3,728 matches
-
au dirijat altădată trenurile în gară? Au suportat cât au suportat pustiul și zădărnicia până ce n-au mai putut. Atunci au îngenuncheat în fața capului de lup împăiat și s-au convertit la religia urii. S-au afundat în mlaștină, iar pustiul care clocise ura din ei a lucrat mai departe. Până ce din fibra lor omenească n-a mai rămas nimic și s-au ticăloșit cu totul. Aceasta era opera pustiului. Transformarea unui om în îmblînzitor. Dealtfel, s-au mai văzut cazuri
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
au convertit la religia urii. S-au afundat în mlaștină, iar pustiul care clocise ura din ei a lucrat mai departe. Până ce din fibra lor omenească n-a mai rămas nimic și s-au ticăloșit cu totul. Aceasta era opera pustiului. Transformarea unui om în îmblînzitor. Dealtfel, s-au mai văzut cazuri de predicatori care au eșuat între fiare. În pustiu orice e cu putință și mai ales victoria fiarei din om. Căci în fiecare dintre noi, lângă Dumnezeu se află
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
departe. Până ce din fibra lor omenească n-a mai rămas nimic și s-au ticăloșit cu totul. Aceasta era opera pustiului. Transformarea unui om în îmblînzitor. Dealtfel, s-au mai văzut cazuri de predicatori care au eșuat între fiare. În pustiu orice e cu putință și mai ales victoria fiarei din om. Căci în fiecare dintre noi, lângă Dumnezeu se află și o fiară, nu-i așa? Fiara doarme și așteaptă. Și cum adulmecă singurătatea, deschide ochii și mârâie. Iar în
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
orice e cu putință și mai ales victoria fiarei din om. Căci în fiecare dintre noi, lângă Dumnezeu se află și o fiară, nu-i așa? Fiara doarme și așteaptă. Și cum adulmecă singurătatea, deschide ochii și mârâie. Iar în pustiu se trezește de-a binelea. Se proptește dinaintea lui Dumnezeu și începe lupta. Dumnezeu din noi contra fiarei din noi. Dacă biruie Dumnezeu, pustnicul devine sfânt. Dacă biruie fiara, pustnicul devine și el fiară. Dar cel mai adesea e învins
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pustnicul devine și el fiară. Dar cel mai adesea e învins Dumnezeu. Sânt foarte puțini sfinți pe lume, domnilor. Numărul îmblînzitorilor e mult mai mare. Rar, foarte rar, nu biruie nici Dumnezeu, nici fiara și omul rămâne om chiar în pustiu... Uneori, când îmblînzitorii se opresc să asculte vântul, ei își amintesc, poate, că au fost odată altceva, au avut alte suflete și cad într-o toropeală visătoare. Dar primul lătrat care se aude îi trezește. Și de ce apar uneori acești
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
așeze lumea între o pădure și o mlaștină, având ca templu o gară pustie; un templu cu altarul pătat de muște și acoperit cu pânze de păianjen; cu un jilț de piele ros în fața unui sfeșnic, în loc de tron; gol; tronul pustiului nu poate fi decât gol; cine trece, trebuie să treacă fără să înțeleagă nimic și să se închine. Dar cine trece? Deocamdată mă tem că eu încep să devin opera îmblînzitorilor. M-am temut de ei și, de fapt, devin
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
treacă fără să înțeleagă nimic și să se închine. Dar cine trece? Deocamdată mă tem că eu încep să devin opera îmblînzitorilor. M-am temut de ei și, de fapt, devin ceea ce au vrut ei. Răbdători și siguri de efectul pustiului, așteaptă, poate, să-și arate colții fiara din mine... Nu, nu vă speriați. Încă mai sânt om. Încă mai țin minte ce am trăit, ce am visat. Și, mai ales, încă mai am sentimentul că am greșit față de viața mea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
întors și am căutat prin nisip moneda. În cele din urmă am renunțat. Am plecat spre gară. Picioarele mi se afundau în nisipul ud și înaintam greu. Cu timpul n-am mai auzit valurile. Se făcuse chiar o liniște de pustiu. Dispăruse și luna, iar întunericul căzuse peste toate ca o pătură. Când am reușit să disting ceva, mai întîi o pasăre, o bucată de cer tulbure, după aceea o tufă de oțetari, mi-am dat seama' că eram lângă gară
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
