2,757 matches
-
ceea ce, de comun acord, considerăm a fi la mii de miliarde de kilometri să se afle, spre surpriza noastră, doar la câțiva ani-lumină. Nu fără regret, desigur, ne vom despărți de oneștii, poate uneori anoștii, dar totdeauna - cel puțin pentru povestitor - simpaticii eroi ai Planetei Mediocrilor; le-am fost, cât s-a putut, alături, le-am împărtășit idealurile, visurile, temerile, adeseori chiar și hrana; ne-am bucurat de succesele lor, am suferit eșecurile lor, le-am cunoscut prietenele, planurile, am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
lui Shakespeare. Mă îmbolnăvisem cumva și de plăcerea de a povesti ce visam, ce-mi imaginam, și dacă alții reprezentau acolo, pentru că erau prea în vârstă, ratarea vieții, eu reprezentam ratarea artei, ratarea poveștii. Palatul Șeherezadei eșuase într-un azil, povestitorul eșuase în persoana mea, iar cele 1001 de nopți eșuaseră în 1001 de zile, nu le-am numărat, dar mi se pare că au durat atât, pe care le-am trăit pe peluza din fața gheretei portarului între bătrânii care, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a izbutit să ajungă până la Marea Dulce, care acum nu mai avea țărm și era sărată ca mările mari. Atunci am socotit că mările se uniseră. - Nu v-ați temut? întrebă Marele Preot. - Nu puteam să nu ne temem, răspunse povestitorul. Dar nici n-aveam de ales. Spre apus nu aveam ce căuta, iar la miazăzi ne pândea primejdia mării care fierbe în clocote. Și nici în Atlantida nu mai puteam rămâne. Am plecat la noroc. - Și cum ați scăpat? - Ne-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
a dat cheia fântânii adâncului și fum s-a ridicat din fântână, ca fumul unui cuptor mare, și soarele și văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii. În ziua aceea țâșniră toate izvoarele marelui adânc și stăvilarele cerului se crăpară... Povestitorul se opri. Legănați în molcomă visare, de vin sau de povestirea sa, stăpânii țării pierdute adormiseră. Șirurile de corăbii pluteau acoperind marea. În fruntea lor deschidea drumul marea corabie regală. Apele se liniștiseră aproape cu totul. Dar unul dintre preoți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
bine, era consumat de griji financiare și de prea multă muncă - nevastă-sa era o toantă care insista să trăiască pe picior mai mare decât ar fi trebuit -, dar mi-a plăcut enorm de el. Făceam plimbări Împreună. Era un povestitor extraordinar. Dar se vedea că e bolnav și nu puteam să nu mă gândesc că, dacă se prăpădea, avea să-mi ofere șansa de a ajunge la Punch și de a obține, În fine, un salariu regulat. Nici un alt desenator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
s-a acoperit de crusta și de sudorile reci ale uimirii... Am priceput înmărmurit că o generație care se deplasa într-un asemenea hal nu putea fi suspectată de cel mai firav dram de talent!! - Că ți-ai și găsit, povestitor al fundului meu, pentru cine să folosești vorba asta: talent! Pentru cine?! Pentru fătălăii de Optzeciști... Păi, proletcultiștii mei, cât sânt de calomniați, erau măcar viguroși ca bărbați. Când tropăiau, despicau munții. Când băteau pas de defilare, săltau fustele la
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
venit, prin frunzișuri, boscheți, cornișe, râgâind și gata să-și mai înmoaie urechile în siropul cântecelor regișorului ăsta. Al patrulea, dacă nu mă înșel... Însă pe al cincilea regalist... Și tocmai în acest moment se lăsă în genunchi și Bruță, povestitorul cu șobolan, apucînd-o și el, în patru labe, pe urmele negriciosului, și făcîndu-ne să-i simțim pe amândoi, după vibrațiile vocilor, că, dîndu-ne târcoale, se 62 DANIEL BĂNULESCU Într-a treia zi, arătam așa de scheleticiți, ca și cum tot cartierul s-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
la întreaga șuetă, intervenise tocmai cu această minusculă remarcă, pe care, ca de obicei, nimeni nu știu cum s-o ia, dar care nu împiedică pe nici unul dintre ceilalți șapte să-și întoarcă privirile nedumirite către el. - Poftim? se opri derutat povestitorul. - De victimele lui dragi, repetă amabil cel care întrerupsese și inclusiv zâmbi prietenos, arătând că nu dorise să comunice nici mai mult, nici mai puțin, decât atât. - Sigur. Pe de altă parte, nici nouă, celor cărora ni s-a dat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Redevenea personajul cu care, pentru a schimba un salut, trebuia să dezvolți un asemenea sistem de strategii și ritualuri, încît tot ceea ce mai 318 DANIEL BĂNULESCU Venise momentul unui contraatac. Și pe toată durata, în "Cafenea", cât îi ascultase pe povestitorii aceia ciudați, și când, de la primele silabe, își dăduse seama că Raicopol va fi, într-un final jegos, arestat, iarba se gândise cu febrilitate în care sediu va fi depus vorbărețul conducător de metrou. Dacă era să fie vărsat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
