2,944 matches
-
etnologică sunt cele de natură spirituală, și nu culturală: "cultura furnizează mijloacele acestor interpretări, dar nu interpretările în sine"225. Așadar, dacă ne înscriem într-o logică reducționistă, de tipul "primitivul este superstițios și omul modern este un exemplu de raționalitate", rezultatele pot fi contrazise. Mult mai important este să descoperim cum au supraviețuit diverse credințe și practici în diverse spații culturale. Un alt rezultat interesant a fost obținut atunci când 52% dintre subiecții chestionați au enumerat câteva forme populare de divinație
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
lumii. Dovadă este rezistența peste timp a unor simboluri, credințe și ritualuri, precum cele divinatorii (chiar și cu statutul de ficțiune). Prezența lor exprimă disponibilitatea spiritului uman de a opera cu semne și simboluri, de a depăși cadrele constrângătoare ale raționalității. Referindu-se la acest aspect, Mircea Eliade își exprima optimismul față de provocările lumii moderne: "...nu cred că anumite revelații primordiale ar putea să dispară. Chiar și în civilizația cea mai tehnologică, există ceva care nu se poate schimba: pentru că există
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
fapt ar ascunde în spatele său atitudinea intelectualilor de stânga în fața "excesului tehnologic, de autoritate și de ierarhie". Toate aceste lucruri mediatizate în exces în perioada ultimilor ani au avut drept consecință "o ostilitate crescândă" față de tot ce se identifica cu raționalitatea și știința. De ce? Pentru că acestea din urmă, conchid autorii, semnificau puterea. 172 Bronislaw Malinowski, op. cit., p. 140. 173 Conotații negative ale termenului "primitiv" întâlnim mai cu seamă în opera unor cunoscuți autori precum: Claude Lévi-Strauss, Lewis Morgan. 174 Lewis Morgan
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
pentru a dobândi cunoaștere (precizăm, dobândirea de regularități empirice, care sunt eficiente în situații concrete) trimițând în același timp la nevoia de explorare continuă, de investigare și cartografiere a teritoriului, calități esențiale pentru supraviețuirea și evoluția individului și a umanității. Raționalitatea uscată a demersului educațional (redus frecvent la instruire, adică la dobândirea unor competențe specifice unei profesii) își găsește justificarea în ceea ce John Dewey a numit "pedagogia efortului", punând cu totul în umbră entuziasmul sau investiția afectivă din partea copilului; dar, în
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
cu retard mental, bolnavii mental, la un moment dat femeile etc. În același timp, atacul la adresa rațiunii poate fi perceput și ca un atac la adresa educației și a școlii ca realități edificate anume pentru a permite concretizarea idealului coagulat în jurul raționalității, adevărului, științei și progresului. Ca atare, "revanșa simțurilor împotriva rațiunii", cum nota Daniel Bell începe cu resurecția corpului și cu edificarea legitimării unei constelații conceptuale centrate pe corp: • simțurile iau locul rațiunii, ceea ce va avea ca efect relativizarea adevărului (să
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
ideea că educația poate fi utilizată pentru a contracara dezintegrarea socială sunt toate exemple de presupoziții tehnologice cu privire la educație în domeniul valorilor și normelor". (Biesta, 2006, p. 73) Mefiența postmodernismului în raport cu luminismul și cu idealul de umanitate promovat de acesta (raționalitate autonomă) s-a concretizat în deconstrucția ideii de model predeterminat în raport cu noii veniți/"new comers" (Gert Biesta); în consonanță cu aceasta s-a înregistrat o dezvoltare tehnologică fără precedent în domeniul instrumentelor de comunicare și de interconectare computere, internet, rețele
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
care urma să trăiască. Paideia și bildung sunt continuate de luminism și de scopul educației luministe, acela de a dezvolta rațiunea omului, capacitatea lui de a lua decizii în mod autonom și argumentat. Luminile au redus omul la rațiune și raționalitate, ceea ce, în mod evident a însemnat o reducere a ariei sale de nespecializare. Dar gânditorii luminiști au acționat în acest sens de fapt, pentru că oportunismul/supraviețuirea maimuței goale au drept suport creierul/gândirea, iar în epocă tocmai gândirea era asfixiată
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
într-o anumită măsură concepția luministă despre rolul eliberator al educației și despre necesitatea cultivării rațiunii umane în vederea dobândirii autonomiei individului: "Educația modernă s-a fundamentat astfel pe un adevăr particular despre natura și destinul ființei umane, în vreme ce conexiunea dintre raționalitate, autonomie și educație a devenit "Sfânta Trinitate" a proiectului luminist. (Biesta, 2006, p. 4) Ca atare, știutorul deține autoritatea în calitatea sa de posesor al adevărului în raport cu copilul care este neștiutor, dar doritor să afle. Cu alte cuvinte, școala reprezintă
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
