2,788 matches
-
care să aibă ceva comun atât cu conceptul, cât și cu intuiția. Timpul poate fi acest ceva intermediar, deoarece modelând formal diversul sensibil al intuiției, capătă un anume grad de generalitate și se exprimă ca aplicație a unei reguli a priori, ceea ce îl apropie de concept. Totodată, el păstrează legătura directă cu materialul sensibil, întrucât orice reprezentare empirică este condiționată, formal, de timp. Dar această poziție intermediară a timpului corespunde, în privința nivelurilor de prelucrare a cunoștinței, unei scheme, care este, în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
obiectul său nu este strict formală. Ea face posibil conținutul conceptului, umplerea lui cu materialul sensibil corespunzător (un material divers, dar așezat în sinteza imaginativă, prin schema corespunzătoare categoriei respective), iar în privință propriu-zis logică, se constituie judecata sintetică a priori. Timpul este garantul obiectului, așadar el instituie "existențe" (ca fenomene, la Kant). Dar el este, totodată, garantul posibilității fenomenului ca sinteză în conștiința cunoscătoare, constituind forma a priori a oricărui fenomen și determinarea acestuia prin schemele imaginației, acestea nefiind altceva
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
categoriei respective), iar în privință propriu-zis logică, se constituie judecata sintetică a priori. Timpul este garantul obiectului, așadar el instituie "existențe" (ca fenomene, la Kant). Dar el este, totodată, garantul posibilității fenomenului ca sinteză în conștiința cunoscătoare, constituind forma a priori a oricărui fenomen și determinarea acestuia prin schemele imaginației, acestea nefiind altceva decât "determinări de timp a priori după reguli".114 Timpul, prin urmare, întemeiază sinteza schematică a imaginației transcendentale și o deschide concomitent către obiectul dat în sensibilitate și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
el instituie "existențe" (ca fenomene, la Kant). Dar el este, totodată, garantul posibilității fenomenului ca sinteză în conștiința cunoscătoare, constituind forma a priori a oricărui fenomen și determinarea acestuia prin schemele imaginației, acestea nefiind altceva decât "determinări de timp a priori după reguli".114 Timpul, prin urmare, întemeiază sinteza schematică a imaginației transcendentale și o deschide concomitent către obiectul dat în sensibilitate și către unitatea sintetică corespunzătoare categoriei. Dar, așa cum s-a mai spus, nimic din toate acestea nu ar fi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acesteia, dintre ipostazele cunoștinței? Căci la Kant funcționează un soi de "trialism" al facultății, al funcției sale sintetice și al produsului acesteia ca ipostază a cunoștinței. Astfel, sensibilitatea (ca facultate) are alături funcția sintezei intuitive prin spațiul și timpul a priori și intuiția (unui obiect, ca fenomen); imaginația (ca facultate) are alături funcția sintezei schematice și schema ca atare; iar intelectul, funcția sintezei categoriale și categoria propriu-zisă. Ce funcție și ce ipostază a cunoștinței îi corespunde apercepției originare, lui "eu gândesc
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sintezei schematice și schema ca atare; iar intelectul, funcția sintezei categoriale și categoria propriu-zisă. Ce funcție și ce ipostază a cunoștinței îi corespunde apercepției originare, lui "eu gândesc"? Neîndoielnic, funcția este aceea a unității sintetice recunoscută în judecata sintetică a priori. Iar ipostaza cunoștinței, corespunzătoare apercepției originare, este ceea ce Kant numește experiența posibilă. Timpul ca raport în conștiință (a priori) referitor la sintezele necesare cunoștinței, îndeosebi la unitatea sintetică aperceptivă ca temei al celor trei analogii ale experienței (în genere, al
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a cunoștinței îi corespunde apercepției originare, lui "eu gândesc"? Neîndoielnic, funcția este aceea a unității sintetice recunoscută în judecata sintetică a priori. Iar ipostaza cunoștinței, corespunzătoare apercepției originare, este ceea ce Kant numește experiența posibilă. Timpul ca raport în conștiință (a priori) referitor la sintezele necesare cunoștinței, îndeosebi la unitatea sintetică aperceptivă ca temei al celor trei analogii ale experienței (în genere, al principiilor sintetice ale intelectului pur: axiomele intuiției, anticipațiile percepției, analogiile experienței și postulatele gândirii empirice). Timpul se află peste
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sistemului principiilor pure ale intelectului. Timpul trebuie să fie prezent în acest sistem, cu rostul precizat mai devreme, pentru că el constituie linia de continuitate între intuiție și intelect (trecând prin imaginație) și el asigură, prin calitatea sa de formă a priori a intuiției sensibile, relevanța obiectivă a categoriilor, aducând obiectul, schematizat prin imaginație, sub o anumită categorie. Și tot datorită timpului, aceste principii, deși sunt "generate" de intelect, pot fi trebuind să fie judecăți sintetice a priori. Axiomele intuiției și anticipațiile
