10,542 matches
-
Paris. Să-i facă o surpriză. L-au trimis la mine, iar eu i-am zis că nu eram autorizată să-i dau informația asta. — V-a spus cine era? — Cineva pe nume Jorge. — Jorge Aldaya? — E posibil. Julián Îl pomenise nu o dată. Mi se pare că Învățaseră Împreună la colegiul San Gabriel și, uneori, de referea la el ca și cînd ar fi fost cel mai bun prieten al lui. Știți că Jorge Aldaya era fratele Penélopei? Nuria Monfort se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cum, Cu o foarfecă, Cine era bărbatul acela, Era cel care îi comanda pe ceilalți orbi, O femeie curajoasă, nu încape îndoială, Da, domnule comisar, Acum explicați-mi din ce motiv ați denunțat-o, Eu nu am denunțat-o, am pomenit de asta doar pentru că a venit vorba, Nu pricep, Ceea ce am vrut să spun în scrisoare este că cine a făcut un lucru putea să-l facă și pe altul. Comisarul nu întrebă ce alt lucru era acela, se limită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
și priceperea ei în domeniul afacerilor, dar încântată că a doua zi avea să cineze cu un mare avocat domiciliat în cartierul South Kensington. Îi făcea plăcere să-ți spună că fiul ei învață la Cambridge și râdea puțin când pomenea de petrecerile dansante la care era invitată fiica ei, deși abia își făcuse debutul în societate. Presupun că atunci am spus o prostie: — O să-ți urmeze în afaceri? am întrebat-o. — A, nu! În nici un caz n-aș lăsa-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
imediat să-l vedem. Poate că n-are pe nimeni care să-l îngrijească. Unde stă? — Habar n-am, spuse francezul. Atunci am constatat că nici unul dintre noi nu știa cum să dea de Strickland. Stroeve era din ce în ce mai necăjit. — Te pomenești că moare și nici un suflet de om nu știe nimic de el. E îngrozitor! Nici nu pot suporta gîndul ăsta. Trebuie să-l găsim imediat. Am încercat să-l fac pe Stroeve să înțeleagă că e absurd să colindăm Parisul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mâncat de o săptămână și n-am avut inima să-l refuz. Bineînțeles că nu mă așteptam să mai văd vreodată banii. Ei bine, peste un an a venit din nou la mine și a adus un tablou. N-a pomenit nimic de banii pe care mi-i datora, dar mi-a spus: „Uite, ți-am pictat plantația“. M-am uitat la tablou. Nici nu știam ce să spun, dar bineînțeles că i-am mulțumit. Și după ce a plecat i l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
accentul din Noua Anglie și în comportarea lui era un fel de frigiditate de reptilă care mă făcea să mă întreb de ce naiba se ocupa de Charles Strickland. Fusesem ușor surprins de drăgălășenia pe care o folosise dna Strickland când pomenise numele soțului ei și în timp ce, conversau cei doi, eu evaluam camera în care ne aflam. Dna Strickland ținuse pasul cu vremurile. Dispăruseră tapetele gen William Morris și cretoanele severe, dispăruseră și gravurile vechi care împodobiseră pereții salonului ei din cartierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
războiul e îngrozitor și toate chestiile astea, dar el scoate cel mai bine în evidență calitățile omului. În privința asta nu încape îndoială. Apoi le-am relatat ce aflasem despre Charles Strickland în Tahiti. Nu mi s-a părut necesar să pomenesc de Ata și de băiatul ei, dar în rest am fost cât mai exact cu putință. După ce le-am povestit și moartea lui lamentabilă, m-am oprit. Vreo două minute am tăcut cu toții. Apoi Robert Strickland și-a aprins o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
-i așa? O poți găsi când poftești, la „Paradisul”! rânji omul, ținându-se prudent la o oarecare distanță. Unde am găsit-o și eu! Dante strânse din pumni și Își reluă drumul. - Lapo, numai ironia destinului a voit să ne pomenim că Împărțim aceeași autoritate. Pe care eu Încerc să o cinstesc cu vrednicie și cu iscusință, În timp ce dumneata o jignești cu meschinărie și cu viciu. De altminteri, la biserică cu sfinții și la cârciumă cu Îmbuibații. Scandase aceste cuvinte cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
scrieri, nu băgase de seamă la sunete și glasuri. Însă acum zarva se Întețise. Instinctiv, aruncă o privire spre ușă. Poate că izbucnise o răzmeriță sau, mai rău, o răscoală a dărăcitorilor, mereu gata să se revolte. Ieși În fugă, pomenindu-se În mijlocul unei gloate ațâțate ce se scurgea pe străduța Îngustă ca un râu turbat. Printre oamenii Îmbrăcați În cele mai multe cazuri cu straiele modeste ale lucrătorilor, se distingeau ici și acolo veșmintele mai rafinate ale câte unui membru al breslelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