care, cu un cuvânt din păcate prea uzat, o numim fraternitate. Și pe care am simțit-o aici uneori ca o sete. Oare adevărata generozitate n-o cunosc decât cei care se dăruie din disperare? care au ajuns la capătul pustiului și au aflat că acesta nu le oferă nimic? Nu știu. Ceea ce știu e că netrăindu-și până la capăt singurătatea, un solitar diletant păstrează încă iluzii în privința ei. El nu ajunge nici la decepția completă, nici la revelația acestei decepții
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
păstrează încă iluzii în privința ei. El nu ajunge nici la decepția completă, nici la revelația acestei decepții. De aceea rămâne, cum am trăit eu, un fel de pustnic bastard și nu va putea iubi decât în chip egoist, raportând și pustiul și lumea la sine. El trăiește agățat undeva între singurătate și lume, fără să se decidă pentru nici una și fără să le înțeleagă bine pe nici una. Cum ar zice un înțelept... Înțelept? Mai bine să renunț la acest cuvânt dacă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
toți păianjenii din sala de așteptare. Nu sânt cel mai rău dintre oameni, în afară de mine n-am făcut rău nimănui, dar nu mai suport înțelepciunea. Ea nu-mi poate șopti decât singurul sfat într-adevăr rău: să mă învăț cu pustiul în doze mici și mortale. Apoi m-am năpustit cu toată energia într-o direcție de care uitasem. Încercam să-mi aduc aminte tot ce gândisem despre ghilotină. Tot ce citisem despre Robespierre în zilele și nopțile când mă pregăteam
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
onorată curte, ori de câte ori te temi, ca mine, poți să spui: există o grotă care mă așteaptă. Singurătatea ți se pare atunci mai mult decât un refugiu; ți se pare un mijloc de a te apăra. Ea te împinge într-un pustiu, dar te lasă întreg. Instinctul de apărare îți spune că dacă nu te dai la o parte din fața cobrei vei fi mușcat. Descoperi atunci, cum am descoperit și eu, că ești o mangustă imperfectă. Apoi îți spui că nu ești
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să găsesc o singură fisură. N-am nevoie de ea ca să ies. Jur că nu voi părăsi niciodată această grotă. Voi rămâne aici totdeauna, dar făgăduiește-mi că mă vei ajuta să găsesc o fisură care să-mi arate că pustiul nu e desăvîrșit". Și întinzi mâinile după ce te-ai rugat și, tremurând, pipăi zidul din jurul tău o dată, de două ori, de zece ori, de o sută de ori, și a suta oară simți că-ți vâjâie capul, ți se face
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
speranța. Numai ea ne poate ajuta să nu fim mușcați fără să fi schițat nici un gest. Numai ea, după ce Dumnezeu a murit demult în noi, rămâne singură în fața fiarei. Ea e singura care nu ne părăsește când ne rătăcim în pustiu. Și singura care ne aduce apă când buzele ard de sete. Cunosc bine aceste lucruri. Știu ce înseamnă să nu rămâi singur cu păianjenii și țânțarii. Când dormi, speranța te veghează. Când bate vântul noaptea, îți așază o mână răcoroasă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Când dormi, speranța te veghează. Când bate vântul noaptea, îți așază o mână răcoroasă pe frunte să te liniștească. Și când privești spre pădurile din zare, ea îți șoptește că dincolo sânt oamenii la care vrei să ajungi ieșind din pustiu. Ea te oprește când întinzi mâna să iei o creangă să cânți pentru cobre. Și oricât de firavă ar fi, nu se dă înapoi să se împotrivească fiarei din tine. Vă veți întreba de ce vă spun toate astea. Pentru a
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Abia după un timp m-am întors să văd ce privea ea. Atunci m-am lămurit. În fața noastră era un deșert. Pădurea se termina brusc, ca un picior amputat, retezat de șacali. Și cât vedeai cu ochii se întindea un pustiu nesfârșit în care nu se zărea nici un arbust, nici o umbră. Doar galbenul ars și obositor al nisipului abrutizat de soare. Aproape mașinal, m-am aplecat, am luat un pumn de nisip și l-am lăsat să curgă printre degete încet
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mă aud mai bine. Aici masca a devenit inutilă, iar după plecarea Eleonorei cu atât mai mult. Pentru cine s-o port? Pentru păianjeni? În gara asta am simțit nevoia să mă aud cu adevărat, să vorbesc cu voce tare. Pustiul a adunat în mine toxine pe care nu le pot elimina decât vorbind... Și chiar mă întreb uneori dacă destinul meu nu s-a născut din cuvinte. Eu însumi par produsul cuvintelor mele... Nu remarcați? Pădurea, peronul, gara, mlaștina, cobra
