2,756 matches
-
și a corupției care pătrunsese ca și azi până în sferele ministeriale. Bacalbașa, prezentând cronologic evenimentele, nu-și propune să ofere sinteze - deși, de câteva ori, întreprinde scurte priviri retrospective, cu referiri îndeosebi la personalitățile politice ale vremii, el este un povestitor corect al istoriei și atât. Opiniile sale concluzive sunt rare și de cele mai multe ori naive. Evoluția Partidului Liberal, de la gruparea revoluționară a „roșiilor“ C.A. Rosetti și I.C. Brătianu (conservatorii erau „albii“), până la partidul de guvernământ bine organizat, condus de
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
mai multe volume. 46 bucureștii de altădată 1. Mai exact, dacă ne referim la perioada pe care o înfățișează Bucureștii de altădată, 1871-1914: 44 de ani. o lămurire 47 Volumul al 2-lea va apare cât mai curând. Sunt un povestitor. Astfel n-am avut altă grijă decât să scriu adevărul asupra trecutului, fiind cât mai complet despre fapte și cât mai nepărtinitor despre oameni. constantin bacalbașa în bucurești La sfârșitul lui august 1871 tatăl meu mă aduse din Brăila la
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
meritele artei dezinteresate, lăsînd bietul cîntăreț, care a-nveselit cîmpiile și inimile cu trilurile lui văratice, să moară de foame! Ah, trădarea de confrați lafontainiană! Jalnică preamărirea filosofiei filistine a burții. Dureroasă, neașteptată trădare. A doua: concepția oportunistă, slugarnică, sclavagistă a povestitorului: laudă maleabilitatea bicisnicei trestii, odrasla mîlului, care păcălește vitregia firii îndoindu-se la pămînt. O dă ca exemplu (horribile dictu!) falnicului și nobilului stejar, care preferă să țină fruntea sus și mai curînd să moară decît să se ploconească. Astfel
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
starea defavorabilă a celui compătimit. Ceea ce se spune în continuare disimulează cu greu plăcerea de a constata că acela sau aceea traversează o perioadă nefastă. „Bietul Cutare”, „biata Cutare” au aproape întotdeauna rolul de a anunța ceva senzațional din perspectiva povestitorului. Că prin ele emană răutatea, o dovadă e faptul că le aud mai des din gura ipocriților decît din a oamenilor reputați ca sinceri. *Trecută din registrul sentimental în cel politic, mi se pare mereu actuală următoarea „poruncă verlainiana”, tradusă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
curte, pe acoperiș; unde a fugit liniștea? De aceea am Întârziat și mai Întârzii cu o scrisoare lungă, să ne mai spunem ce facem. Sper ca În două săptămâni să se liniștească lucrurile și să mă pot aduna. Cred că povestitorul cu care se Întreținea Sadoveanu nu era tatăl lui Niculai Țibulcă, țin minte că acesta-mi spunea, venea prin livada Învecinată, care era mai aproape de casa lui, se așeza și Începea: povesteștemi nene ..., tatăl lui Neculai nu era mai bătrân
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
Mihail șerban a fost căsătorit prima dată cu o soră a lui Gr. VasiliuBirlic. Ea a murit de cancer, după care scriitorul s-a recăsătorit cu d-ra Mărioara Pricop, din Fălticeni. A locuit pe str. I. Dragoslav (Boian), alături de casa povestitorului mort În 1928, fiind prietenă și colegă de școală cu soția mea, Eugenia D. 855 TATOS, Teodor 389 1 (Fălticeni, 21.4.1967) Dragă Domnule Eugen, Sunt sigur, că În un mediu spiritual de Regiune, ești de acum În miezul
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
471-472. 552 Lucrarea n-a mai apărut niciodată. A.G. Stino, unul din autori, a murit În 1970. Rămas să lupte singur, Virgil Tempeanu a trecut În veșnicie cu această tristețe În suflet, știindu se cât i-a fost de apropiat povestitorul fălticenean, blândul „Moș Ionică”. 553 Într-o notă strecurată În ziar, A.G. Stino semnala teza de doctorat a Romildei Persiani de la Universitatea din Roma, cu subiectul „Nicu Gane”. șeful de catedră era bucovineanul Claudio Isopescu, cu care Stino a avut
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
idei ce ne-a legat la București. Iată despre ce-i vorba! Muzeul nostru, patron și al Bojdeucii, are obligația de a face o strânsă documentație referitoare la Ion Creangă. Vom Încerca să Închegăm o arhivă imagistică referitoare la viața povestitorului, ca semn că am trecut și noi prin lumea asta și că am iubit pe oamenii acestor pământuri. Ușor de zis, greu de făcut!! Nici unul din noi nu cunoaște Îndeajuns de bine Fălticeniul pentru a nu „bâjbâi” săptămâni prin el
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
ani de la emigrarea sa era un prieten. Nu știam, Însă, nici atunci, cum nu știam nici În 2001, că era nepot și fiu de fierar. „Formidabil!”, exclamam, la rându-mi, cu o Întârziere de peste un deceniu. Povestea nu o știam, povestitorul se revela și el necunoscut. * Pe Leon Volovici l-am Întâlnit spre sfârșitul anilor ’70. Am „conectat”, cum se zice, instantaneu. Locuia la Iași, ne scriam uneori, ne vedeam când venea la București. Ne-am apropiat; prietenii mei, unul câte