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sa de formă a priori a intuiției sensibile, relevanța obiectivă a categoriilor, aducând obiectul, schematizat prin imaginație, sub o anumită categorie. Și tot datorită timpului, aceste principii, deși sunt "generate" de intelect, pot fi trebuind să fie judecăți sintetice a priori. Axiomele intuiției și anticipațiile percepției, numite de Kant "principii matematice", proprii categoriilor cantității (unitate, multiplicitate, totalitate), respectiv celor ale calității (realitate, negație, limitație), posedă o "certitudine perfectă intuitivă", pentru că au o relație directă cu intuițiile pure de spațiu și timp
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
au o relație directă cu intuițiile pure de spațiu și timp. Analogiile experienței și postulatele gândirii empirice, numite principii dinamice, proprii categoriilor relației (substanță, cauzalitate, comunitate), respectiv celor ale modalității (posibilitate, existență, necesitate), care sunt, de asemenea, necesare și a priori, posedă o "certitudine perfectă discursivă", însă, nu intuitivă asemenea celor dintâi. Cumva, tocmai raportul de timp implicat de fiecare tip de principiu al intelectului pur determină specia de certitudine care însoțește principiul. Acest fapt este cu totul semnificativ pentru aplicarea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
intelectului pur determină specia de certitudine care însoțește principiul. Acest fapt este cu totul semnificativ pentru aplicarea acestor principii, ceea ce înseamnă: pentru constituirea cunoștinței, a tipurilor de cunoștințe veritabile, mai bine spus (toate cunoștințele veritabile fiind, desigur, judecăți sintetice a priori). Totuși, dintre aceste patru categorii de principii, analogiile experienței au cea mai clară legătură cu timpul, ele fiind, de fapt, raporturi de timp în funcție de ceea ce Kant înțelege prin cele trei moduri ale timpului: permanența, succesiunea și simultaneitatea. De asemenea, analogiile
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
obiectivă" tocmai prin aplicarea unității sintetice reprezentate de fiecare asupra unui obiect. Dată fiind această situație, oarecum contradictorie, trebuie să intervină mediatorul despre care am vorbit mai sus: schema imaginației, aplicată în mod transcendental, schemă posibilă doar prin determinarea a priori a timpului. De altminteri, obiectul însuși, devenit acum fenomen datorită sintezei intuitive prin spațiu și timp (intuițiile pure), schematizat, printr-o sinteză nouă imaginativă, trebuie să participe la ordinea "logică" a unei categorii, care, supusă ea însăși principiilor pure ale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
orice fenomen se află și sinteza tuturor fenomenelor ca experiență posibilă.115 Dar aceasta înseamnă că însăși legarea percepțiilor într-o experiență urmează regulile înlănțuirii logice a conceptelor intelectului. Experiența posibilă este element constitutiv al cunoștinței veritabile judecata sintetică a priori alături de schema imaginativă (posibilă ea însăși prin "lucrarea" intelectului) și de sinteza intuitivă spațio-temporală. Fără aceastea din urmă, care exprimă, în esență, raporturi de timp, nu este posibilă cunoștința veritabilă; dar nu este posibil nici fenomenul, adică obiectul cunoștinței. Raportul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
natura", în termenii lui Kant capătă o întruchipare în acest fel. Dar experiența posibilă, așa cum o concepe Kant, are trei sensuri: a) sinteza tuturor fenomenelor, ca element al cunoștinței impus de categorie prin schema corespunzătoare ei; orice judecată sintetică a priori (cunoștința veritabilă, potrivit lui Kant) este condiționată nu doar de formele a priori ale sensibilității și de sinteza imaginației, ci și de unitatea sintetică reprezentată de o categorie și care poate fi aplicată unei intuiții empirice numai prin intervenția apercepției originare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
experiența posibilă, așa cum o concepe Kant, are trei sensuri: a) sinteza tuturor fenomenelor, ca element al cunoștinței impus de categorie prin schema corespunzătoare ei; orice judecată sintetică a priori (cunoștința veritabilă, potrivit lui Kant) este condiționată nu doar de formele a priori ale sensibilității și de sinteza imaginației, ci și de unitatea sintetică reprezentată de o categorie și care poate fi aplicată unei intuiții empirice numai prin intervenția apercepției originare; b) obiect-fenomen care poate fi cunoscut, adică poate deveni "obiectul" unei intuiții
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
obiectul" unei intuiții modelate sensibil prin spațiu și timp, prin aplicarea princiilor intelectului pur, ținând seama de experiența dobândită deja și așezată în cunoștințe; ceea ce dovedește, de asemenea, necesitatea apercepției transcendentale și posibilitatea, pe această bază, a judecăților sintetice a priori. c) obiect posibil ca fenomen, corespunzător în mod analogic relațiilor logice susținute, obiectiv, de anumite percepții (corespunzătoare), totuși imposibil de adus în ipostaza de fenomen datorită limitelor simțurilor noastre;116 obiect care poate fi "subiect" al unei judecăți sintetice a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