rămânea credincios - Încolo, ca Îmbrăcăminte, nu știu să-l fi văzut de două ori la fel”. Toate ciudățeniile modului singular de viață al lui Aubrey de Vere reprezintă Însă doar o latură a unei personalități complexe și unice, contemplate de povestitor cu o uimire din ce În ce mai accentuată: „Dar toată această migăloasă găteală nu era la dânsul decât un amănunt dintr-un Întreg desăvârșit, de o fericită armonie. Aubrey de Vere avea un creier de minune alcătuit și un duh scânteietor, el ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
așa știa să vorbească de toate, cu asemănări din trecut, cu apropieri și amănunțiri fermecătoare de câte ori i se Întâmpla să povestească de călătoriile lui prin ținuturile străvechi ale Răsăritului; sau prin ostroavele pierdute ale oceanului liniștit, unde domnește primăvara veșnică”. Povestitorul proiectează peste existența „eroului” său o aură demonică: „Așa, de pildă, am Înțeles că se Îndeletnicea cu cercetări oculte Îndrăznețe, pentru cari era hărăzit, pe lângă o Înclinare Înnăscută rară, și cu cea mai uimitoare pregătire. Părea chiar să fi avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
aceleași note Întâlnim următoarea constatare: „Le temps des Byron venait”. Referirea la George Brummell era Însă mai adecvată artistic, Întrucât regele modei a rămas În amintirea urmașilor În primul rând prin costumația sa. Or, cum Aubrey de Vere atrage atenția povestitorului prin „făptura sa din afară”, prin modul ciudat În care se armoniza Înfățișarea cu costumația sa, o referire la Byron, la Chateaubriand sau la nenumărații byronieni din secolul trecut (fascinația personalității poetului englez s-a exercitat și asupra lui Stendhal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
viața sa) cu adevărurile din dicționare. Ne interesează doar adecvarea lor la realitatea a cărei Înțelegere o intenționează. Aplicabile lui Barbey și eroilor săi, considerațiile lui Jules Lemaître li se potrivesc de minune atât lui Aubrey de Vere, cât și povestitorului, amândoi absorbiți de rolul lor, până la deplina identificare. Mateiu provenea dintr-o familie de vechi comedianți. Unchii lui, Ion Luca, Costache și Iorgu, s-au dedicat teatrului, fiind cunoscuți În epoca lor ca directori de trupă, ca regizori și ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dacă-l ascultam, dacă pricepeam, dacă totuși cunoșteam personajele și locurile. Se așeza cu picioarele strânse sub el, chipul i se lumina, vocea i se modula, oboseala și mânia i se potoleau. Preț de câteva minute sau câteva ceasuri, devenea povestitor. Nu se mai afla la Fès, mai cu seamă între acele ziduri impregnate de molimă și mucegai. Peregrina în amintire și nu se întorcea de acolo decât cu părere de rău. Salma îl privea cu milă, cu neliniște, uneori cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
adus în fața lui un ofițer superior, comandant peste o mie de oameni, atins de aceeași boală, și l-a operat pe loc. Omul s-a întors o săptămână mai târziu pentru a arăta un ochi complet restabilit. Degeaba. Sultanul, spunea povestitorul meu, a preferat s-o cheme în ajutor pe o vindecătoare turcoaică, iar aceasta a făgăduit să-l tămăduiască fără să-l taie, doar aplicându-i o pomadă pe bază de pilitură de oțel. După trei zile de tratament, răul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
artificial, de fantasmagoric, de livresc În sensul negativ al cuvântului... Vă rog să nu vă supărați, poate mă Înșel, poate e o impresie greșită... Încercați să mă Înțelegeți... - Nu e nevoie să te scuzi. Probabil că nu sunt un bun povestitor - nu, nu te simți dator să protestezi, n-am veleități de scriitor, deși cred că mi-ar fi plăcut. Dacă nu mă pasiona istoria, n-ar fi fost exclus să Încerc să scriu beletristică... Mda... Ai observat, sper, că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
se simtă dator cu vreo explicație pentru interdicția de a Înregistra. El era șeful... - Cu toate că te-am contrazis, vreau să-ți spun că Îmi pare bine că i-ai numit pe răpitorii mei ordinari. Înseamnă că nu sunt totuși un povestitor chiar atât de rău: am reușit să-ți transfer ceva din percepția mea de moment, să-ți sugerez ce simțeam eu În clipele acelea pentru ei. Din fericire (sau din păcate), mă aflam Într-o eroare monumentală. Atunci am constatat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
