4,549 matches
-
și ne vom îmbăta cu băuturi tari! Mîine vom face tot ca azi, ba încă și mai rău!" $57 1. Piere cel neprihănit, și nimănui nu-i pasă, se duc oamenii de bine și nimeni nu ia aminte că din pricina răutății este luat cel neprihănit. 2. El intră în pace în groapa lui: cel ce umblă pe drumul cel drept, se odihnește în culcușul lui. 3. " Dar voi apropiați-vă încoace, fiii vrăjitoarei, sămînța preacurvarului și a curvei! 4. De cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
postul plăcut Mie: să-și chinuiască omul sufletul o zi? Să-și plece capul ca un pipirig, și să se culce pe sac și cenușă? Aceasta numești tu post și zi plăcută Domnului? 6. Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți, și rupe orice fel de jug; 7. împarte-ți pîinea cu cel flămînd și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acopere-l, și nu întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
semantică, George, scăpat ca prin minune de insistențele vecinei de călătorie ... și galeria prinde consistență, „amenințînd” cu o expansiune în volume previzibile. Povestirile lui Gheorghe Bălăceanu dospesc într-un ambalaj de bonomie din care lipsesc aproape cu desăvîrșire încrîncenarea, ranchiuna, răutatea prost mascată. De aceea, privindu-te pe dinăuntru după o lectură de acest gen, te simți mai întîi confortabil, după care poți în voia cea bună să aplici grila unui demers critic. Ușurința de a povesti poate „să-i cauzeze
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
din țara aceasta, ajunsă în douăzeci de ani chiar de râsul curcilor. În consecință, vă rog, faceți-mi și mie un mărunt hatâr, fiindcă tot ne-am cunoscut, considerați fiecare schiță din acest volum ca un mic pamflet îndreptat fără răutate spre niște persoane drăguțele în felul lor, dar care înțeleg mai greu, uneori, că dacă ajungi persoană publică, dracul te-a luat, fiindcă toți cârcotesc, toți te înjură, ba se mai găsește și câte unul, de-alde mine de exemplu
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
vă-zut-o contrazicîndu-mă numai din pricina unei judecăți proprii. Aceste instincte erau însă fără vreun relief, comune, înlocuindu-se unul pe altul la întîmplare, în voia ultimei impresii. Femeia momentului, una din acele femei obicinuite, care sunt în stare numai de mici răutăți sau generozități. A fost deseori geloasă, dar starea ei permanentă nu era gelozia. De îi dam vreo ocazie, se consola destul de iute, și raționamentul meu cel mai fals o liniștea. Era senzuală? Iarăși încep ezitările înainte de a da un răspuns
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
repede la mișcare, electrică, dar îi place să se și încălzească, să fie mângâiată, să lâncezească. Mie nu mi-a plăcut niciodată langoarea. Mă plictiseam făcând mereu aceleași lucruri. Momentele de dragoste începeau brusc și se terminau brusc, ca și răutățile sau suspinele tandre. Nu eram însă superficial. Trăiam cu intensitate. Am o memorie sentimentală impecabilă, care leagă emoțiile mele disparate și le dă amploare. Am brodat numai o dantelă mai fină, aceasta e diferența. Dar pentru un om normal aceste
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
putea da o opinie. Când protestam, se scuza: "Ai dreptate! Vezi că nu mă gîndisem!" De altfel, imediat ce mă întorceam, îmi reluam toate drepturile. Sclavajul ei total reîncepea fără gândul vreunei împotriviri. O chinuiam mult, poate, dar nu numai din răutate. Mă simțeam umilit cu ea, dar n-aș fi vrut să se irosească dragostea. Mi se părea că prin răutăți i-o întrețineam. Când o vedeam calmă, mi se părea că s-a săturat de mine. Voiam o pildă evidentă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
îmi reluam toate drepturile. Sclavajul ei total reîncepea fără gândul vreunei împotriviri. O chinuiam mult, poate, dar nu numai din răutate. Mă simțeam umilit cu ea, dar n-aș fi vrut să se irosească dragostea. Mi se părea că prin răutăți i-o întrețineam. Când o vedeam calmă, mi se părea că s-a săturat de mine. Voiam o pildă evidentă că nu-i adevărat; și atunci aruncam vorba care trebuia să dezlănțuie furtuna. Ochii brusc în mișcare, fața galbenă și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