urmele lui Max Weber (1919), comunitatea științifică își face treaba tocmai deschizând controversa și posibilitatea discuției, indiferent de motive, și făcând obligatorie o mai bună construcție metodologică a obiectului. Cum amintește Bruno Latour, "tocmai competiția științifică stă la originea efectelor raționalității și repetabilității faptelor construite, a solidității enunțurilor extrase". Vom încerca să demonstrăm acest lucru cu privire la construcția europeană a unei rețele de oameni de știință specializați în violența din mediul școlar. Dar să ascultăm mai întâi criticile de fond referitoare la
by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
a lungul timpului o metaforă a mașinii (organizarea organelor în organismă, atât din punct de vedere ontologic, cât și științific sau socio-cultural, în timp ce subiectul uman s-a străduit să demonstreze că este mai mult decât o simplă mașină, fie grație raționalității, fie prin argumentul afectivității. Rezumând, ambiguitatea diacronică a metaforei mașinii în raport cu umanul a desemnat fie servitudinea omului în fața intrumentelor, fie capacitatea demiurgică a omului de transcendere a limitelor naturii, fie oglinda destinului tragic al individului-prizonier în închisoarea legilor implacabile, fie
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
corpului în afara determinărilor binare sau a celor totalizante, dar în cadrul interacțiunii complexe și dinamice dintre subiect și lume, respectiv societate. Astfel, corpul nu este privit ca o entitate fixă, universală și coerent organizată prin trăsăturile unice ale intenționalității și ale raționalității (ca în metafizica clasicăă, ci ca o entitate dinamică, fluctuantă, dezorganizată, aflată în flux continuu cu toate dimensiunile vieții și culturii și simultan întrerupând acest flux conectiv prin formarea de singularități și de virtualități care se reconectează, în mod rizomatic
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
cibernetizarea umanului prin analogia ființei umane cu un calculator. Termenii psihologici 8 ai subiectivismului și ai iraționalității (conotate diacronic cu feminitateaă sunt implicați în procesele de seducție și de plăcere, neputând fi în totalitate opuși fenomenelor de depersonalizare și de raționalitate (asociate de-a lungul istoriei cu masculinitatea și chestionate de studiile de gender din cyberfeminismă. Umanizarea ordinatorului se leagă de dorința subiectului uman de a reduce anxietatea, frica sau frustrarea resimțite în procesul utilizării tehnologiilor comunicaționale, iar însăși analogia uman-tehnologic
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
izbitoare viziune spirituală, o proorocire a transcendenței și a dăinuirii spiritului uman prin intermediul avansării bioștiințelor și tehnologiilor. Criticând astfel de poziții ale spiritualismului tehnologic, respingem în primul rând ideea separării minții de corpul uman, idee susținută atât în scopul privilegierii raționalității asupra simțurilor și a dorințelor corporale, începând cu cartezianismul, cât și în scopul teoretizării posibilității de transmigrare a minții umane într-un creier artificial și în direcția teoretizării posibilității de destrupare, în orientarea tehnicofilozofică a transumanismului. Astfel, considerăm subiectul postuman
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
permeabil și tolerant, situat permanent la interfața cu mașinalul, la granița cu alte specii și sisteme. Acest tip de postumanism este un amestec de afectivism și raționalism, de fenomenologie și tehnicism, un hibrid (uneori monstruosă între sensibilitatea corporală postmodernistă și raționalitatea științifică modernistă. Postumanismul temperat critică idealismul transumaniștilor care încearcă să se desprindă de granițele corporale și mintale ale ființei umane. Mai degrabă decât să însemne transcenderea corporealității fizice, ontologia postumană hibridizează fizicul și computaționalul în condiția virtualității. Acest tip de
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
stabilitatea sistemelor mecaniceă, al doilea prin Humberto Maturana și Francesco Varela (accentul asupra observatoruluiă, iar al treilea prin diverși teoreticieni ai inteligenței și vieții artificiale (robotică și simulareă. 19. Katherine Hayles (1999Ă remarcă perpetuarea umanismului liberal (care cultivă coerența și raționalitatea euluiă în opera informaticianului Norbert Wiener sub forma „anxietății cibernetice”: calculatorul este designat astfel încât să nu amenințe autonomia subiectului uman; mai mult decât atât, mașina cibernetică trebuie să producă extinderea eului uman în cadrul său. „Părintele ciberneticii” conservă granițele subiectului uman
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
a te izola și concentra devine din ce în ce mai rară și, de aceea, cu atât mai valoroasă. Fii curajos. În procesul care conduce către descoperirea unor noi domenii matematice există mai multe faze. În timp ce faza de verificare este înfricoșătoare, dar implică doar raționalitate și concentrare, prima fază, mai creativă, este de o natură cu totul diferită. Într-un anume sens, este nevoie de un fel de protejare a ignoranței cuiva, deoarece aceasta îl poate apăra de miliardele de motive pentru care nu s-
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
unui pătrat. Iraționalul era periculos pentru Pitagora, deoarece amenința baza universului său, clădit pe rapoarte. Și, pentru a face lucrurile și mai greu de suportat, pitagoricienii au descoperit în curând că raportul de aur, simbolul pitagoreic absolut al frumuseții și raționalității, era un număr irațional. Pentru a nu li se permite să distrugă doctrina pitagoreică, aceste oribile numere iraționale au fost păstrate secrete. Toți membrii confreriei au amuțit - nu mai aveau voie nici măcar să ia notițe -, iar incomensurabilitatea rădăcinii pătrate a
