journal/Journalistic/11614_a_12939]
-
Sebastian cădelnițează, cu delicii de profet, împrăștiind, din notițele unui - spune în "justificare" - non-semblable, non-frčre, fumul (și fumurile...) generației. Mai curînd decît de indiscreție e, așadar, vorba de știința de-a face niște idei să stea drept în șaua unui personaj. Cam "subțire", trăind puțin, întrebînd mult, necunoscutul pe care un autor încearcă nu să-l înțeleagă, ci să-l facă de înțeles, e, în felul lui, un eretic. Un împătimit al persoanei întîi și al distanțărilor strigate tuturor. Nu crede
Viața altuia by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11624_a_12949]
-
spună nimic nici una din monografiile orașului, un trunchi de platan picînd de-a curmezișul șoselei după ce l-au tăiat, un arbore pierzîndu-și fructele. O viață care-și scutură, cu amînări de veche curtezană, gătelile cochete. În locul lor crește, din spinarea personajului, deodată cu cartea, un fel de cochilie în care poate, în sfîrșit, să se coacă. Să rabde și să iubească, nu cucoane pe jumătate pierdute, ci scene, colțuri de tablou pe care rama le taie la scară. Să scrie, apoi
Viața altuia by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11624_a_12949]
-
dumneavoastră, ați acționat la mai multe nivele: antropologic, cultural, etnografic, sociologic. Să ne oprim la albumul despre dormitoare: ați pătruns într-un spațiu foarte intim. Cum au acceptat subiecții așa ceva?. Am remarcat că în albumele pe care le-ați realizat, personajele nu rîd aproape deloc. M-a surprins acest lucru tocmai fiindcă iconografia - nu doar cea publicitară - ne-a obișnuit cu personaje care rîd cu gura pînă la urechi... H.K.: Trebuie să precizez că am început să fotografiez ceva mai tîrziu
Cu Herlinde Koelbl despre Forța privirii by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/11616_a_12941]
-
un spațiu foarte intim. Cum au acceptat subiecții așa ceva?. Am remarcat că în albumele pe care le-ați realizat, personajele nu rîd aproape deloc. M-a surprins acest lucru tocmai fiindcă iconografia - nu doar cea publicitară - ne-a obișnuit cu personaje care rîd cu gura pînă la urechi... H.K.: Trebuie să precizez că am început să fotografiez ceva mai tîrziu, după ce m-am ocupat de psihologia comportamentală, în special în domeniul comunicării corporale, non verbale și a etnografiei. Ceea ce am adus
Cu Herlinde Koelbl despre Forța privirii by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/11616_a_12941]
-
cînd la Roma și pe tot mapamondul. De cînd lira sa politică nu se mai poartă, a devenit un umanist absolut. I se rupe inima de moartea unei gîze". Iar Marin Preda e surprins pe latura sa extrem de vulnerabilă de personaj al necurmatelor adaptări la "linia" oficială, al anxietății de contextualizare: "De la 23 august 1944, Marin Preda se plimbă de la Capșa la Mogoșoaia, de la Pelișor la Paris. A dormit, timp de două decenii, în patul prințesei Martha Bibescu, al reginei Carmen
Extraordinarul Petre Pandrea (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11628_a_12953]
-
mai facil mod de a bagateliza demersul diaristic, iar despre Mircea Cărtărescu nu se poate spune doar că e un scriitor-internațional-care-trăiește-din-burse-ce-și-mai-poate-dori?. E o naivitate să crezi că Mircea Cărtărescu din acest jurnal e complet și adevărat și că poți decela personajul de om. Exhibarea intimității nu propune automat o persoană publică, socială și etică. }inerea jurnalului are, fără îndoială, semnificația unui intermezzo între două cărți, un alt nivel de expresivitate literară, altul decît cel exclusiv ficțional, unul care tinde spre adevăratele
Dincolo de succes by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11623_a_12948]
-
în plasarea violenței Ťîn zona interpersonalăť, înseamnă, de fapt, apropierea zonei de agresiune de Ťzona intimitățiiť până la punctul confundării lor". Exact ceea ce Mike Nichols nu face, preferând să transforme violența într-un spectacol în sine, vezi scena când unul dintre personaje este tăiat în două de un avion. Agresiunea e cotidiană - doar acțiunea filmului are loc pe fondul unui război - dar ea e ținută la distanță de personaje, pentru a se sugera că nu e un dat natural, ci un atribut
Violența de la ordinea zilei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11637_a_12962]
-
să transforme violența într-un spectacol în sine, vezi scena când unul dintre personaje este tăiat în două de un avion. Agresiunea e cotidiană - doar acțiunea filmului are loc pe fondul unui război - dar ea e ținută la distanță de personaje, pentru a se sugera că nu e un dat natural, ci un atribut dobândit aproape mecanic: odată victimă, pasul către stadiul de călău e inevitabil. N-aș merge de aici până la a spune că filmul e unul bun. Are câteva
Violența de la ordinea zilei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11637_a_12962]
-
