3,106 matches
-
individului sunt elemente ce pot fi înlocuite cu un „model al inimii ca locuință ideală și ca apropiere înțelegătoare de esența ființei umane”. În Dovezi de iubire ce nu se mai termină (1981) narațiunile devin din nou instantanee cu reverberații reflexive, parabole concomitent acide și vibrante, în care primează lupta dintre sinceritatea, candoarea personajelor și ipocrizia, falsitatea unei ambianțe corupte, lipsite de armonie și frumusețe. Ridiculizarea sloganelor politice, ironia, afirmarea „dreptului de a gândi liber” sunt emblematice. Regăsirea sinelui, recuperarea identității
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290092_a_291421]
-
în ansamblul ei. Anticipează, fără să definească explicit, cele două componente ale activității cerebrale, ceea ce avea să fie aprofundat și dezvoltat mai târziu de Gr. T. Popa (unul din marii săi contemporani) care face distincția între creierul impulsiv și creierul reflexiv. În această concepție creierul impulsiv (care cuprinde structurile nervos centrale arhaice) coordonează activitățile bazale ale organismului și în același timp conservă instinctele de bază ce permit oricărei ființe viețuitoare să supraviețuiască. La rândul său creierul reflexiv (cortexul cerebral) realizează componenta
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
creierul impulsiv și creierul reflexiv. În această concepție creierul impulsiv (care cuprinde structurile nervos centrale arhaice) coordonează activitățile bazale ale organismului și în același timp conservă instinctele de bază ce permit oricărei ființe viețuitoare să supraviețuiască. La rândul său creierul reflexiv (cortexul cerebral) realizează componenta rațională a comportamentului uman, în plus deține facultățile superioare ale acestuia (rațiunea, memoria, judecata) și capacitatea de a tempera activitatea creierului impulsiv prin acțiunea mentalului conștient, format prin educație și cutumele sociale impuse de societatea în
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
bucura nespus/ Că și-n mormânt va sta cu nasu-n sus....” (Unui îngâmfat). Dar T. depășește gluma de moment: „Doamne, da, imperiul cade/cu toți șovinii, roi?/ O-ntrebare-nsă mă roade-/ De ce cade peste noi?” (Căderea imperiului), obținând adâncimea reflexivă a negației. El convinge astfel că trece pragul comicului circumstanțial. Foarte personal e și volumul De ce v-ați dus de-acasă? (1991), ce cuprinde „convorbiri nostalgice cu unii moldoveni statorniciți în Moscova temporar sau pentru totdeauna”. A scris și cărți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290088_a_291417]
-
chema Euclid, tot așa de puțin că legile atracției, de pildă, din turburea conștiința a lui Newton, comentatorul cornului lui David ; la fel poezia engleză răsfrânge din variația timpului uman doar acea limfatica permanentă, botezata pe nedrept "spiritualitate"82. Gândirea reflexiva (intuiția bergsoniana are această calitate 83), atentă la ea însăși, si epifania, care iluminează un moment de viață - "gândul cufundat și geometric", caracterizat, adică, prin profunzimea și percepția unei anumite ordini cosmice 84, sunt condițiile necesare și suficiente, pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
assume a sovereign, definite domain of reality, bound by specific operations. Founded on the conscious control of the means of expression, ăn aspect that however, excludes any Romantic pathetic effect, it should produce a personal, integrating model of the world. Reflexive thinking, turned to itself, and the epiphany, which illuminates a life's moment characterized by the profundity of perception and the discernment of a certain cosmic order--, are the necessary and sufficient conditions for generating the "effect" of the poem