c) obiect posibil ca fenomen, corespunzător în mod analogic relațiilor logice susținute, obiectiv, de anumite percepții (corespunzătoare), totuși imposibil de adus în ipostaza de fenomen datorită limitelor simțurilor noastre;116 obiect care poate fi "subiect" al unei judecăți sintetice a priori, fiind îndeplinite toate condițiile de posibilitate ale acesteia. Constanta conceptului de experiență posibilă al lui Kant este ideea de apercepție originară (transcendentală), ca unitate a facultății de cunoaștere a unui subiect, care, în mod necesar, intervine pentru a permite înseși
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Constanta conceptului de experiență posibilă al lui Kant este ideea de apercepție originară (transcendentală), ca unitate a facultății de cunoaștere a unui subiect, care, în mod necesar, intervine pentru a permite înseși unității sintetice categoriale, sintezei imaginației și formelor a priori ale sensibilității (spațiul și timpul) să condiționeze suficient judecata sintetică a priori și, într-o altă ordine, fenomenul. Căci posibilitatea experienței nu are doar o valabilitate limitată la cogniție, ci ea se extinde în acest sens al valabilității sale și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
originară (transcendentală), ca unitate a facultății de cunoaștere a unui subiect, care, în mod necesar, intervine pentru a permite înseși unității sintetice categoriale, sintezei imaginației și formelor a priori ale sensibilității (spațiul și timpul) să condiționeze suficient judecata sintetică a priori și, într-o altă ordine, fenomenul. Căci posibilitatea experienței nu are doar o valabilitate limitată la cogniție, ci ea se extinde în acest sens al valabilității sale și asupra înseși obiectelor experienței (fenomenelor). "Condițiile posibilității experienței în genere sunt în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ea se extinde în acest sens al valabilității sale și asupra înseși obiectelor experienței (fenomenelor). "Condițiile posibilității experienței în genere sunt în același timp condiții ale posibilității obiectelor experienței și de aceea au valabilitate obiectivă într-o judecată sintetică a priori."117 Dar date fiind condiționările propriu-zis temporale ale tuturor acestor sinteze care condiționează, finalmente prin apercepția originară, pe de o parte judecata sintetică a priori (cunoașterea), iar pe de alta, fenomenul (lumea, "natura"), înseși raporturile de timp capătă această dublă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale posibilității obiectelor experienței și de aceea au valabilitate obiectivă într-o judecată sintetică a priori."117 Dar date fiind condiționările propriu-zis temporale ale tuturor acestor sinteze care condiționează, finalmente prin apercepția originară, pe de o parte judecata sintetică a priori (cunoașterea), iar pe de alta, fenomenul (lumea, "natura"), înseși raporturile de timp capătă această dublă valabilitate, totodată cognitivă și ontică (chiar ontologică). Raporturile de timp, așadar, sunt condiții atât ale obiectelor experienței noastre, adică ale fenomenelor, chiar ale sintezei tuturor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale judicativului, prin structura originară S P, nu se regăsesc ca atare în proiectul critic; dar toate acestea, alături de unele condiționări noi care dovedesc originalitatea construcției kantiene în orizontul judicativului se află, totuși, în sensul conceptului de judecată sintetică a priori și ele pot fi identificate ca atare. Jocul timpului în proiectul kantian este esențial într-un sens ontologic, așa cum semnalează câțiva exegeți ai lui Kant, îndeosebi Heidegger. Jocul acesta constă în condiționarea simultană a conștiinței existenței mele ca subiect și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este cel care susține, "obiectiv", ambele existențe, el fiind, esențial, conștiință de timp. La el se "reduc" (în sens fenomenologic) toate faptele semnificative potrivit proiectului critic, de la arhitectonica rațiunii pure teoretice (și practice), până la cunoștința veritabilă ca judecată sintetică a priori. "Eu" însumi nu sunt posibil decât ca timp; de fapt, ca o conștiință de timp. Și pentru că timpul nu poate fi obiectul unei intuiții empirice deși face cu putință orice astfel de intuiție el, dat ca o conștiință de timp
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale raționamentului din punct de vedere logic. Kant nu este interesat în primul rând de acest aspect al rațiunii, cât mai degrabă de posibilitatea folosirii pure a ei, iar în această privință, dacă rațiunea are propriile sale concepte (forme a priori) și, apoi, de posibilitatea ca mecanismele raționamentelor dialectice să poată fi demontate, așa încât aparența pe care ele o creează să poată fi recunoscută ca atare. În legătură cu cea dintâi problemă dacă rațiunea are propriile sale concepte răspunsul este afirmativ: rațiunea posedă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
posibilitatea ca mecanismele raționamentelor dialectice să poată fi demontate, așa încât aparența pe care ele o creează să poată fi recunoscută ca atare. În legătură cu cea dintâi problemă dacă rațiunea are propriile sale concepte răspunsul este afirmativ: rațiunea posedă anumite forme a priori, numite de Kant "Idei transcendentale"; ele unifică, având funcție de sinteză, asemenea conceptelor pure ale intelectului (categoriile), numai că nu unifică experiența, adică diversul intuiției empirice prin schemele sintezei imaginației, asemenea categoriilor intelectului, ci chiar conceptele acestuia. Ideile transcendentale țin de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]