sofistă până la granița cu absurdul. Or, legătura dintre aceasta și cei care ar trebui s-o încorporeze, adică să îi dea literalmente viață, nu e scoasă la iveală într-un mod organic. Efectul? Adio identificare. Actorii nu reușesc să devină personaje, par să recite un text care le e la fel de străin cum le-ar fi "Somnoroase păsărele". Din această cauză, nici umorul nu merge ca uns, dimpotrivă. Nichols se încăpățânează să transmită un mesaj sec și redundant care se grefează într-
Violența de la ordinea zilei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11637_a_12962]
-
Brian de Palma l-a transformat din nou pe Pacino în mafiot, pe fundalul unui script de Oliver Stone. O pildă rarisimă: un remake din 1983 la fel de bun ca originalul din 1932.De data aceasta violența e organică 100%, iar personajele o prizează ca pe un drog. Efectele consumului ambelor sunt plictiseala și saturația, iar indiferența îi succedă luptei acerbe pentru bogăție. Prin repetiție omorul se banalizează, iar către final lui Tony Montana (Al Pacino) îi e totuna dacă moare sau
Violența de la ordinea zilei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11637_a_12962]
-
Aici se produce efectul de detașare, într-o mișcare inversă față de pelicula anterioară. Pentru Tony, cei pe care îi anihilează sunt dezumanizați dinainte, îi tratează cum un copil i-ar trata pe niște extratereștri dintr-un joc video. Și totuși personajul e uman, atât de uman încât face plauzibilă o astfel de atitudine, exercițiu dificil, mai ales dacă e să ne gândim la baia de sânge de la începutul carierei de traficant de droguri a lui Tony, din care el emerge ca
Violența de la ordinea zilei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11637_a_12962]
-
schemă narativă și anumite procedee de vizualizare), favorizează reprezentarea violenței și agresivității ca un fapt uman natural (mai puțin cultural), ceea ce conduce la o reprezentare a violenței televizuale într-o perspectivă apropiată darwinismului social". Doar că pivotul acestei reprezentări este personajul central, fără intensitatea lui animală, veridicitatea acestui gen de violență - el e un practicant al tuturor genurilor - ar fi fost serios subminată. Nu e cazul, iar filmul demonstrează că o figură tragică poate fi funcțională și fără a suferi de
Violența de la ordinea zilei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11637_a_12962]
-
intonată ritualic de puștani, cuvintele anglo-saxone cu patru litere sunt omniprezente. Nu animația vă va atrage privirile, nu are nimic interesant în comparație cu alte lungmetraje ca Shrek sau Shark Tale. Simplificarea desenelor e deliberată și nu țintește doar în direcția caricaturii. Personajele inestetice, construite din motive geometrice viu colorate, decorurile ultra-banale, evită exact miza producțiilor Disney, Pixar etc.: captivarea spectatorului prin intermediul unei supraîncărcări baroce a imaginii, printr-o succesiune de cadre savant compuse și exuberant colorate. Trey Parker și Matt Stone, creatorii
Violența de la ordinea zilei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11637_a_12962]
-
la sertar. Mărturisirile sale sunt limpezitoare. De pildă, la Târgul de Carte de la București, cu prilejul lansării volumului Anti-Gog, a povestit cum a păstrat manuscrisul cărții în Arhivele Statului din Năsăud, încredințat pe mâini oneste. Mai multe despre Domnia sa - un personaj care are o uimitoare tinerețe spirituală și o insațiabilă poftă de a scrie - în convorbirea ce urmează. - Stimate domnule profesor, se spune că și locul unde venim pe lume are o influență asupra personalității noastre. Unii contestă această ipoteză. Pe
Al. Husar: "Caracterul dă autoritate sacerdoțiului critic" by Vasile Iancu () [Corola-journal/Journalistic/11609_a_12934]
-
interioară lipsită de lumină, învecinată cu o pușcărie, ferestruicile încărcate cu borcane cu murături, casa ticsită de cărți, zecile de limbi străine pe care le vorbeau părinții, convingerea absolută că Cehov, Tolstoi, Vanea, doctorul Samoilenko nu sînt doar autori și personajele lor, ci vecinii de pe stradă, ființele din proximitate, percepția Ierusalimului, în care trăiește fragilul adolescent, și a polului opus, Tel-Aviv-ul, telefonul săptămînal cu rudele de acolo - formidabilă scena - locul oferit în biblioteca tatălui pentru alcătuirea propriei biblioteci. Prima, aceea pe
Actualitatea by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11619_a_12944]
-
sau în Șapte zile, ultimele șale Dosarelor Xț, dar în general aceasta e tendința prozatorului. Încă din proza omonimă care deschide cartea, singura autoreferențială, te familiarizezi cu atmosfera unui spleen social care străbate volumul de la un capăt la altul. Toate personajele suferă de lipsa unei inițiative existențiale, ale cărei motive autorul nu le formulează explicit. Un blocaj ambiguu dar puternic îi ține pe protagoniștii monologurilor în afara fluxului vieții sociale. Nu sunt niște ratați, dar voluntar inadaptați și blazați, mai mult martori
Pojghița cuvintelor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11646_a_12971]