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
nașterii”), dar și toate detaliile unei lumi ingenue și pline de neastâmpăr sunt perfect fixate. Ca și climatul sufletesc al rememorării: „Și, Doamne, frumos era pe atunci”... Stabil și senin În această lume, oricâte dureri sau revolte i-ar produce, povestitorul nici nu există decât În descoperirea acestui concret mirific, tradițional, riguros, cu o psihologie mai curând sedentară, Într-un regim al perenității, al ciclurilor repetitive și Într-un decor perfect recognoscibil, cu precise coordonate. „Nu știu alții cum sunt, dar
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
a căror existență rămâne, Într-adevăr, enigmatică, inexplicabilă, ilogică. O Întâmplare de lagăr, desigur. Călătoria de câteva zile, iarna, a bolnavilor lagărului În vagoanele de vite, spre o destinație necunoscută, fusese precedată de distribuția minusculei porții de mâncare pentru drum. Povestitorul se afla depus pe o scândură, slujind drept brancardă, cu privirea țintă spre scheleticul bărbat care stătea alături, În picioare, și pe care cei din jur Îl strigau „Profesorul”. Acesta ținea În mână și porția sa. Chinuit de „torționarul etern
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
inventă, ca și prin tipul relatării. Este, spunea autorul, ca și cum ar fi folosit ca laitmotiv povestirea lui Jack London În care lupta dintre haita de lupi și elan (cerbul nordic) este reconstituită doar prin urmele pe zăpadă ale etapelor Înfruntării. Povestitorul se separă de poveste, În finalul acesteia, prin moarte. După comoția care, brusc, Îl năruie, popasul său oniric, În biserică, nu este decât delirul muribundului care Își revede, În ultimele clipe, traiectoria vieții, Înainte de a plonja În moarte și, cum
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
autor?”, Întreba Lucy, studenta eminentă a clasei. „O reincarnare literară? Naratorul rămâne vag. Un sine dispersat În măști multiple, În așteptarea poetului mort și venerat, a cărui viață a fost ea Însăși un stăruitor exercițiu În reprezentare și identitate dispersată. Povestitorul Încearcă În roman o autodefinire prin povestirile celorlalți.” Studenta considera ultimele rânduri ale cărții deconcertante. Prin dispariția din scenă a poetului mort, ideală identitate strămutată, cititorul rămâne doar cu solitudinea naratorului. Autorul este deposedat de caracterele sale și de raportarea
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
francez, în Aquarele și poezii în proză (1894) și în câteva Sanguine românești, anexate Sanguinelor traduse din Catulle Mendès (1889). F. a fost un conștiincios popularizator al literaturii franceze, iar prin intermediul francezei a asigurat rubrica de tălmăciri din „Portofoliul român”, „Povestitorul”, „Duminica”, „Literatorul”, „Biblioteca familiei” cu texte din Alexander Pope, Ronsard, Voltaire, Molière, Alfred de Musset, H. Murger, W. Scott, J.L. Runeberg, J-M. de Hérédia, Théodore de Banville, E.A. Poe, Longfellow, Petőfi, din folclorul rus, chinez, albanez, indian, italian. Printre
FLORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287029_a_288358]
-
conține unsprezece basme fantastice, tipuri rare fiind Hărălui și mândruța lui și Erghicel Verde-Voinic, toate din localitățile botoșănene Sârbi, Vlăsinești, Petricani, Bojieni și Mănăstireni. Basmele au fost culese de multe ori direct de la informatori, dar F., el însuși un bun povestitor, amplifică schemele inițiale, făcând loc pastișelor stilistice după Ion Creangă și altor influențe cărturărești. În celelalte culegeri de proză populară - Vremuri înțelepte (1913), Cuvinte scumpe (1914), Firicele de iarbă (1914) - domină snoavele, intervenția culegătorului fiind mai marcată acum, pentru a
FURTUNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287119_a_288448]
-
Taclale, povestiri și legende românești, București, 1914; Firicele de iarbă. Povestiri și legende românești, București, 1914; Cântece bătrânești din părțile Prutului, introd. edit., București, 1927; Izvodiri din bătrâni, îngr. și pref. Gheorghe Macarie, București, 1973. Repere bibliografice: Artur Gorovei, Un povestitor iscusit: D. Furtună, „Cuget clar”, 1940, 31; Eugen D. Neculau, Dumitru Furtună, „Zori noi”, 1967, 5937; Eugen D. Neculau, Folcloristul Dumitru Furtună, REF, 1968, 3; Gheorghe Macarie, Basmele lui D. Furtună, ATN, 1970, 7; Bârlea, Ist. folc., 410-412; L-au
FURTUNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287119_a_288448]
-