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Lecția însăși ar putea să fie resimțită ca prea scurtă pentru desfășurarea corectă a scenariului didactic. Caracterul discontinuu al tipului de învățare apare din cauza că tipul de învățare participativ la școală este diferit cel de acasă, care este individual și reflexiv. Spre deosebire de predarea participativă, evaluarea este clasică pentru că se ierarhizează și se sancționează în continuare; are valoarea socială și de vehiculare de conținuturi prin dezvoltarea aptitudinii de joc și de integrare participativă. Transpunerea conținuturilor în jocuri și abordări interactive poate accentua
SIMPOZIONUL NAŢIONAL „BRÂNCUŞI – SPIRIT ŞI CREAŢIE” by Popinciuc Flaviana () [Corola-publishinghouse/Science/570_a_1167]
-
este concentrată până la o esență aforistică, tratând tema singurătății și a iubirii neîmplinite, a dezamăgirii, a golului. Emilian Galaicu-Păun afirma că lirica scrisă de T. „face nedureros tranziția de la prozodia tradiționalistă la sensibilitatea modernă, restaurând în Basarabia cultul Euterpei”. Versul reflexiv, direct, fără dantelărie sentimentală și metaforică conferă relief spiritual poemelor: „vino să-ți dau lecții de moarte / să te bucuri și tu de bucuria zborului meu pe spate”. A fost distinsă cu Premiul Salonului Național de Carte (Chișinău, 1999). SCRIERI
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290273_a_291602]
-
de măiestrie artistică de L. Blaga este minată, totuși, de ceea ce logicienii numesc "obscurum per obscurius" (Muscă, 1996, pp. 34), explicarea obscurului (specificul etnic, geniul național, duhul românesc) prin elemente la fel de obscure (matricea stilistică, inconștient colectiv, apriorism românesc). Întorcându-se reflexiv asupra sieși, Lucian Blaga își autocaracteriza propriul stil de cugetare filosofică - probabil pentru a contracara acuzațiile de misticism lansate împotriva sa - cu calificativul "raționalism ecstatic" (Ghișe, 1969, p. viii). Sub efectul lecturii filosofiei sale antropologice, în care chintesența omului este
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în momentul în care aceste adaosuri lingvistice slave de sud au putut fi receptate. Prin urmare, nu se poate vorbi despre o a treia componentă etnică și lingvistică în etnogeneza românească" (pp. 10-11). Fără să fie atât de categorică, direcția reflexivă acceptă paradigma sintezei daco-romane la care adaugă și absorbția influenței slave. Însă, spre deosebire de militantismul vechii gărzi, noile discursuri dez-accentuează importanța simbolică a problemei etnogenezei, invitând mai degrabă la reflecții critice asupra modului în această chestiune a fost un rezervor identitar
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ce desparte noua abordare deconstructivistă de vechea paradigmă esențialistă este ilustrată și de sugestiile pedagogice: educația dogmatică, prezentă în manualele de istorie convenționale în imbolduri de tipul "DE REȚINUT", sau chiar "De învățat pe de rost", este înlocuit cu incitația reflexivă făcută sub forma "Să reflectăm!". Finalul lecției despre originea românilor este punctată cu o astfel de invitație reflexivă: "Să reflectăm! Ce este un mit etnogenetic și ce funcții îndeplinește el?" (Mitu et al., 1999, p. 9). Repetiția, ca mecanism elementar
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în manualele de istorie convenționale în imbolduri de tipul "DE REȚINUT", sau chiar "De învățat pe de rost", este înlocuit cu incitația reflexivă făcută sub forma "Să reflectăm!". Finalul lecției despre originea românilor este punctată cu o astfel de invitație reflexivă: "Să reflectăm! Ce este un mit etnogenetic și ce funcții îndeplinește el?" (Mitu et al., 1999, p. 9). Repetiția, ca mecanism elementar al învățării, până acum folosită ca instrument pedagogic de fixare a unor cunoștințe istorice cu încărcătură ideologico-identitară, este
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
încheindu-și lunga carieră de jumătate de secol. În locul ei este repusă în drepturile sale tradiționale formula "î.Hr./d.Hr.". Religia creștină, Biserica (Ortodoxă dar și cea Unită), credința răsăriteană, sunt teme ce apar recursiv și în celelalte direcții discursive (reflexivă, respectiv postmodernă) ocazionate de pluralizarea manualelor. N. Dumitrescu et al. (1999) include creștinismul ca element fundamental al "sintezei spirituale", ca dimensiune integrantă a "sintezei românești" (p. 11). Iar manualul redactat de S. Brezeanu et al. (2000) menționează "vechimea creștinismului la