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
făcuseră deja un salt uriaș. Indienii au împrumutat puțin din geometria grecească. Se pare că nu au manifestat un interes foarte mare pentru figurile plane, pe care grecii le-au iubit atât de mult. Nu și-au pus niciodată problema raționalității sau iraționalității diagonalei unui pătrat și nici nu au cercetat vreodată conicele, așa cum făcuse Arhimede. Dar au învățat să se joace cu numerele. Sistemul indian le permitea utilizatorilor să folosească diverse tertipuri pentru a aduna, scădea, înmulți și împărți numerele
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
mult, numeroase persoane sunt ambivalente în acele momente, nesigure dacă doresc să moară sau să traiască. Suicidul a fost și este considerat de mulți autori, în special psihiatri, ca fiind o conduită patologică. Observațiile noastre ne-au condus la supoziția raționalității acestui act în marea parte a cazurilor. De aceea, considerăm importantă, din acest punct de vedere, împărțirea suicidului în doua grupe: • suicidul rațional, nepatologic, numit de către unii autori și exogen, care ies în evidență factori de ordin conflictuali-relaționali; factorii determinanți
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
însuși energie; și, cu toate că este nucleu al personalității, raționalizarea sa va depinde de aceasta. Așadar, în mișcarea personalității către o actualizare tot mai adecvată a energiei prin organizarea tot mai armonioasă a aptitudinilor de muncă, eul se schimbă, înaintând în raționalitate. De aceea, diferitelor forme de personalitate le vor corespunde tipuri diferite ale eului. Conștiința umană este, inițial, activitate a "organelor receptive ale sensibilității". În constituția personalității acestea sunt relativ stabile. Se schimbă însă "fondul intern spiritual". Așa încât, "între omul de
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
d) primitivul acordă atenție doar faptelor extraordinare; crezând că prin vorbe poate influența lucrurile, primitivul practică minciuna. Mentalitatea este instrumentul adaptării primitivului (misticului) la mediu; ea constituie și nucleul structurii aptitudinale care susține tehnica muncii proprie personalității mistice. Sporul de raționalitate al mentalității aduce cu sine o mai bună structurare a aptitudinilor de muncă, prin urmare, o mai clară conștiință a scopului. Totodată, modificările structurii personalității misticului semnifică o încadrare în spațiul finalității. Personalitatea amorfă a misticului, ca primă formă umană
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
ci, în raport de obiectele de cercetare, se dovedesc, mai mult sau mai puțin, pertinente. De exemplu, să luăm cazul teoriilor de decizie în științele politice și raportul dintre acestea și comunicare. Trei modele sînt concurente: modelul economic insistă pe raționalitatea alegerii, modelul politic insistă pe ajustarea reciprocă a proiectelor concurente ale participanților aflați în competiție, modelul organizațional insistă pe rutina structurală a deciziei în organizațiile complexe. În fiecare dintre aceste modele operează o dimensiune privilegiată a comunicării. În modelul economic
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
organizațional insistă pe rutina structurală a deciziei în organizațiile complexe. În fiecare dintre aceste modele operează o dimensiune privilegiată a comunicării. În modelul economic, prelucrarea informației permite informarea factorului de decizie. În modelul politic, comunicarea deliberării sau a compromisului asigură raționalitatea colectivă a deciziei. În sfîrșit, în modelul organizațional, există un amestec de informație nedesăvîrșită (și deci cu o raționalitate limitată) și de confruntare a definițiilor date situației pe care le-au produs interesele și rutina organizațiilor. II. Un cîmp teoretic
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
a comunicării. În modelul economic, prelucrarea informației permite informarea factorului de decizie. În modelul politic, comunicarea deliberării sau a compromisului asigură raționalitatea colectivă a deciziei. În sfîrșit, în modelul organizațional, există un amestec de informație nedesăvîrșită (și deci cu o raționalitate limitată) și de confruntare a definițiilor date situației pe care le-au produs interesele și rutina organizațiilor. II. Un cîmp teoretic concurențial Astăzi, comunicarea politică reprezintă un domeniu de cunoaștere în care se reflectă pe deplin concurența principalelor paradigme ale
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
moment în care se multiplică emiterea de opinii politice și sociale, se accelerează viteza lor de transmitere, li se mărește intensitatea, mai ales datorită jocului mediatic. Alegătorul participă la coproducția sensului politic, fie el absolut rațional, irațional sau chiar o raționalitate limitată la confruntarea unor fragmente din trecut și din viitor pe care i le propun toți ceilalți actanți ai scenei electorale. Nu putem nega faptul că, în cercetare, asistăm măcar la două mișcări convergente. Pe de o parte, definirea votului
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]