rana pe care am căpătat-o mi-a afectat În ultima vreme capacitatea vizuală a ochiului drept. Și, prin acea misterioasă simpatie care leagă organele Îngemănate, afecțiunea unuia se extinde Încetul cu Încetul și la celălalt. În curând mă voi pomeni În beznă, iar singura lumină vizibilă a stelelor va fi pentru mine amintirea. De aceea trebuie să mă grăbesc. Continuară să pășească În tăcere. Poetul Încerca să se mențină la pasul Însoțitorului său, viguros și iute, În ciuda căldurii infernale. - Mărșăluiești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu animalele acelea mai mici care le locuiesc, zise cu amărăciune. - Și sunt lovite de aceleași crime. Se poate Înjunghia un oraș, așa cum se Înjunghie un om, insistă filosoful. Dante Îl fixă. - Așa e. Iar soarta a vrut să mă pomenesc că cercetez tocmai o crimă. Moartea a trecut pe la hanul Îngerului. - Am aflat. Sărmanul Brunetto... - Nu acesta era numele lui adevărat, replică Dante cu un aer indiferent, scuturându-și În continuare marginea vestei cu palma. Arrigo nu reacționase În nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ce spui despre maeștrii mai moderni de la Paris? Bacon, de pildă. Nu ne Învață el oare că rânduiala naturii este cea care ne dă norma rațiunii? Iar Natura nu este oare domeniul transformării, al devenirii și al contradicției? Dar ai pomenit de niște „crime”: așadar, Guido Bigarelli nu e singurul care a trecut pragul lui Hades Înainte de vreme? - Nu numai el. La câteva leghe la Apus de oraș a avut loc un masacru, poate pentru a acoperi o singură crimă. Asasinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
apropiase. - Limpede ca lumina zilei, exclamă acesta adulmecând la rându-i un ciob de sticlă. Omul a dat foc la ulei ca să declanșeze incendiul. Dar pesemne că și-a greșit socoteala. Ceva n-a mers cum trebuie și s-a pomenit victima propriului sale ticluiri. Dumnezeu cel drept le vede pe toate și nu bate cu parul. Poetul se aplecă din nou peste trup, fixând trăsăturile ascuțite ale chipului, care parcă Își păstraseră o expresie teribilă de uluire, În Întunecimea cavităților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
la cel de al treilea, simți ceva tare. Din câteva mișcări dezlegă balotul. Conținutul ascuns era Învelit În niște pânze moi de fetru, așa cum povestiseră Fabio dal Pozzo și Cecco. Continuă să descâlcească acea „comoară” din ascunzătoarea ei, până când se pomeni dinaintea unui bloc compact și greu, de cel puțin două picioare pe cinci, și ceva mai gros de o palmă. Parcă cineva ascunsese În postav o placă din piatră. Cu daga tăie ușor un colț al Învelitorii de fetru. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
solicite trupul. Străjerii plecară. Între timp, Dante se gândea la ce avea de făcut. Așadar, călugărul nu supraviețuise după fuga prin pasajul subteran. Pentru un motiv sau altul, trebuie să fi alunecat În râu, iar acolo, Îngreunat de Îmbrăcăminte, se pomenise În vârtejul morii, rămânând Înțepenit Între paletele roții. Un sfârșit cum nu se poate mai nenorocit, pentru un om care Își câștigase existența prin iscusință și prin prestidigitații. Și totuși, lucrurile păreau să se fi petrecut Întocmai. Judecând chiar după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o dată se dezmetici, ca și când viziunea s-ar fi risipit. Așeză felinarul ușor la loc În dulăpior, Închizându-l. - Spune-mi ce părere ai despre vinul acesta, priorule. Nu crezi că e adevăratul nectar al zeilor? După-amiază, la Priorat Dante se pomeni că Îl aștepta un trimis cu livreaua cardinalului de Acquasparta. Probabil că omul era acolo de mult, căci, de cum Îl zări, se ridică brusc În picioare, cu o expresie de ușurare pe față. - Eminența sa dorește să primiți aceasta, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Atracția și repulsia Își luau locul una alteia. Moliciunea gestului și dulceața privirii erau ale unei femei Îndrăgostite. Dar, În timp ce Amara se apropia, văzu cu silă că și partea masculină a acelei făpturi se stârnise. Incapabil să reacționeze, Dante se pomenea dezbinat Între două dorințe, aidoma monstrului care Își Întindea brațele spre el. Apoi, cu un efort de voință, apucă vălul de organza care zăcea abandonat În culcuș și Îl