an urmat la Școala Preparandală, unde era director Titu Maiorescu. Tot de la Titu Maiorescu trebuie să fi venit, direct sau indirect, îndemnul de a face manuale școlare. Anul 1864 a fost pentru C. anul Titu Maiorescu; influența acestuia asupra viitorului povestitor se va dovedi nu mai puțin binefăcătoare decât aceea a lui Eminescu. Căci povestitorul își începe cariera strâns legat de aceea didactică, prin scrierea unor mici bucăți de proză (stihurile sunt nesemnificative) pentru manuale, texte din rândul cărora câteva se
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
trebuie să fi venit, direct sau indirect, îndemnul de a face manuale școlare. Anul 1864 a fost pentru C. anul Titu Maiorescu; influența acestuia asupra viitorului povestitor se va dovedi nu mai puțin binefăcătoare decât aceea a lui Eminescu. Căci povestitorul își începe cariera strâns legat de aceea didactică, prin scrierea unor mici bucăți de proză (stihurile sunt nesemnificative) pentru manuale, texte din rândul cărora câteva se ridică la nivelul operei. C. se înscrie și în anul al doilea, 1864-1865, al
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
și altă făină se măcina acum la moară”. Printr-un decret semnat de Titu Maiorescu, C. e numit, de la 1 septembrie 1874, la școala solicitată din Păcurari. Scăpase încă o dată „deasupra nevoiei”, vorba lui Moș Vasile, unchiul dinspre tată al povestitorului. Anul 1875 este un an fast în biografia sa; este anul unor succese de prestigiu în cariera didactică, al cunoștinței și împrietenirii cu Eminescu, al debutului literar; în toamnă, poetul îl introduce la Junimea, unde povestitorul citește Soacra cu trei
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
unchiul dinspre tată al povestitorului. Anul 1875 este un an fast în biografia sa; este anul unor succese de prestigiu în cariera didactică, al cunoștinței și împrietenirii cu Eminescu, al debutului literar; în toamnă, poetul îl introduce la Junimea, unde povestitorul citește Soacra cu trei nurori, publicată în numărul din 1 octombrie 1875 al „Convorbirilor literare”. Un nou mare scriitor se ivea astfel în istoria literaturii române. E incontestabil că Eminescu a favorizat din plin și în mod decisiv „răsăritul falnic
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
Creangă și într-o măsură psaltul Zahei Creangă se joacă de-a și cu biserica, înfruntând-o. Eroul își ia anticipat în derâdere falsa vocație și pe viitorii adversari, clericii. Vrăjitele Amintiri... fac ceva mai mult: nu numai reflectă (viața povestitorului dinainte și după 1855), dar și anticipează (ceea ce nici măcar scriitorul scriindu-le nu avea cum să știe). Partea de biografie evocată de ele duce în spate biografia completă a scriitorului. Ce ratat Ajun de An Nou acela al mersului, de la
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
păpușă. O „păpușă” devenise însă el însuși, din timpul vieții, pentru mulți dintre contemporanii lui. Păpușa lor favorită, înveselitoare. Faima produce clișee, și nu se mai poate debarasa de ele. Când A. D. Xenopol pronunță pentru prima oară cuvântul „geniu” în legătură cu povestitorul moldovean, imaginea „vârtosului glumeț Creangă” pătrunsese deja „vârtos” în conștiința numeroșilor săi cititori. Care citeau o operă de la un capăt la altul - comică. Altceva nici n-ar fi putut scrie un autor așa de glumeț. Și totuși, încă la sfârșitul
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
a știut până acum să lege așa de minunat și natural tragicul cu ridiculul”. Iar cu prilejul împlinirii a douăzeci și cinci de ani de la moartea lui C., Dumitru Furtună atrăgea atenția că ar fi o greșeală „a se presupune că marele povestitor a fost îndeobște un om prea vesel”. Absorbind cam tot ce s-a scris despre marele povestitor până la monografia sa din 1938, G. Călinescu nu a făcut totuși în mod automat caducă exegeza care l-a precedat. În 1981, Petru
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
împlinirii a douăzeci și cinci de ani de la moartea lui C., Dumitru Furtună atrăgea atenția că ar fi o greșeală „a se presupune că marele povestitor a fost îndeobște un om prea vesel”. Absorbind cam tot ce s-a scris despre marele povestitor până la monografia sa din 1938, G. Călinescu nu a făcut totuși în mod automat caducă exegeza care l-a precedat. În 1981, Petru Rezuș încearcă să stabilească un raport mai echitabil între „mit și adevăr” în cazul lui C.: „Adevărata
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
că și-a „introdus” în Amintiri din copilărie nu numai întreaga viață, ci și moartea și viața postumă. Sfârșitul surorii Maria, de exemplu (cea care alunecă și cade într-o fântână iarna) este implacabil legat, prin tema cruzimii, de opera povestitorului. Totul se află în Amintiri.... Autorul nu le-a continuat pentru că de fapt le încheiase. După două scurte paragrafe, nu lipsite de unele elemente convenționale și idealizante (pana maestrului tremură câteva clipe de emoție), Amintirile... încep aproape abrupt cu înființarea
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]