prin mașinile I.T.B.-ului, lăsându-mă așa, buimac, doar cu sete de răzbunare și, mai ales, de a bea una sau două halbe gulerate. Scrisesem o povestire despre un cal care se-ntoarce de pe front în satul și în ograda povestitorului, copil crescut odată cu calul. Peste ani, când copilul devenise bărbat, pornește în căutarea mormântului tatălui, căzut undeva pe la Cotul Donului. Reface drumul cu aproape același freamăt sufletesc cu care, odinioară, calul se întorsese acasă. După atâția ani de atunci, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu povestea aceea m-am întâlnit însă de atunci de mai multe ori. Nu mi-am dat seama, la început. În felurite momente, în spații și în secvențe de timp neașteptate, povestea aceea revenea stăruitor, obsedant, cu mici schimbări în funcție de povestitor, de loc sau, de cele mai multe ori, de dispoziția mea sufletească. Nu mi-am dat seama de aceasta decât acum câțiva ani, la spital. Eram într-o rezervă cu un bătrânel care nu voia să adoarmă noaptea, speriat că ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
e una chiar sub soare Cine cată-n ochi-i moare. Ochi izvoare de lumine, Cu mâni albe, lungi și fine Și cu degetele trase, Subțirele, de crăiasă Și buzele subțirele De-mi zâmbea - ntristat cu ele. Au mai știu povestitorii ll0 {EminescuOpVI 111} Ce sunt, oare, zburătorii? Vin din rumenirea serii Și din fundul sfânt al mării, Vin din ploaia cea cu soare Și din dor de fată mare. Iară umbra norilor Calea sburătorilor, Căci îi vede Cine-i crede
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
acela că sfârșim prin a descoperi, însă prea târziu, că, deși ne luasem măsuri de precauție, evenimentele nu ne-au așteptat pe noi, că ele sunt deja înaintea noastră și că, în loc să fi anunțat, așa cum este obligația elementară a oricărui povestitor care-și cunoaște meseria, ceea ce urma să se întâmple, nu ne rămâne acum altă soluție decât să mărturisim, cu părere de rău, că s-a întâmplat deja. Contrar celor ce presupusesem, mulțimea nu s-a dispersat, manifestația continuă, și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
în cele mai diverse emisiuni și pe mai toate canalele. „Ăștia n au treabă ?”, mă surprind întrebîndu-mă, pus nu știu cum în pielea contribuabilului american. Mă trezesc și îmi răspund singur : „Păi, asta e treaba lor !”. - Multă poveste. Pasiune și talent de povestitor, frenezie narativă, pentru a confirma parcă faptul că românul s-a născut poet - și rămîne poet chiar și cînd se enervează. Pe noptieră mă așteaptă Enervările lui Mirel. „Orice om normal construit nu poate să nu observe faptul că, odată
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
în porții egale; în schimb a doua oară nu mai primeau nimic. Pentru învingători, deoarece nu se puteau distra pe seama celor învinși, era orz stricat pe gâște. Când povestirea era în toi și atenția lor se muta ritmic de la gura povestitorului la rufele ce trebuiau să se usuce cât mai repede, ușa s-a deschis brusc și... s-au trezit față în față cu două cadâne din sat, vesele și îmbujorate. Erau chiar fetele pe care le urmăreau prin binoclu; nepoatele
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
vremea aceea, tătarii jefuiau, iar cazacii hoțeau pretutindeni în țară. În anul 1685, Constantin Cantemir ajunge Domn al Moldovei. Atunci, cel mai de frunte dintre boieri, supt Duca, era Miron Costin<footnote Costin, Miron (1633-1691), cronicar român, logofăt al Moldovei, Povestitor și portretist talentat. A scris „Letopisețul Tării Moldovei, de la Aron-Vodă încoace“, „Viața lumii“, poem filozofic; „De neamul moldovenilor“, „Cronica țărilor Moldovei și Munteniei“. A fost ucis din porunca Domnitorului Constantin Cantemir. footnote>, mare Logofăt. Ș-o apărut dihonia dintre Constantin
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
a căpătat obiceiul de a se teme de asta. Și, strângându-și la ceafă basmaua înflorată, continuă să deretice prin casă, în semn că vorbirea s-a terminat... CAPITOLUL IV Faunul Bătrânul Toma Chiuariu, încă din tinerețe, era un mare povestitor... și, pentru asta îl îndrăgeau sătenii din împrejurimi; le spunea, ori de câte ori avea prilejul, povești cu întâmplări vânătorești nemaiauzite până atunci, și-l ascultau cu sufletul la gură. - He... hei! povestea bătrânul pădurar, cu surâs dulce adus de amintiri plăcute, din
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]