Înfășură cu delicatețe În jurul acelui trup fildeșiu, Înfrângându-și dorința de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Apoi Încuviință Încet. - Cum ai descoperit? Nu era dezamăgire În glasul său, ci doar surprindere. Stânjeneala unui copil surprins În timpul unui joc interzis. - Am fost sigur atunci când ți-am auzit cuvintele. Povestirea călătoriilor dumitale și obiceiul despre care mi-ai pomenit, cu Împărțirea unui singur cal la doi cavaleri. Aceasta este metoda templierilor: și nu pentru a grăbi timpul călătoriei, ci pentru a dispune de un cal mereu proaspăt pentru momentul atacului. Așa Îi derutați pe păgâni, de aceea Îi Învingeați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nou Dante. Guido Bonatti. Astrolog al regilor și Împăraților. Magicianul. Un om care cunoaște calea stelelor... și un asasin. Bătrânul continua să nu răspundă. Se mărgini să Își ridice capul, ca și când ar fi căutat prin beznă stelele pe care le pomenise. - Forma sa e perfectă, murmură, arătând spre tamburul cupolei de deasupra sa. De o perfecțiune inutilă, ca Întotdeauna când faptele oamenilor vor să maimuțărească Natura, adăugă sarcastic. Dante ajunsese În fața lui. Le porunci, printr-un semn, celor doi călugări să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și de fărâme de carne. Mecanismul lui al-Jazari se oprea cu un ultim zumzet. Apoi, emoția Îl copleși. Își dădu drumul să alunece În jos pe zid, În timp ce simțurile i se scufundau În neant. Când Își reveni În simțiri, se pomeni adâncit În bezna abia Îmblânzită de strălucirea lunii, care se legăna dinspre ferestre. Trebuia să fi trecut ceva vreme, dar câtă? Simți o mână grosolană care Îl scutura și un glas aspru ce Îl striga pe nume. - Trezește-te, messer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
tuș. Și apoi, fiindcă adormise și sforăia după atâta băut, primarul ajunse să-și spargă mutra lovindu-se de scaun și de masă. Râsete generale. Oamenii se întorc la mesele lor. Discuțiile reîncep. Se vorbește. Se vorbește. Și unul, nu știu care, pomenește numele lui Destinat. Iar un altul, iarăși nu mai știu care, zice: „Acolo ar trebui mutată micuța învățătoare, la procuror, în casa din parc, acolo unde era instalat locatarul!“, Toată lumea găsi ideea excelentă, în frunte cu primarul care spuse că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
că am timp destul: asta e marea tâmpenie a oamenilor, ne spunem mereu că avem timp, că vom putea face un lucru a doua sau a treia zi, peste un an sau peste două ore. Și apoi totul moare. Ne pomenim că însoțim niște sicrie, ceea ce nu ajută prea mult într-o conversație. Am privit sicriul lui Barbe în timpul înmormântării de parcă aș fi vrut să găsesc acolo niște răspunsuri, dar nu era nimic altceva decât lemn lustruit în jurul căruia preotul împrăștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
țină un mare jurnal al absenței, calendarul zilelor orfane pe care le petrecea departe de cel pentru care se exilase printre noi, cam ca paginile pe care Destinat le smulgea din calendarul său. Tristețe este un nume pe care îl pomenea adesea. Cred că ajunsese să țină la omul acela rece și solitar care o găzduia. Vorbea despre el cu o ironie tandră, notând fără naivități eforturile lui de a-i intra în grații, glumind fără prea mare răutate pe seama chipului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
dacă el se pricepea la dans. La parter, În sala mare a clubului, a fost Înconjurată pentru moment de fetele cu care făcuse cunoștință după-amiază, pe urmă a auzit vocea lui Sally repetând o listă de nume și s-a pomenit făcând reverențe În fața unui sextet de siluete alb-negre teribil de rigide și vag familiare. S-a auzit undeva numele Blaine, dar la Început ea n-a reușit să-l localizeze. A urmat un moment foarte confuz, foarte juvenil, de Înghionteli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
rigide și vag familiare. S-a auzit undeva numele Blaine, dar la Început ea n-a reușit să-l localizeze. A urmat un moment foarte confuz, foarte juvenil, de Înghionteli și bătăi stângace pe umăr, din pricina căruia fiecare s-a pomenit angajat În conversație cu persoana pe care dorea cel mai puțin s-o Întrețină. Isabelle a manevrat În așa fel Încât ea și Froggy Parker, boboc la Havard, cu care jucase cândva șotron, să găsească loc de stat pe trepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]