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Doar te uită. De aceea mă întreb dacă mă mai ține minte cineva. Și ce le-aș putea răspunde celor care s-ar interesa ce s-a întîmplat cu mine? Cel mult aș putea pretinde că m-am retras în pustiu să-mi verific teoria despre Dumnezeu, adică să caut partea din mine care nu vrea să moară. Și, bineînțeles, am eșuat. "Altminteri ― aș adăuga ― m-aș întoarce să vă orbesc cu învățătura mea. Ca un adevărat Dumnezeu. În schimb, dacă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
alung imediat. Nu mai vreau să mă gândesc la ele. Prefer să nu bănuiesc nimic. Îmi închipui uneori cum va arăta gara la iarnă. O zăpadă ticăloasă. Și haite de lupi care cântă colinde. Singurele colinde pe care le înțelege pustiul. Și pe care le merită. Oare ce credeți despre mine acum? Că am prea multă imaginație? Vă înșelați, am prea puțină. Tocmai de aceea când strig "nu exist", tăcerea îmi răspunde ironic "exist". Și, la urma urmei, credeți ce doriți
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
e mai ușor să-mi închipui ceva. Un oraș. Sau o mare. Da, aș vrea să ajung cândva la o mare. Și fără să fiu nici mărinimos, nici sfânt, visez să le pot spune într-o zi foștilor mei prieteni: "Pustiul m-a făcut să înțeleg că nu sânt destul de puternic pentru a nu iubi pe nimeni. Așa că nu v-am iertat, dar am nevoie de voi. Acest sentiment contrazice, poate, tot ce mi s-a întîmplat, dar el strălucește deasupra
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Nu-i așa că sânt încă om dacă mi-e frică? Îmblânzitorii par bântuiți uneori de reverii tulburi, dar în somnolența lor ciudată nu spun un cuvânt. Singura mea șansă de a vorbi e acum. După aceea s-ar putea ca pustiul să-mi pecetluiască pentru totdeauna gura și nimeni n-ar mai ști cum am ajuns să duc o cobră în sân. Ah, mă scutur de silă numai la gândul ăsta. Dacă voi avea nenorocul să se întîmple așa, să nu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ar mai ști cum am ajuns să duc o cobră în sân. Ah, mă scutur de silă numai la gândul ăsta. Dacă voi avea nenorocul să se întîmple așa, să nu mă disprețuiți prea mult. Compătimiți-mă doar. Înseamnă că pustiul a fost mai tare decât mine și că n-am avut putere să rămân om; că am plătit întreg prețul rătăcirilor mele. Nu aștept, prin urmare, de la dumneavoastră un verdict. Îmi cunosc singur și vinovățiile și dreptatea. Am vrut numai
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
bune școli din Capitală, unde învăța și Cici (de aici se cunoșteau). După război, tatăl ei, care avansase general (era ofițer de carieră) luă comanda unei divizii din provincie. Și, deodată, piaza-rea se furișă în casa lor, aducîndu-le jale și pustiu. După un timp generalul arăta mereu îngrijorat, lipsea fără motiv, căuta singurătatea. Mihaela, cu ochiul ei ager, observă că se petrecea ceva neobișnuit. ― Nu-i nimic, încerca s-o liniștească mama. Tatăl tău are unele dificultăți. Dar le rezolvă el
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Pe măsură ce înaintam în larg, vântul se întețea și aerul deveni mai răcoros, mai sărat. Nu mai deosebeam nimic în zare: întunericul mistuia în pântecele lui marea laolaltă cu cerul. Numai luna rămăsese nemistuită și mergea cu noi călăuză pe nesfârșitul pustiu de apă. ― Mi-i frig aici, șopti Mihaela. Ne-am retras în spatele vasului unde curentul era mai potolit și noi mai la-adăpost. De aici auzeam clipocitul apei frământate de elice. ― A, acum înțeleg, nesuferitule, de ce arătai atât de bine dispus
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Am alergat înapoi în casă, îmboldit de o nădejde absurdă. Poate ― ziceam ― s-o fi întors între timp (deși n-ar fi fost chip să se întoarcă fără s-o zăresc.) Degeaba! În odăile lipsite de prezența ei se cuibărise pustiul. Niciodată n-am simțit mai acut pustiul.) Înnebuneam de grijă și tortură. Cerule, ce-i cu ea? E vie ― e moartă? Unde s-o găsesc? Am cutreierat ca un zănatic prin toate încăperile apartamentului. Poate o fi leșinat în dormitor
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]