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
românești după modelul instituit de politica europeană a regretului a fost Raportul final elaborat de Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (Tismăneanu, 2006). Spre deosebire de Raportul Wiesel, Raportul Tismăneanu nu își propune să angajeze trecutul comunist într-un proces reflexiv de analiză critică cu scopul de a înțelege realitatea trecutului (adică a ceea ce poate primi numele de "perlaborare clioanalitică"), ci urmărește o finalitate strict condamnatorie. Trecutul comunist este confruntat și răfuit doar pentru a fi pus la zid și condamnat
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
se poate oberva o amplă revizuire a memoriei colective, desfășurată simultan pe dimensiuni multiple, care merită pe deplin titulatura de "revoluție mnemonică". În mare, asistăm la o tranziție paradigmatică dinspre o memorie eroic-celebrativă a trecutului național monumentalizat către o memorie reflexivă post-eroică a unui trecut național deglorificat. Intrarea memoriei istorice românești în condiția postnaționalistă este parte a unui proces mai amplu de reconstrucție identitară pe aliniamentele unui ethos postnaționalist. Această vastă transformare consistă într-o serie de deplasări discursive simultane, pe
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
concepte din faimoasele sale Considerații inoportune, situația poate fi descrisă ca o schimbare de paradigmă, de la "istoria monumentalistă" selectiv sacralizată la "istoria critică", o istorie nu atât "judecătoare și acuzatoare" precum își dorește Nietzsche (1998, p. 176), cât mai curând reflexivă și meditativă. Manuale de istorie precum cele coordonate de S. Mitu (1999) și N. Dumitrescu (1999), crăpând și mai larg breșa deschisă de L. Boia (1997), au scos trecutul istoric românesc de sub aureola sacrosanctă care a circumscris-o. Deposedarea istoriei
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
10, subl. n.). Adevăruri anterior enunțate apodictic în cadrul paradigmei esențialiste a identității naționale românești sunt acum tratate din noua paradigmă deconstructivistă ca mituri istorice. După cum am avut ocazia să evidențiem adineauri, cadrele rigide ale educației dogmatice sunt sparte prin incitații reflexive. În locul injuncțiunilor tradiționale care îmboldeau elevii la învățarea pe de rost, subiecții educației postmoderne sunt invitați la exerciții reflexive. "Să reflectăm" iar locul repudiatului "DE REȚINUT". De la revelații oraculare la scepticism profetic. În strânsă corelație cu tranziția de la un factualism
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
paradigmă deconstructivistă ca mituri istorice. După cum am avut ocazia să evidențiem adineauri, cadrele rigide ale educației dogmatice sunt sparte prin incitații reflexive. În locul injuncțiunilor tradiționale care îmboldeau elevii la învățarea pe de rost, subiecții educației postmoderne sunt invitați la exerciții reflexive. "Să reflectăm" iar locul repudiatului "DE REȚINUT". De la revelații oraculare la scepticism profetic. În strânsă corelație cu tranziția de la un factualism dogmatic de tipul apodictic la un regim reflexiv de interpretare relativă a trecutului avem și abandonarea credinței în natura
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