t'ai prise - Il y a trois ans - Des timidités, des pudeurs exquises, Je te les ai desaprises Je les regrette à prèsent. (Știam că pagina va fi citită de Irina, astfel că poezia era socotită să fie o mică răutate și să-i facă un mare necaz. Reprezenta și un adevăr: plictiseala pe care o simțeam, cunoscînd-o prea bine. Dar, de fapt, la o judecată dreaptă, versurile erau o laudă pentru ea, însemnau că cel puțin o dată am prețuit viața
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
vorba care ar putea fi definitivă. Ca un actor care se gândește în fața oglinzii la toate posibilitățile de a interpreta o scenă puternică, așa îmi strâmb gândul după o formă unică de pedeapsă. Neștiind întru cât va avea efectul dorit răutatea mea, imaginația mi se zbate în van. Cu vaga intenție de a o face să se reîntoarcă, îmi schimonosesc figura ca să-i arăt cât sunt de nenorocit. Sau arătîndu-mă indiferent va durea-o mai mult? Dar sentimentul acesta este prea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mă întorc. Nu voi face nimic din toate acestea. Chiar daca față de mine, recunoscîndu-mi suferința, mă umilesc, nu vreau să mă umilesc față de alții! Scena din copilărie când plângeam și ceream iertare unei fete care voia să mă părăsească, săturată de răutățile mele, nu vreau să se mai repete. N-aș fi în stare s-o omor. Sunt laș și mi-e frică pentru mine sau mi-e frică de sângele care-l voi vedea curgând. De altminteri, chiar de se va
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
rea, în care îi reproșam că mă ofensează, că dă vecinice ocaziii la astfel de întîmplări, că de n-are pesemne un alt scop, eu îmi dam consimțământul. După o zi, o nouă scrisoare de la ea (înainte de a fi primit răutățile) în care-mi vorbește iarăși amical de noi planuri împreună. Apoi nimic de 20 de zile. A luat, se vede, o hotărâre, în urma rândurilor mele. Care? Asta e întrebarea ce mă frământă. Prima ei înfățișare este de a nu-mi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
parte din marea boierie (și asta îi mângâia Ioanei vanitatea) și e încă foarte frumoasă, cu toate că se apropia de cincizeci de ani. Rar am cunoscut o persoană mai artificială decât doamna Ghiga, mereu încercînd să placă, suspinând și împărțind mici răutăți. Nu e veritabil rea, căci în loc să aibă aventuri, a purtat-o pe Ioana după ea tot timpul, la ceaiuri, la muzee. Mai mult o inconștientă. Îi place să vorbească mereu de frumusețea ei sau să critice vreo cunoștință. Probabil că
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
putut să aleg o altă scenă și să degajez tot atâtea vibrații, căci viața între noi n-a fost niciodată banală, și chiar și clipele de plictiseală au avut un sens. O luptă neîncetată în care am întrebuințat toate armele, răutate pe față, ironia, șiretenia, tortura. Doi oameni care nu pot trăi unul fără celălalt și totuși se chinuiesc. Ca să-mi replice, Ioana nu-i niciodată obosită, cu toate că ea obosește repede. Dar deseori face impresia de consumată. Marea se zbate fără
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de vorbă turbure! Poate a spus-o numai din instinctul de a se răzbuna, pentru pedepsire pe care i le dau zilnic prin întrebări intime. N-a mai avut timpul să facă socoteală că totul pornește la mine nu din răutate gratuită, ci de la un chin pricinuit de ea, și se răzbună imediat, chiar dacă mai târziu va regreta. Dar vorba ei este cu dublu înțeles, și, când vrei să te răzbuni, spui clar ceea ce trebuie să doară. Ioana e prea spontană
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
dat, când stăm într-un colț al antreului, am sur-prins-o ieșind pe furiș din camera lui Viky (în lipsa doamnei Axente). Era atâta mulțumire pe fața ei, i se părea că desăvârșește o faptă atât de valoroasă, încît n-am avut răutatea să-i spun că am văzut-o. Sunt multe mistere între noi... Atât timp cât suntem la Cavarna, nu mai discut cu Ioana de trecut. La fiecare minut am putea fi întrerupți, și nu vreau să escamotez chestiunile importante. Temperamentul meu se
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
penibilă și m-aș jena tot timpul de gesturile convenționale ale celorlalți. Și dacă doamna Axente și-ar arăta prea multă importantă, poate că nu m-aș putea opri, cu toate că moarta ar fi alături, s-o pedepsesc cu vreo mică răutate. Dar numai imaginând acest spectacol și descriind-o pe doamna Axente în toate transformările ei posibile la o ocazie gravă, chiar dacă aș imagina realități, nu dau dovadă de incapacitate de a simți o durere mai multă vreme fără întrerupere? Cine