învățarea pe de rost, subiecții educației postmoderne sunt invitați la exerciții reflexive. "Să reflectăm" iar locul repudiatului "DE REȚINUT". De la revelații oraculare la scepticism profetic. În strânsă corelație cu tranziția de la un factualism dogmatic de tipul apodictic la un regim reflexiv de interpretare relativă a trecutului avem și abandonarea credinței în natura oraculară a istoriei, care a dăinuit în conștiința românească încă din primele scrieri istoriografice. F. Aaron (1835), spre exemplu, scria într-unul din primele manuale de istorie publicate în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a fost succesiv revizuită. În primul rând, prin introducerea manualelor alternative începând cu anul școlar 1997-1998, care au pulverizat discursul monofonic, în locul acestuia instalându-se polifonia discursivă în cadrul căreia se făceau auzite atât voci conservatoare și naționaliste, cât și voci reflexive sau chiar postmoderne. Conștiința istorică promovată de manualele școlare de istorie a fost ulterior dislocată din matca sa tradițională a statului-națiune și a ideologiei naționaliste începând cu 2004, când programele școlare de istorie elaborate de autoritățile statale au dizolvat practic
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
trecutului diferă, la rândul lor, în funcție de modul de abordare a trecutului. Pot fi identificate cel puțin două asemenea strategii confruntaționiste: a) stăpânirea/răfuiala, care se ramifică la rândul său în i) criminalizarea trecutului, și ii) demonizarea trecutului; și b) asumarea reflexivă a trecutului prin perlaborare. Acestora li se poate adăuga o a treia posibilă modalitate de gestionare a trecutului în memoria colectivă, sub forma de c) normalizare a acestuia ca urmare a trecerii timpului, a istoricizării, contextualizării și înțelegerii lui într-
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
administrarea trecutului Tipologia formelor specifice de administrare a trecutului Metodologia gestionării trecutului Emanciparea de trecut se produce prin: strategii evitaționiste politici ale amneziei uitare naturală ignoranță programată reprimare strategii confruntaționiste politici ale anamnezei stăpânire criminalizare condamnare demonizare exorcizare simbolică asumare reflexivă perlaborare autoexaminare critică normalizare istoricizare și contextualizare înțelegere comparativă Strategia evitaționistă se bifurcă în două modalități specifice de gestionare a trecutului problematic: i) prin instituirea amneziei programate politic, în special prin decretarea de legi ale amnistiei, prin care elita politică
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
diabolizat, iar confruntarea cu trecutul a fost luată ca o modalitate de purificare simbolică a prezentului de povara necurată a trecutului comunist. Subjugarea trecutului prin criminalizare, judecare și condamnare nu este singura modalitate de reglare a conturilor cu trecutul. Asumarea reflexivă a trecutului (eng. Working through the past, germ. Aufarbeitung der Vergangen) presupune o continuă autoexaminare critică a trecutului (Olick, 1998, p. 548). Într-o luare de poziție datând din 1959, T.W. Adorno (1986, p. 115) pleda pentru o reglare
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
printr-un act de conștientizare clară a acestuia. Ieșirea de sub "umbra trecutului" (Adorno, 1986, p. 115) se poate face doar prin asumarea critico-reflexivă a acestuia. Întrebarea care se cere a fi pusă este: a procedat statul român pe calea asumării reflexive a trecutului? Răspunsul nu poate fi decât unul categoric negativ: după tărăgănări prelungite și evitarea înfruntării, soluția de confruntare a trecutului pentru care s-a optat în cele din urmă a fost cea de criminalizare, judecare și condamnare a comunismului
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
fundamentată pe o sobrietate analitică și precizie terminologică, Raportul Tismăneanu reflectă mai degrabă o pasionalitate revanșardă de a pune la punct regimul comunist. Spre deosebire de condamnarea a priori a comunismului, comisionată politic de președintele României, și livrată de Raportul Tismăneanu, asumarea reflexivă a trecutului comunist presupune abandonarea gândirii maniheiste (în care comunismul reprezintă forța răului absolut iar non-comunismul reprezintă forța binelui absolut), a bicromiei (în care lumea este zugrăvită în alb și negru, în îngeri și demoni, disidenți și torționari) și a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]