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
considerația de care se bucură. Trecerea pragului casei este însoțită de numeroase rituri: oamenii se închină ori îngenunchează dinaintea lui, îl ating smerit cu mâna și așa mai departe. Pragul are "paznici": zei și spirite care apără intrarea atât de răutatea oamenilor, cât și de puterile diavolești ori de boli. Jertfele către "paznici" sânt făcute pe prag, și tot aici se făceau și judecățile, în unele culturi paleo-orientale (Babilon, Egipt, Israel). Pragul, ușa arată în chip nemijlocit și concret continuitatea spațiului
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
lui. Fu nevoit să aștepte destul de mult până când Balamber se hotărî să-i spună adevăratul motiv al vizitei - sau, mai degrabă, invaziei - sale neașteptate. Se întreba, neliniștit, dacă nu cumva nu stârnise, în ultimele săptămâni, furia acelor suflete pline de răutate, dar, oricât și-ar fi scotocit prin amintiri, nu reușea să găsească nimic să-și reproșeze. După lunile lungi de iarnă, le dusese tributul la ultima adunare din an, doar cu zece zile în urmă, la prima lună nouă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ai închipuit, că venim pentru nevasta ta? Nu-ți face griji, nu așa o să scapi de ea. De această dată, Kayuk râse cu poftă, nerușinat, iar Balamber, părând că abia atunci își dăduse seama de prezența lui, îl goni cu răutate: — Și tu, ce mai cauți aici? Hai, șterge-o, cară-te! în vreme ce băiatul se îndepărta cu pas ușor, Audbert suspină. Cu siguranță, nu pentru nevasta lui își făcea griji; simțea, însă, că Balamber avea să îl vâre în cine știe ce bucluc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe burgunzii lui Gundovek mai degrabă aliați, sau măcar neutri, decât dușmani. Din păcate, însă, acest Gundovek, cel puțin până acum, a refuzat orice propunere de prietenie: în urmă cu șase luni, chiar a respins solia lui Atila, gonind cu răutate pe câțiva dintre principii care o alcătuiau. Audbert își reținu cu greu un surâs răutăcios; știa bine cum se petrecuseră lucrurile: delegații huni fuseseră alungați de la Genava în șuturi și urmăriți o bună bucată de drum de către femei și copilași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
liniștit. în vreme ce își lua traista de pe cal, Audbert se mulțumi să-i răspundă mormăind ceva, prea puțin convins; burduful de apă îi scăpă din mână și, pe când se întoarse să-l culeagă de pe jos, îl văzu pe Odolgan zâmbind cu răutate și schimbând cu Balamber o privire ce nu-i plăcu deloc. Se gândi că avea să urmeze o noapte lungă. 8 în noaptea aceea, Audbert chiar nu închise un ochi. Deși, din motive lesne de înțeles, hunii îl scutiseră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o pătrundea iar și iar cu smucituri violente, care o zgâlțâiau toată. îl simți - mai degrabă decât să-l vadă - pe Balamber, în picioare lângă el și se opri pentru un moment, aruncându-i acestuia o privire piezișă, încărcată de răutate, ca a unui lup care, pornit să-și sfâșie prada, se întoarce amenințător împotriva celui care-l deranjează. Făcu chiar și un gest cu mâna, cu intenția să-l îndepărteze. — Tu mai așteaptă! La urmă, o să-ți rămână și ție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
știți foarte bine: ce atârnă acum asupra capetelor voastre și asupra capetelor fiilor voștri e dreptatea lui Dumnezeu. Condamnarea sufletelor voastre, asta ar trebui să vă înspăimânte mai mult decât moartea prin mâna barbarilor păgâni. Osânda la focul veșnic pentru răutățile voastre. Se întrerupse o clipă, apoi întinse mâna descărnată către poarta încă deschisă: — Credeți poate, că hunii n-ar putea să urce, încă și mai iute ca voi, drumul pe care l-ați străbătut până aici? Credeți că zidurile astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-i? Un gând începea să-și croiască drum în mintea lui Sebastianus, care, încă în dubiu, alese din nou să nu-și dea drumul la prea multe observații. — Da. Foarte frumoasă. — Ți-a vorbit de mine? — Da, răspunse Sebastianus cu răutate. Te-a văzut cum dansai în flacăra trăsnetului. Balamber, încruntându-se, îl fixă pătrunzător, apoi se ridică în picioare. Cu mâinile în șolduri, întrebă: Știi unde e acum? Nu. Dar știu că se întorsese în valea ei ca să-și îngroape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]